82 matches
-
descrie mișcările și Înțelegerea la nivelul opiniei publice, precum și la o concepție care respectă mai mult originalitatea proceselor de gândire socială, al cărei scop implicit este, printre altele, de a Încerca să favorizeze relațiile pozitive dintre oameni și adaptarea lor sociocognitivă la un context din ce În ce mai evolutiv. O noțiune transdisciplinară și un ansamblu ierarhizat de cogniții Dacă orientarea promovată de Moscovici vizează integrarea și luarea În considerare a ideilor de schimbare, de noutate și evoluție a cunoștințelor În viața cotidiană a actorilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
talk shows, dezbateri publice), a creațiilor artistice, științifice, culturale sau informatice, În spațiul urban sau Într-o organizație și, de exemplu, prin intermediul jocurilor sau visurilor copiilor. Într-un sens mai specific, RS sunt percepute În mod obișnuit ca niște sisteme sociocognitive care implică o ierarhizare a componentelor lor În jurul unor scheme sau nuclee de sensuri structurante. Dar aceste „cristale cognitive centralizatoare și organizatoare” nu sunt singurele elemente ale unei reprezentări. Dacă luăm ca exemplu reprezentările spațiului public urban Într-un oraș
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care se află în legătură printr-o rețea de comunicare. Așa cum observă cei doi autori, teoria contagiunii se fundamentează pe teoria procesării de informații, teoria influenței sociale, perspectivele interacționismului simbolic, abordarea mimetică a proceselor exemplificată prin teoriile instituționale și teoriile sociocognitive. B. Erickson (1988) descrie teoria contagiunii ca explicând baza relațională a atitudinilor. Se dorește astfel o demonstrare a modului în care dimensiuni ale rețelelor de comunicare, cum ar fi frecvența, multiplexitatea, durabilitatea și asimetria, pot să aibă un rol important
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
a unei anumite probleme între copil și adult (în sens inițial), între individ și grup (punct de vedere produs ulterior, cu o sferă de acțiune mai cuprinzătoare) își regăsește o dezvoltare propice cu un impact educațional extrem de favorabil în conflictul sociocognitiv (observăm că, și în acest caz, nu mai acționează un singur criteriu, ci, mai degrabă - cum am anticipat deja -, o rezultantă a unei sume criteriale). În același timp, nu trebuie să uităm că și modul de focalizare a conflictelor poate
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Winnykamen, este posibilă învățarea pornind de la erorile celuilalt. Modelul corect își păstrează, firește, rolul esențial în învățare, dar este utilă din punctul de vedere al acestei paradigme măsura în care acesta - confruntat cu opțiunea greșită de soluționare - provoacă un conflict sociocognitiv: modelul introduce centrări opuse și oferă în același timp subiectului perturbat elemente importante pentru reorganizarea demersului său cognitiv (Doise, Mugny, 1998, p. 96). Astfel, conflictul conduce inevitabil la o reacție adaptativă, coordonată atât cognitiv, cât și social. Este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
soluția cea mai bună care se poate obține cu un efort minim. Putem astfel, conform figurii 19, să identificăm un răspuns cumulat obținut printr-o echilibrare de nivel superior în urma unei perturbări puternice a subiectului. Figura 19. Răspunsul la conflictul sociocognitiv Există, de altfel, indicatori importanți în sesizarea unui conflict așa-numit de „marcaj social”: vârsta participanților, sexul, etnia, proveniența cunoscută etc. Când avem un conflict între egali, vom putea folosi tehnica contrapunerii în oglindă. Existența unor poziții opuse, dar complementare
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
expozitive care se adresează unui număr extins de elevi). Aici, avantajele și dezavantajele fiecărei categorii de metode sunt complementare, dar evidența acestui fapt apare mult mai direct în utilizarea tocmai a unui astfel de conflict „în oglindă”. Utilizarea în cadrul conflictului sociocognitiv de către adultul experimentator și a unui alt adult complice ne trimite cu gândul la două metode aparent opuse: expunerea cu oponent și focus-group-ul. Expunerea cu oponent presupune utilizarea în cadrul activității și a unui alt cadru didactic sau student cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
membru al grupului era desemnat să intervină cu critici/controverse la adresa problematicii în discuție atunci când părea că discuția a fost epuizată prematur de către grup. Utilizarea oponentului, dar nu în cadrul grupului, ci în cadrul acțiunii de grup în prezența conflictului de natură sociocognitivă, devine, iată, extrem de interesantă și de utilă. O tehnică de învățare prin introducerea programată a conflictului se dovedește și adaptată; menționăm doar complexitatea acesteia, una dintre primele probleme care se pot identifica fiind apariția/existența unui conflict autentic. O altă
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
