110 matches
-
cîntă patetic frustrarea, Adrian Popescu găsește de cuviință a-și declara împlinirile, satisfacțiile, "norocul", printr-o suită de mulțumiri ce exclud orice reziduu luciferic: Tot ce mi-am dorit, am avut./ Călătorii/ imposibile și prietenii stelare, alianțe cu/ înaripații și sobolii tainici. Sărbători fără/ seamăn și prilejuri fericite de a pătrunde/ în labirint. Extaze și zboruri dincolo de/ lizieră. Puțini au fost atît de norocoși./ Ajunsesem să cred că miracolele fuseseră/ născute pentru mine" (Ușor, ca într-un vis). Imboldul său decisiv
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
Horia Zilieru din volumul Slugă la “Prisaca” lui Tudor Arghezi În șeaua sobolului o soboală plurigoală întoarsă de la stanbul pe bemolul somnambul plânge-se (m)alcovului. Ce o fi isterisi? Umblă zvon (în maraton) ca seisme surpa grote (biga)mitele bigote au pus foc la cabarete și-i o spelba sărăcie la tractir
Lied sobol în si bemol by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/13160_a_14485]
-
în al "Victoriei" vast magazin (cîndva "Galeries Lafayette"). Nu trebuie vreme-ndelungă să cați - săgeți sînt în orișice colț - "Dați-mi un bec de 40 wați și-o sută și douăzeci volți!" . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în neguri n-oi sta ca un putred sobol. Priviți! Hei, priviți cum răsare al beznelor frînte de-a pururi simbol - un bec luminos ca un soare! Bucata apare sub un titlu cam lung: Versuri despre becul cel nou sau cum înțeleg unii să-l "continue" pe Maiakovski, fiind
De la A. Mirea la Maiakovski by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11702_a_13027]
-
cârtiță - ca și convenția teatrală care le aduce în compania naratoarei - sunt luate de fapt dintr-o strofă semnată de Czeslaw Milosz: „De-ar fi s-arăt ce-i pentru mine lumea,/ aș lua un hârciog, un arici sau un sobol,/ i-aș așeza pe-un fotoliu seara la teatru/ și-ndesîndu-mi urechea spre botul lor umed/ aș asculta ce spun despre lumina rampei,/ despre sunetul muzicii, despre balet”. Cam așa se întâmplă în mica „simfonie” a Veronicăi D. Niculescu, în care
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
ca teatru și „sunetul muzicii” de la Czeslaw Milosz către lumea interioară a ființei umane, văzută ca „lumină lăuntrică” și „sunet al ființei”): „De-ar fi s-arăt ce-i pentru mine lumea,/ aș lua un hârciog, un arici sau un sobol,/ i-aș așeza pe fiecare din ei într-un om/ și-ndesîndu-mi urechea spre botul lor umed/ aș asculta ce spun despre lumina lăuntrică,/ despre sunetul ființei, despre durere și dor”. Acesta este și „finalul poveștii”, când cei trei prieteni închid
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
de noi tertipuri, de alte fructuoase modalități de a conduce spre proprii buzunare capitalurile unor bănci, întreprinderi, societăți, primării etc. etc.? De unde atîta neagră invidie?" Înrudită, însă de cele mai multe ori chiar coincidentă cu o atare insolită elită, apare clasa "omului sobol", a îmbogățitului ce, revenind "teafăr și îndemn" din aventuroasele-i ieșiri, se retrage în falnica sa locuință proaspăt construită, cu o suprafață de multe sute de metri pătrați, cu piscine, parc cu platani și tuya, gard electronic, împînzită cu camere
Ultimul mohican (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8284_a_9609]
-
cum au audzit acele cuvinte într-acel ceas au și răpedzit, făr de știrea vizirului, de-au adus pre Dumitrașco beizade de la gazdă... și l-au adus saraiu la împăratul. Și îndată l-au îmbrăcat cu cabaniță, cu spinare de soboli, în loc de căftan, și l-au pus domnu în }ara Moldovei... E informat și Vizirul, peste care se trecuse, fapt ieșit din comun. în câteva zile alaiul noului domnitor (Cantemir) pornește spre Iași. Și nu se cheltuise nici un ban la Poartă
Prinderea lui Brâncoveanu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8963_a_10288]
-
anume Arhipoaie, care o chema Anița, țiitoare, de o purta în vedeală între toată boierimea, de-o ține în brați, de-o săruta și purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand (aur și argint), cu șlic de sobol și cu multe odoare împodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de Suleiman (fardată), ca o fată de racheriță. Și o trimite cu carăta domnească, cu siimeni și cu vornici și cu comiși dzioa amiadzidze mari pe uliți, la
