58 matches
-
sfert de oră înainte ca el să afle verdictul din gura primei sale soții, cinica și revanșarda Marguerite. Nu e doar declinul, ci finalul lui, al regatului, al ideilor. Totul se crapă, se prăbușește, se chircește, intră la apă, se stafidește și moare. Ca și Regele. Este apocalipsa. Deocamdată a lui Béranger și a țării lui ajunsă ca un sofisticat și delabrat mecanism ale cărui mădulare le zărim în fața noastră. "Nu mai e nimic anormal, de vreme ce totul e anormal și a
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
se făcea dor de romancier, de scriitorul pentru care ardeam sau înghețam pe la cozi ca să-i cumpăr cărțile. Ele există și vor rămîne mereu în biblioteca mea. Ca și scriitorul. Modelul, însă, s-a împuținat, s-a micit, s-a stafidit. Institutul devine factor de decizie, de propagare a culturii în mase, afară, numește oameni pe la ambasade, pe la centre culturale. Nu cunosc lucrurile în detaliu, sistemul. Cunosc doar ce se vede. Și ce am văzuit, a fost tot mai puțin, mai
Apel către modele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11956_a_13281]
-
lung, uitându-se În compartimente și Încercând ușile toaletelor, până când ajunse la clasa a treia. Acolo Își aminti de omul cu vioara și-l căută prin compartimentele urât mirositoare, cu bănci de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci, excelența voastră. Myatt se grăbea. Voia s-o găsească pe Coral. — Șaptezeci și cinci să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
e niciodată învinsă. Am scris despre aceste lucruri în jurnalul meu intim pe care îl voi înmâna cândva lui Mitică, nu o să-și dea seama de substituire, pentru că deținuta e la fel de bătrână ca mine și, cu puțin noroc, o voi stafidi și mai mult, prezentând-o astfel pe legumă ca pe o glumă a naturii dintr-un nefast mariaj-aventură, pe când eram copilă neștiutoare și necunoscută de tine, Mitică, tu ți-ai căutat norocul în altă parte, eu l-am găsit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de zbor nenumăraților săi copii, e drept, mulți diferiți de gena lui, punând totul pe seama mutațiilor biochimice ale locului ce adăpostea sub umbrela succesului său deosebit la femele și nu pe seama soaței care de atâta ouat prin cuiburi străine se stafidise ca un bob de strugure din soiul Muscat Ottonel ce îmbelșuga câmpia pe sute de hectare, până la marginea județului Vrancea. Râmele, care nu vedeau NEAM, nu înțelegeau ce fel de afânare o fi aceea, dacă mâncau fără să elimine nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
discursului, care generează formulări eliptice, amintesc de modul de a scrie al „proprietarului de poduri“: „Trec ploi prin păsări ce nu zboară / și murmur mut târând un tren, / când din senin se surpă incertul anotimp / și capete de zei se stafidesc pe sfoară, / la umbra deasă de imn ambigen.“ (Imn ambigen) De cele mai multe ori însă, Nicolae Sârbu complică inutil comparațiile la care recurge și le face de neînțeles și hilare. Fiecare poem al său pare o colecție de situații și întâmplări
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de o șchioapă, modelai îngeri din pănușă de popușoi, apoi îi lăsai slobozi în cer. Pășește! În cealaltă palmă fântână adâncă. Prăbușirea e pe măsura înălțărilor. Focul de sub icoană, scară spre cer. Așa simțea, așa îi venea să strige. Agonia stafidea trupul, dorul decupa chenare de fotografii, sufletul ca niște ferestre sparte se deschidea spre cer: Îmi ajunge, Stăpâne! Lasă-mă să trec dincolo! Vreau să cobor, să urc. Ajută-mă să mă culeg din toate cele ce nu sunt ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și brumă în vene. Veninul! Alerga șarpele prin măduvă precum trenul slobod de pe șine peste stepele caucaziene; urca șarpele în tâmpla stângă, în tâmpla dreaptă munții îl gâdilau pe Dumnezeu la tălpi; cobora șarpele la rădăcina fântânii, secau izvoarele, se stafideau norii. Adormea șarpele într-un mugure de floare, mormânt în tulpina mușcatelor. Este Dragoste! Șarpele încălzit la piept, perpetuu destin biblic. Lași o fereastră deschisă și Adam se va întoarce în propria coastă; bați în cuie fereastra, Adam va putrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vertebre, pe crucea de la capătul mortului alt interval. La 15 ani, visele dau în pârg. Când cerul le scutură