55 matches
-
așa? Oare, chiar așa să fi fost: să nu fi putut Descartes coborî cu mintea în inimă sau să se fi înalțat cu naveta spațială platoniciană până la Dumnezeu? Desigur, Descartes cunoaște prea bine toată filozofia din Grecia antică, toate riturile sociative religioase și toate aceste rugăciuni mistice ale minții coborâte în inimă și alte Meditații transcendentale, care conțineau fundamentale Fizice ale conștiinței din vremea aceea, ba chiar face “tabula rasa” din această “scara creaturală” și îndrăznește și își propune un “dans
UN TITAN AL ŞTIINŢEI UNIVERSALE SAU UN DEMIURG COŢCAR AL CONŞTIINŢEI INDIVIDUALE by http://confluente.ro/constantin_milea_sandu_1409143400.html [Corola-blog/BlogPost/357327_a_358656]
-
Petru Culianu. Sau măcar să fi studiat “Dacia preistorică” de Nicolae Densușianu, “Getica” de Vasile Pârvan și, bineînțeles, Biblia și Coranul și tot am fi înțeles ce se întâmplă cu noi, cu lumea creștină și cu lumea islamului coranic. Toate riturile sociative religioase, integratoare și compensatorii, se fac și se desfac prin aceste două mari religii, creștinismul și islamul coranic, care au la bază iudaismul și cele Două Talmuduri: de la Ierusalim și din Babilon. Iar noi suntem doar manipulați prin triadă: sexualitate
AGONIA UNIUNII EUROPENE. O SUTĂ DE ANI DE RĂZBOI MONDIAL SUB SABIA PSIHOTRONICĂ. VOLUMUL I (2) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Jurnal_de_atelier_i_fragment_constantin_milea_sandu_1389001315.html [Corola-blog/BlogPost/360387_a_361716]
-
sunt: "talán" „poate”, "valószínűleg" „probabil”, "esetleg" „eventual”, "állítólag" „zice-se” etc. Prezentăm sintaxa limbii maghiare cu ajutorul terminologiei maghiare traduse în română. Părțile de propoziție sunt predicatul, subiectul, obiectul, complementul de loc, de timp, numeric, de stare, de origine, de rezultat, sociativ, de mod, de cauză, de scop, de relație, de grad/măsură, instrumental, de atribuire și de comparație, complementele asemantice (sau permanente) și atributul. În privința atributului este de menționat că acesta se plasează înaintea cuvântului determinat și în general nu se
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
legate între ele prin juxtapunere sau printr-o conjuncție. Coordonarea poate fi copulativă, adversativă, disjunctivă, consecutivă sau explicativă. În fraza maghiară pot fi următoarele subordonate: subiectivă, predicativă, obiectivă, completive (de loc, de timp, numerică, de stare, de origine, de rezultat, sociativă, de mod, de cauză, de scop, de relație, de grad/măsură, instrumentală, de atribuire și comparativă), completivă permanentă, subordonate cu conținut semantic special (consecutivă, condițională, concesivă și comparativă) și subordonată atributivă. O caracteristică a subordonatelor în maghiară este că de
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
Poate fi predicatul următoarelor propoziții circumstanțiale: Prin urmare, conjunctivul nu poate fi predicat în următoarele tipuri de propoziții circumstanțiale: de timp care exprimă o acțiune simultană sau posterioara, de cauză, de mod comparativa sau de grad și măsură, consecutivă, instrumentala, sociativa, de relatie și cumulativa. În limba franceză, modul numit "subjonctif" are patru timpuri: prezent, perfect, imperfect și mai mult ca perfect, ultimele două fiind folosite aproape exclusiv în limba literară cu tendința clasică. Majoritatea utilizărilor sale sunt asemănătoare cu ale
Conjunctiv () [Corola-website/Science/304894_a_306223]
-
prin virgulă de regentă Propozițiile subordonate concesive se despart întotdeauna prin virgulă de regentă, indiferent de locul ocupat Propozițiile subordonate condiționale se despart prin virgulă de regentă Propozițiile subordonate opoziționale și cumulative se despart prin virgulă de regentă Propozițiile instrumentale, sociative, de excepție și predicative suplimentare în general nu se despart prin virgulă de regentă Propozițiile incidente se despart prin virgulă de regentă Propozițiile intercalate într-o frază sau într-o propoziție redată în vorbire directă, considerate tot ca incidente, se
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
pe l, vocala lor închizându-se, dar rămânând lungă: "a házbú" vs. "a házból" „din casă”, "a tetőrű" vs. "a tetőről" „de pe acoperiș”, "az annyátú" vs. "az anyjától" „de la mama sa”. Desinența "-val/-vel" a complementului instrumental și a celui sociativ își pierde și ea l-ul, iar vocala sa se lungește: "hajóvă" vs. "hajóval" „cu vaporul”, "a tehénnē" vs. "a tehénnel" „cu vaca”. De această regiune aparțin două grupuri de dialecte din județul Somogy (de centru și de sud), și