Starea economiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9401_a_10726]
-
prostituându-se cu un ce câștig în fața unor mafioți de cartier) se ridică la înălțimea prozei lui Aldulescu: amestec, la rândul ei, de insolit individual și tipicitate socială. După ce a fost cârpit live, pe o terasă plină de lume, de către "sobolii" mafioți, Mărgărit știe să le speculeze o coardă ascunsă, mai sensibilă. Ridicat să-i ia apărarea, Rafael va asista înmărmurit - ca și cititorul - la trocul dintre presupusa victimă și agresorii ei: "- Oricum, Mărgărit e prietenul meu... - Preten adevărat, de-adevăratelea
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
-te odată, mânca-ne-ai p... Nu mă ține să mă usuc. - Cred că-mi mai trebui' douăj' de mii pentru un rând de încă cinci halbe... Nea Ghețu țuguie buzele spre Rafael. Seamănă încă și mai mult cu un sobol gras, cu gușa cotropită de rețeaua deasă a unei bărbi de-o săptămână. - Mânca-ne-ar p... pretenu' ăsta al tău. Așa face mereu. Dacă-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să-ți ia ăla beregata cu sabia? Ie-n drept să te taie pân' la urmă. Datoria-i datorie. Mărgărit dă din cap în ritmul intonației sobolului bătrân, subliniindu-i parcă frazele. - Așa-i, nea Ghețule, mai ales că și matale-mi ești dator. Și Adrian pe lângă matale. - Așa e! se repede Rafael să confirme, deși nu știe nimic de afacerile lui Mărgărit cu cei doi. Îi
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
lui Mărgărit cu cei doi. Îi sunteți datori! Răzvănel îi amintește lui taică-său: - Ați dat în el, bă, îi sunteți datori pentru alea două palme. Tu și Adrian. Io unu nu m-am mânjit să dau în amărâtu' ăsta. Sobolul bătrân se izbește cu palma peste frunte. - Uitasem, Mărgărite, mânca-ne-ai... Datoria-i datorie. Acuma, două palme n-ar fi cine știe ce. - Ar fi-ncăput și zece, nea Ghețule, îl liniștește Mărgărit. Știi că io nu mă supăr, da' am rămas
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
lu' mă-ta. Mărgărit băgă banii în buzunar, încuviințând mut. Ușor aplecați în față, cu coatele pe masă, el și Rafael păreau să-i pândească pe ceilalți trei, răstigniți în scaune cu burțile răsfrânte peste brăcinarii șorturilor, relaxați, îmbuibați, mahmuri. Sobolul bătrân rupea anevoie: - Nu știu, Adriene, mă f... Pentru mine-i destul o sută de mii. Pentru-o palmă... Scosese totuși o bancnotă de o sută de mii și o flutura peste masă. Nu știu, io muncesc din greu pă
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
pică din cer. - Hai, tată, dă-i, miorlăi Răzvănel, înduioșat parcă de soarta lui Mărgărit și plângându-l totodată și pe taică-său: să știți că muncește, toată ziua aleargă ca un cal ca să producă. După lungi ezitări, în sfârșit, sobolul bătrân îi întinse bancnota lui Mărgărit. - Că te-am auzit de mă-ta, mânca-ne-ai p... Îmi pare bine că ai grijă de ea. Da' să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator." (pp. 179-180). Dincolo de expresiile
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
vânător de cârtițe. A stârpit toate exemplarele pe care le-a întâlnit, mai puțin unul. Evident, cel din ghiveci! Meritul i-ar aparține jumătate lui, jumătate puștii nemaipomenite pe care o ține în rastel. O pușcă special concepută pentru exterminarea sobolilor. Drept urmare, Edi și Toma îl sechestrează pe bătrân, îi fură arma și pornesc, incoerent, în căutarea prăzii. Încheierea, cu Edi trăgând la nimereală, cu arma explodându-i în brațe, cu orbirea lui de-o clipă și cu recăpătarea extatică a
Invenții și mărci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5199_a_6524]
-
informație nu e atît un indiciu al subtilității de spirit, cît al nesiguranței în atingerea temei. La mijloc e acel imbold de compensație prin care, intuind că nu ai ceva de spus, acoperi carența gîndurilor proprii printr-o conștiinciozitate de sobol cărturăresc. Cazul Constantinei Raveca Buleu e din această speță: a scris un volum de o acribie exegetică dusă la extrem, care impune prin amănunțimea cunoștințelor și prin voința de a fi exhaustivă. Luată în sine, tema lucrării are o însemnătate
