36 matches
-
culpabilitate pornografică). Păi, sau sufletul se odihnește sau se auto-sondează... Mai mult, mă voi situa de partea feminismelor afirmând că mi-e tare greu să înțeleg cum filmul porno poate incita la introspecție, căci nu oferă decât rețeta unei sexualități solipsiste peste poate, e “violent și obsedat de sine; nici o percepție a unei alte ființe nu-i schimbă comportamentul”1, îndemnând la satisfacția unor impulsuri imediate și deci staționând într-o zonă viscerală cu puțin loc pentru spiritualitate. Inconsistența raționamentului mă
Pe filiera pornografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/13567_a_14892]
-
suprafirești. Esențială e împlinirea visului protagonistului de a se fi reîntors în patria sa montană, deci, spirituală, precum somonul roșu în apele natale, spre a-și îndeplini destinul. Scos din regimul de melancolie și depresie hamletiană, Ștefan își înfrânează problematizarea solipsistă în favoarea bunului simț al Grațielei, gata să-i ofere șansa unei familii la Sibiu, a unui viitor, la care, de fapt, nici nu îndrăznise să spere. Frumoasa lui iubită, aparent iresponsabilă, evoluase între timp, înrâurită de probele etice date cu
Un roman onorabil by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11493_a_12818]
-
existența umană cotidiană i s-ar putea opune, de pildă, nefinitul, care este precursor infinitului. Ca și observația că totul, în cercetarea metafizică, este antropologic, întrucît totul pornește de la necesitatea echilibrului omului în univers. Apoi s-a distanțat de filosofia solipsistă: "Adică, eu sunt Dumnezeu în existență, dacă în adevăr numai eu exist. Dar noi am stabilit, acum vreo trei săptămîni, că este absolut nejustificat, că nu se poate găsi nici un fel de îndreptățire pentru acest punct de vedere solipsist; nici
Un curs de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17265_a_18590]
-
disprețul și defavoarea literaturii cu care tot îl amenință Ziaristul. Venind din stirpea ilustră a visătorului platonician, sustrăgându-se Urmăritorului, rațiunii comune, rațiunii de stat și chiar morții, personajul este un fel de statuie a despătimirii, un simbol al jertfei solipsiste. Această evadare extremă din promiscuitatea și demonia realului se anunță și în "Împăratul și călușeii" prin refuzul și scârba față de rutina oficială a puterii discreționare. Împăratul preferă datoriei istorice, regresiunea în mitologia refuzată a copilăriei. O tipologie și o metaforă
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
planul patimilor. Cînd nu mai mori sub apăsarea unei puteri de sus, te prăbușești sub tensiunea unor forțe dinlăuntru. Așa se naște universul subiectului cu tot cortegiul de otrăvuri și tribulații. Metafizica lasă locul psihologiei sterile. Personajele intră în găoacea solipsistă a analizei de sine. Rezultatul imediat în plan teatral e schimbarea tonului de bază: de la durerea unor ființe care se surpă fiindcă nu au încotro se trece la frămîntarea deșteaptă a unor inși care se luptă cu ei înșiși. Eroismul
Decadența Teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2713_a_4038]
-
crească volumul și complexitatea unor ficțiuni sprijinite pe câte o axă narativă și caracterologică. Ponderea faptelor, structura obiectivă a lumii epice sunt, așadar, marcate și influențate de psihologia, morala și comportamentul unui subiect, precum în romanul "ionic" (deși fără extrema solipsistă de acolo). În Istoria eroilor..., subiectul, în această accepțiune, este un scriitor, Aurel Golea, iar subiectele subiectului, ca să zic așa, sunt existențele altora și viața sa. În Sonata pentru acordeon, perspectiva fluctuează, fiind "ocupată", succesiv, de o pluralitate de euri
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
minusurile? Cel mai adesea, din subminarea tramei narative, altminteri excelente, care pune un informatician inadaptat în postura, deloc facilă, de intendent al conștiinței. Părăsit - și nu oricum - de singura femeie pe care o iubise, Matei se refugiază, previzibil, în lumea solipsistă a calculatorului. Rămâne, adică, la birou peste program, generează algoritmi sofisticați, colaborează cu sistemele de gestionare de date ale mai multor bănci. Un caz tipic în fond, cu atât mai interesant cu cât se suprapune imaginii pe care mentalul colectiv
Succesiune și succes by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8025_a_9350]
-
