81 matches
-
principale ale polemicii. Influențele străine nu sînt judecate toate la fel: diferențele sînt normale, în măsura în care intră în joc vechimea lor și gradul de asimilare; dar de fapt contează mai ales ponderea cantitativă, valoarea simbolică, poate chiar resentimentele politice ale momentului. Slavonismele par a constitui obstacolul principal: prin cantitate, înrădăcinare, autoritate culturală și religioasă, asociere cu alfabetul chirilic și deci cu disputele ortografice; grecismele sînt purtătoare de prestigiu și modă culturală, maghiarismele și germanismele apar mai ales ca "provincialisme". în diatribele contra
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
laudă limba foarte curată a poetului pe care îl evocă: "Este de luat seama că în toată prescrierea aceasta abia două ziceri străine limbei i-au scăpat: huzur și hal, și aceste poate pentru că sunt turcești. Nici un cuvînt grecesc, nici un slavonism nepriimit limbei". La fel de firesc acceptă prezența turcismelor Heliade Rădulescu, cînd discută cazul termenilor vestimentari, ca exemplu perfect de împrumut lexical superficial, care nu schimbă natura limbii: Cînd a văzut întîia dată românul dulamă, poturi, contoș, anteriu, ceacșiri, islic, firește că
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
oricum, intenția apropierii lingvistice de interlocutor. De fapt, prin textele în cauză se constituie, în momentul de față, o subvariantă a limbajului religios românesc. Acesta cuprinde, cu diferențe semnificative, stilul religios ortodox (cu siguranță cel mai conservator, arhaizant, conținînd numeroase slavonisme și grecisme), cel catolic (clar neologistic, abundînd în împrumuturi latino-romane), greco-catolic și protestant (pentru a nu vorbi decît de limbajele creștine). Textele traduse de baptiști, penticostali sau adventiști se caracterizează printr-un limbaj șocant de modern, dar și, din păcate
Stilul religios și stîngăciile traducerii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11726_a_13051]
-
monastic moldovenesc, îmbibat de slavonă bisericească, traducător din aceeași arhaică slavonă, prelat ortodox avînd limba greacă drept model, cunoscător al culturii polone și urmînd exemplul lui Kochanowski —totul l-ar fi împins pe Dosoftei la conceperea unui limbaj plin de slavonisme și de grecisme, de cuvinte ucrainiene și poloneze. Geniul său poetic a fost însă mai puternic. Să nu uităm că Psaltirea în versuri datează dintr-o epocă în care - cu excepția lui Miron Costin - latinismele culte, sub formă de neologisme, nu
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
încă 25 de ani, unde pe această scenă trebuia să fie o trupă românească, limba română are trei dușmani de moarte. Primul este nepăsarea noastră de a o îngriji, a o cultiva, a o transmite generațiilor tinere; al doilea ofensiva slavonismului (limba română e o insuliță într-un ocean slav); al treilea - europenizarea vieții noastre (se distrug familii, copiii sunt duși de mamele lor prin țări străine...)”. Oratorul ne-a întrebat dacă mai vrem monumentul lui Ștefan Vodă pe moșia lui
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
Și-n această verticalitate, vocea lirică se simte în falnică (re)devenire: „marea s-a deschis”, „a căzut zdrobit /întunericul”, iar lumina a triumfat. Pașii antitetici: aici - dincolo, lumina - întunericul, clipa lucidității (dacă luăm în calcul și vibrațiile consonantice ale slavonismelor: „răscoli”, „zdrobi”, „prag”) se revarsă, conștient (în subconștient, gândind la negativul incertitudinii „nu știu cine...”), asupra timpului sfredelitor. Felicitări autorului! Aleasă prețuire, traducătorilor: Alina Popa, Lidia Vianu, Mariana Zavati Gardner, Jacqueline Gardner, Alina Cheșcă (versiunea poemelor în limba engleză) și Radu Andrei
SEMNAL EDITORIAL: „NUNTA CUVINTELOR” de LIVIA CIUPERCĂ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364315_a_365644]
-
Și-n această verticalitate, vocea lirică se simte în falnică (re)devenire: „marea s-a deschis”, „a căzut zdrobit /întunericul”, iar lumina a triumfat. Pașii antitetici: aici - dincolo, lumina - întunericul, clipa lucidității (dacă luăm în calcul și vibrațiile consonantice ale slavonismelor: „răscoli”, „zdrobi”, „prag”) se revarsă, conștient (în subconștient, gândind la negativul incertitudinii „nu știu cine...”), asupra timpului sfredelitor. Apoteoza cerculuidevine ilustrare a poemului clepsidră, frazare apoteotică, „aprins” - înflăcărat cânt - ca o deschidere înspre culmile atotcuprinzătoare, ca o revărsare înspre totul-tot, străluminare înspre-acel
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
logofeți, dascăli și slujitori ai vămii Rucăr și ai celor 12 sate muscelene. De la unii dintre scriitorii de documente, foști elevi ai acestei școli, au rămas manuscrise (cărți) și multe acte scrise în limba română, o limbă curată, lipsită de slavonisme, bazată pe un fond lexical care face dovada latinității limbii române. Constatarea acestui lucru l-a uimit și pe diplomatul suedez Claes Ralamb care, trecând prin Rucăr în anul 1657 și stând de vorbă cu strămoșii rucărenilor de astăzi, a
