143 matches
-
copilărie/ îngerului păzitor" (urletul meu de lup). Cu toate că într-un moment subiectivitatea i se revoltă (,aici unde-am ajuns/ nu mai e pic de cer/ în dreptul meu nu văd/ un alt contur/ decît al degetului meu întins"), un astfel de solipsism nu-i este caracteristic Lidiei Lazu. Eul său nu e tentat a se împotrivi lumii date, a o pune la îndoială, ci dimpotrivă e animat de năzuința de a i se supune necondiționat. La polul opus criticismului luciferic, poeta se
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
A urmat marxismul, freudismul, structuralismul, destructuralismul, modernismul, "noul roman", postmodernismul și odată cu "sfîrșitul utopiilor" s-a revenit (anii '80) la o literatură ce a acumulat și distilat toate aceste "isme". S-a redescoperit epicul, personajul și s-a renunțat la solipsismul anterior; chiar se exagerează și unele filme îmi amintesc de "realismul socialist". În ultima perioadă m-a interesat istoria literară - marile personalități ale culturii franceze -, dar în special filosofia, istoria, teologia și metafizica... Cum a fost posibil? Iată o întrebare
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
unele De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că înțelegerea reprezentări la nivelul conceptual-perceptual relativ conștient, umană (în structura sa holistică) nu poate fi separată de calități altele subconștient sau „supraconștient”. (numit uneori umane ideale, precum veridicitatea, simpatia și empatia, solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”). deoarece ele sunt chiar motivația în căutarea înțelegerii. Orice 5. Mintea selectează pe larg și respinge datele (fie formă de gândire care neagă dreptatea sub forma unei conștient, fie în mod obișnuit), în funcție de un model
Obiectiv - subiectiv relaţie duală în cadrul înţelegerii sau formă speculativă de ameţit omenirea?. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/87_a_48]
-
a exportului. Un prozator veritabil n-ar face niciodată așa ceva. Esențial este el, cu universul său ficțional; și abia apoi ne mai gândim și la restul lumii. Însușirile scriitorului (iritante, într-o primă instanță, pentru departamentul de marketing) sunt încăpățânarea, solipsismul, autismul. Dar, treptat, sistemul este obligat să observe particularitățile subiectului, pentru a-l putea integra și utiliza. Sistemul e flexibil și adaptabil, nu creatorul. Te apucă un acces violent de râs dacă te gândești că Proust ar fi putut scrie
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
filosofia cu mitul, deoarece poemul lui Ilie Constantin pe care l-am ales mai întâi confruntă, prin imagini trimițând chiar la acea filosofie și la acel mit, ideea curgerii eterne, imposibilă fără credința în lumea obiectivă; o confruntă așadar cu solipsismul cel mai deznădăjduit, adică des-ti-nat să o anuleze. Celălalt se numește poemul, a cărui neagră concluzie - celălalt sunt eu - caracterizează o sensibilitate lirică, prin aceasta cât mai exact precizată." " Între versurile din Celălalt și versurile din Odihnă (un alt poem
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
la retorica sublinierilor dramatice, în favoarea unei note mai moderate, autenticiste, acolo unde intervin relativizările și posibilele neexprimate în locul unei didactice conflictuale. Dialogul monologal, avîndu-l ca interlocutor mut pe fosta prietenă Gina, redusă la proporțiile unei măști, au în straniul lor solipsism o emoție aparte, pe care întreg filmul lui Tornatore o creează cu cruzime și tandrețe.
