167 matches
-
inițial cu un surogat proletcultist ("Zdrobite cătușe"). La numai cinci ani după acest "erzaț" hibrid și-au dat seama că "imnul" lor nu impune solemnitatea cuvenită și au încercat o "nouă" substituire prin care nu a rezultat decât schimbarea unei stârpituri cu un "proaspăt" avorton: "Imnul de Stat al R.P.R.", pe versuri de E. Frunză și D. Deșliu și muzică de (același) M. Socor, în 1953. Dar surogatul tot surogat rămânea și după vreo două decenii s-a procedat la o
Imnul național - pagini de istorie by Mihai Apostol () [Corola-journal/Journalistic/14536_a_15861]
-
altor vieți - notează în continuare criticul - Dinu Păturică semnifică alt tipar omenesc, ca și Scatiu, dar cu totul deosebit de acela al orgolioșilor Sorel, Pietraru și Aspru, deși lipit de al lor”. Eroul lui Filimon se găsește mai aproape de Gore Pirgu, “stârpitura morală din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu Caragiale, iasma putreziciunii și fatalitatea Crailor”. Portretul lui de o mare plasticitate ni se impune ca unul dintre cele mai reușite din câte a conturat Vladimir Streinu în studiul pe care-l
Vladimir Streinu și proza românească by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12982_a_14307]
-
Dacă obștii românești în curs de închegare modernă îi lipsea "clasa de mijloc", oare nu simțim și noi fenomenul insolent-dureros al substituirii acesteia prin impostură? "Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioșii și haimanalele, stârpiturile, plebea intelectuală și morală". Iar dacă e să ne referim la corupția politicianistă, prezentă cu asupra de măsură și la acest început de mileniu, nu putem recurge la considerațiile eminesciene, înlocuind doar numele unor lideri și păstrînd neschimbat peisajul turpitudinii
Trecut prezent, prezent trecut by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10574_a_11899]
-
Un alien fără cap, fără trunchi, fără mîini, fără picioare, fără sex. O răscruce a regnurilor. O rotiferă bdeloidă. Un pacient legat de pat. Un pervers. Un urît. Un gras. Un peltic. Un omulete. Un vai de capul lui. O stîrpitură. Un vibrion. Un punct sensibil. Orice spui împotriva acestor rînduri spui împotriva mea. Și mă doare“. De altfel, dacă întâia secțiune a volumului, Aura efemeridelor, îmbracă haina unui lirism aparent cuminte, de coloratură „stoică“ (Bogdan-Alexandru Stănescu identifica aici „o voce
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
numai.) De fapt, ruinele/ "epavele" umane sunt, mai cu seamă, fascinația lui Mateiu; ba chiar specialitatea-i metodică și rece, în pofida nu puținelor pasaje în care sunt deplânse mari "stirpe în cădere" și neamuri vechi, "căzute", producătoare, ele, de (numai?) stârpituri și căzătură, - "adevărați", cu toții, Arnoteni, "purtând ș...ț în sine", "fiecare", "plodul propriei sale pierderi și pieiri" (remediul cărora, prescris nu fără o doză, parcă, de cinism, de către autorul însuși, fiind o extirpare de sine, "malthusiană"). Această fascinație maladivă, "culpabilă
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
generații. Emilian - omul faptei - înscris la comuniști, ucide un gardian, apoi i se face frică și fuge. Nu are nici o ideologie, fiindu-i indiferent dacă revoluția este făcută de comuniști sau de naționaliști. Dorea să se răzbune "contra bătrânilor, contra stârpiturilor". Lazarovici, Dobridor, Ciutariu își au problemele lor personale. Toți fac parte din generația caracterizată cu exactitate de Vlădescu în termeni nu prea măgulitori: "E o sete de vulgaritate, de frondă și murdărie în toți tinerii de azi, incapabili de dialectică
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
o întruchipare aproape morganatică. l Cele două lăcașe ale Galeriei naționale de artă din Washington: clădirea vestică în stil clasic, rectangular, și cea estică în stil ultramodern, octogonal. l Mă gîndeam atunci că Infernul lui Dante este un hibrid, o stîrpitură pe lîngă ceea ce se întîmpla pe magistrala care se deschidea ca două coapse fecunde către Milano. Gîgă l De la Aristotel încoace se știe că nu poți învăța pe altul nimic dacă mai întîi nu știi tu singur. l Medicina românească
PERLE... P@RLE... PERLE... by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8952_a_10277]
-
marcată puternic de prea puținii centimetri ai staturii sale, idealurile nefericitului personaj sunt unele de compensație. Când trebuie să te înalți pe vârfuri pentru a săruta mâna unei doamne sau când, la oferirea unei flori, ești respins cu apelativul crud stârpitură, îți creezi o lume a ta, paralelă, în care batjocura sau mila semenilor nu mai contează. O lume imaginară, aprinsă de forța gândirii, și care este foarte bine ascunsă, sub măști succesive, de privirile prea curioase. Spre deosebire de restul eroilor romanului
