30 matches
-
După un deceniu de versificări în metru clasic, la prima tinerețe ( 10- 17 ani) am trecut și eu la versul alb care contaminase poeții (pre-)optzeciști și post-optzeciști (aflați în căutarea unor exprimări libere dar codificate până la a fi excesiv de sofiste și sofisticate. A fost perioada marilor mele revelații. Nichita Stănescu s-a detașat de departe adumbrind teribilismul unui Geo Dumitrescu a-talentat dar politrucizat, al unui Mircea Dinescu aparent rebel, indisciplinat, dar cu limbaj sec, epuizat, atipic și al altor
CONFESIUNI DESPRE ARTA DE A FACE ARTĂ (LIRICĂ)... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 by http://confluente.ro/romeo_tarhon_1471524521.html [Corola-blog/BlogPost/379619_a_380948]
-
De exemplu în dialogul melian sunt discutate topici care la momentul respectiv nu erau încă stringente. Stilul sofist folosit de către Tucidide pune mai multă emfază pe calitatea discursului decât pe conținut. Deasemenea conținutul dialogului este foarte apropiat de subiectul discuțiilor sofiste ale timpurilor: faptul că moralitatea este fictivă și că cel puternic are o dominație înnăscută asupra celui slab. În cadrul capitolului „Despre dialogul Melian” sunt evidențiate argumentele clasice ale diplomației precum amenințarea folosirii forței, stimularea interesului adversarilor, distragerea atenției acestora, intoxicarea
Dialogul melian () [Corola-website/Science/306185_a_307514]
-
care fac parte scenetele: Conspirația, Crize, Bătaie De Joc, Ruletă Electorală și altele. Din 23 septembrie 2006, pe TVR2, Planeta Moldova prezintă proiectul "Planetă România". Emisiunea este o conversatie între cei doi membri ai trupei pe orice tema - discuții filozofice, sofiste, absurde, care deseori se transformă în animație. Planetă Moldova are în repertoriul sau aproximativ 240 de înregistrări audio în care sunt abordate teme diverse, cum ar fi: Abuzul de droguri și alcool ("Marazmuri 2", "S-ul", "Astral"), violența în familie
Planeta Moldova () [Corola-website/Science/299934_a_301263]
-
a liricii sale, mai degrabă decât o descriere a unui eveniment istoric. Dintre piesele care au supraviețuit, „"Norii"” nu s-a bucurat de succes în cadrul Bacanalelor Urbane, clasându-se pe un loc trei considerat umilitor. În ea este satirizată educația sofistă, în vogă printre aristocrații acelei perioade, Socrate fiind prezentat ca un sofist tipic. În „"Apologia"” lui Platon, personajul Socrate sugerează că acea acuzare a stat la baza condamnării sale. „"Lysistrata"” a fost compusă în timpul Războiului Peloponeziac, dintre Atena și Sparta
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
trezește în situația de a identifica argumente cu care să-i convingă pe ceilalți că este bine ca profesorul să nu dovedească o astfel de autoritate în relația cu elevul). Explicația cea mai bună este aceea a unei vechi școli sofiste unde cel care dorea să devină înțelept trebuia - în primul an de ucenicie - să facă de neatacat un adevăr în care credea cu ardoare. După ce trecea anul și își îndeplinea cu succes această perspectivă, începea al doilea an în care
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de idei: operând cu aceste metode de cercetare a imaginilor, poate cercetătorul configura, poate da seama despre imaginarul unor anumite grupuri sociale, de exemplu, sau chiar al anumitor civilizații? Doru Pop: Răspunsul la prima Întrebare este: nu știu. E Întrebarea sofistă tipică: „Cine a fost mai Întât: oul sau găina?”. Nu știu! Mă Întrebi: imaginarul generează imaginile sau imaginile generează imaginarul? Ceea ce știu să răspund ține parțial de Întrebarea a doua. Pot să spun dacă aceste metode oferă posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
290 Târgoveața din Bath este prima femeie care reușește să se impună drept o interpretă neautorizată a Sfintei Scripturi, însă exegezele eronate pe care le transmite devin o condamnare prin propria voce, chiar dacă ea nu realizează acest lucru. Personifică maniera sofistă de susținere a unui argument, dar totul este impregnat de comic și cititorul în final tinde să adopte punctul de vedere al personajului. 291 Ironia este mereu prezentă în discursul ei. Folosește orice strategie pe care o cunoaște pentru a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și pentru cetate”. În lucrarea De ce a fost condamnat la moarte Socrate?, Aram M. Frenkian găsește răspunsul în cauze interne, adică în conflictul iscat în epoca posthomeriană, a anilor 400 a. H., între generația nouă de intelectuali, acaparată de gîndirea sofistă, și „cetățenii maturi, partizani ai tradițiilor solide”. Primii se îndeletniceau cu spectacole de cuvinte și de idei, provocînd animație printre tineretul amator de noutăți și de picanterii. Tradiționaliștii țineau la valorile îndătinate, la unitatea elenă, care s-a dovedit puternică
