79 matches
-
prefață (scurtă, dar cu tonul just) a lui Radu Stoenescu. Având în ereditate Mișcarea Lettristă a lui Isidore Isou, fondată în 1946, ori, mai pregnant, Internaționala Lettristă, desprinsă ulterior de Isou, Guy Debord va participa în 1957 la crearea Internaționalei Situaționiste, publicând de altfel și textul-cheie al evenimentului, Raport despre construcția de situații și despre condițiile organizării și acțiunii tendinței situaționiste internaționale. Devine apoi directorul revistei mișcării, semnează texte și filme doctrinare și se manifestă ca lider de opinie și de
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
în 1946, ori, mai pregnant, Internaționala Lettristă, desprinsă ulterior de Isou, Guy Debord va participa în 1957 la crearea Internaționalei Situaționiste, publicând de altfel și textul-cheie al evenimentului, Raport despre construcția de situații și despre condițiile organizării și acțiunii tendinței situaționiste internaționale. Devine apoi directorul revistei mișcării, semnează texte și filme doctrinare și se manifestă ca lider de opinie și de conștiință în deceniile 7 și 8. În noiembrie 1994, grav bolnav, se sinucide. Au trecut aproape patru decenii, iar Societatea
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
despre ele, sau nu spun despre ele decât niște banalități în treacăt.” În ceea ce privește receptarea cărții lui Debord în România, este foarte clar că ea nu a cunoscut niciodată transcripții murale. Nu cunosc de altfel alte referiri la Debord ori la situaționiști în afara celor (două sau trei) din jurnalul parizian al lui Eugen Simion. Un lucru, cel puțin, e cert: despre o asemenea carte și ecourile ei se poate spune ori prea mult, ori prea puțin. Prefer să fi spus aici mult
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
Primul aparține unui foarte tînăr "performance-artist", cu participări la "Documenta X" de la Kassel, în SUA și Japonia; că stil, Milk e o combinație (fericită) de Godard, Hal Hartley și Nanni Moretti în care se ciocnesc haotic patru personaje: un artist "situaționist" austriac (îmbrăcat mereu într-o tunica Mao), o traducătoare americană, o liftiera japoneză și un șomer de la bancă - soțul liftierei -, care-și omoară timpul făcînd jogging... Filmul îi urmărește în zig-zag, din Brooklyn la Tokyo, ca și cum ar face reclamă la
Solothurn 34 - Piper si sulf by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/18057_a_19382]
-
în toată realitatea, iradiind-o” nu e nouă. Ea putea fi descoperită într-o carte care apărea în 1967 în Franța, vestind - poate - fierbintele mai de peste un an. Semnatarul ei, nimeni altul decât Guy Debord, fostul director al revistei Internaționala situaționistă, contrariat de „libertatea dictatorială a Pieței” mărturisea că a scris acel op „în intenția de a dăuna societății spectaculare”. Fiindcă, își continua Debord raționamentul, spectacolul, însoțit de un uluitor progres al tehnicii spectaculare „ocupă în totalitate viața socială”. În acest
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93495_a_94787]
-
personalității ca sistem dinamic-stabil? Se poate spune că încercarea de rezolvare a problemei consistenței personalității a constituit preocuparea de bază a fiecăruia dintre cele trei modele propuse de-a lungul timpului pentru măsurarea personalității. În acest scop, modelul trăsăturilor, modelul situaționist și modelul interacționist au propus postulate teoretice distincte și mai ales tehnici și strategii metodologice diferite. Acest fapt a condus consecvent la acumularea unor evidențe empirice foarte eterogene, de multe ori aflate în opoziție reciprocă, întrucât au fost propuse moduri
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Tipul A se caracterizează prin asumarea unei consistențe comportamentale absolute, atribuite exclusiv persoanei. Indiferent de situație, conduita acesteia se asumă că rămâne invariantă. Aceasta este o poziție extremă tipică pentru modelul clasic dispozițional. Tipul B reprezintă o concepție tipică modelului situaționist. Fiecare situație alternativă (stimul) se asumă că antrenează aceeași cantitate de variabilitate din partea oricărui subiect. Ca atare, consistența comportamentului individual de această dată este determinată exclusiv de situație și absolut deloc de către persoană. Tipul C admite că, în mod natural
