61 matches
-
respectiv new yorkezilor de la Suffocation. Odată cu lansarea celui de-al patrulea album în 1991, Human, Death oferea un exemplu de death metal modern. Schuldiner a reușit să depășească granițele vitezei și tehnicii, amestecând instrumentalul tehnic și virtuos de chitară cu solouri sentimentale complexe. Alte exemple importante sunt Necroticism a Descating the Insalubrious de Carcass, Effigy of Forgotten de Suffocation și Clandestine de Entombed, toate lansate în 1991. Earache Records, Relativity Records și Roundrunner Records au devenit cele mai importante case de
Death metal () [Corola-website/Science/302298_a_303627]
-
cu death metal și chiar cu genuri care nu aveau nicio legătură cu muzica metal, precum fuziunile dintre jazz și death metal. Atheistși Cynic sunt două exemple; cea din urmă și-a dezolvatat atât de mult stilul încât a inclus solouri de tobe inspirate de muzică jazz pe albume, în timp ce Atheist a încorporat elemente de jazz rock. Nile au încorporat muzică egipteană și tematica orientala, iar Alchemist rock psihedelic și muzica aborigena. Unele formații, precum Nightfall, Septic Flesh, Fleshgod Apocalypse și
Death metal () [Corola-website/Science/302298_a_303627]
-
următoarele părți, "Kyrie eleison" și cea mai mare parte a secvenței "Dies irae" (de la "Kyrie" până la "Confutatis"), erau finalizate de Mozart doar părțile melodice vocale și de basso continuo. În plus erau schițate și alte bucăți din orchestrație (de exemplu soloul de trombon din "Tuba mirum" și vocile primelor viori). Ultima parte a acestei secvențe, "Lacrimosa", se întrerupe după primele opt măsuri. În anii 1960 a fost găsită chiar și o schiță pentru o fugă Amen, care ar fi incheiat probabil
Recviem (Mozart) () [Corola-website/Science/309252_a_310581]
-
un îndelungat solo de pian, suplinind necunoașterea instrumentului prin simțul ritmic. În 1971, piesa este interpretată la a doua ediție a Festivalului Club A. Pianistul de jazz Richard Oschanitzky, membru al juriului, îl roagă pe Dan Aldea să renunțe la soloul de pian al bateristului, motivând că un astfel de moment este umilitor pentru toți pianiștii prezenți la concert. Înregistrarea piesei a fost surprinsă într-un interviu al actorului Emil Hossu cu formația. Ivanițchi a fost membru al Sfinx pentru scurt
Indicele cântecelor needitate ale formației Sfinx () [Corola-website/Science/312879_a_314208]
-
de la Rusia este o dovadă că rezultatul trebuie să fi fost falsificat. Acuzațiile de plagiat împotriva piesei câștigătoare, provenind din Danemarca, au ieșit la suprafață după ce Eric van Tijn, un producător muzical notabil din Țările de Jos, a menționat similaritatea soloului fluierului de la începutul piesei cu fluierul din „I Surrender”, un cântec din 2002 al formației olandeze K-Otic. Totuși, e de părere că fluierul este singura asemănare dintre cele două piese, spunând că acuzațiile sunt „o furtună într-un pahar cu
Concursul Muzical Eurovision 2013 () [Corola-website/Science/326388_a_327717]
-
a formației în primii ei ani (până la preluarea conducerii de către Dan Andrei Aldea, în 1969). Iordache cântă alături de Sfinx, într-o primă fază, în perioada 1964-1968. În mod paradoxal, sonoritatea cornului francez apropie Sfinx de maniera psihedelică a muzicii rock; soloul de corn din piesa „Toamna” (1966, versiune cover a piesei „San Franciscan Nights” de The Animals) amintește de intervenția cornistului britanic Alan Civil la piesa The Beatles „For No One”. Este invitat de Cornel „Muzicuță” Ionescu să se alăture formației
Petre Iordache (cornist) () [Corola-website/Science/312563_a_313892]
-
