47 matches
-
CODÂRLIC (se prăvălește): Săriți! Am crăpat de tot! Ajunge, văleu! DĂNILĂ (îl ridică la loc, îi strigă la ureche): Da' poate n-ai auzit tocmai bine chiuitura mea. Ce zici, mai facem o probă? Asta așa, treacă de la mine... CODÂRLIC (spăimântat): Ba nu, mă rog frumos! Eu nu mai vreau nimicuța decât să plec în baltă... (încearcă să se dezlege.) DĂNILĂ (aruncă ciomagul): Ia să te ajut. (îl dezleagă) Să-ți fie de bine petrecerea! CODÂRLIC: Lumeee, mi s-au detunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
lângă un tufiș O dulce fată cântă Culegând o floare Ea calcă ușor Plină de candoare Pe moalele covor Eu ușor m-apropii Cu pasul tremurător Asemeni unei stafii Și o sărut ușor Dar ea uitându-se timidă Și-n spăimântată foarte Voia la fugă s-o întindă Dar am cuprins-o-n brațe Și strânsă fiind în brațe Nimic ea nu zicea Simțeam inima-i cum bate Și dragostea cum încolțea Apoi ușor s-a strecurat Din brațele-mi de
PRIMĂVARA, TINEREŢEA VIEŢII de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 434 din 09 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354785_a_356114]
-
în sat să fure, Că nu trăia din munca lui . Sătenii însă și cu câini , Cu mic cu mare , toți din sat , Având și furci și bate-n mâini, Din codrul lor l-au alungat . Cum el era de hăituit, Spăimântat și fără hrană , Fugind prin râpi a nimerit Cu o laba-ntro capcană . Zăcând în rapa-nfometat , Cu osul rupt de la picior , Aproape mort și speriat , Asa-l găsi un trecător . -Omule, te rog mă scăpa, Zise el cu glas mieros , Dă-
LUPUL de EMIL ŞUŞNEA în ediţia nr. 1246 din 30 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/342352_a_343681]
-
arată Schimbați în două stele cu aripi lucitoare - Și-atunci un zvon de trâmbiți a prins ca să răzbată Cu lungi ecouri stranii, atottriumfătoare: Erau doi îngeri falnici, iar unu-a fost Solia Ce-a coborât spre-o turmă cu paznici spăimântați. „- La Betleem - le spuse - vi s-a născut Mesia ! Mergeți la El degrabă, că sunteți așteptați !...” Când le dădu porunca, un cor ceresc, deodată, A-nfiorat văzduhul pe-ntreaga lui tărie Cântând „Osana, Ție ! Osana, Fiu și Tată ! Slăvit să fii
TAINE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375189_a_376518]
-
nu l-ar fi mîngîiat, Fiind un mediu între el și Enitharmon. Însă Aceasta Contopire Nu se putea-Împlini fără de Griji și Suferințe și Necazuri 400 De șase mii de Ani212 de sacrificiu și amară Pocăința. Năluca lui Urthona privit-a spăimîntata Nălucile celor ce-s morți: Fiece bărbat făcut far' o pereche, far' o vedere care spre-un centru să se-nchege. Năluca lui Urthona plînse în fața lui Los, zicînd, "Din pricina mea Purcede-această stare-ngrozitoare. Eu am facut să-nceapă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
geana lui cea albă I-a face să-nfioare din creștet pîn-în talpă! Să vie dar, să vie! și veșteda mea față Va fi ca arătarea a ciumei ce îngheață Și-alungă-n noaptea morții un veac de oameni plin. (Boierii se uită spăimântați și stran asupra lui, care-i fixează crunt și-apoi adaogă c-un surâs amar: Dar ei se tem de mine... Ei n-or veni... nu vin! ȘTEF[AN] (încet) Chiar azi boieri, chiar astăzi! Vă așezați la masă, Boierii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pământul sclav! 2262 Și să cernesc văzduhul cu noaptea cea din mine. 2254 Făceți trâmbiță cerul, făceți-mă un zeu Să trîmbiț nor și tunet în largul mare-al său, Să trîmbiț noaptea tristă din sufletu-mi amar Pe lumea spăimântată. Al morții crud păhar Să plouă peste lume în ploaie de venin, Din gropi să iasă spame, din om să iasă chin, Să trîmbiț vijelia din sufletu-mi grozav Peste lumea murindă, peste pământul sclav. (Demoni înebuniți se rostogolesc cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Care, pătruns prin streașini, la cer își face drum Ieșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește d-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbădă sclavie Domneau ca două spaime pe sânta Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când popolul puternic, de jugu-i desfăcut, Și-aduse-atunci aminte ce fuse în trecut: A dezgropat din piatră bătrânul meu schelet Și, în cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efigia vocației sale poetice, sentimentul dragostei este înțeles ca „inevitabila dramă a trecerii noastre cosmice” (A vedea). Se imaginează rostogoliri de pe stâncile munților în „țipete de vulturi spăimântați”, „după un chip oval și-un trup subțire” (Gol). Alteori iubirea e pustiitoare, metafora însăși fiind parcă mistuită într-o rotire cosmică. Poetul invocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară”, provocând „un ultim potop și prăpăd” (Baladă la
