144 matches
-
nu o parte a lumii“ (vezi 5.641). Că limitele limbajului nostru sunt limitele lumii noastre este însă ceva ce nu se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului meu (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (5.62
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
la rândul său spus în limbaj“16. Or, observațiile din Tractatus cu privire la imposibilitatea de a formula propoziții adevărate sau false despre expresiile limbajului, despre relațiile dintre expresiile limbajului și faptele pe care le descriu acestea, despre principiile științelor naturii, despre solipsism, despre etică și valori sunt tot atâtea consecințe ale distincției. Distincția însăși, care poate fi făcută, credea Wittgenstein, examinând doar simbolismul, este cea avută în vedere, în primul rând, atunci când în „Cuvântul înainte“ autorul scrie că „adevărul gândurilor comunicate aici
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
presupune o "convenție" în a o accepta ca atare, iar, dacă "omul" este om individual și limba este rostirea lui "de sine", numai a sa, atunci fiecare om vorbește limba sa și numai a sa, individul vorbitor plasîndu-se în plin solipsism, fără a putea comunica eficient cu alții, fără a fi înțeles și fără a-i înțelege pe ceilalți. Totuși, insistența pe faptul că, prin limbă, fiecare neam își caută deschiderea în cultură, se stabilește uneori mai precis că, prin "om
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
eu, despre valori și sensul vieții. Nici una dintre formulările cu privire la asemenea subiecte nu constituie o „imagine“, o propoziție cu sens. Ele toate pot fi caracterizate drept o încălcare a „logicii limbajului“67. Deosebit de semnificative, în acest sens, sunt referirile la „solipsism“ și „misticism“. 168 GÂNDITORUL SINGURATIC Solipsismul, ca teză filozofică, este, pentru Wittgenstein, o încercare de a spune ceva care nu se poate spune. Fiecare dintre noi este, pentru a spune așa, „prins în limbaj“, adică poate gândi doar potrivit logicii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Nici una dintre formulările cu privire la asemenea subiecte nu constituie o „imagine“, o propoziție cu sens. Ele toate pot fi caracterizate drept o încălcare a „logicii limbajului“67. Deosebit de semnificative, în acest sens, sunt referirile la „solipsism“ și „misticism“. 168 GÂNDITORUL SINGURATIC Solipsismul, ca teză filozofică, este, pentru Wittgenstein, o încercare de a spune ceva care nu se poate spune. Fiecare dintre noi este, pentru a spune așa, „prins în limbaj“, adică poate gândi doar potrivit logicii limbajului nostru. Despre limbaj și despre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Eul este „subiectul metafizic“, adică „limita lumii - nu o parte a lumii“ (vezi 5.641). Că limitele limbajului nostru sunt limitele lumii noastre este însă ceva ce nu se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu o parte a lumii“ (vezi 5.641). Că limitele limbajului nostru sunt limitele lumii noastre este însă ceva ce nu se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului meu (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (5.62
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 181 încearcă să stimuleze un interes pentru genul de probleme despre care a scris Frege; el ia drept sigur că cititorii lui l-au citit pe Frege.“ Anscombe semnalează de asemenea că anumite expresii din Tractatus, cum sunt solipsism, limită și valoare, vor fi mai bine înțelese de către cititorii care sunt familiarizați cu scrierile filozofului german Arthur Schopenhauer (vezi op. cit., p. 18). 11 Erik Stenius, Wittgensteins „Traktat“. Eine kritische Darlegung seiner Hauptgedanken, Suhrkamp Verlag, 1969, p. 15. 12 Ray
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la rândul său spus în limbaj“16. Or, observațiile din Tractatus cu privire la imposibilitatea de a formula propoziții adevărate sau false despre expresiile limbajului, despre relațiile dintre expresiile limbajului și faptele pe care le descriu acestea, despre principiile științelor naturii, despre solipsism, despre etică și valori sunt tot atâtea consecințe ale distincției. Distincția însăși, care poate fi făcută, credea Wittgenstein, examinând doar simbolismul, este cea avută în vedere, în primul rând, atunci când în „Cuvântul înainte“ autorul scrie că „adevărul gândurilor comunicate aici