Clopotul spart by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9271_a_10596]
-
brațele. Și în brațe - pe Robespierre. Despre Robespierre Robespierre e un cățel bun. Însă, așa cum o arată și numele, e foarte radical: când mușcă, mușcă sănătos, astfel încât agresatul să nu-l uite toată viața. Nimeni nu se așteaptă ca o stârpitură ca el - coafat, parfumat și bine îmbrăcat - să aibă niște dinți atât de ascuțiți. În privința asta, se aseamănă mult cu femeile: cu cât sunt mai coafate, mai parfumate și mai bine îmbrăcate, cu atât au dinții mai ascuțiți. Și mușcă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
A sfârșit cu vorbele de care ajunsese să-i fie teamă: „Domnule căpitan!... Eu... eu... nu am fost eliberat din lagăr... Eu... am... eu am evadat!” „Aaa! Așa spune, băiete! Apoi pentru ăștia nu ești un erou, să știi! Pentru stârpiturile astea ești un dușman periculos! Pentru mine, însă... ” Căpitanul nu șia terminat vorba. A luat o foaie de hârtie... În timp ce scria, privea din când în când la Costăchel, rămas mut și dezorientat... „Vino cu mine!”s-a trezit luat de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
dînd din nou din cap, convins. Nu ești nebun, nu... Ești cumplit de viclean, În stare să faci să se răzvrătească un Întreg echipaj liniștit... Bărbații, care de-acum Își lăsaseră deoparte treaba, se apropiară, curioși să cerceteze mai Îndeaproape stîrpitura zdrențuroasă și respingătoare pe care o capturase Miguelón și majoritatea nu s-au putut stăpîni să nu se Încrunte, scîrbiți, În vreme ce Oberlus Își Întorcea fața, Într-o Încercare absurdă și zadarnică de a evita să fie privit drept În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În cea mai abominabilă dintre formele sale. Iar acum se afla acolo, așezată pe un pat vechi, În mijlocul unei grote enorme, uitîndu-se la cei trei bărbați Înlănțuiți trîntiți pe jos, dintre care doi urinaseră deja În pantaloni, și contemplînd o stîrpitură care fuma În timp ce se cufunda În lectura unui exemplar, citit de-acum de vreo sută de ori, din Odiseea. Ca și cum ar fi simțit că e privit, Oberlus ridică privirea și se uită la ea. Rămaseră așa multă vreme, În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Cezar Stoicescu ar fi putut desluși o undă de simpatie în privirea iscoditoare a lui Bîlbîie. Ar fi putut dacă nu s-ar fi grăbit, dacă n-ar fi intrat în panică, dacă nu l-ar fi paralizat gîndul că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave aventuri din cîte trăise pînă atunci. Iar, pe deasupra, era și destul de întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură? Îl înfuriaseră cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
derbedeu! Tu-ți bați joc de tac-tu, mă! Ce! Credeai că nu te găbjesc, mă șmecherie de trei parale! Nenorocitule! Scârnăvie nevrednică ce ești! Ia poftește tu la tata să te măsoare el pe la spinare cum scrie la carte, stârpitură păcătoasă și neobrăzată! Bătu-te-ar Dumnezeu să te bată! Golan necredincios și puturos ce te îndestulezi numai din truda părinților fără să pui osul la treabă acasă ori pe unde te-am trimăs! De-amu ai să huzurești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în seamă. Bine-bine, dar dacă o fi război, noi ce ne facem? Vezi Bibescule, că până una-alta fac eu un război cu tine și-ți aplic, băiatule, un șut la partea dorsală de nu te vezi! Că numai cobești! Stârpitură ce ești! Te dai și tu cu Pițigoi la ciripeală!.. E-adevărat că în felul acesta Georg Müller a reușit să scape de câțiva paraziți care l-au asaltat cu nerușinare și cu cinism în ultima vreme. Dar necazul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
acea uluitoare mlădiță a vieței cu florile ei uriașe și spăimântătoare: au crucificat, au otrăvit și au ars ființa miraculoasă. N'au copii; geniile sunt uneori cu totul sterile trupește, iar alteori procrează oameni comuni, dacă nu de-a dreptul stârpituri, din cine știe ce osteneală și sleire a generației, prin ecloziunea bruscă a marelui lor soare vital." (p. 64) Firește, există o răsplată, și aceea e jocul, cu spectatori, cu emoții, cu bucurie și rînduială: "Lumea văzută estetic este numai un joc
Manuale și manifeste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8071_a_9396]
-
pamfletare. Simona Cioculescu explică obiectiv idiosincrazia lui față de lumea liberală, care e cea din Scrisoarea III. Pentru el, clasa mijlocie, creată de liberali, era alcătuită din "caraghioși și haimanale, oameni a căror muncă și inteligență nu plătește un ban roșu, stârpiturile, plebea intelectuală". Poetul era totuși conștient de necesitatea ei, dar văzută ca o clasă productivă, și nu una parazitară. Un alt mare clasic, despre care scria în câteva rânduri Simona Cioculescu, este Caragiale, comentariul făcând trimitere mai totdeauna la inedite
