4 matches
-
medical. În 1950-1960, la Spitalul "Socola" (ca și în alte spitale de psihiatrie), era foarte frecvent un personaj de obicei femeie totdeauna de la țară, care putea fi diagnosticat cu cea mai mare ușurință atât după atitudinea corporală, sugerând o depresie somatizată, cât și după acuzele care, în toate cazurile, erau identice, repetate, ca într-un scâncet de disperare, însoțindu-se în marea majoritate a cazurilor cu dorință de moarte din cauza răului interior. Boala era atât de caracteristică, încât diagnosticul se punea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
identifica planuri ale unor opere timpurii schițate de heteronimi mai puțin cunoscuți, ca Dr. Pancracio sau Charles Robert Anon ș.a. Noua lectură făcută din perspectiva acelui dramatis personae pe care Pessoa o voia dramă nu în personaje, ci în indivizi somatizați, corporalizați de imaginația sa, reușește să ne ofere o perspectivă îmbogățită despre Pessoa. Iar această carte care este o „carte a cărților”, sau un teatru de „figuri”, un teatru al tuturor înstrăinărilor, scoate și mai bine în relief obsesia principală
Noi explorări pe continentul Pessoa by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/2702_a_4027]
-
înfățișează și avantajul de a-i contura o figură de personaj, de ,povestitor" hîtru în registrul diegetic al criticii care se umanizează, se personalizează. Nu mai constituie un enunț neutral, ex cathedra, ci rostirea unui ins anume (ușor histrionic), incorporat (somatizat) în discursul său de particulară factură: ,Există poeți care au așa, pur și simplu, baftă. Adică tot atît de imotivat și inexplicabil cum alții au har. Sau chiar ei înșiși, pentru că, deși reprezintă un exces, harul și bafta pot merge
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
vântul timpului, și fiorul lui peste porii noștri umeziți de supriza de a percepe trecerea timpului. Cum ființa umană trăiește corporal în propria ei imaginație și imaginativ în propriul ei corp, prezentând la spectacolul Universului această hibridă stare de spiritualitate somatizată, poezia rămâne și superba diversiune prin care ne acceptăm precaritatea. Își urlă Ghilgamesh spre ceruri mânia nu după căderea vreunui imperiu, ci după moartea prietenului. Cântecul lui abia dacă ia din mers câte o comparație (Enkidu - «securice atârnând la șoldul
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]