înainte de vreme, se împrăștie, putrezesc, ajung din nou sămânță, iar de la sămânță la rod, o vegetare infinită: Cerule, ți s-a stafidit lumina și a coborât noaptea în tulpini. La 15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele prind contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de pâine! Ce te rușinezi ca o fată mare!? Sunteți rupți de foame, eu nu văd că abia țineți pila în mână? Asta-i viața la internat: nici nu mori, nici nu trăiești. Cătați-vă, mă, gazdă, că vi se stafidesc mațele în voi. Mama lor de bandiți, își rotunjesc burțile cu pâinea voastră! Bine, dacă nu îți este foame, pune-ți dumicatul în buzunar, o să-l mănânci mai târziu. Curtea atelierului era plină: soare, castani, umbră, bănci, zâmbete. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rând, îndestularea la masa bogatului își linge rănile. Se congelează viața în propriul ambalaj, are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea albă, naște prin cezariană în fiecare fulg. Se stafidește viața precum fructul pe ram: până în miezul sâmburelui riduri; invidia cimitirelor pălește livezile, cruce pe fiecare ramură. Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere. În fața Tatălui nu ai voie să te înfățișezi cu buzele uscate. Trupurile sfinților erau stafidite în tempera; focul a sărutat diferite nuanțe de sânge, dar nu a găsit butucul de vie. Catapeteasmă, o graniță de cenușă între nimic și nimic; în iconostasul din dreapta, Mântuitorul îmbrățișa pământul. (Așa se întâmplă prima răstignire a omului în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în chingi, a îmbălsămat-o în esență de pustietate, a pironit-o ca pe o cruce cu rădăcini de spatele meu și creste, crește sfidător și mă apasă precum un drum nefăcut până la capăt. Mama ei de momâie cu țâțele stafidite de sterpăciune, cu ochii descompuși în mâlul cerului după furtună, cu obrajii exfoliați! Fardul ascunde brazdă în inimă. Cum mi-a căptușit sufletul cu singurătate? Dimineți ulceroase, înserări hepatice, noapte și zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mine împacă-mă, Îngere,/ că iată și luna, și-n lună sicriul.../ Dacă am ars, dă nopții cenușa,/ viu de mai sunt, usucă-mi viul." (Ad Astra). Istovirea, împlinire, în felul ei, face cu putință discreția, discreția fructului care se stafidește pe cotorul lui, a sufletului care se împuținează făcîndu-și, pînă la pierderea de tot, datoria față de trup. Fără să scape la suprafață ceva din durerea de care are, întreagă, nevoie: "Lacrimă, te-am văzut cum luptai,/ pe câmpia feței albe
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
partide mari și câteva mai mici de diverse culori; O blondă de Plescoi; Un vârf de boc; O legatura mare de searvicii secrete cu urechi fine; O curte constituțională moale și bine frăgezită; Câteva cozi de procurori; Două trei sindicate stafidite; Condimente: Apă de ploaie; Praf în ochi; Gargara măcinata; zeama de baliverne; Tupeu vărsat; Se taie poporul în două părți, una bună și una rea. Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, și tot așa până
Tocană pedelistă cu ciolan à la Base () [Corola-journal/Journalistic/67127_a_68452]
-
altă planetă și desenele colorate - desene originale ale autorului, preluate în toate edițiile din lume, pentru frumusețea și sensibilitatea lor. Adulții vor mustăci la înțepăturile adresate „oamenilor mari” și serioși, care înțeleg numai cifrele și a căror imaginație s-a stafidit odată cu trecerea vremii, căci, ne spune tot Saint-Exupéry, „toți oamenii mari au fost cândva copii (dar puțini își mai aduc aminte)”. De ce e Micul Prinț o carte potrivită pentru Crăciun? Pentru că îți arată diferența dintre esență și aparență (elefantul înghițit
Micul Prinț by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2946_a_4271]
-
nepotrivită. Doamna K., femeie dintr-o bucată, proaspătă mamă părăsită de domnul D., care vrea s-o împace trimițîndu-i buchete, îl tocmește pe Filip să-i poarte de grijă tatălui ei, Carol, gîndind de-o vreme la sinucidere. Lîngă bătrînul stafidit de nelumire, supărat ca un pustnic pe ispitele viului, fostul comisionar (,zugrav de biserici, corector într-o redacție, negustor de mărunțișuri, contabil, îngrijitor la cimitir chiar și cîte și mai cîte...", om umblat, nu glumă) face o cură de tăcere
