592 matches
-
lui întrezărită îi umplea inima de fericire. Își pleca pleoapele de îndată ce-i întîlnea privirea. Uneori se purta ciudat și rămînea adusă de spate, foarte palidă, sau dispărea prin unghere, chiar și în plină zi. O cîștigă de partea lui pe slujnică. Sau dimpotrivă, ea l-a căutat. E un punct important, care însă rămîne obscur. Oricum, pînă la urmă s-au întîlnit față în față. S-a petrecut într-o minusculă capelă laterală. Un ungher înghețat, în marele spital din Bruges
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
punct important, care însă rămîne obscur. Oricum, pînă la urmă s-au întîlnit față în față. S-a petrecut într-o minusculă capelă laterală. Un ungher înghețat, în marele spital din Bruges. E frig. Penumbra zidului de susținere îi învăluie. Slujnica stă de pază. În fața fiicei unice a judecătorului electiv, ucenicul gravor nu-și găsește cuvintele. Atunci, cu degetele, îi atinge timid brațul. Ea își strecoară mîna între mîinile lui. Își lasă mîna rece în mîinile lui. Atît. El îi strînge
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
unui prieten al lui Johann Heemkers. Acum nu vrea să-l mai vadă. Nu vrea nici măcar să mănînce în prezența bărbatului cu care trebuie să se mărite. Îi place mult să mănînce, dar singură, în patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
și plesnește. La începutul verii prunele renglote crapă. Cine nu e cuprins de iubire cînd copilăria plesnește ca un fruct?" Ea spune: "Nu știu." Meaume, ucenicul lui Johann Heemkers, merge după lumină, după lumînare și după degetele roz, merge după slujnică, după umerii luminați, de-a lungul coridorului. Prima dată o dezbracă pe fiica judecătorului din Bruges chiar în casa tatălui ei. O casă de tîrgoveț obișnuită, cu fața spre un canal. Pun lumînarea cît mai departe de ei. În lumina
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
rușine, însă dorința de a fi cu el e mai mare. Pe Meaume, chemările ei îl încurcă. Are de lucru pentru Heemkers, iar cea mai mică neregulă compromite băile de acizi - dar ce contează, se duce neîntîrziat unde îi spune slujnica. În grădină (iulie 1639). În cameră de două ori. În pivniță, la lumina unui felinar din tablă. În vechea țiglărie. În mansardă de șase ori. La han. Într-o barcă închiriată cu ziua, o dată. Capitolul IV La han. Fereastra se
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
ucenic. Ochii n-au suferit leziuni. Dar fața e toată o rană. Mai tîrziu, rănile se umplu de puroi. Suferă ca un cîine. Cînd febra îi trece, vrea să reia legătura cu fiica judecătorului. Se duce s-o caute pe slujnică. Slujica îi spune că stăpîna nu dorește să-l vadă. Îi spune că de altfel, cît timp a fost bolnav, stăpîna nu s-a mai interesat de el. - Ce înseamnă asta? întreabă Meaume. - Înseamnă că asta e voința ei, răspunde
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Slujica îi spune că stăpîna nu dorește să-l vadă. Îi spune că de altfel, cît timp a fost bolnav, stăpîna nu s-a mai interesat de el. - Ce înseamnă asta? întreabă Meaume. - Înseamnă că asta e voința ei, răspunde slujnica, stingherită. Meaume îi scrie fiicei lui Jakob Veet Jakobsz. La insistențele lui Jacob Veet Jakobsz, al cărui apropiat este, marele Heemkers (fără a-i ascunde lui Meaume presiunea la care îl supune magistratul care face aproape ce vrea în orașul
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
cei care încearcă, măcar intermitent, să privească prezentul și prin prisma trecutului. Cît despre trecut - ar trebui să începem cu unul foarte îndepărtat. Urmașii lui Ismael Biblia ne povestește cum că Sarai, nevasta lui Avraam, era stearpă. Dar avea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar (...). A luat deci Sarai, femeia lui Avraam, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avraam în pământul Canaan, și a dat-o de femeie lui Avraam, bărbatul său." (Facerea 16
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