a doua jumătate a deceniului 7, putem admite că " Atitudinea ei este autentic democratică" (Alexandru Paleologu, în "Luceafărul", nr. 44, 1970). Prizonieră, literar vorbind, a discursului patetic, Blandiana vede sensuri și fără idei. Un moralism de pe poziția amorală, a abstragerii solipsiste, nu e lipsit de artificiul autoconstructiv. Afectivitatea ajunge dublată de afectarea inteligenței. Nu doar aici, voința critică nu deține premise autoanalitice de o egală acuitate. Nu lipsesc poetizarea, moralismul general și abstract. În timp (Eu scriu, tu scrii, el, ea
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
pe zi ce trecea, tot mai puțini curioși. Nu este greu de prevăzut că vom ajunge, într-o zi, ca fiecare să avem blogul nostru, pe care să-l citim și recitim la infinit, într-un superb act de demiurgie solipsistă. Iar Japonia hipermodernizată, aseptică și tocmai de aceea schizoidă, populată de indivizi frustrați, însingurați și chiar incapabili de a socializa la un nivel elementar, ne oferă o elocventă anticipare a acestei versiuni a realului, colorate în tușe distopice desprinse din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la acesta dintâi lirismul profund nu dă greș niciodată. Rădăcina de bucsau își trage sevele nu din bogăția senzaționalistă a evenimentelor, ci, dimpotrivă, din lentoarea austeră a desfășurării acestora. Confesiunea lui Liviu e mai mult decât periculos de personală, e solipsistă. Iar asta în asemenea măsură încât nu o dată se ivește între paranteze o voce dedublată, cârcotașă, care-i pune căluș naratorului și căreia i se dă, sistematic peste fălci. Multe din eventualele efuziuni sunt în felul acesta temperate ironic și
Copil la patruzeci de ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6107_a_7432]
-
pasiunea redescoperită a digresiunii limbute. Ritmul discuției, replici seci, casante, ironice, devine ritmul acțiunii, astfel încât, luat de val sau călare pe el, regizorul surfează vertiginos uitând de rațiunea fiecărei acțiuni și de sensul pe care prozatorul îl acorda momentelor de solipsistă reflecție holmesiană. Holmes-ul lui Ritchie este un agitat, un ins cu instabilitate psihomotorie, schimbând măștile una după alta ca la un varieteu unde el joacă toate rolurile. Doctorul Watson (Jude Law) abia mai ține pasul cu el, pentru a nu
La circ cu Sherlock Holmes by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5006_a_6331]
-
și ale plăcerii de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia are preț prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul care face posibilă această virtute a elecțiunii funcționează și în sens invers și poate genera la fel de bine și îndepărtarea cuiva. în cadrul unei relații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și ideologizate. Relația dialogică poate fi trăită în mod plenar doar în măsura deschiderii societății către o eshatologie veritabilă. „Singura modalitate a deschiderii este relația cu Celălalt care este în tot și în toate, deci apără lumea de închiderea aceasta solipsistă, o păstrează deschisă, în dialog. Cadrul în care se manifestă plenar această relație dintre noimea pură a neamului omenesc și Celălalt, care e în toate, adică Dumezeu, este comunitatea eshatologică. O lume golită de Dumnezeire este o lume înstrăinată, care
DESPRE GANDIREA TEOLOGICA SI ACTIUNEA SOCIALA A BISERICII IN LUMEA CONTEMPORANA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 84 din 25 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350500_a_351829]
-
și ideologizate. Relația dialogică poate fi trăită în mod plenar doar în măsura deschiderii societății către o eshatologie veritabilă. „Singura modalitate a deschiderii este relația cu Celălalt care este în tot și în toate, deci apără lumea de închiderea aceasta solipsistă, o păstrează deschisă, în dialog. Cadrul în care se manifestă plenar această relație dintre noimea pură a neamului omenesc și Celălalt, care e în toate, adică Dumezeu, este comunitatea eshatologică. O lume golită de Dumnezeire este o lume înstrăinată, care
DESPRE GANDIREA TEOLOGICA SI ACTIUNEA SOCIALA A BISERICII IN LUMEA CONTEMPORANA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 84 din 25 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350500_a_351829]
-
și ale plăcerii de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia are preț prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul care face posibilă această virtute a elecțiunii funcționează și în sens invers și poate genera la fel de bine și îndepărtarea cuiva. în cadrul unei relații
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