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la evoluția gândirii antice prin studii particulare dedicate unor momente importante din istoria filosofiei grecești, cum ar fi Sofiștii în Antichitatea greacă. Studiu însoțit de o traducere din Platon, Gorgias (481-506, 521-527), publicat în 1934. Cercetătorul lămurește contextul apariției mișcării sofiste, istoricul ei și principalele caracteristici, cu deosebire individualismul. El evidențiază, de asemenea, modificarea percepției asupra fenomenului sofist, situată între desconsiderarea arătată acestor spirite neîncrezătoare în capacitatea omului de a descoperi adevărul unic asupra universului și vieții de gânditorii aflați pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
RN ARBITRAR AL SEMNULUI. Relația dintre cuvînt și obiectul denumit prin el a atras atenția gînditorilor încă din epoca antică, remarcabile fiind pentru acel timp situațiile discutate în unele dialoguri ale lui Platon. Acest filozof arată că cele două școli sofiste existente atunci, deși rivale, dezbătînd problema motivării sau arbitrarului în atribuirea de nume lucrurilor, ajungeau la concluzia imposibilității de a distinge discursurile adevărate de cele false, aspect care consacra o retorică bazată doar pe eficacitate (pe latura pragmatică, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
continuă în cele șapte eseuri despre Eugen Ionescu din volumul intitulat Ionescu în țara tatălui (2001), textele comunicând și cu celelalte scrieri ale eseistei: Un Gorgias de București - în care se afirmă „coincidența uluitoare” dintre metafizica autorului și concepția școlii sofiste - e preluat din Jocurile manierismului logic, în timp ce Țara tatălui, țară de fier relevă, la rându-i, o convergență cu modul de construcție a imaginarului din ultimele culegeri de versuri publicate de P. Diferența este că, în cazul lui Eugen Ionescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
elementar exercițiu de autocritică, viața noastră s-ar putea pomeni, într-o bună zi, sufocată de blestemul fricii și lucrarea fărădelegii. Mustrarea aduce vindecare. Adeseori, Evanghelia ne rostește adevărul în față, luând dispensă de la înțelepciunea lumii, cea care predă arta sofistă a compromisului. „Adaptarea” la sistem (entropic prin definiție) ne reglează temperatura inimii în domeniul atotcuprinzător al căldicelului. Această opțiune nu este valabilă pentru cei care țin Cuvântul dumnezeiesc ca măsură a tuturor lucrurilor, a celor ce sunt ca cele ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de comandă a grupurilor. Aceștia se supuneau însă inspectorului efebiei, gymnasiarch. În epoca elenistică, în aproape toate cetățile grecești a apărut un magistrat general al școlilor inferioare, paidonomos (paidonomo" = „legislatorul pentru copii”)20. 2.4. Polymatheia sofistătc "2.4. Polymatheia sofistă" Ținta ironiilor socratice din Dialogurile platonice, vestiții sofiști, erau în realitate mari educatori și teoreticieni ai curriculumului. Gorgias, Hippias, Protagoras au întemeiat o uimitoare școală ambulantă de retorică urmărind formarea sofistului cu competență universală; adică polymatheia (polumaqeia), învățarea în toate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
va instala, mai târziu, Aristotel), și-a început cursurile în 393 î.Hr. Au fost școli într-adevăr diferite. Cea platonică era preponderent filosofică, ducând mai departe și adâncind obsesii paideutice pitagoreice. Cea isocratică era preponderent oratorică, nutrindu-se din mentalități sofiste. Școala lui Platon se mândrea a fi moștenitoarea lui Socrate, iar cea a lui Isocrate se lăuda că îl continuă pe Protagoras. Dar aceste vanități erau mărunte și inferioare valorii reale a celor două mari ctitorii. 4.2. Platon și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tradiția ecleziastică "acel element de raționalism", care nu numai că trebuia să se dezvolte din plin prin protestantism, dar care, chiar în domeniul catolic, ar fi provocat, după cum s-a atras deja atenția, reprobabilele dispute teologice, prevalarea "școlilor", a "argumentelor sofiste și canonice", a abuzului de probabilitate în materie de morală 42; prin scolastică s-a deschis o epocă succesivă a acestei istorii a culturii ecleziastice, și de la era Părinților s-a trecut la aceea a teologilor: "Scolasticii au redus cunoașterea
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
învățîndu-le obiceiurile; din acea clipă nu îi mai plăcu să se amestece cu mica turmă a lui Cristos; de atunci, se ocupă de administrarea politică și economică și pentru că acestea îi erau pe plac, se convinse pe sine, prin argumente sofiste, că acestea erau foarte importante pentru Biserică. Atunci Episcopii s-au despărțit de Clerul inferior, căruia i-au încredințat instruirea poporului și grija pastorală, care deveniseră o povară supărătoare sau responsabilități de mîna a doua; și așa se născu instituția
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
stări de lucruri îi determină pe indivizi să cultive imaginea lor în ochii celorlalți și nu să se cultive pe ei înșiși. "Tehnica succesului" prevalează în raport cu "tehnica virtuții", iar manifestarea în plan social-public se face sub semnul succesului, de sorginte sofistă, și nu sub acela de sorginte socratică a dictonului "cum să te manifești în spațiul public și să-ți păstrezi sufletul". În acest sens, Antiphon sofistul afirmă: ... Justiție așadar înseamnă a nu încălca legile cetății în care ești cetățean. De