tip după rezolvarea conflictului;de aceea, subliniem importanța exercițiilor de corelare a capacităților acestor parteneri în special prin consolidarea unor obișnuințe de interacțiune la elevii/studenții noștri. În virtutea acestor argumente, putem identifica în practică trei motive principale ale eficacității conflictului sociocognitiv: informația, activismul și creativitatea: 1) Informația. Suportul informațional oferit de către celălalt este deosebit de util în elaborarea propriului model de evoluție; astfel, latura socială a conflictului prezintă suport motivațional și câmp cognitiv lărgit; 2) Activismul. Conflictul sociocognitiv instituie un tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
principale ale eficacității conflictului sociocognitiv: informația, activismul și creativitatea: 1) Informația. Suportul informațional oferit de către celălalt este deosebit de util în elaborarea propriului model de evoluție; astfel, latura socială a conflictului prezintă suport motivațional și câmp cognitiv lărgit; 2) Activismul. Conflictul sociocognitiv instituie un tip de comportament activ social și cognitiv (bazat pe sesizarea și rezolvarea „dilemelor”); 3) Creativitatea. Rezolvarea conflictului presupune apariția celei de-a treia soluții, care conține elemente din primele etape, dar le depășește ca nivel de elaborare, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
procedurilor), cadrul didactic poate stimula o situație conflictuală pe care mai apoi să o conducă spre dinamica obiectivelor urmărite în activitatea sa; Un factor important în producerea/stimularea conflictului este considerarea a ceea ce Kirton și McCarthy caracterizau drept un conflict sociocognitiv al grupului definit de stilul cognitiv al majorității acestuia, diferențiind între stilul inovativ și cel adaptativ. Astfel, pentru cei doi autori, stilul inovativ al unei persoane desemnează originalitate dublată de eficiență mai redusă, indisciplină și dezacord, tentativă de schimbare a
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
spus: alege, mărul cel mic sau nimic! Această glumă simbolizează plastic strategiile de alegere evitare-evitare, fiind cunoscută și expresia „dintre două rele îl alegi pe cel mai mic”; - evitare-abordare (situație pe care o putem asocia tipurilor de comportament specifice conflictului sociocognitiv), unde trebuie făcută opțiunea pentru ceva care implică atât rezultate pozitive, cât și rezultate negative; - abordare-abordare, în care persoana trebuie să aleagă între două sau mai multe activități ale căror rezultate sunt pozitive. Într-adevăr, faptul că trebuie să facem
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
ar cere acum un efort însemnat prin căutarea nu numai a unor argumente în favoarea acesteia, ci și a unor contraargumente la propriile raționalități anterioare. Acest lucru ar presupune un efort susținut de descentrare și apoi de recentrare (vezi și conflictul sociocognitiv). Concluzia bazată pe o logică a „minimului efort” - cu însemnate consecințe în plan adaptativ - este aceea că el va încerca să-și armonizeze poziția pe cât se poate mai apropiată de cea corectă, totuși fără a-și contrazice total propriile raționalități
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
cognitive scăzute și, respectiv, ridicate, propunând dezvoltarea unui model care să urmărească trecerea de la primul tip la cel de-al doilea (unele dintre aceste concluzii par să fie similare cu cele prevăzute - este adevărat, mult mai limitativ acțional - de către paradigma sociocognitivă). Astfel, după autorii citați, o complexitate cognitivă scăzută are următoarele efecte: - tendința categorizării și stereotipizării; structurile cognitive depind de reguli fixe și simple; - conflictele interne care apar sunt simplificate; doar puține alternative relaționate sunt generate, iar închiderea problemei este rapidă
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
este mai relevant. Ei constată că toate problemele sunt comune, că toate soluțiile la aceste probleme sunt social obiectivate și că toate acțiunile trebuie să se desfășoare în cadrul instituțional dat. Ei vor învăța și apoi actualiza, de câte ori este nevoie, scheme sociocognitive adecvate, adică se vor acomoda cu modelele normative prescrise de instituție și cu situațiile tipice întâlnite aici, se vor familiariza cu sistemul de control în care s-au format. Obișnuința și instituționalizarea sunt două funcții care orientează acțiunea. Iar modul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
puterea” limbajului derivând dintr-o ideologie dominantă care-și propune să schimbe sau să instituie în numele unei autorități. Contextul social, prin autoritatea sa, prin „prestigiul” unor persoane îl învăluie pe individ într-o plasă lingvistică, expresie a unui anumit stil sociocognitiv. Construirea identității sociale înseamnă deci o reorganizare a grupurilor umane, o reamplasare a lor pe scară ierarhică, o operație de polarizare discriminativă. Strategia cea mai eficientă este declanșarea unei sciziuni, a unui conflict deschis, vizând realocarea resurselor (putere, resurse materiale
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
atitudinile referitoare la acestea. Dar tot Moscovici spune: ar fi greșit să credem că reprezentările sociale sunt elaborări exclusiv cognitive. Funcționarea lor, alimentându-se din exterior și din interior, în același timp, integrând socialul, le-a atras calificativul de construcții sociocognitive. Avem un subiect ce gândește, un obiect al reprezentărilor și un context social în care se înscrie subiectul, context ce stabilește specificul relației subiect-obiect. Prin urmare, individul nu este izolat cognitiv, ci atașat mediului său, contextului. Am putea spune că
