1,274 matches
-
acesta decât tînăr, ca pictura lui hedonistă, și asta nu doar pentru că pictorul nu ne-a lăsat nici un autoportret de bătrânețe, când era neputincios, părăsit de prieteni și de admiratori. Marii artiști rămân în conștiința noastră prin vârsta artei lor. Solitudinea e principalul lor aliat și punctul lor vulnerabil. ,N-am prieteni de nici un fel, și nici nu vreau", zice Michelangelo. , Nu cred că s-ar putea povesti isprăvile mele, deoarece le-am săvârșit fără martori", scrie Leonardo, iar pe meleagurile
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
la storia? Perché îl tempo del mondo come caratterizzazione e specificazione dell'esistenza indubitabile di un interrogativo senza risposta? Ciò malgrado non avrebbe senso scegliere per îl Bene, cioè per Dio, unicamente perché l'alternativa potrebbe e dovrebbe essere la solitudine da Dio e la sua eternă privazione (l'inferno) o la purificazione dal proprio male per un tempo ignoto (îl purgatorio): scelgo Dio soltanto dal momento în cui acquisisco pienezza della mia fede riconoscendo Gesù "vero Dio e vero uomo
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
specialmente dopo l'entusiasmo con cui fu accolto dalla critică ufficiale, fui inorridito e giurai di non fare mai più una cosa simile." Segue nel 1973 la pubblicazione di uno dei più importanți romanzi di Kadare: L'inverno della grande solitudine. Per la prima volta nella storia della letteratura del realismo socialistă albanese viene raffigurato come personaggio principale, Enver Hoxha. Esiste una critică fiorente che legge tale romanzo o come l'espressione più intelligente dell'allegoria letteraria contro îl regime (lettura
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
o idee mai ușoară. Pentru politicianul român, orice minister e o iar orice fotoliu ministerial este o Golgota pe care el, și numai el, e gata s-o urce până la capăt, cu abnegație, cu hotărâre și, mai ales, într-o solitudine desăvârșită. În loc să caute îndrumare din partea predecesorului, una dintre distracțiile favorite ale noilor miniștri este să anunțe organizarea unui „control amănunțit” al activității din cadrul ministerului, cu obișnuitele referiri la fostul ministru, DNA, pierderea imunității și celelalte efecte retorice. Mă trec fiori
Bunul gust al normalitatii by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82980_a_84305]
-
dar voia să se afunde cît de departe putea. Pădurea era minunată, întunecoasă și adîncă și, în timp ce-și croia drum prin frunzișul elastic, către inima văii, simțea cum o învăluie o senzație necunoscută, ceva ca o binecuvîntare. Era solitudinea. Ca să poți urmări păsările, trebuie să devii parte din tăcere. Cine a spus asta? Vreun imbecil. Aici, în pădure, era ca în Albă ca zăpada. Pretutindeni păsări, ca niște nori de fluturi, și cînd cîntai, cîntau și ele laolaltă cu
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
rare, dar cu o operă puternică și inconfundabilă, respectată chiar în absența unei cunoașteri extinse, cum ar fi Mihai Horea, Florin Mitroi și Ștefan Sevastre, fie personalități puțin cunoscute de către publicul mare, discrete pînă la fuga din lume și la solitudine, a căror operă este doar presupusă, ele participînd la expoziții cu multă parcimonie și doar în doze homeopatice, cazul lui Afane Teodoreanu, Gheorghe Berindei și Vasile Varga. Mircea Tohătan și Mihai Sârbulescu, cei mai tineri din grup, au o operă
Regizorul și actorii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14832_a_16157]
-
spre vălul ei de iasomie/ și vălul se deșiră în negre fire de ani/ vîntul scutură coșul acoperișului nins intră/ ușor pe sub ușă te trezește zvîcnetul/ din degetul rămas în cartea închisă" (Înserare). Declarîndu-se a se afla ancorat "în golful solitudinii", poetul nostru captează o senzualitate fantomatică, redusă la simboluri florale și osteologice: "doar pentru tine mai culeg trandafiri/ doar pentru tine// vechile mele iubiri sunt azi/ inițiale amestecate în-tr-un osuar părăginit/ tu rămîi pînă la sfîrșitul sfîrșitului/ nobila mea suferință
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
urmează dilatarea, austerității sensurilor o beatitudine a lor. Partea aspiră la întregul din care s-a desprins prin fatalitatea existențială. E o sinecdocă vizionară. Dacă poetul s-a complăcut în spațiul securizant al odăii romantice ca într-un simbol al solitudinii, odaia se deschide spre lume, tinde a deveni ea însăși o lume: "Noapte de noapte mă trezesc într-o odaie cu formă ciudată/ unde dispar cu totul ca-n lada iluzionistului/ cineva îmi oferă eternitatea și infinitul/ pe care le