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată / Și să nu poți nici
NICOLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, și că le-am hotărît din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărîmături. 27. Și locuitorii lor sunt neputincioși, spăimîntați și uluiți: sunt ca iarba de pe cîmp și verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, și ca grîul care se usucă înainte de a da în spic. 28. Dar Eu știu cînd stai jos, cînd ieși afară, cînd intri, și cînd ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de tare...“ se gândi el. Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
început să bâzâie pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele împreunate. —Iubita mea doamnă, a rostit el grav, mărturisește-mi ce se întâmplă. Nu-mi ascunde nimic. Am văzut cartea. Copilul nu poate fi vinovat! a strigat venețiana. E sânge din sângele măriei tale. Cruță-l. Soliman-Sultan s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși afară, Scăldată în sineală, ea rîse-n noaptea clară... O, cât a râs domnița în noaptea de sineală
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
oprit întîi la alt client; așa că scena s-a desfășurat sub presiunea vizitei lui iminente. Mika-Le s-a aruncat la picioarele Lenorei, cerând iertare și. . . parale. Aflase, se vede, de desfacerea averei Hallipa. Doru, vânăt și neștiind ce să facă, spăimântat de ce sa poate întîmpla, s-a repezit spre lăcustă. Lenora 1-a oprit: " Foarte bine face că mi se adresează mie - a spus - fiindcă eu singură sunt în drept să mă ocup de ea. . ." Și a făcut mărturisirea secretului nașterei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
îi reprezentăm! Titu Herdelea surâse înțelegător, iar prefectul trase cu ochiul. Atunci însă doamna Pintea dădu semnalul plecării la care se ralie îndată și soția prefectului. Grigore și Miron zadarnic mai încercară să se împotrivească. În câteva minute toți oaspeții, spăimântați că orele sunt aproape patru, se ridicară. Se ivi totuși o problemă gravă, pusă de doamna Pintea însăși: cum să facă oare cu cei trei copii ai ei pe care îi culcase îndată după cină și acuma dormeau duși? Îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ferestrele de la salon și sufragerie; voia să se poată apuca de dereticat până se va scula cucoana. Apoi își luă așternutul să-l treacă, prin coridor și bucătărie, acasă. In bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei, amândoi supărați și spăimântați. ― Hai, fato, nu dospi ca boierii, că nu-i vreme de dormit! o întîmpină tatăl său. Hai, c-am dat de mare belea, că numai astea ne mai lipseau! Adineaori, când răsărea soarele, Dumitru s-a dus de a sculat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răspunse Lina mai violent, cu ochii umectați de acea sforțare, dacă nu de lacrămi. -■ Dar nu e ce crezi! . . . Nimic care să te ofenseze! declarase Rim cu elan. Totuși, nici acele asigurări, nici venirea în toi de noapte a gemenilor spăimântați nu o putuse întoarce de la formula ei de refuz bine împuternicită: - Nu mi se cade mie! Așa înțelegea ea lucrul ca mamă și ca medic, și de prisos ar fi înțeles cineva contrariul. Gemenii și Rim, alarmați de starea rea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
spre El „îți dă mâna să mă mănânci fiindcă sunt ultimul alb dar să știi că nu-mi pasă și am să recit“; El n-a apărut era la biserică (nu l-am văzut) am cotit după fete recitam; în spăimântat umblam pe poante fetele coborau spre o ecluză pavată cu dale argintii am; făcut un ocol pe după copaci „nu mai recita“ spunea Isis „e un profesionist pe aici te faci de râs“ „n-are decât să fie și mama profesioniștilor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
La aceste cuvinte Iorgu se înfioră, prin minte trecându-i câteva versuri... nu mai știu unde le-a citit... Suflete, fii gata să urcăm, Taborul Soarele și luna au orbit în piscuri. Când, atunci, splendoarea și-a vărsat zaporu Peste spăimântate, negrele lor discuri. Ci pe noi, schimbații mai presus de îngeri, Vipiile sacre slobozi azi ne lasă... Doar atât să spunem, tari, fără de-nfrângeri: Noi copiii Slavei, ne’nturnăm acasă... ” - Ce frumos!... Sublim de frumos!... murmură Iorgu căzut în extaz
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă, asemenea mugirei depărtate a unor tauri, dar deodată ea văzu un foc aprins. "D-zeule, gândi ea spăimântată, Ieronim a aprins focul și în această noapte... Poate că pe un moment numai". Focul ardea din ce în ce mai mare și cu constanță. "Să i se fi-ntîmplat ceva, gândi ea, și asta să fie un semnal pentru mine? Ea tremura ca varga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere În somn geologic, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]