19 matches
-
șaptesprezecea tâlhari de apă, oameni liberi și cutezători, vânturând după pradă mările în lung și-n lat, de la Iaffa la Baleare, de la Ragusa la Tripoli. Pirgu este însă fundamental deosebit de cei doi. El este „lichea fără seamăn și fără pereche”, „soitar obraznic” , are „ suflet de hingher și de cioclu”, e „stricat până-n măduvă, giolar, rișcar, slujnicar, înhăitat cu toți codoșii și măsluitorii”. Pirgu reprezintă prezentul, Pașadia și Pantazi poezia trecutului. Simpatia scriitorului se îndreaptă către cei doi până la identitate. Prin ei
MATEIU I. CARAGIALE-ROMANCIER de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 815 din 25 martie 2013 by http://confluente.ro/Mateiu_i_caragiale_romancier_ion_ionescu_bucovu_1364192922.html [Corola-blog/BlogPost/345437_a_346766]
-
dar adevărata plăcere „o aflau în vorbă, în taifasul ce îmbrățișa numai lucruri frumoase, călătoriile, artele, literele, istoria...” Pirgu este fundamental deosebit de Pașadia și Pantazi, deși e nelipsit de la incursiunile lor nocturne. El este „lichea fără seamăn și fără pereche”, „soitar obraznic”, are „suflet de hingher și de cioclu”, e „stricat până la măduvă, giolar, rișcar, slujnicar, înhăitat cu toți codoșii și măsluitorii”. În Craii de Curtea-Veche, C. oscilează între imundicitatea prezentului, concentrată în Pirgu, și elevația trecutului, simbolizată de Pașadia și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
contradictoriu, când se află în fața Veronicăi Micle", pentru că Eminescu "este mereu atent la firea adresantului și la miza scrisorii, el nu își falsifică niciodată sentimentul și ideile [...] dând jos armura retoricii gazetărești, Eminescu face cam forțat, am impresia exerciții de "soitari", ca să placă "ministrului tuturor mascaradelor din Țara turcească", adică lui Caragiale [...] ... să notăm și tonul "regal" al lui Eminesu" pentru ca în scrisorile către Veronica să schimbe registrul de la caz la caz, în funcție de starea relațiilor dintre ei:"... șirul declarațiilor adânci, definitive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și mai lipsite de violența ideii. Disimularea e într-atât de rulată de la o pagină la alta, atât de insistent exercitată, încât devine viciu. Jocul permanent al ascunderii sensului, practicat cu enorme delicii de autorii barochizanți și frizat adesea de soitarul Mateiu, ajunge, în Palimpseste, patimă. Nu mi-e foarte clar de ce, spre exemplu, corelarea dintre deviza aristocratului britanic și vorbele finale ale regelui Carol I Stuart trebuia paralizată în planul static al simplei glose. Preferam, recunosc, includerea ei într-un
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
jocul celui dintîi, care atît aștepta. Și lui Barbu jocul i l-au făcut mulți, fie înainte de 1990, fie după aceea". Desigur. Infatuarea și agresivitatea aveau drept corolar dorința de-a face școală, "deși (scriitorul) nu tolera în jurul său decît soitari, mediocri și servili". O școală care nu și-a închis ușile nici azi, continuînd pe liniatura imundă a modelului și uneori cu oamenii ce l-au servit pe "patron" și care s-au străduit a-l copia. Barbu nu se
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
la răsărit și să se cufunde la apus în noapte; numai despre oameni ne facem iluzii. De la oameni pe care prezidentul lor [î]i numește "buni de pușcărie și de carantină", pe care d. C. A. Rosetti [î]i numește "soitarii ", de la oameni cari au dovedit că sunt moralicește putrezi, intelectual sterpi, mai putem aștepta îmbunătățiri? Pretextează cineva de a-l fi cuprins iluzia că din acești oameni poate răsări lumină și libertate? Caracterul empiric al oamenilor e așa de fix
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
