144 matches
-
de noblețe, în comportament de paradă. Dacă o face, rămâne, în cel mai bun caz, un teoretician al autenticității. Cât despre înțelegerea autenticității ca strictă „armonie cu sine“, ea nu e lipsită de riscuri. Autenticitatea nu e o formă de solipsism. Autenticitatea care îi demite pe cei din preajmă e pură egolatrie. Nu mai spun că, dacă se întâmplă să fii Smerdeakov, e preferabil să nu abuzezi de „autenticitatea“ ta... Câteva note despre demnitate Nu știu de ce, dar am impresia că
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Tharmas spune: "sînt ca un atom,/ Un Nimic, lăsat în întuneric; și totuși sînt o identitate:/ Doresc și simt și plîng și gem".185 Tharmas are conștiința substanței ființiale infinite percepute că vacuitate. El trăiește într-un anume sens dramă solipsismului romantic raportîndu-se la Enion, propria lui emanație din infinitul-vacuitate al conștiinței lui (acest tip de creație prin emanație a fost îmbrățișat și de Plotin, preluat fiind de la kabbaliști, în speță de la Filon Evreul, care, prin ipoteza emanației excludea posibilitatea unui
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în creație în sens panteist). În acest infinit-vacuum al conștiinței se revelează identitatea, în sens creștin intersecția celor două (în interfinitudine) însemnînd nașterea persoanei înzestrata cu libertate infinită. Tharmas este rădăcina tuturor lucrurilor, ca "putere Părinte", si totusi trăiește dramă solipsismului. Emanațiile lui cad din infinitul spiritului în finitate, devin "desfrînate" prin cunoașterea 186 libertății nemărginite. Astfel, Enion nu se poate întoarce o dată ce a găsit Păcatul, adică moartea (nemișcarea din concepția lui Böhme), din sufletul tainic al celui iubit, din adîncurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
caracterologic, oriental-balcanic, dar și de experiența vieții lor anterioare, le compromit dorința de comunicare și șansele de îngemănare. E acum, în evoluția romancierului, o perioadă când acesta intuiește marile teme ale existențialismului francez (incomunicarea, singurătatea paradoxală a insului în lume, solipsismul), care pătrund în proza europeană. Ele animă romanele scrise și publicate de P. în ultimii ani ai celui de-al doilea război mondial: Carlton (1944), Adăpostul Sobolia (1945). Astfel, personajele din Carlton trăiesc în „alveolele” unui bloc modern din centrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
este orice altceva, dar nu săvârșire. Este ceva la care eu pot permanent reveni”. Ceea ce afirma Heidegger era faptul că timpul există numai în măsura în care este pus în relație cu ființa, mai precis cu Dasein-ul ființei, ființarea ei, dar nu în solipsism, ci în așa-numitul fapt-de-a-fi-în-lume și în faptul-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul (în lume). Pentru Heidegger, atât timpul, cât și trecutul nu înseamnă numai reflecția asupra a ceea ce s-a petrecut și nu mai este posibil să fie readus; ele au valoare recurentă deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la lumină o formă a inteligenței colective, concretizată în producții intelectuale, paradigme ideatice, rezonanțe interpretative altfel plămădite decât prin formele educaționale tradiționale. Ea este un rezultat al unei mutualizări a cunoașterii generate de noile tehnologii, ce poate scoate individul din solipsismul actului cognitiv, realizat în singurătate, în chip egoist. Metafora savantului însingurat și retras, bântuit de chinurile facerii, trebuie reevaluată sau înlocuită cu cea a savantului generos, ce scrutează și adaugă noul pe canavaua imensă a cunoașterii în mod colaborativ, cumulativ
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
panicată, reacție motivată de „interogatoriul” referitor la conținutul lecției predate, sau de apelul făcut de cadrul didactic de a-și exprima propria opinie după o secvență a lecției. De-a lungul carierei didactice, am avut elevi care au suferit de solipsism, adică trăiau într-o lume a lor, lume care era ruptă de realitate. I-am putut reduce acestui sindrom efectele numai cu ajutorul psihiatrului și după multe ore de terapie specială. Un alt sindrom destul de des întâlnit la elevi, este negativismul
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:GHID EDUCATIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Science/480_a_848]
-
filosofia cu mitul, deoarece poemul lui Ilie Constantin pe care l-am ales mai întâi confruntă, prin imagini trimițând chiar la acea filosofie și la acel mit, ideea curgerii eterne, imposibilă fără credința în lumea obiectivă; o confruntă așadar cu solipsismul cel mai deznădăjduit, adică des-ti-nat să o anuleze. Celălalt se numește poemul, a cărui neagră concluzie - celălalt sunt eu - caracterizează o sensibilitate lirică, prin aceasta cât mai exact precizată." " Între versurile din Celălalt și versurile din Odihnă (un alt poem
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
