218,930 matches
-
acțiuni nu sînt posibile fără implicarea profesioniștilor și fără întîlnirea concretă, nemijlocită, a omului de afaceri cu omul de cultură, a managerului cu artistul. Muzeul de Artă Contemporană Florean, din Baia Mare, este de mai mulți ani o realitate constantă în spațiul cultural românesc. Dacă omul de afaceri Victor Florean este proprietarul acestei instituții unice în România și inițiatorul unei acțiuni culturale fără precedent, proiectantul și realizatorul propriu-zis este artistul plastic Mircea Bochiș. Chiar dacă prezența sa este puternic acreditată, atît la nivelul
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
o creeze și să o întrețină cu un profesionalism remarcabil. Acestui simpozion, devenit în timp un adevărat model pentru sculptura în aer liber, așa cum era odată Măgura Buzăului, Mircea Bochiș i-a adăugat, în ideea diversificării legăturilor instituției muzeale cu spațiul artistic, și componente care se consumă în interior, în sala de expoziție sau în sala de proiecție. Astfel, sculpturii în marmură i s-au asociat Salonul Internațional de Gravură mică, Salonul Internațional de Mail-Art, Salonul Internațional de Ticket-Art și Festivalul
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
mod egal expresia cinematografică și pe aceea a artelor plastice, fac dificilă comunicarea și, cu atît mai mult, analiza. Președintele juriului, Alex. Leo Șerban, a compensat, însă, prin prezența lui la Baia Mare, deficitul de comunicare ulterior. Oricum, faptul că în spațiul public au ajuns prea puține informații, nu este un motiv să se abandoneze acest gen de acțiune care posedă un enorm potențial de comunicare și o substanță ideatică și expresivă la fel de viguroasă. Premiul festivalului a fost obținut de pelicula Fast
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
limbă și cel pentru literatură, de stăpînire a domeniului și comunicare elegantă - ; reușește astfel, în toate cărțile sale, să facă observații de finețe, să sistematizeze și să sintetizeze într-un mod definitiv datele principale ale problemei, dar și să lase spațiu unor lungi și grăitoare citate. Stăpînește un clasicism al metodei: fără excese tehnice, dar cu rigoare absolută. Cartea Mihaelei Mancaș urmărește tehnicile și funcțiile pasajelor descriptive din proza românească, începînd cu cronicarii, oprindu-se mai ales asupra secolelor al XIX
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
filozofice, publicistice, folclorice etc., publicații periodice, societăți literare și culturale, scriitori basarabeni și din zonele limitrofe, scriitori evrei de limbă română din Israel, scriitori, publiciști, reviste și instituții culturale din diaspora și din exil ș.a.m.d., adică cam ,tot spațiul literaturii române și toate fenomenele din interiorul lui", cum spune în prefață E. Simion. Într-o cultură căreia îi lipsesc astfel de instrumente, DGLR vine să umple, așadar, un gol imens, recunoașterea dificultății și a utilității demersului Academiei fiind, astfel
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
medalioanelor în condițiile ,intervențiilor" coordonatorului în virtutea păguboasei stilistici a escamotării politice, oricît de nevinovate s-ar dovedi. De aici au decurs, probabil, clientelismul, opțiunile canonice nejustificate și ierarhizările forțate sau de-a dreptul bizare. Disproporțiile de tratare, tonul elogios și spațiile exagerate acordate unor autori minori au sărit în ochi imediat. Ion Brad, N. Batzaria, N. Crevedia, Nicolae Danciu Petniceanu, Ion Cristoiu și alți autori modești și foarte modești beneficiază de spații mai mari decît cele acordate unor Gabriela Adameșteanu, Ștefan
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
a dreptul bizare. Disproporțiile de tratare, tonul elogios și spațiile exagerate acordate unor autori minori au sărit în ochi imediat. Ion Brad, N. Batzaria, N. Crevedia, Nicolae Danciu Petniceanu, Ion Cristoiu și alți autori modești și foarte modești beneficiază de spații mai mari decît cele acordate unor Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Sorin Alexandrescu, Sorin Antohi, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Radu Cosașu, Gheorghe Crăciun, I.P. Culianu și alți autori care tocmai ei fac gloria unui dicționar, expediați grosolan, minimalizați prin abordare, subevaluați
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
context, precum Gabriela Omăt, Florin Faifer, Dan Horia-Mazilu, Roxana Sorescu, Nicolae Mecu, Elvira Sorohan, Dorina Grăsoiu, Andrei Nestorescu, Dan Mănucă, Mariana Vartic, Daniel Cristea-Enache... pe-atît de urît sare-n ochi je m'en fiche-ismul coordonatorului general distribuind accentele, verdictele și spațiile". Dacă P. Cernat vorbește, în aceeași linie, despre ,filtrul canonic al coordonatorului general" și despre ,partizanate și subiectivisme excesive", Ion Simuț găsește ,inevitabil" (în cel mai pozitiv comentariu la DGLR ) faptul că ,cel mai vulnerabil e sectorul de literatură contemporană