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Constantin Noica (1976). Ca și cum Goethe și goetheanismul au constituit vreodată o preocupare majoră, apăsătoare, obsedantă, a culturii noastre. Răfuiala cu Goethe (care a contaminat și pe alții), oricât de inteligentă și adecvată ar fi ea, rămâne doar un caz de solipsism filozofic. Ea pune, în orice caz, alături de alte texte, nu lipsite de unele contraziceri (într-un mod aproape involuntar) dilema esențială a culturii noastre: deschiderea spre universalitate, dar s-ar înțelege din subtext și regretul, imposibilitatea, fatalitatea de a nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
poate obține dacă lăsăm la o parte atât poziția extremă esențialistă (deterministă) ce îngrădește ideea liberului arbitru și transformă indivizii în marionete 2 -, cât și pe cea extremă constructivistă (postmodernă) care de fapt deconstruiește realitatea socială și induce, in extremis, solipsismul. El este pe cât de simplu, pe atât de paradoxal: identitatea este în același timp ceva esențial și construit. Argumente de diferite tipuri, oferite fie de esențialiști, fie de constructiviști, care să susțină ideea de dublu caracter al identității pot fi
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
ea are o funcție determinată în actul cunoașterii; și nu se poate decide cu toată certitudinea, dacă nu cumva Kant a acceptat ca fiind necesară această ipostază a noumen-ului tocmai pentru a scăpa de sensurile posibile ale unui soi de solipsism (de nuanță empiristă), observat de unii exegeți chiar și după publicarea celei de-a doua ediții a Criticii rațiunii pure (1787); și e drept că sensibilitatea, așa cum o înțelege Kant, poate fi luată ca sursă a unui "văl al aparenței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
impact major asupra ideii de literatură. Cât despre pozițiile ideologice dominante în viața intelectuală din ultima jumătate de secol, Todorov identifică trei puteri care au golit literatura de sens și au provocat marginalizarea și chiar dispariția ei: formalismul, nihilismul și solipsismul. Formalismul în critica literară este deja un fenomen pus în discuție și chiar și cei care l-au susținut încearcă să-i reducă efectele. Tzvetan Todorov, unul dintre susținătorii structuralismului în anii 75 ’70 - metodă adoptată, după cum mărturisește, ca variantă
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
și-a pierdut cititorii, și-a împuținat mesajul și, consecință fatală, și-a pierdut locul în societate.” Formalismul a reușit să scoată din literatură tocmai partea vie, incitantă, esențială, a „formalizat-o”. Alături de formalism, Tzvetan Todorov consideră că nihilismul și solipsismul au stat la baza „declinului”, „crizei” literaturii. Nihilismul, specific post-structuralismului, ajunge la ideea că literatura este o „reprezentare a negării” în măsura în care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență, a cărei conștiință nu poate decât să ducă
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
este o „reprezentare a negării” în măsura în care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență, a cărei conștiință nu poate decât să ducă la disperare. Adevărata literatură este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă. Solipsismul revine la numirea poeticii expresivității „pe cât e de respingătoare lumea, pe atât este sinele de fascinant”. E o concentrare maniacală asupra propriului eu, cu toate preocupările lui, oricât de mărunte ar fi - genul literar născut de aici este „autoficțiunea”. Împotriva
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
prin povestire (ca Mircișor al lui Cărtărescu, din Orbitor). Se cuvine observat și că P. e, într-o oarecare măsură, un prozator neooniric de factură personală, care operează cu material așa-zis rural. În fond, apelul la visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații de dreapta din noua generație s-au declarat sfidător perdanți, transformând decadența autentică și solipsismul morbid al unor Drieu La Rochelle și Ernst Jünger Într-un stil comportamental și vestimentar - și prefigurându-i astfel pe cei care aveau să fie numiți, În Anglia doamnei Thatcher, young fogeys. Mai reprezentativi, cel puțin În Franța și Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]