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
cedează inițiativa cuvintelor", dislocînd materia verbală curentă, tentînd a inventa noi texturi ale exprimării. "Realitate implacabilă" a evoluției literaturii, ea s-ar ivi în perioadele de oboseală, alexandrine. Un asemenea moment critic l-a reprezentat în cultura continentului nostru filosofia sofistă, care, conform lui G. R. Hocke, a rafinat instrumentul comunicării, dar a dizolvat în schimb motivarea sensului lingvistic, împingîndu-l în arbitrar, fapt ce a deschis calea manierismului. Cenzura ontologică se pronunță implacabil: Reducînd poezia la un simplu fenomen de limbaj
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
spune că filmul e unul bun. Are câteva prestații actoricești notabile, vezi Orson Welles sau Anthony Perkins, dar, vorba unui critic american, e un lungmetraj parazitar. Nu face decât să "însceneze" un text a cărui logică e țicnită, în speță sofistă până la granița cu absurdul. Or, legătura dintre aceasta și cei care ar trebui s-o încorporeze, adică să îi dea literalmente viață, nu e scoasă la iveală într-un mod organic. Efectul? Adio identificare. Actorii nu reușesc să devină personaje
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
dacă ceea ce scrie ar fi cu adevărat important sau măcar interesant), ci creditului care i s-a acordat pentru a contribui la edificarea și împământenirea rețelei de încadrare a mentalului comun. Dar în tabloul de față libertatea este o inutilitate sofistă - și în primul rând libertatea spirituală a scriitorului care se crede încă stăpân pe propriile-i gânduri. * Vei muri încrâncenat că nu poți să uiți ce ai vrut să fii pe lumea asta - nimic mai mult decât o simplă îndreptățire
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
caracter dual de-a lungul timpului, în ciuda tuturor vicisitudinilor. De altfel, paideia ca tip de educație se caracterizează prin prezența eticii convertită constant, dar în modalități diferite (în funcție de loc și timp) în areté (virtute, excelență umană). "Scandalul" generat de mișcarea sofistă se referă la "instrumentalizarea" aspectului etic al educației, adică la încercarea de a transforma etica într-o tehnică. Sofiștii democrați, aceia care gândeau sub semnul nomos-ului (normă umană, convenție), au încercat să delegitimeze idealul de om conținut în paideia, ideal
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
evoluție, Werner Jaeger scria: "Scopul urmărit era transcenderea principiului aristocratic al unei educații privilegiate, care considera areté accesibilă numai celor care o aveau în sângele de origine divină". (Jaeger, 2000, p. 216) Această transcendere a constituit ținta și realizarea mișcării sofiste, pentru care "acordarea în masă a drepturilor civile" impunea ca noua areté să fie una politică: "în concepția greacă (de fapt a unora dintre sofiști n.a.), această educație este exclusiv politică", iar paideia sofistă (înțeleasă ca o techné), a folosit
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
a constituit ținta și realizarea mișcării sofiste, pentru care "acordarea în masă a drepturilor civile" impunea ca noua areté să fie una politică: "în concepția greacă (de fapt a unora dintre sofiști n.a.), această educație este exclusiv politică", iar paideia sofistă (înțeleasă ca o techné), a folosit "cunoașterea această nouă și uriașă forță intelectuală a epocii ca pe un instrument de modelare a caracterului uman, servindu-se de ea pentru atingerea idealului său". (Jaeger, 2000, p. 216). Cu alte cuvinte, sofiștii
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
la vechii greci; pentru rolul educațional al cetății pledează Socrate în Criton, atunci când pune în scenă celebra prosopopee a legilor. În același sens, interpretează Werner Jaeger concepția lui Protagoras (și a sofiștilor, în general) despre relația statului cu educația: "Cultura sofistă nu apăruse numai dintr-o necesitate politică practică, ea considera în mod deliberat statul drept scop și model ideal al oricărei educații, iar în teoria lui Protagoras părea că statul ar fi pur și simplu sursa tuturor forțelor educative sau
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
fărâmă ce se adaugă la jubilația unui sentiment care nu nesocotește lumea, pe ceilalți, realul, situația dată, intersubiectivitatea în care se desfășoară tot ceea ce survine". (Onfray, Rațiune agurmandă, 2000, p. 182) Aceeași superficialitate ignoră readucerea în prim-plan a disputei sofiste dintre physis și nomos, adică un moment fast al culturii europene, purtând marca vechilor greci: "Noi am ajuns în punctul în care o nouă generație (de sofiști n.a.) a separat nomosul de physis, născocirea, artificialul, de natural și, uneori, falsul
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]