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
la discuție. El i-a recomandat gazdei un titlu de carte care ar fi putut completa bibliografia. Nu, l-a contrazis T.M., pe neașteptate vioi și dinamic. E greșit să te informezi până la epuizare, să bifezi toate sursele, să umpli spațiul până la sațietate. I-a mărturisit politicos că nu poate utiliza sugestia, pentru care îi mulțumește. De ce? Tocmai fiindcă e dăunător să fii supraaprovizionat, survine riscul ca materia să se sufoce, nu se mai poate etala slobodă, imprevizibil. În rest, oricât
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
funerară romană și imaginarul european (Hugo Francisco Bauza), Românii văzuți de către polonezi (Kazimierz Jurczak), O nouă Odisee (Boyan Manchev), Figura trădătorului (Myriam Watthee-Delmotte și Laurence Van Ypersele), Geografiile simbolice ale Europei (Sabina Mihelj), Imaginarul sportului (Thomas Alkemeyer) etc. (din păcate, spațiul nu îmi permite să amintesc aici toate lucrările cu teme captivante prezentate în cadrul colocviului, cer iertare pentru aceasta atât cititorilor interesați, cât mai ales participanților români la colocviul clujean). În afara sesiunilor de conferințe, întâlnirea a inițiat bazele unei rețele de
Cercetarea Imaginarului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/11248_a_12573]
-
pe cea a zilei o vezi aproape totdeauna filtrată. Ai parte de apus și de zori, de siluete abia conturate, de ecran negru cu excepția unui profil. Ca și în Moartea domnului Lăzărescu, majoritatea acțiunii se petrece în interioare al căror spațiu nu e niciodată larg și aerisit, o idee foarte adecvată mediilor tragice, pentru că deja personajele par claustrate, prinse în capcană. Eastwood accentuează acest lucru, filmându-le de aproape, nu cred că există vreun "long shot" în tot lungmetrajul. Să nu
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
unul de natură somatică, este starea ei de agregare bizară, care o face translucidă, iar dacă ești cumva mai grăbit, și ea îți iese în cale, incapabilă de cea mai firavă precauție, așa cum se întîmplă deseori să o facă în spațiul public, riști să o zdrobești fără să lase nici o urmă vizibilă, în afara unei pulberi sidefii, un fel de polen selenar, care ți-ar rămîne, eventual, o vreme, pe haine. În al doilea rînd, ea funcționează în cu totul alți parametri
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
dacă s-o mai numi așa, adică în inima MNAC-ului, și asta pentru că Paula Ribariu este singurul artist de care MNAC-ul se teme, pentru că Paula Ribariu este adevăratul MNAC, pentru că Paula Ribariu este extraterestră! Sindromul Nazca? Așezate în spațiul amplu al Sălii ronde, lucrările Paulei Ribariu își reconfigurează abrupt prezența. Cu toate că, în mare parte, sunt deja cunoscute, dacă nu strict, ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spațiu continuu, fără nici o fisură în desfășurare, nici măcar una cu
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
pentru că Paula Ribariu este extraterestră! Sindromul Nazca? Așezate în spațiul amplu al Sălii ronde, lucrările Paulei Ribariu își reconfigurează abrupt prezența. Cu toate că, în mare parte, sunt deja cunoscute, dacă nu strict, ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spațiu continuu, fără nici o fisură în desfășurare, nici măcar una cu efect scenografic, ele își suspendă orice funcție individualizatoare, ies din regimul de unicat, și se înscriu ca elemente constitutive într-un discurs, într-o mare demonstrație, care intră în alt registru
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
în natura obiectelor, dispare cu totul, mesajul estetic se resoarbe și el, pentru ca, finalmente, ambele să se transfere într-un cîmp de semnificații care părăsește simpla și convenționala codificare artistică. Agregarea de forme, substanțe, geometrii, tonuri, semne, tehnici etc., în spațiul căreia se afirmă puternic interesul pentru diversitate, dovedește, prin chiar construcția finală, care este expoziția însăși, că ideea fundamentală este mai curînd una din domeniul cosmogoniei decît al artei; anume afirmația că orice structură, unitară ca mecanism văzut din afară
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
sacru, mai mult prin enunțul axiomatic decît prin conținut, instituie un tip de civilizație și un sistem spiritual, sincretice ca morfologie, dar tocmai prin aceasta disponibile și deschise pentru orice tip de experiență. Acest complex de imagini, așezat într-un spațiu circular, o reproducere la scară mică a circularității universului, capătă, în mod spontan, o funcție majoră, de semnal și de receptacul pentru lumile paralele. Într-un anumit fel, sistemul de semne pe care îl propune Paula Ribariu seamănă, ca utilitate
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