să începem cu unul foarte îndepărtat. Urmașii lui Ismael Biblia ne povestește cum că Sarai, nevasta lui Avraam, era stearpă. Dar avea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar (...). A luat deci Sarai, femeia lui Avraam, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avraam în pământul Canaan, și a dat-o de femeie lui Avraam, bărbatul său." (Facerea 16,1-3). Mai departe, povestea biblică ne spune că atunci când Agar "a zămislit", a început să se poarte
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
printr-o "încremenire în proiectul" antievreiesc, poate pentru că Arabii nu sunt extravertiți ca evreii, secretomania mergând la ei până la cel mai insignifiant detaliu. Anihilați de dogma nimicniciei omului, a fatalismului, a paradisului promis, ei așteaptă, din ziua în care Agar, slujnica, a fost alungată în pustiu de Avraam împreună cu fiul ei, Ismael, să se răzbune. Mai ales că, așa cum a promis Dumnezeul Bibliei, "din el (Ismael) am să fac popor mare". Și se pare că s-a ținut de cuvânt. Tot
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
fusese consemnat că nas când familia lui Louis Bonaparte, regele Olandei, hotărâse să o boteze pe fiica servitorilor lor. Așa că, pus În copilărie să-i fie nas, când mama sa Ii dăduse propriul ei nume, de Hortense, fetiței născute de slujnica pe care și-o alesese cameristă, ajutat la tinerețe de ea și de soțul ei, pictorul Cornu, În perioada când Louis Philippe Îl condamnase la Închisoare pe viață, supărat pe ea, mai tarziu, când se amestecase cu cei care-l
Femeia fie ca regină.... In: Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
dorinței refulate de a domina pe ceilalți, pentru care puterea e un drog, o aventură amăgitoare și cinică. Semne insolite ale acestei farse demitizante și magice sunt Dai Ishida (Banco/Macol ), Kazuo Tachibana (limonardier și vânător de fluturi), Sumako Koseki (slujnică și vrăjitoare) Sachiko Shigyo (slujitoare, femeia), Katsue Koga (soldat, femeie). Finalul, exuberant și vital, ce angajează întreaga trupă într-un dans frenetic cu ritmuri japoneze și oșenești, umbra morții, trupul prăbușit a lui Macbett și baletul straniu al vânătorului de
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
aici, aproape de Peleșul regal (unde era primit cu venerație) ceasurile de tihnă și de imaginare. Începînd cu scara ce duce spre odăile de sus, scară al cărei cuier mai păstrează încă bastonul de drumeție al stăpînului, și terminînd cu odăițele slujnicelor, totul emană în mic aerul irecuperabil al unei țări cîndva binecuvîntate. E, peste tot, o abundență de lucruri grele, scumpe, durabile iată, dar și profuziunea de piese de o finețe orientală/ extrem orientală, marcînd fidel comuniunea fericită a celor două
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
rugă pe toți cu lacrimi în ochi. Degeaba. Oferi bani, bijuterii, aur. Se oferi chiar și pe sine. Nimic. Nimeni nu știa nici o poveste. Timpul se scurgea necruțător și ea nu găsea nimic. Se și vedea pe eșafod, cînd o slujnică mai isteață, parcă străluminată, îi vorbi: - Povești eu nu știu, Doamnă. Dar am auzit că tocmai a apărut și se vinde în piața orașului o carte cu povești. Lumea o cumpără pe rupte, se face coadă chiar. Criticii literari spun
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
cumpăr și să ți-o aduc ca s-o citești și să ai apoi ce-i povesti măritului Șah, pretinzînd că ai inventat singură poveștile ce le vei fi citit de fapt în carte? - Bună idee, fugi de cumpăr-o! Slujnica se duse în oraș, cumpără best-seller-ul cu cîțiva bănuți și i-l aduse într-un suflet Șeherezadei. Povestitoarea, cu cartea în mînă, se așeză pe divan nervoasă. Întîi nu văzu aproape nimic. Ceru înfrigurată să i se aducă ochelarii, căci
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
o poveste despre un tablou și o etapă a creației lui Vermeer. O face din imaginara perspectivă a fetei care i-a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
astfel un portret, din clipa cînd e gata, poate să privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu cercel de perlă este că, într-un moment incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca pe o slujnică, ci ca pe un portret independent: „Își va ridica ochii în timpul mesei și va vedea cum mă uit la ea de pe un perete”. Portretul și modelul sînt mereu interșanjabile. Și ne privesc. Și spun povești.