liric al debutantului, care a fost receptat dintotdeauna drept un discurs antiliric, antipoetic sau, mai exact, ca una dintre tentativele cele mai originale și consistente de înnoire a lirismului prin depășirea abstracțiunii și a hermetismului, ca și a problematicii excesiv solipsiste. Din această rebeliune a rezultat o poezie a gestului concret cotidian, a expresiei simple, directe, nu o dată brutale, respectiv a acțiunii orientate (și) în afară. Caracterul ei turbulent și insurgent s-a tradus printr-o demitizare de amploare (care poate
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
vagă și de progresia nonlineară, focalizată pe stil și pe secvență, iar nu pe partea de divertisment/ acțiune. Nuvela amplă care dă titlul culegerii, cea mai cunoscută a autorului, speculează confuzia între realitate și proiecție mentală: un exercițiu de ontologie solipsistă cu influențe din Philip K. Dick și Solaris al lui Stanislaw Lem, citat explicit în corpul textului. Altă piesă de mai mare întindere dezvoltă conceptul „invaziei” Pământului de către o populație fantomatică, alcătuită din făpturi de ceață, imaginând o poveste de
UNGUREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290343_a_291672]
-
de inimă își rememorează întâmplări și fapte disparate, M. ilustrând astfel discontinuitatea psihicului uman. La fel în O iarnă, unde efortul de a nota senzațiile obscure primește și o justificare teoretică, percepția dereglată a bolnavului fiind asociată cu o viziune solipsistă a lucrurilor. Aici se află germenii din care vor naște romanele Singuri și Scarabeul sacru: fluxul psihicului și viziunea asupra existenței, fiecare primind, pe rând, un accent sporit. Singuri este expresia îndrăznelilor autorului în materie de proză: ambiția înnoirii construcției
MUNTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
tanatologie deghizat literar”. Schematic vorbind, perspectiva ideologică a autorului combină idei vechi, platonice, cu formulări mai recente, existențialiste. Omul ar fi „aruncat în lume”, o lume cu care nu are nici o contingență, iar existența lui nu este decât o construcție solipsistă, un univers singular creat din propriile senzații. De aici trăirile personajelor, ce rătăcesc azvârlite afară dintr-o lume ce le era proprie (aceea a „ideilor” lui Platon) într-una care le e străină. SCRIERI: După-amiază neliniștită, București, 1967; Singuri, București
MUNTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
situa în jocuri multiple și sub diferite intenții. Care este însă această diferită și neașteptată accepțiune? În prealabil, pune la lucru distincția între ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. Un fragment, în această privință, se referă la viziunea solipsistă. „Ceea ce are în vedere de fapt solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
situa în jocuri multiple și sub diferite intenții. Care este însă această diferită și neașteptată accepțiune? În prealabil, pune la lucru distincția între ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. Un fragment, în această privință, se referă la viziunea solipsistă. „Ceea ce are în vedere de fapt solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
așa cum i se întâmpla adeseori în ultima vreme, își cântărea retrospectiv viața, de parcă ar fi fost mort, ajungea la concluzia că ceea ce-i lipsise lui, în primul rând, a fost curajul. Lăsa în seama altora să-l acuze de „țicneli solipsiste“ sau de „egoism necruțător“. Curajul era numele ales de el pentru acea virtute care l-ar fi vindecat de caracteristica lui lipsă de nerv, de compromisurile lui cruciale, de șovăieli, de imperfecțiile operei lui care ar fi putut să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri. Asemenea trăiri, asemenea experiențe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și ale bucuriei de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia capătă valoare prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul care face posibilă această virtute a elecțiunii funcționează și în sens invers, putând genera la fel de bine și îndepărtarea cuiva. În cadrul unei relații cu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
formularea ei plastică, ni se pare greșită prin accentul pe care-l pune: "Între romantici și Dilthey există declinul siguranței de sine."153 Dacă "siguranță de sine" înseamnă afirmarea intempestivă și orgolioasă a unor certitudini provenite în fond din predispoziții solipsiste, ori din frustrări și insatisfacții, atunci poate că Metzger are dreptate. Dar dacă ne gândim la binecunoscuta labilitate a romanticilor (vezi și scurta analiză psihologică pe care am întreprins-o în I, 2B cu privire la ei), atunci accentul este pus greșit
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]