10,656 matches
-
în care penuria de informații și sleirea energiilor favorizau partidele de ,pocker cu diavolul", jucate pînă și de unii prelați, ,în speranța absurdă de a cîștiga ceva pînă la urmă". De unde nevoia unei diferențieri scrupuloase. A unei replieri ,pe ultima stîncă, deasupra abisului", a unui ,exil în exil", pentru ca ,esențele" să nu poată fi murdărite și învinse de ,existențe". Astfel, Vintilă Horia aspiră la un exil pur, aidoma artei pure... Dar cum e posibil un atare exil absolut, artă înaltă a
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
moro" (ivi). Mă la vera svolta cade nel punto în cui l'Alfieri, come argomento decisivo per far esplodere la gelosia del Capitano, insinua che Disdemona lo avesse tradito perché le era "venuta a noia questa vostra nerezza" (23): perché stâncă, insomma, del suo essere Moro, si potrebbe commentare. Parole che danno corpo a un pregiudizio razziale, mă che, nonostante la loro falsità, commenta îl narratore, "passarono îl core al Moro insino alle rădici" (24). È così che da questo punto
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
răscoli furia românului de trei dolari ziua; situație, însă, în care a tras în gol. Românul de astăzi nu se mai miră de nimic și dacă i s-ar comunica, pe orice cale, că, recent, dl Adrian Năstase a achiziționat stânca Manhattan, n-ar clipi. A te duce acolo unde nu te mai miră nimic este datoria de onoare a oricărui regim care se respectă - iar P.S.D.-ul are o excelentă experiență de guvernare. Dacă dl Năstase are anumite reacții când
Menuet cu primul-ministru by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14710_a_16035]
-
realizat, pare a confirma uluitoarea rezistență fizică și morală a celor care cred în elementarele virtuți morale. Relatîndu-mi unele secvențe din anii de detenție, Hans Bergel nu a omis să menționeze că tovarășii săi de suferință îl comparau cu o stîncă. Impresie pe care am avut-o și eu, stînd de vorbă cu scriitorul, la mulți ani după repetatele și cumplitele întemnițări la care a fost supus în timpul regimului comunist. În 1968, la intervenția lui Günter Grass, Hans Bergel a plecat
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
falnic și neclintit. Voi fi feroce, știu, nevrând să mor vreodată Pe valuri legănându-mă, în golf, aproape, până Veți pricepe că întorcând a velei Față albă de la blânda înțepătură A firavelor raze, voi navele vi le-ndreptați pieptiș Spre stânci, zdrobindu-vă de-a valma Caravelele. Cu cât pare Mai puternică o navă Cu-atât mai grea e steaua și mai necruțătoare. Fiți atenți să nu vă rătăciți Când vă-ndreptați spre luminosul astru, Cercați să depistați greșitul unghi Pentru
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
mai grea e steaua și mai necruțătoare. Fiți atenți să nu vă rătăciți Când vă-ndreptați spre luminosul astru, Cercați să depistați greșitul unghi Pentru cerul meu și apa mării. Asemeni vouă, știu a iubi pământul. Iar voi goniți spre stâncile fatale, Încât ar fi posibil să mor făr'de folos. Dar să nu hohotiți nerod, crezând Că eu i-aș lumina prostiei mortuare Mai slab ca farul ce abia de se mai vede De pe puntea joasă-a chivotului vostru. Sunt
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
Dar între timp în grota-ntunecoasă Cârlionțatul cap al taurului tenebrelor Devora oameni, clefăind sângeros În agresiva roire de insecte. Din mila lunii, ca și cum înfășurat Într-o hipnotică hlamidă, noptaticul peregrin Sări somnambul din vis în abis, Căzând, lunecând din stâncă-n stâncă, Orbul ce eram înaintam cât vântul Mă ajuta cu libertatea sa și cât Mă biciuiau piezișe ploi. Apoi Încornoratul cap de taur l-am desprins De grumajii mușchiuloși, de oase, de vertebre, Sprijinindu-l jos, la temelii de
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
timp în grota-ntunecoasă Cârlionțatul cap al taurului tenebrelor Devora oameni, clefăind sângeros În agresiva roire de insecte. Din mila lunii, ca și cum înfășurat Într-o hipnotică hlamidă, noptaticul peregrin Sări somnambul din vis în abis, Căzând, lunecând din stâncă-n stâncă, Orbul ce eram înaintam cât vântul Mă ajuta cu libertatea sa și cât Mă biciuiau piezișe ploi. Apoi Încornoratul cap de taur l-am desprins De grumajii mușchiuloși, de oase, de vertebre, Sprijinindu-l jos, la temelii de zid, iar
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