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
colțurile pământului de acești cultivați universitari, rod al călătoriilor lor de studiu, amplasate în cochetele lor case de la marginea orașelor, agățate pe pereții vopsiți în alb de muncitorii la negru din Europa de est ori aranjate pe lucitoare parchete scrupulos frecate de slujnice din fundul Indiei. Pentru că, trebuie să știți, Monseniore, oamenii învățați iubesc tot ce-i primitiv. Cu cât e mai erudit omul cultivat, cu atât mai primar dorește să fie primitivismul pe care-l afecționează. Fiecare vizită la erudiți îmi dădea
Lilian Faschinger - Păcătoasa Magdalena by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/12990_a_14315]
-
pipă. Asortez la culoare și o pereche de pantofi din pânză văzuți la Tănase Dumitrescu, pe Doamnei. 26 februarie. Mă îmbrac în tipic matinal, pun culori deschise, cobor scara; cu motanul înaintea mea. Mic dejun clasic, ca ieri, ca mâine; slujnica aduce tava și porcelanurile, Marica toarnă în căni. Mă uit la mâinile ei - la vârsta asta ar trebui să-i tremure, să-i bâțâie cât de puțin. Nu, mâinile îi sunt ferme, rigide. Ca și vocea. Mai mult de o
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
Sf. Silvestru; e cunoscut și ca "otrăvitorul", fiindcă mahalagii apelează la el pentru stârpirea șoarecilor, mâțelor hoațe și câinilor vagabonzi. Mateiu îl găsește trebăluind pe lângă reședință, becher, fidel, bărbatul necesar într-o gospodărie dusă de o cocoană trecută și o slujnică nurlie. E, cu certitudine, mai mult decât un homme de peine, cum crede la începutul mariajului; timp de doisprezece ani îl simte în spate parșiv, abil, veros. Nu se obosește însă deloc să scape de el, nici să-i lămurească
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
12, 13, 14 aprilie 1990, la Ateneul Român din București, în interpretarea Filarmonicii bucureștene, sub baghetă dirijorului Cristian Mandeal. Soliști: Vladimir Popescu Deveselu (Iuda, un Tâlhar, un înger), Gheorghe Roșu(Evanghelistul), Georgeta Orlovski (Maica Domnului, o mironosița), Silvia Voinea (o slujnica, o mironosița), Melania Ghioaldă O slujnica, o mironosița), Dan Zancu ( Pillat, un tâlhar). Revenind la punctul de intersecție între destinele celor doi compozitori numit Oratoriul „Patimile Domnului” evidențiem faptul că George Enescu nutrea sentimente de admirație față de creația lui Paul
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
Ateneul Român din București, în interpretarea Filarmonicii bucureștene, sub baghetă dirijorului Cristian Mandeal. Soliști: Vladimir Popescu Deveselu (Iuda, un Tâlhar, un înger), Gheorghe Roșu(Evanghelistul), Georgeta Orlovski (Maica Domnului, o mironosița), Silvia Voinea (o slujnica, o mironosița), Melania Ghioaldă O slujnica, o mironosița), Dan Zancu ( Pillat, un tâlhar). Revenind la punctul de intersecție între destinele celor doi compozitori numit Oratoriul „Patimile Domnului” evidențiem faptul că George Enescu nutrea sentimente de admirație față de creația lui Paul Constantinescu. Avem drept mărturie două scrisori
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
și mai înalt decît mine c-un cap. El mă-nșfăcase de solduri că un neguțător prețăluind o cămilă, el m-atingea pe piept, ca un proprietar de sclavi, căutător de dinți sănătoși, el se lipea de mine ca o slujnica rîvnind să-și lingușească stăpînii, el phalusul îl rotea că pe-un sfredel năuc, bolborosind în limba de faun hăbăuc. Cine să fie, îmi spuneam iar și iar, bărbatul pe jumătate tap, prădălnicie făcîndu-mi dar, cine-l așteaptă-n așternut
Poeme grecești by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/13898_a_15223]
-
eternitatea noastră provizorie. Unde-i concretul pur Unde-i concretul pur acest concret căzut din înalturi de-o seamă cu ele unde-i? țipătul gaiței sfîșiind cum un pumnal gaița ce-l emite o piramidă umplută cu rufe murdare o slujnică pipăie lacrimile scorojite uscate de mult pe masa din bucătărie somnul fără vise al prafului așternut pe drumul de țară un salahor cară cu roaba veșmintele copilăriei tale amestecate cu degete lipicioase cu țipete tandre cu pleoape ce încă se
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/10941_a_12266]
-
folosindu-se de ea ca de un obiect sau, mai rău, ca de un animal din gospodărie. Că în Moara cu noroc femeile sînt cetățeni de categoria a doua o demonstrează și repetatele hărțuiri sexuale pe care le suportă Uța (slujnica angajată de Ghiță la recomandarea jandarmului Pintea), din partea lui Lică. Ea este pișcată de două ori, golănește, de pulpe, fără ca autorul să sugereze prin ceva caracterul reprobabil al unui astfel de gest. Atitudinea față de femei nu este, din păcate, singurul
Postume by Aurel Dragoș Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/11009_a_12334]