47 matches
-
în sat să fure, Că nu trăia din munca lui . Sătenii însă și cu câini , Cu mic cu mare , toți din sat , Având și furci și bate-n mâini, Din codrul lor l-au alungat . Cum el era de hăituit, Spăimântat și fără hrană , Fugind prin râpi a nimerit Cu o laba-ntro capcană . Zăcând în rapa-nfometat , Cu osul rupt de la picior , Aproape mort și speriat , Asa-l găsi un trecător . -Omule, te rog mă scăpa, Zise el cu glas mieros , Dă-
LUPUL de EMIL ŞUŞNEA în ediţia nr. 1246 din 30 mai 2014 by http://confluente.ro/Emil_susnea_1401461335.html [Corola-blog/BlogPost/342352_a_343681]
-
arată Schimbați în două stele cu aripi lucitoare - Și-atunci un zvon de trâmbiți a prins ca să răzbată Cu lungi ecouri stranii, atottriumfătoare: Erau doi îngeri falnici, iar unu-a fost Solia Ce-a coborât spre-o turmă cu paznici spăimântați. „- La Betleem - le spuse - vi s-a născut Mesia ! Mergeți la El degrabă, că sunteți așteptați !...” Când le dădu porunca, un cor ceresc, deodată, A-nfiorat văzduhul pe-ntreaga lui tărie Cântând „Osana, Ție ! Osana, Fiu și Tată ! Slăvit să fii
TAINE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 by http://confluente.ro/cristian_petru_balan_1483081041.html [Corola-blog/BlogPost/375189_a_376518]
-
lângă un tufiș O dulce fată cântă Culegând o floare Ea calcă ușor Plină de candoare Pe moalele covor Eu ușor m-apropii Cu pasul tremurător Asemeni unei stafii Și o sărut ușor Dar ea uitându-se timidă Și-n spăimântată foarte Voia la fugă s-o întindă Dar am cuprins-o-n brațe Și strânsă fiind în brațe Nimic ea nu zicea Simțeam inima-i cum bate Și dragostea cum încolțea Apoi ușor s-a strecurat Din brațele-mi de
PRIMĂVARA, TINEREŢEA VIEŢII de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 434 din 09 martie 2012 by http://confluente.ro/Primavara_tineretea_vietii_george_safir_1331293170.html [Corola-blog/BlogPost/354785_a_356114]
-
bancă, în stradă. Citește cu voce tare, sub ochii intoleranți ai câte unui polițist. Inspirația este capricioasă, se pogoară când o aștepți mai puțin, e fulgurantă, și cere o bună primire. Când inspirația întârzie, bietul scriitor e o făptură jalnică, spăimântată: „Șed pe bancă și scriu de zeci de ori numărul 1848, în cruciș și în curmeziș, în toate felurile, și aștept să-mi vină o idee pe care s-o pot folosi. Un întreg noian de gânduri răzlețe îmi trec
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Dumnezeu și spune-i gândul tău, căindu-te sincer. El te va ierta. Omul se ridică în acel moment din genunchi și porni în neștire spre undeva. Nu-și dădu seama pe unde mersese, dar deodată se trezi uimit și spăimântat în fața bisericii de unde furase pălăria. Privi aiurit și-și zise: „Cine m-a adus aici?” Duse mâna la pălărie ca să se descopere. Pălăria se desprinse aproape singură, încet, omul păși pe treptele Bisericii și intră înăuntru. Nu mai era nimeni
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
anunțase, deja, ca o emoție autoflagelatoare de neoprit: "Dar îndată gîndurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cîntecul ordonanței atît de limpede, de parcă ar fi cîntat sub fereastră. Atunci, spăimîntat, deschise iar ochii." Metafora rebreniană definește în chip figurat agresiunea unui subconștient pe cale să răstoarne siguranța rațională. Autorul o preferă, se vede, pentru sugestia ei terifiantă, primară. "Atacul" păsărilor gînduri apare și în alte contexte: " Acuma îl rodeau remușcări. Simțea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
primesc în viața lor. A venit grabnic ca o primejdie. S-a întâmplat ceva catastrofal. Bătrânul ajunge în chip logic la încheerea aceasta. Și pleacă la târg să vadă copiii, să vadă primejdia, pe când bătrâna bocește în urmă-i. Vine spăimântat, și, intrând la nepoți, nici n-are curajul să întrebe ce a fost, cine-i bolnav, cine a murit... Rămâne în pragul ușei, cu ochii întrebători. S-a întors chiar în acea zi să-și asigure baba. În această expediție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă, asemenea mugirei depărtate a unor tauri, dar deodată ea văzu un foc aprins. "D-zeule, gândi ea spăimântată, Ieronim a aprins focul și în această noapte... Poate că pe un moment numai". Focul ardea din ce în ce mai mare și cu constanță. "Să i se fi-ntîmplat ceva, gândi ea, și asta să fie un semnal pentru mine? Ea tremura ca varga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu l-ar fi mîngîiat, Fiind un mediu între el și Enitharmon. Însă Aceasta Contopire Nu se putea-Împlini fără de Griji și Suferințe și Necazuri 400 De șase mii de Ani212 de sacrificiu și amară Pocăința. Năluca lui Urthona privit-a spăimîntata Nălucile celor ce-s morți: Fiece bărbat făcut far' o pereche, far' o vedere care spre-un centru să se-nchege. Năluca lui Urthona plînse în fața lui Los, zicînd, "Din pricina mea Purcede-această stare-ngrozitoare. Eu am facut să-nceapă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