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
de "clipiri". O "facere a lumii pe matrici" încearcă, în felul lor, toți poeții. A lui Valentin Iacob are un anume farmec al "scindării", al facerii-desfacerii, ca proces sincron: "și tot mai cred că soarele decade, că se face un sobol negru cu aripi, cu evantaie de plasmă neagră, plasmă spartă... plasma care-a lăcuit scripca lumii...". O apocalipsă în imagini, nu lipsite de-o plasticitate a șocului, este, de fapt, această ,întocmire" a lumii. Totul se cojește, dînd la iveală
Sofisme vesele și triste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11229_a_12554]
-
Barbu Cioculescu Suspină sobolul de preerie revenind teafăr și indemn, pe cât de obosit în subteranu-i, spațios domiciliu de șapte mușuroaie, după aventuroasa ieșire în aria de lucernă la care-l obligaseră determinări de neocolit. Asta în cazul în care o spaimă genetică nu-i
Home, sweet home... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10817_a_12142]
-
ilustrativ pentru psihologia personajului. „Vios, vlăgos, ghizdav și frumos, ca soarele de luminos, ca luna de arătos și ca omătul de albicios ieste. Ochii șoimului, pieptul leului, fața trandafirului, fruntea iasiminului, gura bujorului, dinții lăcrămioarelor, grumadzii păunului, sprîncenele corbului, părul sobolului, mînule ca aripile, degetele ca radzele, mijlocul pardosului, statul chiparosului, pelița cacumului, unghele inorogului, glasul bubocului și virtutea colunului are” (Partea a VII-a). Artificialul ca principiu scriptic comportă numeroase dezavantaje pentru cititorul de astăzi, ca să nu mai vorbim de
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
în ambele epoci. Că, așa cum astăzi oamenii foarte bogați, în veșminte de lux, călătoresc cu vagonul de dormit, tot așa atunci, deși în alt fel, oamenii foarte bine îmbrăcați călătoreau în carete căptușite cu mătase și acoperiți cu blănuri de sobol; că, așa cum astăzi există oameni deși nu foarte luxos, totuși foarte bine îmbrăcați, care călătoresc cu clasa a doua, și al căror țel în viață este să găsească mijloacele de a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci trăiau oameni care se deplasau în echipaje mai puțin scumpe și se înveleau cu blănuri de vulpe, visând să dobândească o caretă și mai luxoasă și să înlocuiască vulpea cu sobolul; că, precum astăzi sunt oameni care merg cu clasa a treia pentru că nu au cu ce plăti suplimentul de viteză, fiind condamnați să suporte inconfortul băncilor de lemn, tot așa erau pe atunci oameni care nu aveau nici bani, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai avem în față trecutul închipuit de Stein, un trecut de mucava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
singur. Ea îți trezea gândul că în trecut, în trecutul îndepărtat, nu putem să nu observăm o nedreptate strigătoare la cer, revoltătoare chiar: neconcordanța dintre calitățile unui om și situația lui, neconcordanță care-i îmbrăca pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
rezervate, multe asiatice de ziceai că ai aterizat pe un câmp de orez din fermele de orezării din apropierea Shangai-ului sau din delta fluviului Galben, minus luminile orbitoare și multicolore din cazinou. Cazinourile au o particularitate atât de la “îndemână” că doar “sobolul” sau “cârtița” și-au amenajat prin naștere un asemena habitat împotriva luminii naturale, nici un local unde funcționează un cazinou ne este prevăzut cu ferestre, deci nu știi niciodată când este ziuă sau noapte, interesant nu!? După umila părere a celui
NU CONTEAZĂ SALARIUL CÂT BACŞIŞUL...(XIII) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364592_a_365921]
-
văitat zile-ntregi, vai de capu ei! Am migălit și-am pigulit până-n zori pe toată lungimea și lărgimea uliciorii, făcând o curățenie ca-n farmacie. O dâră lucie de-ți lua ochii, cum făceam, vere Gheorghe, cu mușuroaiele și sobolii pe coastele cu fâneață, la ogrăzi, când se desprimăvăra sau spre toamnă târziu. Pietricică cât un bob de linte, pe cât de mică pe-atât de nepotrivită luptei de dezrădăcinare, a căzut victimă nevinovată, o luam de la capăt cu controlul, greblând
NIŢĂ ALU DÂRĂ (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351217_a_352546]