a ocupat postul de contrabasist principal la Opera Italiană din Havana, unde mai târziu a devenit director. Aici a fost produsă prima sa operă, "Cristoforo Colombo" în 1847. În 1849 a facut prima sa apariție la Londra unde a interpretat solouri de contrabas. După aceasta a făcut multe vizite în Anglia iar felul său extraordinar de a stăpâni instrumentul său masiv i-a creat o popularitate masivă în Londra și în provincii. Pe lângă triumfurile sale în calitate de interpret, Bottesini a fost un
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
între cor și personaje se numește komos și este intonat în timp ce acestea din urmă își lovesc pieptul în semn de doliu. Se întâmplă uneori ca un personaj să intoneze singur sau în duo un cântec ce îi subliniază sentimentele. Aceste solouri se numesc monodii. Fiecare cor este deosebit, manifestându-se ca o personalitate aparte, marcată de vârstă, sex, situație socială, aprobând sau condamnând inițiativele eroilor. El are rol de mediator nu doar între personaje și spectatori, ci și între personaje. După
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
cei care au ajuns la cel mai înalt nivel al virtuozității și sunt celebri, afirmă că învață să cânte din înregistrări, executând, notă cu notă, bucățile solo ale maeștrilor din generațiile precedente (Berliner, 1994; Kernfeld, 1995; Owens, 1995). Ei repetă solourile altora până ce sunt în stare să le redea cu ușurință (adesea, un întreg repertoriu de bucăți solo și de riffuri) și aceasta formează baza pe care se dezvoltă capacitatea lor de a depăși ceea ce au învățat și de a crea
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
lucrărilor altora, însă nu este obligatoriu să fie așa. Analizarea muzicii interpretărilor de jazz de cel mai înalt nivel a oferit anumite elemente specifice legate de modul în care capacitatea de improvizație se leagă de cunoaștere. Owens (1995) a analizat solourile înregistrate de Charlie Parker (1920-1955), care este considerat cel mai mare improvizator din jazzul modern. Parker este persoana care a jucat cel mai mare rol, alături de Dizzy Gillespie, în trecerea de la swingul anilor ’30 la bebop și la jazzul modern
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
cel mai mare rol, alături de Dizzy Gillespie, în trecerea de la swingul anilor ’30 la bebop și la jazzul modern din anii ’40 și de la începutul anilor ’50. Parker a intrat în legendă pentru fluența interpretării și viteza incredibilă, unele dintre solouri fiind înregistrate în tempo de 400+ bătăi pe minut. (În acest tempo, un ascultător nu reușește nici măcar să țină ritmul bătând din picior.) Era celebru și pentru faptul că nu se repeta niciodată. Având în vedere reputația lui Parker, este
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Parker poate fi caracterizat ca un improvizator „stereotip”. De-a lungul carierei, Parker și-a creat un repertoriu bogat de formule - tipare de note, de la grupuri de două sau trei până la șiruri de circa douăsprezece - pe care le folosea în solouri. O mare parte chiar și din cele mai bune solouri ale lui Parker sunt alcătuite din aceste formule, dintre care unele se pot repeta la fiecare opt sau nouă măsuri. Formulele lui Parker au fost acumulate în mai multe feluri
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
lungul carierei, Parker și-a creat un repertoriu bogat de formule - tipare de note, de la grupuri de două sau trei până la șiruri de circa douăsprezece - pe care le folosea în solouri. O mare parte chiar și din cele mai bune solouri ale lui Parker sunt alcătuite din aceste formule, dintre care unele se pot repeta la fiecare opt sau nouă măsuri. Formulele lui Parker au fost acumulate în mai multe feluri. Unele pot fi identificate în interpretările muzicienilor din generația swing
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