geana lui cea albă I-a face să-nfioare din creștet pîn-în talpă! Să vie dar, să vie! și veșteda mea față Va fi ca arătarea a ciumei ce îngheață Și-alungă-n noaptea morții un veac de oameni plin. (Boierii se uită spăimântați și stran asupra lui, care-i fixează crunt și-apoi adaogă c-un surâs amar: Dar ei se tem de mine... Ei n-or veni... nu vin! ȘTEF[AN] (încet) Chiar azi boieri, chiar astăzi! Vă așezați la masă, Boierii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pământul sclav! 2262 Și să cernesc văzduhul cu noaptea cea din mine. 2254 Făceți trâmbiță cerul, făceți-mă un zeu Să trîmbiț nor și tunet în largul mare-al său, Să trîmbiț noaptea tristă din sufletu-mi amar Pe lumea spăimântată. Al morții crud păhar Să plouă peste lume în ploaie de venin, Din gropi să iasă spame, din om să iasă chin, Să trîmbiț vijelia din sufletu-mi grozav Peste lumea murindă, peste pământul sclav. (Demoni înebuniți se rostogolesc cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Care, pătruns prin streașini, la cer își face drum Ieșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește d-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbădă sclavie Domneau ca două spaime pe sânta Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când popolul puternic, de jugu-i desfăcut, Și-aduse-atunci aminte ce fuse în trecut: A dezgropat din piatră bătrânul meu schelet Și, în cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
La aceste cuvinte Iorgu se înfioră, prin minte trecându-i câteva versuri... nu mai știu unde le-a citit... Suflete, fii gata să urcăm, Taborul Soarele și luna au orbit în piscuri. Când, atunci, splendoarea și-a vărsat zaporu Peste spăimântate, negrele lor discuri. Ci pe noi, schimbații mai presus de îngeri, Vipiile sacre slobozi azi ne lasă... Doar atât să spunem, tari, fără de-nfrângeri: Noi copiii Slavei, ne’nturnăm acasă... ” - Ce frumos!... Sublim de frumos!... murmură Iorgu căzut în extaz
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de bunăvoie... Știi că eu am făcut parte din Curtea Marțială? Căpitanul Cervenko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh țâșni brusc glasul pretorului, mult mai ascuțit și mai tăios ca adineaori: ― Toată lumea trei pași înapoi!... Loc!... Loc!... Oamenii, spăimântați parcă de zgomotul care îndrăznea să străpungă trecerea, se îmbulziră și se retraseră câțiva pași. În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul, pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea drept înainte, mângâind blând digul care închidea orizontul. Bologa, cu inima strânsă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gîndurile", își zise dânsul, căscând și închizînd ochii. Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cântecul ordonanței atât de limpede, parcă ar fi cântat sub fereastră. Atunci, spăimântat, deschise iar ochii, îi trecu prin minte că ar trebui totuși să cheme pe Petre, să-i spuie că mâine în zori de zi vor pleca înapoi pe front și deci să nu uite ceva pe-aici... În același timp
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuțite, deși căuta să le treacă cu vederea. Îi povesti și el cum l-a împins soarta în război și pe urmă, scuturîndu-i mîna: ― Apoi să știi, Constantine, că am să vin pe la voi, să vorbim mai multe! Preotul răspunse spăimîntat: ― Mă rog... Chiar mi-a scris preoteasa că umblă mulți militari prin casa noastră, că doar azi așa sunt vremurile... Bologa vru să zâmbească, dar gura i se încleștă într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era îndată apucat în cleștele unor remușcări stranii și, dornic numai de liniște, fugea spăimântat mai departe... Mai mult zăbovea împrejurul mormântului de piatră al tatălui său. Știa inscripția pe de rost și totuși, de câte ori o privea, căuta s-o silabisească, pentru că în vremea aceasta îi venea mereu în minte linia dreaptă pe care a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că are să vie. De altfel nici el nu se miră. Chibritul se stinse, dar Apostol, și prin întuneric, vedea ochii ei. Apoi Ilona se ridică și Apostol o îmbrățișă cu disperare, sărutîndu-i gura, ochii, părul... Apoi deodată îi dădu drumul, spăimântat, mormăind: ― Am uitat ceva și nu știu... Nu mai merge... nu mai merge... Auzindu-și glasul, se liniști, aprinse lumânarea și o așeză încet pe masă. Ilona îl privea cu niște ochi speriați, simțind că împrejurul lor pândește o primejdie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că iar nu va putea mișca picioarele... Trebuie... trebuie să încerc", îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de tare...“ se gândi el. Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
început să bâzâie pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele împreunate. —Iubita mea doamnă, a rostit el grav, mărturisește-mi ce se întâmplă. Nu-mi ascunde nimic. Am văzut cartea. Copilul nu poate fi vinovat! a strigat venețiana. E sânge din sângele măriei tale. Cruță-l. Soliman-Sultan s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, și că le-am hotărît din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărîmături. 27. Și locuitorii lor sunt neputincioși, spăimîntați și uluiți: sunt ca iarba de pe cîmp și verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, și ca grîul care se usucă înainte de a da în spic. 28. Dar Eu știu cînd stai jos, cînd ieși afară, cînd intri, și cînd ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
răspunse Lina mai violent, cu ochii umectați de acea sforțare, dacă nu de lacrămi. -■ Dar nu e ce crezi! . . . Nimic care să te ofenseze! declarase Rim cu elan. Totuși, nici acele asigurări, nici venirea în toi de noapte a gemenilor spăimântați nu o putuse întoarce de la formula ei de refuz bine împuternicită: - Nu mi se cade mie! Așa înțelegea ea lucrul ca mamă și ca medic, și de prisos ar fi înțeles cineva contrariul. Gemenii și Rim, alarmați de starea rea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]