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
ca soluție la problema consistenței a întrunit un consens destul de bun în rândul cercetătorilor preocupați de măsurarea personalității. Surprinzător, ea a fost acceptată și promovată pentru o vreme ca unică formă de consistență chiar de autori care inițial se declaraseră situaționiști (vezi Mischel, 1968) și care, conform postulatelor acestui model, considerau că personalitatea nu este consistentă prin natura ei, acest aspect fiind determinat exclusiv de caracteristicile situaționale, dar care în mod eronat au fost omise, constituind ceea ce s-a intitulat „eroarea
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura lor la apariția unor patternuri invariante care se manifestă indiferent de situație
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
individuale și o abordare a acesteia din exterior. În consecință, variabilele situaționale au fost - la acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe determinative rămân neschimbate. Foarte multe dovezi au fost aduse din cercetarea experimentală, unde se demonstra
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cercetare ar putea elimina tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura, 1969; Mischel, 1968) au avansat câteva explicații, considerând că stabilitatea temporală, confirmată frecvent în detrimentul celei cross-situaționale, este în acord cu teoria învățării sociale. Mai precis, contingențele situaționale ar rămâne constante de-a lungul timpului și de aceea comportamentul amorsat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
abandonată din explicația personalității, considerându-se că „este mult mai economic să explicăm consistența ei prin aspecte de specificitate” (Mischel & Peake; 1982, 1983), ea a fost adusă tot mai mult (Mischel & Shoda, 1995) - chiar de către cei care inițial se declaraseră situaționiști - spre o formulă de interacționism dinamic, confundându-se practic cu conceptul de coerență propus de acest model. 5. Forme de consistență Sarah E. Hampson (1982) arată că întotdeauna când se vorbește despre consistență comportamentală implicit se face referire la minimum
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a unor modele teoretice referențiale conflictuale. Astfel, în demersurile descriptiv-explicative s-a ajuns la două poziții extreme, reprezentate de modelul clasic dispozițional (acesta accentuând în mod exclusiv rolul trăsăturilor ca variabile latente ale personalității în determinarea consistenței comportamentale) și modelul situaționist (acesta creditând în mod exclusiv rolul factorilor externi, situaționali în determinarea comportamentului). Pe de altă parte, nespecificarea exactă, în cadrul acestor dispute, a formei de consistență supusă analizei, a condus de cele mai multe ori la un adevărat „dialog al surzilor” între specialiștii
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
gulag îmi dă mâna să fiu ironic am epoleți de lacrimi atenție se închid ușile de piatră pe catafalc preotul înveșmântat în alb a scris cu tocul brutalismul arta informală action paiting cinetic art gutai popp art grupul zerro internaționala situaționistă gruppo t afișismul noul realism atenție se închid ușile de piatră bătrâna vaduvă dansează până în vârful everestului urmează stația anii șaizeci cu peronul pe partea stângă tânărul arhitect transpune o elevație în axonometrie izometrică și notează cu pixul ultimele rezultate
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de analiză a situației educative din dublă perspectivă, a elevului și a profesorului; de asemenea, amintește și Însușirile care pot fi Învățate/educate: acuitate vizuală, timbrul vocii, volumul atenției, calitatea memoriei etc. (Mitrofan, 1988)1. Având În vedere concepțiile teoriilor situaționiste (care susțin că un factor esențial În determinarea comportamentală este situația, contextul În care se află individul), putem afirma că și situațiile care apar În contextul procesului pedagogic determină un anumit comportament specific fiecărui cadru didactic. Comportamentul pedagogic se concretizează
Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