lui de la clubul de noapte, în pauza dintre aparițiile pe scenă, a fost auzit cel puțin o dată cântând din memorie un solo al lui Lester Young, un celebru interpret de swing. În bucățile înregistrate de Parker se regăsesc fragmente din solourile înregistrate de Young și de alți interpreți de swing (de exemplu, Coleman Hawkins). Alte formule sunt ceea ce se poate numi „monedă curentă” printre colegii lui Parker, întrucât le foloseau mulți dintre ei. În sfârșit, Parker însuși a creat unele formule
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
un improvizator trebuie să îndeplinească două cerințe: 1) pe baza cunoașterii armoniei, interpretul alege notele care se potrivesc în acordul respectiv sau care pot fi folosite pentru a face legătura între acorduri; 2) interpretul încearcă, de asemenea, să diversifice structura soloului, astfel încât, dacă, de exemplu, a cântat o serie de măsuri rapide dintr-o gamă, va cânta apoi o măsură mai mare, pentru a face mai interesantă evoluția melodiei. După părerea lui Johnson-Laird, o schemă de acest tip este plauzibilă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
program de calculator, în care se introduce o secvență de acorduri și rezultă o serie de note improvizată. O problemă care apare ca reacție la analiza improvizației făcută de Johnson-Laird se referă la formulele recurente care apar chiar și în solourile celor mai mari improvizatori. Modelul lui Johnson-Laird se pare că nu produce astfel de tipare, deoarece nu funcționează decât pe baze euristice. De asemenea, legată de precedenta, este și problema stilului improvizației. Cu alte cuvinte, cunoscătorii pot identifica interpreții când
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
fost extrem de implicat în ultimii douăzeci de ani în "viața păpușilor", participând la o serie de festivaluri, reuniuni, workshop-uri. Amprenta artistică a zonei o reprezintă formula axată pe "one man-woman shows"527. În felul acesta, se organizează Festivalul Internațional al Solourilor Păpușărești. Fiecare spectacol era urmat de un atelier axat fie pe crearea unei marionete, fie pe moduri de a încărca cu semnificație dramatică obiecte banale, fiecare copil inventând o poveste pe seama acestora. Cursurile nu sunt destinate doar copiilor, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
reprezintă un spectacol de o factură foarte diferite de primul. Interpreții prezintă diverse situații cotidiene, dansează și vorbesc, acompaniați de o figură computerizată, care recită dialoguri din filmul Dictatorul al lui Charlie Chaplin. Aici asistăm la duete intime și pasionale, solouri înduioșătoare și momente de sărbătoare colectivă. Un adevărat vârtej al simțurilor, catapultează spectatorii într-un loc alcătuit din minuni, coșmaruri și sublimări dionisiace. Este o montare complexă, în care liniile clasice se mulează pe cele contemporane, dansul devine teatru, efortul
Festivalul...?n pa?i de dans by Doina MOGA [Corola-journal/Journalistic/83849_a_85174]
-
ca și pe trei studenți - Alexandru Bîrlenghea la ghitară bass (an IV), Răzvan Pîrvu la pian (an II), Robert Cozma la trombon /an II), mezinul familiei Cozma, bun (și premiat) improvizator. Omogenitate de ansamblu, creativitate spontană vădită semnificativ în inspirate solouri instrumentale și vocale, simț ritmic marcat de swing și, mai presus de toate un real spirit de echipă - iată atributele vădite de cei cinci admirabili tineri în acreditarea unui program de recital aproape în întregime dedicat autorilor autohtoni. Astfel, au
Academic jazz group by Florian Lungu () [Corola-journal/Journalistic/83411_a_84736]
-