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
lupte(i)). În interiorul categoriei gramaticale a cazului, dezinența -ă determină sincretismul nominativ-acuzativ singular (fată, casă etc.), așa cum dezinența -e determină sincretismul genitiv-dativ (unei case, fete etc.). Acuzativul, apoi, adună sub aceeași dezinență sensuri funcțional-sintactice diferite: obiectual, agent, instrumental, locativ, temporal, sociativ etc. (Văd o fată, Merg cu o fată, Este iubit de o fată, Merge la școală etc.). Morfeme liberetc "Morfeme libere" Morfemele libere caracterizează flexiunea analitică; sub aspect fonetic ele rămân exterioare morfemului rădăcină. Unele dintre ele sunt chiar dislocabile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139); • complement corelativ (sociativ): „Ia-mă cu tine. Maria!” • atribut: „Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/Cum curge profeția unei Ieremiade.” (M. Eminescu, I, p. 17) Vocativul intră în structura unei sintagme nominale, asemeni nominativului, numai pe poziția de regent; poate avea determinări atributive
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condițional (rar): În caz de urgență, se iese pe ușa a doua., concesiv (rar): Împotriva voinței lui, l-au propus pentru premiu., limitativ (referențial): „Străin la vorbă și la port,/Lucești fără de viață.” (M. Eminescu, I, p. 171); • complement corelativ, sociativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (Idem, p. 91), cumulativ: „În afară de frig, mai e și întuneric.”, de excepție: „Afară de ochii, care erau ai ei, era el întreg.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 31), opozițional: „Zugrăvit-au c-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,/Oceanul cel de gheață mi-apare înainte.” (Ibidem, p. 114); • complement de reciprocitate: „Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni.” (Ibidem, p. 91); • complement de agent: „Nimic nu e realizat de ei.”; • complemente corelative (sociativ, de excepție, cumulativ): „Baba-l apucă de mijloc, se lungi răpezindu-se cu el până-n nori.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 9), „ În afară de mine n-a mai fost nimeni.”, „Pe lângă el au mai apărut vreo trei.”; • circumstanțiale; funcția de circumstanțial este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintr-o relație de dublă dependență: • complement (direct, indirect, de agent): „Danțul, muzica, pădurea, pe acestea le-ndrăgii” (Ibidem, p. 102), „Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,/Ce-o să amuțe cânii...” (Ibidem, p. 116); • complement corelativ (de excepție, sociativ, cumulativ):„Surtucul lui, pe lângă acestea, era mai mult urzeală decât bătătură.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32); • circumstanțial:„Pe acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu mai cred nimic și nu am taine.” (M. Eminescu, IV, p. 361), „S-a dus amorul, un amic/Supus amândurora.” (M. Eminescu, I, p. 184), „Părăsit de toți, încearcă în zadar să se regăsească măcar pe sine.”; • complement corelativ (sociativ, cumulativ, de excepție): „A plecat cu amândoi.”; Observații: Complementul corelativ de excepție nu se poate exprima prin pronumele de cuantificare colectivă. • circumstanțial (rar): A zburat peste două din cele trei coline., „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai ales funcțiile de complement (direct, indirect, de agent): „Dar ce-o fi făcut blestematul ăla de Ion, cocoane?” (I.L. Caragiale, I, p. 394), „Ori de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!” (M. Eminescu, I, p. 49), complement corelativ (sociativ): Cu cine ai fost la mare? și atribut: „Izbânzile cui n-au căzut?/ Și inima cui n-a tăcut?” (L. Blaga, p. 165) Pronumele al câtelea și câte câți realizează frecvent funcția sintactică de complement predicativ: Al câtelea ai trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