de semne pe care îl propune Paula Ribariu seamănă, ca utilitate prezumtivă, cu misterioasele și încîlcitele desene de la Nazca, ilizibile pînă la opacitate privite de aproape, adică din chiar interiorul grafiei lor, dar fascinante și cutremurătoare văzute de sus, din spațiul aerian, de acolo de unde funcția lor începe să se precizeze și să devină eficientă. Semnele încetează a mai fi ornamente și devin, subtil, instrumente. Si efectul Baikonur Instrumente care nu sunt, neapărat, pasive, pentru că ele pot părăsi efectul simplu de
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
Dar cum artista manipulează memoria, creînd lumi actuale din straturile succesive ale unor posibile existențe adormite, cum timpul reprezintă, într-o măsură impresionantă, materia ei primă, în mod fatal ea își caută parteneri sau noi ipostaze în straturi succesive ale spațiului, în lumile sublimate în Cosmos. Discursul devine, astfel, un telescop uriaș, o lentilă gigantică prin care ochiul privește spre transcendență ca spre o realitate plauzibilă. Expoziția este un agregat, un mecanism de propulsie, o complicată cabină pentru teleportare, iar Paula
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
își cercetează limitele. Instalația de la Sala rondă, amenajată cu atîta acribie și cu acea convingere, care, pe nesimțite, devine voluptate, că prin stăpînirea detaliului este imposibil ca ansamblul să nu funcționeze, seamănă cu mașinăria magică a unui cosmodrom, cu acel spațiu în care se adună întreaga memorie a neliniștii pentru a face din visul incert un episod verosimil. Complexul de obiecte al Paulei Ribariu este un fel de Baikonur, un efect al însingurării într-un spațiu pe care cercetarea îl face
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
a unui cosmodrom, cu acel spațiu în care se adună întreaga memorie a neliniștii pentru a face din visul incert un episod verosimil. Complexul de obiecte al Paulei Ribariu este un fel de Baikonur, un efect al însingurării într-un spațiu pe care cercetarea îl face din ce în ce mai vast, o consecință a tăcerii pe care nevoia de comunicare o adîncește tot mai mult. De ce Baikonur? Simplu, pentru că are o sonoritate impenetrabilă și pentru că spațiul rus încă nu și-a epuizat misterul!
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
de Baikonur, un efect al însingurării într-un spațiu pe care cercetarea îl face din ce în ce mai vast, o consecință a tăcerii pe care nevoia de comunicare o adîncește tot mai mult. De ce Baikonur? Simplu, pentru că are o sonoritate impenetrabilă și pentru că spațiul rus încă nu și-a epuizat misterul!
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
viitorului autor al Huliganilor. Violența, militantismul, avîntul, azi desuete și aproape de neînțeles, erau atunci trăsături definitorii: ,Nu accept realitatea. Nici un cuvînt nu poate exprima dezgustul meu față de lumea fizică, rațională, umană care m-a învins și nu mi-a dat spațiu și aer pentru neobositele mele aripi". Comparați cu eliadescul ,există un singur debut fertil în viață: experiența huliganică". Volumul de povestiri reeditat acum în ,Galeria de proză" a Editurii Corint, Chipuri de oameni, a apărut la aceeași editură, în 1995
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
comun, a avut loc la Sibiu, în orașul scump nouă, de la poalele Munților Cibin, unde Apusul a implantat la începutul Evului Mediu cea mai puternică și harnică și prietenoasă colonie germană, pe meleagurile, putem să spunem clasice, ale străvechiului nostru spațiu mioritic. Dar, să nu facem caz de asta. Să ne gândim, în primul rând, la realitate, la modul cum realitatea, prin faptă, prin gândire, devine istorie... E drept că ar mai fi fost și alte locuri unde ideea patrimoniului comun
Ideea de Europa by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11257_a_12582]
-
anumit tip de civilizație, omul explicit, fie într-o formulă generică, sub forma colectivității sau a grupului, fie într-una directă, ca individ determinat, lipsește cu desăvîrșire. După cum el este absent în aceeași măsură și din episodul imediat următor al spațiului exterior, și anume din peisajul citadin. Chiar dacă aici peisajul se umanizează, pentru că el se compune exclusiv din atributele definite ale civilizației, conducînd subtil, prin restrîngere, într-o direcție pe care pictorul o premeditează cu multă grijă, datele problemei nu se
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
domestic, dar acolo, cum am amintit deja, se pun alte probleme de ordin psihologic și compozițional, pictorul nu a asociat niciodată figura umană cu imagini anexe. Indiferent dacă sînt portrete sau compoziții, figuri solitare sau grupuri compacte, plasate într-un spațiu presupus interior sau exterior, elementele care să definească anecdotic acel spațiu, care să-i dea autonomie și să-l facă perceptibil în sine sînt cu desăvîrșire absente. Cu acele excepții care au fost invocate în cazul unor compoziții ce integrează
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]