325 DE ANI DE ŞCOALĂ RUCĂREANĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 186 din 05 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367047_a_368376]
-
transformările noționale și formale potrivite cu spiritul ei. Așa au fost condamnate să dea greș sforțările filologilor de odinioară cari au vrut s’o «relatinizeze», ca și ale altor reformatori mai noi cari au încercat s’o «rumânizeze» prin reînvierea slavonismelor eliminate de evoluția ei firească. Același rezultat trebue să-l aibă și tendința unor scriitori și gazetari de a o «urbaniza» cu orice preț, împrumutând din limbi străine nu numai cuvinte, dar și construcții gramaticale și sintactice, socotind probabil, ca
Liviu Rebreanu: Laudă țăranului român. Discurs de primire la Academia Română () [Corola-blog/BlogPost/339319_a_340648]
-
ca atare nu mult după Scrisoarea lui Neacșu din Campulung din anul 1521. O remarcă se impune a fi necesară: dacă în scrisoarea sa Neacșu folosește cuvinte slavone, popa Bratu ne prezintă o limbă română curată, clară, lipsită total de slavonisme, melodioasă, aproape poetică. Se știe că încă de la începutul secolului al XVII-lea, aici, ca și în alte sate moșnenești, începe lupta de eliberare din rumânie, care avea să se desăvărșească la Rucăr în perioada 1633-1641. Se mai știe că
ŞCOALA DIN RUCĂR ÎN SEC. AL XVII-LEA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 261 din 18 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340831_a_342160]
-
romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe divine suprasau sub-mundane de origine greco-romană și orientală ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avut nici o influență asupra vieții bisericești din nordul Dunării. Astfel, în bisericile noastre a continuat să se slujească în slavonește, după 1018, iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au pătruns în primele secole ale creștinării (IV-VI), termenii bisericești slavi au intrat în limba noastră pe măsura introducerii ritului bizantino-slav. Introduși de către conducătorii politici și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII-lea. După traducerea cărților de slujbă din slavonește în românește, acești termeni au fost "românizați", fiind menținuți în limba liturgică până azi. Iată lista lor: Duhul Sfânt (duh sviatâi), mucenic (muceniku), sfânt (sviati), Maica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un popor latin să păstreze timp de secole liturghia, limba de cultură și alfabetul slavone. Care este cauza, în ce împrejurări și de când datează slavonismul? Întrebarea și-au pus-o mulți istorici, cărturari și cronicari, începând cu Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439), românii, pentru a se deosebi de legea Apusului (romano-catolică), au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pus la loc de frunte și publicarea de literatură religioasă. Deschizând un capitol nou în dezvoltarea istoriografiei și lingvisticii, Școala Ardeleană a năzuit totodată să elibereze limba română, nu în ultimul rând scrierile religioase, de caftanul greoi și învechit al slavonismului și să o aducă mai aproape de eleganța rezonanțelor ei originare, latine. Dintre aceste străduințe nu putea lipsi aceea de a înfăptui împlinirea oricărei literaturi religioase de oriunde: o nouă traducere și editare a Bibliei. Încă episcopul Petru Pavel Aaron, în jurul
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
râs anumite jargoane (jargonul administrativ împestrițat cu termeni rusești, exprimarea înțesată de vocabule neogrecești). Ca autor dramatic, I. nu-și uită preocupările lingvistice. În „farsa filologică” Babilonia românească (1860), el atacă, într-o șarjă groasă, limbajul împestrițat de grecisme și slavonisme, italienismul heliadist, „ciunismul”, ortografia nouă cu alfabet latin, franțuzismul. Având meritul întâietății în dramaturgia românească de inspirație istorică, piesa Mihul. O trăsătură din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850) încearcă să îmbine o intrigă amoroasă
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
a avut loc într-o perioadă în care simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel, vocabularul credințelor și superstițiilor ancestrale la români, inclusiv cel al creștinismului popular, conține, deloc întâmplător, alături de termeni de origine tracică sau latină, și nenumărate slavonisme: duh, vârcolac, moroi, zmeu, vrajă, iad, rai, praznic, potop etc.19. La scurt timp după apariția pe harta politică a Europei, Țara Românească și Moldova vor ocupa locuri bine definite în civilizația bizantino-slavă. Chiar dacă din arsenalul politic al celor dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lui V. Alecsandri (Un salon din Iași) și C. Negruzzi (Ochire retrospectivă și Istoria unei plăcinte). R.l. duce, de asemenea, înaintea Junimii, o adevărată campanie împotriva exagerărilor latiniste prin textele lui Alecu Russo (Cugetări), D. Ralet (Limba noastră), C. Negruzzi (Slavonisme) și Al. Papadopol-Calimah (Limba românească). Se marchează astfel una din etapele cele mai de seamă ale opoziției pe care scriitorii o fac latinismului și italienismului. Apar traduceri din Homer (Z. C. - probabil Zaharia Columb) și Alexander Pope (C. Conachi). În
ROMANIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
ce constă în cuvinte moștenite din latină și dispărute azi sau retrase pe o arie dialectală extrem de restrânsă, cum aprecia N. Cartojan. De asemenea, după fericita expresie a aceluiași istoric literar, textele rotacizante reprezintă „primele zări de lumină în pâcla slavonismului”. Apariția tiparului este strâns legată de prezența Scripturii în cultura noastră medievală. Cea de-a treia carte scoasă de Macarie în slavonă, după Liturghierul din 1508 și Octoihul din 1510, este un Tetraevangheliar (1512). Urmașul său, Dimitrie Liubavici, tipărește și
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Italia (1846) de M-me de Staël. În prefața la Corina sau Italia, constatând insuficiența limbii literare, V. argumentează, în polemică reticentă cu partizanii arhaismelor și cu latinizanții, necesitatea împrumutului de neologisme, care însă nu trebuie să ducă la înlăturarea acelor slavonisme „rumânite” de vreme. El formulează și câteva păreri în ceea ce privește limba poeziei, care, altfel decât a prozei, se cade să fie „sublimă” și înțeleasă numai de inițiați. A colaborat la „Curierul românesc” și la „Vestitorul românesc” cu versuri, note, articole și
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
A susținut „Foaia pentru minte, inimă și literatură” și „Gazeta de Transilvania”, exercitând și o bună influență asupra lui G. Barițiu; îi recomanda să renunțe la ortografia greoaie a lui Petru Maior, să nu intervină în limbă eliminând fără măsură slavonismele, să popularizeze literatura celorlalte provincii românești. A pledat și pentru introducerea în școală a diplomaticii, disciplină auxiliară a istoriei. A publicat, în „Foaie pentru minte...”, o biografie a lui V. Fabian-Bob. Traduce din Bucolicele lui Vergiliu, tălmăcirile (apărute postum în
POPP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288971_a_290300]
-
în volumul Omagiu lui Ioan Bianu, 1927), înrâurirea husită în vechea cultură română (Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane, „Făt-Frumos”, 1927), idee în care P. l-a urmat pe N. Iorga, momentele importante ale sintezei culturale românești (Limpeziri. Grecism, fanariotism, slavonism, românism, întâietăți regionale, în volumul omagial dedicat lui I. Lupaș, 1941) etc. În 1922 a publicat la Cernăuți, sub titlul Introducere în studiul literaturii vechi, câteva lecții de istorie a literaturii românești prezentate în fața studenților în anul universitar 1920-1921. Avea
PROCOPOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289029_a_290358]
-
emblema culturală” românească a timpului vechi, s-a străduit să deslușească acele tensiuni secrete - puse în valoare de raporturile cu spațiile culturale circumvicine românilor - care au asigurat mersul spiritului românesc prin istorie. Încearcă să pună într-o lumină corectă vremea „slavonismului cultural” (profund și insistent antipatizată de mulți cercetători) și să arate caracterul românesc și performant al textelor slave elaborate de cărturarii români - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie ar fi un exemplu -, cercetează literatura marilor cronicari moldoveni - cu
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
, „Cine zice slavism, zice bizantinism - afirma Demostene Russo în cartea sa Elenismul în România (1912) -, căci slavonismul nu era altceva decât trupul exterior mișcat de sufletul bizantin.” Remarca reputatului bizantinolog cuprinde o doză importantă de veridicitate, dar are și tendința de a trimite către o generalizare (excesivă și oarecum exclusivistă) a „stării” literare la slavii de sud
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
macédo-roumaine (1912). În 1908 este ales membru corespondent al Academiei Române, apoi al Academiei de Stiinte din Belgrad (1914) și al Societății Regale Cehe de Stiinte din Praga (1929). Cărțile sale fundamentale apar în 1928 - Curentele literare la români în perioada slavonismului cultural, si in 1929 -Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. Consacrându-se revistei „Arhiva”, reînviata în 1921 sub direcția să, va fi prezent număr de număr cu studii și articole, documente, note filologice și etimologice, imprimând publicației o agresivitate
BARBULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285631_a_286960]