Răducanu la Liceul George Enescu din București, unde a alcătuit o formație de mari perspective, distinsă cu Premiul Esperanza. Cred că ar fi injust să nu semnalez și pregnanța contrabasistică a lui Michael Acker, originalitatea grupului Earth, Wind & Drums, lapidarele solouri ale pianistului Albert Tajti, talentul de baterist al adolescentului Iulian Nicolau, șarmul vocalistei Viorica Pintilie... A existat și o seară dedicată muzicienilor români consacrați. Acolo l-am revăzut pe reedsman-ul timișorean Liviu Laurențiu Butoi („reconciliat”, printre altele, cu instrumentul său
Fiesta jazzului în România rămâne tot la Sibiu by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3585_a_4910]
-
William Carlos Williams, Paul Celan sau Garcia Lorca. Nils Olav Johansen o susține cu intervenții punctuale pe ghitara-bas sau vocal, Maria Kannengaard induce distorsiuni poantilistice la pianul electric, iar bateristul Per Oddvar Johansen, asemenea unui gentle giant blond, creează uimitoare solouri minimaliste la baterie. Coeficientul improvizatoric e mult redus față de ceea ce se așteaptă îndeobște în jazz, dar publicul odată prins în joc rămâne fascinat de combinația dintre imperturbabilitatea scandinavă și depresiile celaniene. Pianistul Florin Răducanu ne-a propus două ample compoziții
Încă o săptămână de jazz la Sibiu by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/10523_a_11848]
-
lor vedete de rang internațional. Ca atare, se cuvine să le transcriem numele: Lazaro Rivero/bas, Juan Carlos Rojas/baterie, Yaroldy Abreu/congas, Dreysser Durruthy/bata, Reinaldo Melian/trompeta, flugelhorn, Carlos Miyares/saxofon, Mayra Caridad Valdes/voce. Învăluit de amețitoarele solouri de pian ale lui Jesús Chucho Valdés, am realizat că marele său precursor Franz Liszt implinește la toamnă 200 de ani. Literalmente din aceeași zodie face parte și jazzmanul cubanez. El va aniversa șapte decenii de viață la 9 octombrie
Măsurând timp și viață prin jazz by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/5474_a_6799]
-
mijloc ale secolului, cu entuziasme, visuri și speranțe "à l'americaine". Entuziasmele i-au animat, în mod cât se poate de sincer, și pe membrii formației; am remarcat strădanii de omogenizare timbrală a pachetelor de suflători de alamă, am audiat solouri abil întreținute de saxofonistul Alin Constanțiu, de bateristul Tudy Zaharescu, de trompetistul Emil Băzgă, ne-am bucurat de participarea atât de profesionistă, de cordială, a pianistului George Natsis, a foarte tânărului baterist Vlad Popescu. Puțină lume - la București; dar un
"Marele Jazz" by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17252_a_18577]
-
un rol atipic pentru el. Deloc simplu de susținut. Tulburarea evidentă din cîteva momente intense vine și din felul în care se alimentează emoțional reciproc, alchimic aș zice, confesiunea celui obișnuit să joace cu cea a celui obișnuit să vadă. Solourile Vavei Ștefănescu au o încărcătură fantastică. Logodnica timpului este memoria. Odihna este însoțirea cu aceasta. Cununia face pasul către uitare. Păsările lui Brook își unesc zborul cu vălul mireselor lui Măniuțiu. Secunde. Cît un vis. Cît o viață. Pașii soldaților
Odihna, iluzia mea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8195_a_9520]
-
de tinerețe semnate de părintele simfonismului clasic vienez, de Haydn însuși, anume Simfonia a VI-a, "Dimineața"; masivitatea aparatului orchestral, grupul numeros al corzilor, părea a copleși substanța muzicală a simfoniei, de o expresivitate aerată, luminoasă, inclusiv evoluția încântătoare a solourilor susținute de Anda Petrovici, la vioară, de Virgil Frâncu, la flaut. De altfel, în vremea din urmă, Cristian Mandeal etalează experiențe fructuoase în domeniul valorificării timbrale a sonorităților de ansamblu; am în vedere ansamblul de tip cameral. Ne aducem aminte
Între tradiție și originalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17043_a_18368]