a exportului. Un prozator veritabil n-ar face niciodată așa ceva. Esențial este el, cu universul său ficțional; și abia apoi ne mai gândim și la restul lumii. Însușirile scriitorului (iritante, într-o primă instanță, pentru departamentul de marketing) sunt încăpățânarea, solipsismul, autismul. Dar, treptat, sistemul este obligat să observe particularitățile subiectului, pentru a-l putea integra și utiliza. Sistemul e flexibil și adaptabil, nu creatorul. Te apucă un acces violent de râs dacă te gândești că Proust ar fi putut scrie
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
al cărui portret este păstrat cu evlavie pe noptiera celorlalți români.” (p. 57) Detaliul straniu e că, în acest ocean de Mitici fără căpătîi, fiecare se percepe pe sine ca o excepție ce nu ascultă de regulile oceanului. E un solipsism etic menit a ne cruța amorul propriu: etiamsi omnes, ego non. Chiar dacă toți sînt așa, eu nu sînt. Vorba apostolului Petru e maxima românului contemporan. Vintilă Mihăilescu nu face pe moralistul, preocuparea lui fiind de a surprinde evenimentele în latura
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
opera lui este un tot și nu media unor proiecte ritualice. În al doilea rând, chiar dacă exersat în strategii postmoderniste, scrisul său se înșurubează în jurul unui adevăr. Că acest adevăr are la bază fetișizarea de care vorbeam mai devreme, aroganța solipsismului sau obsesia entropiei nu fac decât să determine complex noțiunea. Îngustată de numeroase lupte conceptuale, literatura lui Cărtărescu s-a depărtat tot mai mult în interpretări de ceea ce este ea ca intenționalitate: o istorie a ființei. Iertată fie-mi formularea
Insule pentru un imperiu by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4143_a_5468]
-
Liviu Dănceanu Există în Italia de astăzi un soi de self-made-mens care compun, cântă, dirijează, evaluează critic, organizează concerte, festivaluri, sponsorizează etc. inflamând individualismul, solipsismul, disipând energiile, atomizând viața muzicală, toate acestea datorită absenței unei structuri oficiale care să înlesnească promovarea muzicii noi. Așa se face că cine ajunge să ocupe o anume poziție administrativă, o apără cu orice preț, sprijinindu-i doar pe cei
Printre picături by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13669_a_14994]
-
intimitatea, nici sub forma dezaprobării, nici sub chipul încuviințării. Gesturile ți se irosesc în vid, nici un răsunet nemaiîntorcîndu- se la tine. Iar cazul dramatic e cînd nici numenul nu-ți dă semne de înduplecare. Atunci te afli pe picior de solipsism radical, singur cuc într-un unives ingrat. Consecința imediată e pierderea echilibrului interior, și nu întîmplător urechea (cohleea), pe lîngă rostul auzului, îl are deopotrivă pe cel al echilibrului. Stăm în echilibru la încrucișarea unor cîmpuri de forță tocmai fiindcă
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
destin infelice. Ce se întîmplă cu (Paul) Vinicius? D-sa pare a reface legătura cu zona Stelaru, cea a licorii magice care cuvîntează ca-n transă, nepăsătoare la convenții. Poetul are aerul a oficia cu o crispată grandoare propriul său solipsism: „în țara vinicius chiar și dimineața cade noaptea./ iar în rest/ mult prea mult/ zgomot de inimi”. Localul devine o țară, excesul e suveran, grijile materiale curente nu contează, animalele iau locul oamenilor, diferențele dintre zi și noapte se suspendă
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]
-
Liviu Dănceanu Există în Italia de astăzi un soi de self-made-mens care compun, cântă, dirijează, evaluează critic, organizează concerte, festivaluri, sponsorizează etc. inflamând individualismul, solipsismul, disipând energiile, atomizând viața muzicală, toate acestea datorită absenței unei structuri oficiale care să înlesnească promovarea muzicii noi. Așa se face că cine ajunge să ocupe o anume poziție administrativă, o apără cu orice preț, sprijinindu-i doar pe cei
Printre picături by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13695_a_15020]
-
înfumurate, fragmentate, politizate și îmbârligate... - Apoi, ați făcut - în ultima vreme - câteva referiri la o carte mai nouă a lui Tzvetan Todorov - Literatura în pericol, în care sunt denunțate cele trei cauze ce au subminat rolul literaturii în societatea franceză: solipsismul, formalismul și nihilismul. Despre o variantă a solipsismului (autoreferențialitatea) am senzația că ați pomenit dumneavoastră în textele citate de mine la întrebarea anterioară. Este literatura română actuală în primejdie? Cine sau ce amenință literatura română? - Tzvetan Todorov are dreptate. Literatura
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
în ultima vreme - câteva referiri la o carte mai nouă a lui Tzvetan Todorov - Literatura în pericol, în care sunt denunțate cele trei cauze ce au subminat rolul literaturii în societatea franceză: solipsismul, formalismul și nihilismul. Despre o variantă a solipsismului (autoreferențialitatea) am senzația că ați pomenit dumneavoastră în textele citate de mine la întrebarea anterioară. Este literatura română actuală în primejdie? Cine sau ce amenință literatura română? - Tzvetan Todorov are dreptate. Literatura își pregătește de mulți ani o dispariție fastuoasă