Necunoscutele lui Tornatore by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9038_a_10363]
-
începe să pară) aleatorie, cu "componente punctiforme funcționând stihial". O coexistență discontinuă a elementelor, precum în colajele avangardiștilor. Vedem așadar o cu totul altă fațetă a liricii lui Ștefan Aug. Doinaș. Poeziile sale, deodată absurd-ironice, prezintă un baladesc "ricanant". Cercul solipsismului s-a închis, lumea și-a recăpătat obiectivitatea ei dură - și deconcertantă. Va urma o nouă etapă în parcursul creator. Poetul va căuta medierea între statuar și aleator, vizând, după desfacerea lumii, refacerea ei. Într-una din cele mai inspirate
Poezia sintezelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9099_a_10424]
-
înțelege și ceea ce nu le convine. Ceea ce le răstoarnă sau le amendează tezele. Pe lângă detaliul savuros că tocmai unii dintre apostolii corectitudinii politice nu acceptă în ruptul capului că și preopinentul ar putea avea o fărâmă de dreptate, remarc un solipsism care trădează mai degrabă nesiguranța decât încrederea în sine. Cine pune bază pe propriile opinii și judecăți de valoare, pe scara de valori edificată dintr-un unghi personal, nu se teme de confruntare, de dialog, de polemicile de idei. și
Despre obiectivitate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9138_a_10463]
-
ca o cufundare într-o stare interioară pe seama unor semne exterioare, cu remarca neapărată că, fără ipoteza unui fundal de taină, care să fie exterior și care să sprijine apariția semnelor observate, ochiul privitorului s-ar sătura repede, căzînd în solipsism blazat. De exemplu, cine adoră o icoană urmărește chichițe punctuale menite a-i sugera o stare de spirit, iar cine privește un peisaj se simte pe sine însuși prin intermediul peisajului. Strictețea demersului vine din restrîngerea la minim a semnelor de
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
de gol adevăratele intenții. Regulile decalogului nu sînt noi, dar Johnson are meritul de a le mai aminti o dată. Condeiul gazetăresc i se recunoaște după năvala frazelor și după cruzimea cu care își încondeiază rivalii, chiar dacă uneori dă impresia de solipsism britanic, pînă într-atît de înșurubat e în cadrul autoreferenț ial al culturii insulare. De pildă, cînd vorbește de filosofia europeană, singurii gînditori vrednici de a fi luați în seamă sînt cei de la Cambridge, iar Bertrand Russell e decretat drept „cel mai
Dislocarea valorilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3461_a_4786]
-
al cărui portret este păstrat cu evlavie pe noptiera celorlalți români.” (p. 57) Detaliul straniu e că, în acest ocean de Mitici fără căpătîi, fiecare se percepe pe sine ca o excepție ce nu ascultă de regulile oceanului. E un solipsism etic menit a ne cruța amorul propriu: etiamsi omnes, ego non. Chiar dacă toți sînt așa, eu nu sînt. Vorba apostolului Petru e maxima românului contemporan. Vintilă Mihăilescu nu face pe moralistul, preocuparea lui fiind de a surprinde evenimentele în latura
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
intimitatea, nici sub forma dezaprobării, nici sub chipul încuviințării. Gesturile ți se irosesc în vid, nici un răsunet nemaiîntorcîndu- se la tine. Iar cazul dramatic e cînd nici numenul nu-ți dă semne de înduplecare. Atunci te afli pe picior de solipsism radical, singur cuc într-un unives ingrat. Consecința imediată e pierderea echilibrului interior, și nu întîmplător urechea (cohleea), pe lîngă rostul auzului, îl are deopotrivă pe cel al echilibrului. Stăm în echilibru la încrucișarea unor cîmpuri de forță tocmai fiindcă
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
pune, atunci, o problemă: cum de unele dintre textele de aici aduc (de departe, poate, dar aduc!) cu formule poetice așa-zicând concurente? Poemele de la p. 56 și p. 57 (le identific așa, numeric, pentru că nu au titlu) amintesc de solipsismul unui Bogdan Ghiu; cele de la p. 100 și 101 sunt, parcă, desprinse din Georgicele lui Mircea Cărtărescu; sound-ul falsului cântec de leagăn de la p. 282 vine, după părerea mea, direct din Florin Iaru. Mă limitez, pentru a ilustra situația, la
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
altădată, cursa ireparabilă a timpului, cu referință specială la ritualuri ale unei societăți românești din care provenea și al cărei nobil beletrist a fost. Fraza lui are vraja unui descântec de abolire a timpului și spațiului. Deshumării și revizitării trecutului, solipsismului agravat de obsesia morții, i se opune deplinătatea vieții, chiar dacă efemeră (carpe rosam) și care își va găsi consolarea în ,mireasa viitorului", în panteismul euritmic și eufonic, dar mai cu seamă în jertfa unică și învierea Mântuitorului. în acest sens
O restituire by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10961_a_12286]
-
opera lui este un tot și nu media unor proiecte ritualice. În al doilea rând, chiar dacă exersat în strategii postmoderniste, scrisul său se înșurubează în jurul unui adevăr. Că acest adevăr are la bază fetișizarea de care vorbeam mai devreme, aroganța solipsismului sau obsesia entropiei nu fac decât să determine complex noțiunea. Îngustată de numeroase lupte conceptuale, literatura lui Cărtărescu s-a depărtat tot mai mult în interpretări de ceea ce este ea ca intenționalitate: o istorie a ființei. Iertată fie-mi formularea