natură e constatat rea și netrebnică, suntem încă în stare a aștepta lucruri bune, cu totul neconforme cu natura și cu inteligența lor? Nimeni nu așteaptă de la lemn calitățile fierului, de la lut calitățile aurului și totuși sunt oameni cari de la soitarii, maturități pentru Văcărești și carantină, pretextează a aștepta fapte mari. Iată în ce consistă iluzia. Suntem dar siguri că cestiunile cari nu mai sufăr întîrziere s-ar putea amâna tot așa de bine precum amânăm reforma plugăriei noastre de la 1
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de oameni corupți, a căror viață și privată și publică e un adevărat scandal, și-a face din ei sâmburul partidului său? Politică e din partea acestui om de stat de-a acoperi hoțiile coreligionarilor săi, politică de - a - și îmbogăți soitarii prin afaceri scabroase, politică oare de-a da pradă țara și instituțiile, viitorul poporului, bunăstarea lui în mâna unor elemente inculte și perverse totodată, de cari sunt pline Adunările? Politică e de-a decora pe trădători și de a-i
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
vedenia unei iminente și globale prăbușiri în neant... După înșiruirea tancurilor pe deal, care pendulară, prin Goldana, cu un huruit înspăimântător, când spre Răsărit, când spre Asfințit, se petrecu, de la o zi la alta, tot mai copleșitoarea paradă a unor soitari, cu fețe sluțite și plumburii, dar bine legați, echipați cu voci înspăimântătoare și cu unele mijloace foarte primejdioase. "De unde, oare, răsar și încă, așa de căliți, dintr-odată?", se întrebau, în tăcere, fruntașii goldăneștenilor, privind, cu îndoială, la acești necunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Gherla, nume consacrat detenției insolite și universale, devenind, pe urmă, băieș în minele de plumb și cine mai știe pe unde... Primele amintiri, care-i aparțin lui Petrea Păun din aceste zile, sunt cele care frizează gustul pentru lozinci al soitarilor vremurilor noi: "Proletari din toate țările, uniți-vă!", comandă ei , tot mai imperativ. "Tovarăși, lupta de clasă se ascute din ce în ce mai mult", enunță o metaforă, ce ascunde măceluri înfiorătoare. Trenuri trase de locomotive care mugesc înfiorător, supranumite "Vaca lui Stalin", și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Vânturi tari răvășeau crângurile din jurul Baisei și în Goldana, cu apropierea Crăciunului, zilele se făceau tot mai scurte iar umbrele arborilor bătrâni se lăbărțau, subțiindu-se ca un contur de filigran. Caravana cinematografică săptămânală, jurnalele, radioul și alte cele ale soitarilor cu fețe cenușii, prin conferințe, prin cuvântări, prin cântece populare aranjate, prin descântece băbești măsluite, tocau nervii țăranilor din toate stările, trăitori în Goldana, vorbindu-le de viața nouă din colhozuri (aceleași moșii, cu alți stăpâni!), în care trebuia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la Sfintele Paști, recomandarea acelui crai franțuz (pe care, cum îl chema? mi se pare, Henric al IV-lea), de a găti, duminica, o găină în oală, oamenii locului priveau, consternați, ca de un universal cataclism, către abnegația cu care soitarii cu fețe de plumb și alți slujitori ai democrației populare, venită, năprasnic, ca un crivăț, dinspre Răsărit, luptau, să modifice respectivele datini și năravuri. Nicanor mergea, seară de seară, la căminul cultural, pentru a asculta, în fum rece și rânced
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
colectivă! De ce nu intri în colectivă, când ai să intri în colectivă ? Băgându-se drept în gura lupului, Nicanor Galan mergea, seară de seară, la căminul cultural, incintă supravegheată de indivizi ai Partidului, în frunte cu cel mai de seamă soitar cu șleapcă. În acest loc, goldăneștenii fluturau neîncrezători din cap, precum taurul brav, învrăjbit de îndrăzneața apropiere a unei potăi viclene. Fluturau din cap, ca taurul, atunci când cei mai nepricopsiți și mai mișei, scârțâind din condeie cu penițe gata exersate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