30). Complementul de reciprocitate se realizează în mod frecvent ca un complement dezvoltat prin pronumele nehotărâte unul și altul: „Scânteie marea lină și placele ei sure/ Se mișc’ una pe alta ca pături de cristal.” (Ibidem, p. 63) • complement corelativ (sociativ): „Cu fiecare vorbește la fel.” • circumstanțial: „A sărit la fel de corect peste fiecare.” • complement predicativ: „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are...” (I. Creangă, p. 38) • atribut: „Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,/ În inima oricărui i-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de agent): „Eu sunt acel pe care l-au visat,/ L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu, I, p. 115); • complement corelativ (sociativ): L-am văzut cu cine merge el de obicei.; • circumstanțial (temporal, spațial, cauzal, condițional); „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/Prin care trece albă regina nopții moartă.” (M. Eminescu, I, p. 69), „M-a fermecat cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care implică în mod obligator prezența unui complement direct, prin care se realizează deplin în structura sintactică în care intră. b. tranzitive indirecte; împlinirea semantico-sintactică a mesajului verbal se realizează prin intrarea verbului în relație cu un complement indirect (sau sociativ), limită a acțiunii. Sunt tranzitive indirecte: • verbe exprimând acțiuni care se răsfrâng indirect asupra unui „obiect” pasiv sau care se circumscriu unui „obiect”: a vorbi, a povesti, a istorisi, a discuta, a conferenția etc. „Au de patrie, virtute nu vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul sociativ, care este concomitent obiect-pasiv al acțiunii verbale și cel de-al doilea subiect: M-am întâlnit cu Maria. În planul expresiei, diateza reciprocă intră în raport direct cu diateza activă, ca termen marcat prin prezența morfemului se (își): El a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În acest sens s-ar putea vorbi de verbe pluralia tantum 22 - verbe a căror acțiune implică săvârșirea (repetarea) ei, concomitent, de către doi agenți diferiți; aceste verbe dezvoltă (uneori cu obligativitate) diateza reciprocă sau impun dezvoltarea funcției sintactice de complement sociativ sau de complement de reciprocitate: Ei se duelează. Eu stau de vorbă cu tine. Tu te-ai întâlnit cu Maria. Corespunzător planului semantic, unde opoziția de număr se desfășoară în solidaritate cu opoziția de persoană (persoana I, de exemplu, este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsăturile semantice lexico-gramaticale), numai când este la diateza activă. Cu acest sens gramatical, dacă se caracterizează printr-un conținut lexical care reflectă implicarea a doi agenți, în ‘reciprocitate’, în desfășurarea unei acțiuni, el deschide câmp dezvoltării funcției sintactice de complement sociativ sau de reciprocitate: „Iar ea vorbind cu el în somn / Oftând din greu suspină.” (M. Eminescu) „Îmi pare că cineva îmi scutură Zilele mele frumoase Ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky) Dacă în planul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este omonimă cu sintagma verbului la diateza reflexivă sau la diateza
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I. Creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume sau adverbe relative în stabilirea relațiilor sintactice la nivelul frazei; prezența lor stă atunci în legătură cu funcția sintactică a pronumelui (adverbului) relativ în propoziția pe care acesta o introduce: N-am observat cu cine a plecat Tudor. (cu cine - compl. sociativ în propoziția complement direct) sau cu funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: Tudor a plecat cu cine îl căutase dimineață. (propoziție complement sociativ) 2. La cel de-al doilea nivel, conjuncțiile se disting de prepoziții prin capacitatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care acesta o introduce: N-am observat cu cine a plecat Tudor. (cu cine - compl. sociativ în propoziția complement direct) sau cu funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: Tudor a plecat cu cine îl căutase dimineață. (propoziție complement sociativ) 2. La cel de-al doilea nivel, conjuncțiile se disting de prepoziții prin capacitatea lor (a unei subclase de conjuncții) de a asigura multiplicarea conținutului funcțiilor sintactice sau multiplicarea funcțiilor sintactice. Acest rol deosebit este propriu conjuncțiilor coordonatoare; stabilind relații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a ieșit la lumină dintre pietre. Floarea dintre pietre e o floare de in. În dezvoltarea relației de dependență guvernată de verb (adjectiv), între prepoziții (cel mai adesea locuțiuni prepoziționale) și variantele funcțiilor sintactice de complement corelativ (excepție, cumul, opoziție, sociativ) și circumstanțial (cauză, scop, condiție, referențial etc.), continuitatea semantică este asigurată de caracterul mai puțin abstract al locuțiunilor prepoziționale, care, prin aceasta, devin mărci (absolute sau relative) ale funcțiilor sintactice: în loc de - complement corelativ de opoziție în afară de - compl. corelativ de excepție
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]