Edite și inedite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10829_a_12154]
-
după ce s-a obișnuit cu piedicile de pe Lună, întors pe Pămînt. Va face, sărmanul de el, o figură jalnică: se va tîrî ca un vierme într-un cîmp gravitațional prea puternic pentru tonusul lui atrofiat. Din supraom va fi o stîrpitură, dintr-un om normal, o zdreanță atonică. Și acum să-ți povestesc experiența pe care am trăit-o eu scriind pe ecranul calculatorului și mînuind degetele ca pe niște instrumente de percuție a tastelor. M-am simțit precum supraomul lui
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
povestise cum i-a cedat unui pompier ce o amenința cu sinuciderea. Dl. Alex i-a recomandat să-l părăsească. Nu s-a sinucis...Acum venise pentru lucrarea de licență, împreună cu un alt prieten al ei. Dl Ștefănescu îl descrie: stârpitură, aschimodie, leșinătură, chelie, ochelari (nepotul meu, deștept și drăguț, are 7 dioptrii!), îi scârțâiau genunchii (fiica mea dragă, scoate uneori un sunet din articulație în mers, o coxartroză incipientă). Era totuși o ființă umană. Papa Francisc spunea “Toți suntem fiii
ALEX. ŞI FEMEILE de AUREL LUCIAN CHIRA în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362888_a_364217]
-
trebuie să cunoască rezultatul acțiunilor sale, să le conștientizeze, să le... consume... Da, dragii mei, tocmai din această cauză cred că ar trebui să înțelegem că nu este atât de ușor să fii zeu. Nu e ușor să privești către stârpituri, să vezi cum fac rău conștient și cu aviditate și, totuși, să rabzi... să îi lași să se echilibreze singuri, făcând rău altora, apoi să încerci să îi îndrepți pe calea cea bună, cumva tot prin voința lor, chiar dacă poate
JUST LIKE THAT de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362997_a_364326]
-
brânci în curmei, pe la spate./ Și n-am cum să-ți spun să ferești la o parte./ Mi-e frică de oameni, mai tare/ Ca de judecata cea mare/ De care/ Parcă-am uitat că m-așteaptă-n dosare.../ Aici e stăpân stârpitura/ Cu lanțul, cu biciul, cu ura,/ Minciuna călare pe toată făptura./ Pune urechea colea,/ Pe inima mea,/ Și-ascultă, măi frate,/ Cum bate,/ Mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică și tace,/ C-o strânge de gât și
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
eu sânt în pădure ori în casă. Și-auz numai chiote și ghiorăit dă mațe goale ... N-am timp de scociorât pân stele ... Dac-am auzit de-al-de-astea ?!... D-âle de fug ca o părere ?! Da ! Dă-i din stele, ba ! Dă stârpituri verzi, ba !... Dă oarzăne, da ! Dă zâne, da ! Dă ozeneu, ba !... Și dac-auz și nu văz, tot nu crez !... Referință Bibliografică: ĂI din stele, de Ioan MUȚIU / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 275, Anul I
ĂI DIN STELE, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 275 din 02 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355720_a_357049]
-
dobândește, Pentru a lui vină țara pătimește. Ispășirea degrabă, Zalmoxis nu îngăduie zăbavă. Care colț al țării naște trădători? Aceste buruieni udate cu roua din zori Cresc în Dacia străbună? De când? De unde se adună?! ...Și altă dată Roma astfel de stârpituri ne-a trimis, Dar dacul a știut să fie de ne învins. În alte vremi sămânța blestemată n-a prins în pământ acesta bun. Ne-o spun poveștile și cântul străbun. Sunt multe mreje întinse de romani, 30 Ei știu
FLORILE SARMISEGETUSEI, DRAMĂ ISTORICĂ ÎN VERSURI, ACTUL 2. de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358981_a_360310]
-
Academia ne-română din România..., prin aproape toți baronii științificiști, supraaglomerați de onoruri, salarii și idemnizații au ca manifestare un virulent și permanent atac la adresa românismului și creștinismului ortodox dacoromân. -Ce sunt tehnocrații? întreabă un cetățean turmentat de legi. -Niște stârpituri academice! răspunde Agamiță. -Dar Academia, atunci ce este? -O paternitate de tehnocrați! răspunde Dandanache. Rectitudinea Academiei Române trebuie fundamentată triadic: pe o bază a moralei creștine, pe o dimensiune spirituală a culturii ortodoxe și pe o profundă demnitate românească, astfel încât la
MERCENARII APOCALIPSEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380969_a_382298]
-
Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 2336 din 24 mai 2017 Toate Articolele Autorului Ei sunt astăzi "stâlpii" țării Se vor sânge de români, Au uitat că ani de-a rândul, Stau în față, nu la rând. Sunt un fel de stârpituri, Cei ce pupă-n dos corupt, Fără jenă, în continuu Se agită, dau din plisc! Toate fețele de pernă, Indivizi cu chip de lut, Papagalii și gușații Își fac zestre neîntrerupt. Znobi, hiene, injectații Prăvălesc fără rușine, Jecmănesc cu toți
STÂLPII de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 2336 din 24 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/381073_a_382402]