academii din acestea, mameluci ai Cauzei. Ai Cauzei de culoarea epilepsiei, în care el credea cu tărie și, pe care, în trufia lui nemăsurată, se pregătea să o slujească neabătut și pe un timp mai îndelungat decât viețuiesc țestoasele marine. Soitarii Cauzei, căliții mameluci (activiști, sindicaliști, teroriști) trebuia să rupă nasul Occidentului, să tragă de urechi Europa, Asia, America, să apropie de viitor duhoarea crimei și să săvârșească miruirea groazei și disperării. Aducându-i în Carpați, pe banii plugarilor și păstorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
luptă. Tutulor, multă sănătate, multă fericire! Bani de avion și de vapoare, când a face plopul pere. Pentru a vă întoarce în țările voastre, descurcați-vă dialectic, în chip comunist, ca adevărați revolțonari! le spuse el. Ca niște viespi înnebunite, soitarii multicolori, scoțând țipete metalice, se simțiră izgoniți, pe nepusă masă. Din "tovarăși și pretini" deveniră dușmanii Cărpănosului, ai lui Zgârie-Brînză, dar și ai poporului nevinovat. Se dedară la multe blestemății, din care nu lipsiră jaful, înșelăciunea, comiterea de crime. Înfiorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de a-și compune un fason de dandy imperturbabil; Îl va fi făcut să și pluseze În această poză”3. Cu grija de a Înțelege fiecare cuvânt, am pornit pe urmele lui soitariu, folosit cu atâta firesc de Alexandru Paleologu. Soitarii erau cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din țările românești care, ne spune DEX-ul, Îl Însoțeau pe vodă la parade, la petreceri. Iar Mateiu (demonstrează tot Alexandru Paleologu) trece pe seama decăzutului Gorică Pirgu ceva din propriul tată, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
i-a urît Alecsandri, pe Eminescu pe furiș, pe Caragiale pe față, prin acte și prin fapte." De altfel, conul Vasilică a atacat prin aluzie pe Caragiale în corespondența sa cu Ion Ghica ("scena română a încăput pe mîna unor soitari, unor foști sufleori") iar în societate relațiile dintre cei doi nu erau foarte cordiale, inclusiv în prezența lui Maiorescu: "Caragiale agresiv și nepoliticos cu Alecsandri". Se vădea în astfel de scene ceea ce nu scăpase observației lui Slavici "adîncul dispreț ce
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
reflectarea romanescă, de candoare nu mai poate fi vorba și ura se desfășoară torențial și distrugător, referind mai întîi la inventarul parcă nesfîrșit al tarelor morale ce guvernează ființele infernale: "Gore Pirgu era o lichea fără seamăn și fără pereche... soitar obraznic [...]. Acest Chimiță avea un suflet de hengher și de cioclu... atragere bolnavă pentru ce e murdar și putred... dorul vieții de dezmățare țigănească cu [...] cântecele fără perdea, scârboșeniile și măscările [...] primit cu brațele deschise, deși nu totdeauna pe ușa
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
crescut pe mîini străine, surghiunit apoi"; "fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă"; "nici o încredere la el în virtute, în cinste, în bine"; "la cîțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrîne grădini"; "fără lăbărțări, razne și prisosuri"; "soitar obraznic [...], băiat deștept [...], băiat bun"; "giolar, rișcar, slujnicar"; "frumusețe răsăriteană [...], albă și mată"; "cu fața aprinsă [...], înfoiată și înzorzonată"; "floare neagră de tropice, plină de otravă și de miere"; "Eva, străina, dușmana neîmpăcată și veșnică, împrăștietoare de ispită și de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]