întreaga experiență umană și tocmai de aceea este un loc al fragilității și al precarității, care, în societatea contemporană, devine și un martor al alienării și reificării cauzate de proliferarea consumului. Critica acerbă adusă vieții cotidiene este o constantă a situaționiștilor, dintre care se evidențiază Guy Debord și Raoul Vaneigem, pentru care schimbarea vieții de zi cu zi în marile orașe occidentale a fost un obiectiv fundamental. În critica mediului studențesc realizată de către situaționiști se regăsește și atitudinea dominantă în legătură cu critica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adusă vieții cotidiene este o constantă a situaționiștilor, dintre care se evidențiază Guy Debord și Raoul Vaneigem, pentru care schimbarea vieții de zi cu zi în marile orașe occidentale a fost un obiectiv fundamental. În critica mediului studențesc realizată de către situaționiști se regăsește și atitudinea dominantă în legătură cu critica vieții cotidiene: "Mizeria cotidiană își găsește compensația imediată, fantastică, în principalul său opiu: marfa culturală. În spectacolul cultural, studentul își regăsește în mod firesc locul de discipol respectuos. [...] El confirmă pe deplin analizele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
general, majoritatea criticilor observă o mare afinitate între societatea de consum baudrillardiană și societatea spectacolului, dezvoltată de Guy Debord 388. Deși Debord este văzut mai degrabă ca un hegeliano-marxist decât ca un gânditor "proto-baudrillardian", în timp ce Baudrillard, cu toate că este influențat de situaționiști (de care amintește inclusiv în La société de consommation, iar în Cool Memories s-a identificat la un moment dat cu programul lor: "Patafizician la douăzeci de ani situaționist la treizeci utopian la patruzeci transversal la cincizeci viral și metaleptic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
decât ca un gânditor "proto-baudrillardian", în timp ce Baudrillard, cu toate că este influențat de situaționiști (de care amintește inclusiv în La société de consommation, iar în Cool Memories s-a identificat la un moment dat cu programul lor: "Patafizician la douăzeci de ani situaționist la treizeci utopian la patruzeci transversal la cincizeci viral și metaleptic la șaizeci aceasta este istoria mea"389), se va distanța ulterior de ei ("Păstrez în legătură cu situaționismul o amintire cu adevărat admirabilă, dar el este un astru stins, o stea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
spațiului cu perspectivă (espace perspectif) și panoptic (care rămâne încă o ipoteză morală solidară tuturor analizelor clasice asupra esenței "obiective" a puterii), și prin urmare la abolirea însăși a spectacolului. [...] Nu ne mai aflăm în societatea spectacolului, despre care vorbeau situaționiștii, și nici în tipul de alienare și de represiune specifice pe care ea le implica"392 (s. a.). După cum se poate observa, o dată cu negarea structurilor caracteristice modernității, Baudrillard va renunța nu doar la vechile sale idei, dar și la influențele sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acela care vă privește (trăiește)". [...] Acesta este stadiul ulterior al relației sociale, al nostru, care nu mai este acela al persuasiunii (era clasică a propagandei, ideologiei, publicității etc.), ci al deturnării (dissuasion)"449. În acest context, Baudrillard declară inadecvarea ideilor situaționiștilor la noile condiții; nu mai poate fi vorba de spectacol, ci de epoca în care formula lui McLuhan "the medium is the message" este un principiu de bază. Faptul că medium-ul nu mai poate fi sesizat și disociat de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura sa și alte tipuri de organizări discursive, Turner remarcă faptul că "trăsătura poetică și frapantă a stilului lui Baudrillard nu are echivalent în științele sociale, cel puțin în context britanic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al tuturor activităților determinate și parcelare pe care le putem lua în considerație și abstrage din practica socială) și este produsul ansamblului social. Loc de echilibru, el este de asemenea locul în care se manifestă dezechilibrele amenințătoare" (s.a.). 380 Internaționala situaționistă și studenții de la Strasbourg, De la misère en milieu étudiant, 1967, apud Alain Gélédan et al., Dicționar de idei politice, trad. de Irina Scurtu, Editura Institutul European, Iași, 2007, p. 368. 381 Guy Debord, op. cit., p. 49. 382 Jean Baudrillard, Societatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]