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorința unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoția și corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Și vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munți, de mări, de guri/ Care iarăși mă cîntă" - Despărțire). În fine, are loc și o separație a materiei telurice obiective de "sufletul" materiei subiective, a
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
care, matematic, ar fi trebuită să existe par de-a dreptul ridicole. Puntea putea foarte bine să nu fi fost publicat niciodată. Nu este vorba despre "amânarea literaturii" cum credea Laurențiu Ulici - jurnalul ca o modalitate neliniștită de a întârzia solitudinea fatală a scriiturii, în accepția lui Maurice Blanchot - ci tocmai despre atingerea punctului de unde căutarea literaturii n-ar fi posibilă decât dacă ar fi fost deja găsită. "Încercarea scriitorului" este însăși reușita lui Teofil, iar cartea pe care o visa
Reușita scriitorului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15489_a_16814]
-
adoptată, nu asumată), la el devenise o adevărată natură. Iar această natură a culturii a alterat natura originară. Ion Minulescu intra în tumultul cafenelei spre a-și declama, teatral, singurătatea, în timp ce Bacovia se izola în provincie spre a-și perpetua solitudinea (cînd și-a compus poemele definitorii a locuit mai mult în Bacău). În spectacolul poeziei, omul Minulescu rămînea actorul pentru care există o cortină anunțînd încadrarea în convenție și ieșirea din ea. Bacovia n-a avut dorința (ori puterea?) de
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
volumul Cenușa zilelor este un document de conștiință și un jurnal-eseu care propune cîteva teme de discuție de real interes. Se poate vorbi, din capul locului de două categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
Gheorghe Grigurcu Așa cum spuneam și altădată, poezia lui Valeriu Mircea Popa este cea a unei profunde solitudini. Prin definiție, solitudinea reprezintă o restrîngere drastică, dacă nu chiar o suspendare a relațiilor eului cu lumea. Aceasta din urmă suportă o reducție al cărei tablou se încheagă din fapte minime, din deșeurile grandorii. E o lume de uz personal
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
Gheorghe Grigurcu Așa cum spuneam și altădată, poezia lui Valeriu Mircea Popa este cea a unei profunde solitudini. Prin definiție, solitudinea reprezintă o restrîngere drastică, dacă nu chiar o suspendare a relațiilor eului cu lumea. Aceasta din urmă suportă o reducție al cărei tablou se încheagă din fapte minime, din deșeurile grandorii. E o lume de uz personal, am zice homeopatică
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
adevăruri, ci jumătăți de adevăruri. Nu ești o spirală, și o știi bine: niciodată n-ai putea fi împiedicat să ai nostalgiile tale de melc. Dar nici melc nu ești, iar fericirea care slujește drept nadă nu crește în deșertul solitudinii. Atunci, ce ești? Amândouă la un loc, o fustă asortată la un veston sau un liliac ambiguu? E posibil, într-adevăr, asta să fii; atunci, însă, dacă îți ești ție însuși dușman cine va mai îndrăzni să-ți fie prieten
Alexandru Ciorănescu: Program by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15074_a_16399]
-
reținut, în această imagine de junglă a hipercivilizației, discret punctată de reminiscențe românești, contribuția onomasticii și toponimiei, precum un acompaniament insinuant, de-o specifică sonoritate, un orfism à la page, americanizat... În fond, avem a face cu figura morală a solitudinii, sentiment inalienabil al poetului de totdeauna, doar aparent provocat de apartenența sa la un loc sau altul, ori de tranziția sa anxioasă, ca homo viator. Fugind din spațiul său originar, poetul încearcă să fugă de sine însuși, ceea ce constituie o
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
pascal./ Vor chiui, vor tropăi,// vor închina pahare de zăibărel/ roșu în oglinzi de cristal./ Vor așeza răcnind m-a făcut mama/ oltean dantele de argint, spumoase// pe fesele bătrîne/ scofîlcite/ ale istoriei municipale” (Fesele istoriei municipale). Partea visătorului e solitudinea, care e doar un început al punițiunii: „Singurătatea e-o pedeapsă/ prea blîndă pentru cel exilat/ între hărți, între cărți,// pentru stihuitorul pe cont propriu,/ departe de larma gîngavă/ a istoriei literare” (Să mă alătur turmei?). Anonimatul constituie corolarul explicabil
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