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
definește. Hotărât lucru, cetățeanul gânditor este produsul „cetățeanului gândit” (Rouquette, 2001) - el e dependent de o putere, de contextul care l-a zămislit. Toți cei care au scris apoi despre R.S. au încercat să împace „socialul” cu „cognitivul”, formula „construcție sociocognitivă” exprimând interacțiunea celor două componente. Ceea ce rezultă clar din examinarea tuturor definițiilor date reprezentărilor sociale este faptul că, deși sunt elaborări cognitive, reprezentările sociale nu pot fi rupte de socialul în care s-au construit: ele sunt prizonierele socialului. W
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
L’art de renaître”, La nouvelle revue d’ethnopsychiatrie, nr. 18, Grenoble. Neculau, A. (1991), „Roumanie: le changement difficile”, Connexions, nr. 58. Neculau, A. (1992), „Les «secrets» de l’Est: le modele roumain”, Connexions, nr. 60. Neculau, A. (1998), „Conflictul sociocognitiv”, în A. Stoica-Constantin, A., Neculau, (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului (Psychosociologie de la solution du conflit), Polirom, Iași. Neculau, A. (1998), „Intervention et manipulation”, Connexions, nr. 71. Neculau, A. (1999), Memoria pierdută (La mémoire perdue), Polirom, Iași Neculau, A. (2000), „Controlul contextului
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Mugny, G., Perez, J.A. (1996), „Strategii de influență socială și de persuasiune: teoria elaborării conflictului”, în A. Neculau (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Polirom, Iași, pp. 247-260. Pendry, L.F., Macrae, C.N., Hewstone, M. (1998), „Reflecții asupra celuilalt: o abordare sociocognitivă”, în S. Moscovici (coord.), Psihologia socială a relațiilor cu celălalt Polirom, Iași, pp. 150-168. Pipes, R. (1995/1998), Scurtă istorie a revoluției ruse, Humanitas, București. Popescu, D. (1994), Am fost și cioplitor de himere, Expres, București. Seligman, M.E.P. (1975), Helplessness
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
însă greșit să credem, spune fondatorul, că reprezentările sociale sunt doar elaborări cognitive, ca ar avea substanța exclusiv intelectuală. Funcționarea lor, alimentându-se din exterior, din social și din interiorul personalității, în același timp, le-a atras calificativul de construcții sociocognitive. Avem un subiect care gândește (un actor social, un individ), un obiect al reprezentărilor (un fapt, o persoană, o întâmplare, o opinie) și un context social în care se înscrie subiectul, un context ce stabilește specificul relației subiect-obiect. Prin urmare
Prelegeri academice by ADRIAN NECULAU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92371]
-
Ceea ce fac oamenii este reflectarea a ceea ce sunt și trebuie să le fie atribuit. Iar ceea ce trebuie să li se întâmple în organizație este consecința a ceea ce fac, deci a ceea ce sunt" (1986, p. 100). A fost adoptată o orientare sociocognitivă, adică o orientare care leagă cunoștințele de conduitele social obligatorii față de obiecte. Evaluarea constituie una dintre aceste conduite. Beauvois și Dubois (1988) prezintă câteva presupoziții constitutive ale unei teorii a normei de internalitate: • explicațiile interne sunt social dezirabile; • membrii grupurilor
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
fiu al satului care și-a depășit condiția și destinul. Născut la 29decembrie 1900 într-o familie modestă (tatăl era factor poștal), fără a avea modele culturale care să-l motiveze și să-l ghideze, înarmat numai cu o condiție sociocognitivă deosebită, ajunge într-o poziție la care n-a putut visa, la timpul acela, nici un sătean de pe valea Jijiei. Are însă norocul de a avea un bun învățător în comună, Dumitru Sachelarie, cunoscut pentru organizarea cursurilor de alfabetizare cu soldații
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
cel de elaborare a atitudinilor și comportamentelor noastre. RS sunt modalități de cunoaștere și reconstrucție a realității sociale de către actorul social și sunt impregnate de normele și modelele specifice unei culturi la un moment dat. Deasemenea, RS sunt un ansamblu sociocognitiv, structurat și organizat de cunoștințe și prescripții comportamentale. Îndeplinesc funcții de cunoaștere, Înlesnesc comunicarea, ghidează comportamentul social și permit adaptarea la contextul imediat. Ajută la definirea identității sociale și persoanle și la inserția individului și grupului În câmpul social. Reprezentarea
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
o ideologie dominantă, care-și propune să schimbe sau să instituie În numele unei autorități. Contextul social, prin autoritatea sa instituțională și simbolică, prin „prestigiul” (sau poziția) unor persoane, Învăluie pe individ Într-o plasă lingvistică, expresie a unui anumit stil sociocognitiv. Limbajul, discursul, Într-un cuvânt contextul, Îl prinde apoi pe individ Într-o plasă psihosocială, expresie a unei orientări sociocognitive, și-i indică sensul schimbării. Am descris În câteva reprize metodele prin care regimul comunist reușea alinierea, supunerea, hipnotizarea omului
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]