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
și, în cele din urmă, să fugă de ea. Cum arată Todorov, în clasă se predă, azi, nu poezia lui Baudelaire sau romanul lui Proust, ci legile lui Greimas și decalogul lui Jacobson sau cam așa ceva. Iar literatura propriu-zisă recomandă solipsismul și nihilismul... Am studiat, la rândul meu, aceste fenomene în eseul (Sfârșitul literaturii?) ce deschide volumul Fragmente critice, vol. V. N-am, deocamdată, nici un ecou. Ce pot să spun, aici, este că literatura este cu adevărat, în primejdie. O primejdie
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
începe să pară) aleatorie, cu "componente punctiforme funcționând stihial". O coexistență discontinuă a elementelor, precum în colajele avangardiștilor. Vedem așadar o cu totul altă fațetă a liricii lui Ștefan Aug. Doinaș. Poeziile sale, deodată absurd-ironice, prezintă un baladesc "ricanant". Cercul solipsismului s-a închis, lumea și-a recăpătat obiectivitatea ei dură - și deconcertantă. Va urma o nouă etapă în parcursul creator. Poetul va căuta medierea între statuar și aleator, vizând, după desfacerea lumii, refacerea ei. Într-una din cele mai inspirate
Poezia sintezelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9099_a_10424]
-
de gol adevăratele intenții. Regulile decalogului nu sînt noi, dar Johnson are meritul de a le mai aminti o dată. Condeiul gazetăresc i se recunoaște după năvala frazelor și după cruzimea cu care își încondeiază rivalii, chiar dacă uneori dă impresia de solipsism britanic, pînă într-atît de înșurubat e în cadrul autoreferenț ial al culturii insulare. De pildă, cînd vorbește de filosofia europeană, singurii gînditori vrednici de a fi luați în seamă sînt cei de la Cambridge, iar Bertrand Russell e decretat drept „cel mai
Dislocarea valorilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3461_a_4786]
-
altădată, cursa ireparabilă a timpului, cu referință specială la ritualuri ale unei societăți românești din care provenea și al cărei nobil beletrist a fost. Fraza lui are vraja unui descântec de abolire a timpului și spațiului. Deshumării și revizitării trecutului, solipsismului agravat de obsesia morții, i se opune deplinătatea vieții, chiar dacă efemeră (carpe rosam) și care își va găsi consolarea în ,mireasa viitorului", în panteismul euritmic și eufonic, dar mai cu seamă în jertfa unică și învierea Mântuitorului. în acest sens
O restituire by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10961_a_12286]
-
ca o cufundare într-o stare interioară pe seama unor semne exterioare, cu remarca neapărată că, fără ipoteza unui fundal de taină, care să fie exterior și care să sprijine apariția semnelor observate, ochiul privitorului s-ar sătura repede, căzînd în solipsism blazat. De exemplu, cine adoră o icoană urmărește chichițe punctuale menite a-i sugera o stare de spirit, iar cine privește un peisaj se simte pe sine însuși prin intermediul peisajului. Strictețea demersului vine din restrîngerea la minim a semnelor de
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
pune, atunci, o problemă: cum de unele dintre textele de aici aduc (de departe, poate, dar aduc!) cu formule poetice așa-zicând concurente? Poemele de la p. 56 și p. 57 (le identific așa, numeric, pentru că nu au titlu) amintesc de solipsismul unui Bogdan Ghiu; cele de la p. 100 și 101 sunt, parcă, desprinse din Georgicele lui Mircea Cărtărescu; sound-ul falsului cântec de leagăn de la p. 282 vine, după părerea mea, direct din Florin Iaru. Mă limitez, pentru a ilustra situația, la
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
înțelege și ceea ce nu le convine. Ceea ce le răstoarnă sau le amendează tezele. Pe lângă detaliul savuros că tocmai unii dintre apostolii corectitudinii politice nu acceptă în ruptul capului că și preopinentul ar putea avea o fărâmă de dreptate, remarc un solipsism care trădează mai degrabă nesiguranța decât încrederea în sine. Cine pune bază pe propriile opinii și judecăți de valoare, pe scara de valori edificată dintr-un unghi personal, nu se teme de confruntare, de dialog, de polemicile de idei. și
Despre obiectivitate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9138_a_10463]
-
A urmat marxismul, freudismul, structuralismul, destructuralismul, modernismul, "noul roman", postmodernismul și odată cu "sfîrșitul utopiilor" s-a revenit (anii '80) la o literatură ce a acumulat și distilat toate aceste "isme". S-a redescoperit epicul, personajul și s-a renunțat la solipsismul anterior; chiar se exagerează și unele filme îmi amintesc de "realismul socialist". În ultima perioadă m-a interesat istoria literară - marile personalități ale culturii franceze -, dar în special filosofia, istoria, teologia și metafizica... Cum a fost posibil? Iată o întrebare
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]