134 matches
-
vremea și n-a vrut să răspundă măcar la întrebările președintelui... Ne-a privit sfidător, pe rând, cu un fel de dispreț falnic... Chiar sentința de moarte a primit-o zâmbitor și cu niște ochi... Firește, asemenea oameni nu se spăimântă nici de moartea infamantă... Când l-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată de ofițer, a vrut să se împuște... Ce dovadă mai palpabilă decât încercarea de sinucidere? Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuție
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
imensă... Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimați și totuși strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-i însă mai adânc, Bologa se spăimântă și tresări, ca și când și-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de care se ferise toată seara. Vru să zică ceva și se pomeni murmurând în neștire: ― Iubirea... iubirea... ― Iubirea voastră însă ne hrănește cu gloanțe sau spânzurători, zise Gross
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o inimă... De aceea mi-ești drag ca un frate! Locotenentul avu o tresărire nervoasă. Nu înțelegea ce vrea Klapka și un moment i se păru că-l ispitește. În ureche însă îi răsunau cuvintele blânde, tulburătoare, care totuși îl spăimântau, ca și când l-ar fi târât spre o primejdie. ― Te-am văzut aseară cum te-ai chinuit, urmă căpitanul. Toată seara și toată noaptea. Și te-am înțeles. Poate că numai eu te-am înțeles, fiindcă eu... Da, da!... Nu te
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
salva, dacă ar fi om și ar avea inimă... Crezi însă că pe aici sunt mulți oameni? Crezi că... Bologa, care se gândise și ascultase ursuz, se agăță de o vorbă și strigă: ― Am să mă prezint generalului! Klapka se spăimântă, ca și când însuși generalul I-ar fi surprins complotând. Răspunse în șoaptă: ― Astîmpără-te, Bologa!... Te rog!... Ce, tu nu cunoști pe generalul Karg? Doar ți-e comandant de aproape un an... Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns, să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și să nu ne amesteci pe noi întru nimic! urmă Boteanu hotărât. Că noi avem destule primejdii și greutăți... Bologa ridică repede fruntea, atât de schimbat era acum glasul preotului, și în înfățifarea lui citi limpede o îndîrjire care-l spăimântă. Casca de oțel o pusese pe masă; întinse mâna mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în treacăt, că "o, Doamne, cu cât învață oamenii mai mult, cu atâta se depărtează de Dumnezeu..." Apostol nu întîrzie să răspundă cu ton de glumă: ― Dar și Dumnezeu se învechește, maică dragă, ca toate în lumea asta! Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamna Bologa, că se închină de trei ori și de-abia pe urmă zise cu glas grav, în care se zvârcolea evlavia rănită: ― Dumnezeu e veșnic nou în sufletul bietului om, dragul mamei... Numai când ai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trăiască și să lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce... In locul ipocriziei trebuie să vie franchețea, chiar brutală! Numai ura va zdrobi minciuna care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea iar aspră și neplăcută. Dar meritul cel mare al
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-e rușine... Apostol o luă în brațe și ea își ascunse obrajii pe pieptul lui. ― Ilona... Ilona... murmură Apostol, strîngînd-o nebunește și sărutîndu-i gura. Dar fata se smulse brusc din mâinile lui și fugi afară, parcă s-ar fi spăimântat de ceva... Peste câteva clipe veni într-adevăr Petre să aprindă lampa. Cele două zile următoare Apostol Bologa le petrecu într-o agitație cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca și cum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și bănuitor. În sfârșit merse la ușă și, din prag, strigă: ― Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute! Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite de vopseaua ouălor roșii. Când îi spuse tatăl său că ofițerul o cere de soție, se spăimântă, se uită la Bologa și izbucni în lacrimi. Groparul stărui să răspundă "domnului locotenent", dar toate fură în zadar: Ilona plângea și nici în ruptul capului nu voia să deschidă gura. ― Ne pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
generalului, se pomeniră cu groparul Vidor, care tocmai intrase pe poartă. Văzând pe Apostol, groparul se înnoură: ― Vai de mine, domnule locotenent!... Da' când ai venit? ― Serviciul, murmură Apostol. Uite, m-au chemat la Curtea Marțială... ― Nu mai spune! se spăimântă groparul. Pe d-ta?... Oare de ce? ― Judecător, zise Bologa, zâmbind foarte ciudat. Vidor se închină de trei ori. Când află însă primarul că "dumnealui vrea să ia pe Ilona", se însenină și vorbi mai cu inimă: ― Apoi, dacă-i așa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa, ca și când pocnetele de arme i-ar fi vestit bucurie. Dar bucuria i se înecă pe dată într-un noian de gânduri dezmorțite de ecourile împușcăturilor. Își dădu seama că a fost prins pe când voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și mi-am ros genunchii de metanii la biserică; iar câte slujbe am dat la popă, puteam să cumpăr o vacă. M-am temut că nu s-a mai întoarce, dar Maica Precistă mi l-a adus. Așa m-am spăimântat ș-acuma, cum m-am spăimântat atuncea. — Apoi, nană Floare, interveni domnul Ionaș Popa, asemenea suferinți sunt grele, însă trec. I-a fost dragă Ana. Credeți dumneavoastră că de asta? se întoarse nana Floarea, privindu-i curios. — Asta se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