urmă, mă întreb dacă nu cumva sînt orb din naștere". Prin aceste stimulări ale ambiguitățăii, în reverie, dar și cu ochii deschiși se verifică intuiția prozatorului, sprijinită pe inițiere și pe instinctul luării în posesie a ceva necunoscut. Înaintează printre stînci cu siguranța somnambulului, versat în sfidarea primejdiei. Ezitînd între percepția nemijlocită, indubitabilă și între bîjbîiala proprie irealității, grefierul e invadat și el de un freamăt și de o vibrație, "parcă niște mîini nevăzute îi cotrobăiau, în buzunare, propriile haine foșneau
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
care sfîrșesc indecis, pînă ce vara întreagă devine o încăpere-ntr-un vis. Sonetele către Orfeu I, 8 Doar în spațiul laudei răsună tînga, nimfa plînsului izvor, trează, ca tot ce din noi se-adună să rămînă clar-strălucitor pe aceleași stînci cu porți și-altare. Vezi, mijesc pe calmii-i umeri zori ai simțirii că ea-n fire-apare cea mai tînără printre surori. Doru-i martor, bucuria știe, - doar ea-nvață, numărînd urgie veche, nopți la rînd, cu mîini de fată. Dar
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
bastionul umanității, afectat de o amnezie temporară. El poate fi eroul cuceritor, de a cărui forță profită niște personaje frivole pentru a urca ierarhia socială (piesa Discurs pentru un fotoliu confortabil), Sisif însuși, a cărui dramă începe cu adevărat atunci când stânca nu mai vrea să se rostogolească la vale (Idolul de ceară) sau cerebralul, intelectualul inadaptat, care discută problemele artei înalte într-un mediu blazat, de cafenea, unde apare "anormal" și ridicol ("Nu vreau să dansez!"). Profesiunea "realei valori", ca și
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
real pe care a încercat să-l studieze cu lupa. În 9 februarie 2001, un băiat săturat de viață caută pe Internet confrați cu aceleași gînduri. După zece zile, o tînără și un tînăr se sinucid sărind, împreună, de pe o stînca, de la 600 de metri altitudine. Ce se întîmplă cu ei în acest interval, ce experimentează, teribilist, în fond, la vîrsta lor, înaintea pășirii în moarte? Cît de bine se cunosc și îi cunosc pe cei din jurul lor? Andreea Vălean alege
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
pe el, artistul, factorul de coeziune între toți ceilalți, vorbitorul plin de farmec, gânditorul profund, versat în Nostradamus dar și Spengler, fan al lui Heller, dar extaziat și de descrierile poetice ale doctorului Faure. Sexul? A se vedea volumul întâi. Stânca fericită Plexus e un roman dificil, ca text, prin încrucișări, divagații, citate, aluzii, amalgamate într-o limbă în același timp colocvială, dar nu lipsită de pretenții. Traducerea Antoanetei Ralian onorează textul, urmând intonația autorului, păstrând umorul scriiturii și ironia fină
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
personalizat și puternic. De altfel, întreaga serie a traducerilor din opera lui Miller ale Antoanetei Ralian apărute la Editura EST (Samuel Tastet Editeur) nu face decât să confirme că traducătorul nu e întotdeauna un trădător. Iar Miller însuși poate rămâne "stânca fericită", autoproclamatul militant pentru libertate, fericit dincolo de micimile vieții: Într-o altă zi, într-o țară străină" (Eliot, va striga cititorul), "o să apară în fața mea un tânăr care, conștient de transformarea prin care am trecut, mă va porecli «Stânca fericită
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
rămâne "stânca fericită", autoproclamatul militant pentru libertate, fericit dincolo de micimile vieții: Într-o altă zi, într-o țară străină" (Eliot, va striga cititorul), "o să apară în fața mea un tânăr care, conștient de transformarea prin care am trecut, mă va porecli «Stânca fericită»... Și dacă voi fi întrebat: «Ți-a plăcut sejurul pe pământ?» - voi răspunde: «Viața mea a fost o lungă răstignire trandafirie»." Iar dacă nu sunteți de acord cu această viziune asupra artistului, nu uitați povestea pe care Miller o
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
în Ed. Științifică, 1976. Tot atât de actuală, pe cât captivantă, istoria scrisului universal... Computerul, vrând nevrând, face aici, deocamdată, un pas îndărăt. Însăși povestea lui, a sistemului prezent de informare și comunicare, nu ar fi fost cu putință fără de magiile însemnărilor, pe stâncă, piei, vegetale, nu mai puțin complexe. Începând cu nodurile incașilor, Quippusurile, sforile înnodate din loc în loc și de care atârnă alte sforicele mai mici și felurit colorate, prinse de sfoara principală și care era calculatorul vremii, dacă voiți. Dacă lectura
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
Constantin Țoiu Plimbându-se pe malul lacului Sils, devenit de atunci celebru, oprit la picioarele unei stânci, Nietzsche are, - mai mult ca un scriitor vizionar, decât ca filosof, - revelația mecanicii universale, popularizată ulterior, curios, datorită limbii franceze, - acel L^éternel retour, veșnica întoarcere. Cu acest titlu avea să apară și un film, artistic, în secolul următor, 20
