3 matches
-
Însă la anumiți autori, cum ar fi Proust, asistăm la o adevărată răsturnare a acestei ierarhii. Pentru primele trei secțiuni din În căutarea timpului pierdut, G. Genette a găsit nu mai puțin de 350 de pagini iterative și doar 285 singulative. Acesta este și motivul pentru care Genette a vorbit despre pseudo-iterativ: naratorul raportează la imperfect scene atât de bine conturate, încât devine de neconceput ca ele să se fi produs de mai multe ori, în special conversațiile lungi între mătușa
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mai tare etc.), pentru exprimarea aspectului continuativ și 3) terminîndu-se (a isprăvi de a...), marcînd limita finală pentru exprimarea aspectului terminativ sau rezultativ. Prin actualizarea actanților sau a circumstanțelor cu ajutorul determinărilor, se poate modifica tipul procesului, specificînd aspectul semelfactiv (sau singulativ) ori aspectul iterativ. Astfel, românescul el cîntă (și corespondentul lui din oricare altă limbă romanică) poate fi înțeles, în anumite contexte sau situații, ca exprimînd o acțiune realizată o singură dată (ca semelfactiv), iar în altele ca o acțiune frecventativă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce se întîmplă o dată e povestit de n ori (cu sau fără variații stilistice): "La două fix, Maria a văzut-o pe Nadia! La două fix, Maria a văzut-o pe Nadia! Nu i-a displăcut". ¶Genette 1980. narațiune singulară [singulative narrative / singular narrative]. O narațiune sau o parte a ei cu o FRECVENȚĂ de așa natură, încît ce s-a întîmplat o dată e povestit o dată (sau ce s-a întîmplat de n ori este povestit de n ori): "La șase
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]