metanii la biserică; iar câte slujbe am dat la popă, puteam să cumpăr o vacă. M-am temut că nu s-a mai întoarce, dar Maica Precistă mi l-a adus. Așa m-am spăimântat ș-acuma, cum m-am spăimântat atuncea. — Apoi, nană Floare, interveni domnul Ionaș Popa, asemenea suferinți sunt grele, însă trec. I-a fost dragă Ana. Credeți dumneavoastră că de asta? se întoarse nana Floarea, privindu-i curios. — Asta se vede și din răvașul lui Toma. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucur nespus, domnul meu. Așa este, doamnă, ceasul mâniei mele a trecut. În acel ceas credinciosul Rustem a fost în primejdie să treacă puntea vieții. Mă duc eu însumi în Amasia, ca să judec acolo pe fiul meu. Roxelana s-a spăimântat, s-a zbătut, a încercat să vorbească, să se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tată, scoală-te și mănîncă din vînatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvinteze sufletul tău!" 32. Tatăl său Isaac i-a zis: "Cine ești tu?" Și el a răspuns: "Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau." 33. Isaac s-a spăimîntat foarte tare, și a zis: Cine este atunci cel ce a prins vînat, și mi l-a adus? Eu am mîncat din toate, înainte de a veni tu și l-am binecuvîntat. De aceea va rămînea binecuvîntat." 34. Cînd a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta." 6. Solii s-au întors înapoi la Iacov și au zis: "Ne-am dus la fratele tău Esau și el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni." 7. Iacov s-a spăimîntat foarte mult și l-a apucat groaza. A împărțit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii și cămilele, 8. și a zis: Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere și o bate, tabăra care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
le-a auzit. Înalță dar o rugăciune pentru rămășița care a mai rămas." 5. Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia. 6. Și Isaia le-a zis: "Iată ce veți spune stăpînului vostru: "Așa vorbește Domnul: "Nu te spăimînta de cuvintele pe care le-ai auzit și prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. 7. Căci voi pune în el un duh de așa fel încît, la o veste pe care o va primi, se va întoarce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
derivat, balaur(e), cu sufixul autohton -ure, frecvent în numele de plante și animale (66). Revenind la colinda tip Furarea astrelor, constat un fapt semnificativ. Nu numai sfinților le e frică de Iuda, dar chiar și lui Dumnezeu : Dumnezeu s-a spăimântat, Peste lume s-a uitat (6, p. 113). Motivul spaima lui Dumnezeu nu apare numai în colinda în discuție, ci și în unele orații de nuntă cu subiect similar. Dumnezeu se înspăimântă de iadul întemeiat de diavoli și îl trimite
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Calea-n codru-ți tună, Codrul este mare Și lumină n-are ; Codrul este des Intri, nu mai ieși. Capul să-l apleci, ’nainte să mergi, Iar seama să-ți iei, Că îți va ieși Lupul înainte, Să nu te spăimânte, Mâna să-ți întinzi, Bun frate să-ți prinzi, Că el iar că știe Sama pădurilor Și a potecilor Și a colinelor, înainte să mergi, Iar seama să iei. Că tot ’ț va ieși Vulpea înainte ; Mâna să ți-o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
opium. Până la urmă, „vlădica” l-a trimis pe Slăvulescu la București, să se caute la „dohtori de boala tusii”. Când le-am spus dohtorilor că am luat afeon o jumătate de an, cunoscând că mă ușurează de tuse, s-au spăimântat unii, alții sta ca pă gânduri și ziseră : „Măi frate, tare trup de om ai fost, de nu ferească Dumnezeu nu ai murit, apoi ai mâncat otravă grozavă, mare e mila lui Dumnezeu și ne mirăm cum poți umbla pă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Îl Înghionti pe tînăr, văd o minune! Rusul se frecă temeinic la ochi, tresări, Își făcu de trei ori semnul crucii, mormăi o rugăciune, apoi Încă una: — Ochiul lui Dumnezeu, Iuri, soarele nopții, ochiul Dom nului asupra noastră, nu te spăimînta, uite! Și ținti cu degetul spre un colț de cer unde verdele se făcea mai palid plouînd de sus cu raze, apoi spre alt petec unde părea că se Înjgheabă un vîrtej trandafiriu. Caii, odată cu Încetarea imboldurilor, o luaseră la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
venit de-a dreptul din Rai? Și are darul să facă minuni, pentru care nimic alta nu poftește decât murături. Și când a fi gata, să-l pomenim cu praznic la călindar. NIȚĂ: Cu praznic la călindar? ILINCA: Nu te spăimânta, părinte, că pân-atunci mai este. Mai are treabă pe-aici sfinția sa. DUMITRAȘ (supărat): Ilincă, ți-am mai spus: stăi cuminte acolo unde te afli! Și mie taica Sisoe să-mi răspundă ce și cum l-oi întreba, da' de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. 15. Și Iahaziel a zis: "Ascultați, tot Iuda și locuitorii din Ierusalim, și tu, împărate Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: "Nu vă temeți și nu vă spăimîntați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu. 16. Mîine coborîți-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Țiț, și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel. 17. Nu veți avea de luptat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel. 17. Nu veți avea de luptat în lupta aceasta: așezați-vă, stați acolo, și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă spăimîntați; mîine, ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!" 18. Iosafat s-a plecat cu fața la pămînt și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. 19. Leviții dintre fiii Chehatiților și dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]