Insule pentru un imperiu by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4143_a_5468]
-
destin infelice. Ce se întîmplă cu (Paul) Vinicius? D-sa pare a reface legătura cu zona Stelaru, cea a licorii magice care cuvîntează ca-n transă, nepăsătoare la convenții. Poetul are aerul a oficia cu o crispată grandoare propriul său solipsism: „în țara vinicius chiar și dimineața cade noaptea./ iar în rest/ mult prea mult/ zgomot de inimi”. Localul devine o țară, excesul e suveran, grijile materiale curente nu contează, animalele iau locul oamenilor, diferențele dintre zi și noapte se suspendă
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]
-
în vise frânte/ și în poeme nerostite”. „Intrarea in templu”: „Cuvântul meu se strecoară timid/ împotriva unui război fraticid”. Templu semnifică „Centrul lumii”, dar și locul de fugă a omului în lume. O individualizare a ființei ca solus ipse, un „solipsism existențial” din care „punem careuri întregului făcut bucăți/ și adunăm [...]întruna durerea despărțirii noastre.” Da! Templu este măreția misterioasă a cuvântului poetic, dar și a Cuvintelor profane: „Ca un brici cu lama tocită/ cuvântul a mai retezat/ o urmă din
DOUĂ CĂRŢI, UN POET – ANDREI GHEORGHE NEAGU de IOAN TODERIŢĂ în ediţia nr. 968 din 25 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/346606_a_347935]
-
care oscilează între vina tragică și expierea prin spovedania lirică. Dar autorul nu merge niciodată până la sfâșierea lăuntrică, fiindcă totdeauna apar niște repere (Dumnezeu, tata, bunica, bunicul) care aduc împlinire interioară, iar drumul bolovănos, limitele ființei, senzația neantizării acesteia și solipsismul trec în plan secund. Stilistic, zgârcenia lexicală, insistența pe câteva câmpuri lexico-semantice, simplificarea discursului, impresia de gânduri inserate într-un jurnal liric, decantarea până la excluderea (programatică sau nu) a înfloriturilor de stil nu golesc poezia de semnificații. Altfel spus, aplecarea
GEORGE PAŞA DESPRE CARTEA: AZIL ÎNTR-O CICATRICE, DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369876_a_371205]
-
douăsprezece scrisori. Trad. E. Iordache, pr. I. Friptu și pr. D. Popescu. Studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Polirom, Iași, 1999, p. XXVI.) Cealaltă cale este un drum neted al gândirii umane, „abstractă a dezbinării și fragmentării, individualismului, solipsismului și egoismului metafizic și moral, filosofie demonică a urii, a pesimismului ucigaș, și sinucigaș, și a iadului, care duce la pierderea sensului și rațiunii existenței” (Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om. Abisurile și culmile filosofiei. Studiu introductiv și traducere
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
Fiecare tip de inspirație se manifestă într-un anume fel: cea divină prin limpezime și recunoștință în fața Măreției, cea firească (umană) prin sinceritate și cumpătare (e cazul conjuncției Muzicii cu Matematica sau Astronomia), iar cea demonică prin exces, excitație, drog, solipsism - pe cât de rafinat pe câtă e și personalitatea. Așa cum învață și instinctul matern, și manualele de advertising, prin nimic nu pătrunde mai lesne și mai adânc un concept, o emoție, o transformare, ca prin Frumos. Dumnezeu lucrează prin Bine, Frumos
RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker () [Corola-blog/BlogPost/340035_a_341364]
-
decât o construcție a propriei mele minți, atunci pare justificată teoria conform căreia tot ceea ce cunosc vine în urma reprezentării simțurilor, fără a avea un corespondent în realitate, pentru că dacă elimin simțurile, realitatea așa cum o cunosc ar dispărea. Așa să fie? Solipsismul apărut în Grecia presocratică cu sofistul Gorgias din Leontini susține ideea că nu există nimic în afara propriei individualități, iar tot ceea ce se afla în afara ei reprezintă proiecții în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
Grecia presocratică cu sofistul Gorgias din Leontini susține ideea că nu există nimic în afara propriei individualități, iar tot ceea ce se afla în afara ei reprezintă proiecții în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
în personalitate, construcții ale percepției sau intelectului, realitatea neavând existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
existență în afara sinelui care o percepe. Solipsismul este acea teorie care afirmă că o persoană nu poate ști nimic sigur în afară de propria existență. În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau cunoaște că în afară de mine însumi exista alte ființe (“egos
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]
-
În efect practic, se disting două forme de solipsism. În primul caz, se poate vorbi de un solipsism care exprimă o teză metafizică, considerând că doar eu și reprezentările mele există. În al doilea caz, se poate vorbi de un solipsism gnoseologic, în care nu se poate demonstra sau cunoaște că în afară de mine însumi exista alte ființe (“egos”). Episcopul Berkeley (filosoful care a evidențiat pentru prima dată cu putere temeiurile pentru a considera că obiectele imediate ale simțurilor noastre, nu există
METAFIZICA (1) – „CUNOAŞTEREA” 60X80 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341975_a_343304]