eseistului consacrate ridicolului în calitatea sa categorială, perenă. Sistematizîndu-le, putem ajunge la o schemă în cadrul căreia ridicolul apare abordat sub cîteva unghiuri esențiale, cu caracter complementar. Din punct de vedere social, conceptul e surprins în balansarea sa între integrarea și solitudinea individului. Firește, ridicolul e o funcție eminamente a relației. Ia naștere ca o încălcare a bunei conviețuiri, a unei paradigme comunitare, a unor habitudini generale, semnificînd jena sau rușinea pentru un gen de acte voluntare sau involuntare care se proiectează
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
a bunei conviețuiri, a unei paradigme comunitare, a unor habitudini generale, semnificînd jena sau rușinea pentru un gen de acte voluntare sau involuntare care se proiectează nefavorabil pe cadranul percepției comune. Dar există și un ridicol (înscenat, e drept) al solitudinii pe care-l ilustrează cinicul: „El se raportează, joacă rolul ridicolului spre a-l arăta ca într-o oglindă altora. Șochează, dezvelindu-l cu insolență, îngroșînd, devalorizînd. El încearcă o terapeutică, îndemnîndu-l pe celălalt la cunoașterea de sine împotriva oricăror
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
absența, golul. Drept care are grijă a umple momentele de abstragere, inevitabile în dialectica morală, cu o materie jovial-suavă: "Sunt singură, nu știu ce zici,/ Azi e duminică dang-ding./ Văd fir cu fir absența ta/ De pînză goală de paing" ( Scrisoare de duminică). Solitudinea, resimțită în calitatea ei de vid ( sacrificiu) social ca o veritabilă crucificare, e înfruntată la nevoie prin procedeele simplității bucolice: "Ești singur, iar nu știi ce zic,/ Eu zac în iarbă ca o cruce/ M-aș ridica doar să-ți
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
George Enescu (cu acea veselie cu care numai noi românii știm să împărțim porecle). Ca la orice naștere durerea și privațiunea, ce stau ferm în fața creației, au fost mai demne decât retragerea strategică spre locurile în care sălășluiesc liniștea și solitudinea. Iar cei ce au trudit la această naștere au dat dovadă, desigur, de curaj și iscusință, aflând cele mai bune ieșiri din varii alternative, care de care mai riscante. Au pariat pe o posibilitate și nu au ales-o pe
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
se ascunde a mea/ fac dușuri lungi/ în diminețile tale strălucitoare/ spune după mine: și nu am să dispar/ atâta timp cât voi sta la marginea mea/ nu ține în loc acest mesaj". Rețeaua însăși se trădează a fi, în esență, una a solitudinilor și fricilor comune: "și noi de noi ca o colonie de pinguini ne frecăm fricile". O "singurătate colectivă" ca să preiau expresia lui Liviu Ioan Stoiciu cunoaște o variantă nu lipsită de ironie și în aceste poeme: "la sfârșit/ o să cânt
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
prin care ajung la o suprafață/ surdă ocrotitoare". Iată, muzica devenită, prin antifrază, un soi de anestezic, de calmant foarte relativ al urletului lăuntric... În ultimă instanță, "terorismul" din titlul volumului acoperă mai degrabă sensul obsesiei... terorizante pentru individ a solitudinii și precarității despre care am vorbit mereu în aceste glose. E o stare de încordare a celui slab, tânjitor după o problematică solidaritate umană, o "conectare" posibil salvatoare, însă care se poate întoarce în orice clipă împotriva sa: "așa că nu
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
Realitatea cotidiană, diurnă, a relației bizare dintre Pavel și Raluca. Două corpuri care se apropie unul de altul periculos de mult, pentru ca apoi să se respingă violent, ca și cum s-ar atinge în puncte cu polaritate comună. Mult mai interesantă este solitudinea lui Pavel. Iubirea lui pentru Raluca este exclusiv rodul singurătății, al așteptării și al rememorării unor replici și gesturi. Automotivîndu-se în permanență pentru telefoanele și întîlnirile de a doua zi Pavel ajunge dependent de prezența Ralucăi. Iar dispariția definitivă a
Jocuri periculoase by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14034_a_15359]
-
rare, dar cu o operă puternică și inconfundabilă, respectată chiar în absența unei cunoașteri extinse, cum ar fi Mihai Horea, Florin Mitroi și Ștefan Sevastre, fie personalități puțin cunoscute de către publicul mare, discrete pînă la fuga din lume și la solitudine, a căror operă este doar presupusă, ele participînd la expoziții cu multă parcimonie și doar în doze homeopatice, cazul lui Afane Teodoreanu, Gheorghe Berindei și Vasile Varga. Mircea Tohătan și Mihai Sârbulescu, cei mai tineri din grup, au o operă
Ucenicul neascultător by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10398_a_11723]