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
înainte. Așa cum i-a născut legenda pe urieșii zestrei folclorice, dispăruți, și ei, fără să se prea știe de ce - și încă mai puțin când. Ei mutau munții din loc, se scărpinau pe spinare cu falnici stejari smulși din rădăcini, puneau stânci în prăștii, se înfruntau în trânte năpraznice - aceasta ar putea fi explicația, dacă n-aveau cine știe ce minte. Sau, poate, o dată cu dinozaurii, ciocnirea unui meteorit de ghiață cu pământul pe atunci fierbinte fără nici un spor de încălzire adus de oameni, le-
De disparitione baronorum by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14160_a_15485]
-
chiar în aceste momente se pun bazele unei instituții unice în spațiul cultural românesc, anume se lucrează la constituirea primului muzeu privat de artă contemporană. Cei șase participanți, Mircea Bochiș, Aurelian Bolea, Dinu Câmpeanu, Nicolae Mira, Dumitru Radu și Aurel Stâncă Olteanu, chiar dacă aparțin unor generații diferite și au o prezență publică foarte diferită și ea - Nicolae Mira și Aurel Stâncă Olteanu, ambii foști studenți ai lui Boris Caragea, sînt mai puțin cunoscuți decît ceilalți - rezultatele acestei ediții sînt în același
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
muzeu privat de artă contemporană. Cei șase participanți, Mircea Bochiș, Aurelian Bolea, Dinu Câmpeanu, Nicolae Mira, Dumitru Radu și Aurel Stâncă Olteanu, chiar dacă aparțin unor generații diferite și au o prezență publică foarte diferită și ea - Nicolae Mira și Aurel Stâncă Olteanu, ambii foști studenți ai lui Boris Caragea, sînt mai puțin cunoscuți decît ceilalți - rezultatele acestei ediții sînt în același timp unitare și fără diferențe valorice care să iasă din uzul acestui gen de manifestări. 2000 sau momentul sedimentării Simpozionul
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
cu pas întins. Soția lui se oprea din când în când, ca să stea de vorbă cu mine sau să-și tragă puțin sufletul. Bărbatului ei nu-i plăceau acele opriri, și ne chema să ținem pasul cu el lovind în stânci cu pioletul. Soției lui îi trezeau curiozitatea o mulțime de lucruri: mărimea neobișnuită a frunzelor de stejar, urmele mistreților și iarba culcată, care, în pajiștea de la izvor, puneau o pată de lumină în desișul de nepătruns al codrului, ori numele
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
fără a spune nimic. Când am ajuns sus, ea a scos un strigăt de uimire. Limpezimea dimineții strălucea acolo cu o forță covârșitoare. Lacul era albastru, albastru. Pe pajiștea din jur, încă verde, pășteau vacile, în sunetul tălăngilor. Dominând lacul, stânca aceea uriașă în care se deschidea arcul cenușiu de la intrarea peșterii părea un monument construit pentru o comemorare veșnică. Am descărcat lângă colibă ștergarul cu merinde, păturile, sacii și cortul și fără să zăbovim - deoarece căutătorul de minuni voia să
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
ocru și verde închis. Deasupra munților începea să se strângă o pâclă de nori albicioși. Am intrat toți trei în peșteră, aducând noi bagajele. Tavanul era mult mai înalt aici decât la intrare, iar lumina cădea pieziș, făcând să strălucească stânca umedă ca argintul și să se profileze în fund, ca niște colți uriași de fildeș, primele stalactite. Chiar în gura peșterii, o tufă de romaniță parcă voia să marcheze contrastul dintre lumea exterioară și acea întunecime umedă. Eu le-am
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
ceva mai încolo. Eu am ridicat din umeri. - Apa e rece, am prevenit-o. Am rămas la umbra colibei. Clipocitul apei întunecoase, când trupul ei alb s-a cufundat și a început să înoate, a făcut să răsune ecoul pe stânci în liniștea amiezii. Peisajul își asuma acea noutate, încorporând-o firesc în propria lui măreție. Când s-a întors la cort, am desfăcut ștergarul cu merinde și am mâncat. Umbra răcoroasă a stâncilor te îmbia la somn. Îmi amintesc că
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
înoate, a făcut să răsune ecoul pe stânci în liniștea amiezii. Peisajul își asuma acea noutate, încorporând-o firesc în propria lui măreție. Când s-a întors la cort, am desfăcut ștergarul cu merinde și am mâncat. Umbra răcoroasă a stâncilor te îmbia la somn. Îmi amintesc că am tresărit când a venit căutătorul de minuni. A înfulecat și el ceva și s-a dus din nou la peșteră. Ea a mers cu el, iar eu am rămas singur toată după-amiaza
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]