Cal de poștă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11115_a_12440]
-
o floare specială, iar venirea mea pe lume i-a curmat viața. Gladiolele rupte de mine s-au ofilit până seara lângă crucea mamei mele. Soarele și-a înfipt degetele fierbinți în zulufii lor și ei au început să se stafidească. Din frumusețea de odinioară au mai rămas câteva pete sângerii răstignite pe niște pari verzi-maronii. Am plâns. Parcă era prima dată în viața mea când am plâns cu adevărat. Simțeam o durere în suflet mai profundă decât durerile provocate de
DE CE SE OFILESC FLORILE CÂND LE ATING? de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382280_a_383609]
-
Întîlnești tot cu tine ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă fîlfîit de aripi a zburat o pasăre sau e balotul acela de cîrpe care se rostogolește pe treptele noului complex alimentar are și față pămîntie stafidită aidoma capetelor mici supte În ele conservate cu curara la Muzeul Antipa nu mumiile nu mumiile au demnitatea faraonică a morții materializate bătrîna asta beată cu labele ei legate-n cîrpe Înconjurată de mere de cornuri de rîuri de lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
place, stai cu mă-ta, că eu îmi iau lumea în cap, proști ca tine mai găsesc eu! Și duși au fost. Acuma locuiesc în două camere la bloc, cu doi copii și cu o soacră cicălitoare. Băiatul s-a stafidit, dar are doi copii ... Și mă întrebam, privind stelele, de ce nu și-ar fi călcat și băiatul moșului pe suflet, cum ar fi făcut nevestica lui cea iubită, care îl amenințase că îl părăsește, dacă nu o să-i facă pe
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 55-56 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356743_a_358072]
-
din pleoape, Dar stau așa și vegetează În tremurată așteptare Să vină, sus, culegătorii Și să le dea o sărutare. Dar unele sunt sus de tot Nici scară nu-i să faci urcare Și-atunci rămân și se zbârcesc Se stafidesc cu ochi-n soare. Iar jos, la rădăcini de măr, Culegătorul ostenit Culege-un măr căzut de vânt, Mai galben și puțin lovit, Îl ia și-l pune în paneru-i Ștergându-i fața noroită - Și tu ești bun, își zice
CUGETAREA LUI...TRĂISTAN de LEONID IACOB în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346167_a_347496]
-
agățau ca niște umbre de zorile nădejdiilor zăbrelite. Ei, care au sfințit locul copilăriei, al școlii, al instituției, al societății au fost deportați în taigaua Bărăganului sau în Siberii. Ele, care înfloreau versurile poeților în mireasma serafică a trăirii zăceau stafidite în beciurile securității. Ei, care au fost apărătorii cei mai îndârjiți ai Crucii lui Hristos și ai Neamului, Ei, jertfiții pe Cruce, n-au avut parte de cruce. Ele, care erau surâsul oricărei Primăveri a vieții încremeniseră în oftaturile încleștate
NAŞTEREA DOMNULUI ÎN PORFIRA VERDE A SUFERINŢEI ŞI A JERTFEI MARTIRILOR DACOROMÂNI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/369000_a_370329]
-
de cei ce știu să pescuiască în ape tulburi. Coana Europa ne cere puscariabili? În cote părți? Le dam medaliați. La tot felul de olimpiade. Și de matematică. Și de fizica. Și de chimie. Și sportive. Nu cumva niște indivizi, stafidiți de interesele lor, se ascund sub capotul coanei Europa? Și interesele românilor unde sunt? Cine le ascunde? Unde? Un popor harnic. Muncitor. Ascultător. Răbdător. Binecuvântat cu un plai că o gură de răi. Țară poporului român e Grădină Maicii Domnului
DUPA RAZBOI, MULTI VITEJI ... de DONA TUDOR în ediţia nr. 585 din 07 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/358784_a_360113]
-
dacă moare capra cu vecin cu tot, cine mai pregătește prohodul cărnii? Pentru cine se mai pârguiește surâsul la freamătul castronului cu porția aburindă? Nu se mai umflă în gâtlej ciuda, invidia și răutatea. Se usucă pe picioare. Uitătura se stafidește. Curtea vecinului e goală. Nu mai e nici capra, nu mai e nici vecinul. Bate vântul prin scaieți. Țara arde. Un vrej răsucit de sărăcie se întinde peste garduri. Toată frăgezimea unui vis se dospește într-un borhot. Șiroind, timpul
ŞTIREA ZILEI: JURNALISTUL – UN CHIRURG SOCIAL (ESEU) de DONA TUDOR în ediţia nr. 1428 din 28 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359015_a_360344]
-
crud, năuc, liniștea ne uzurpă gandurile, descătușându-se alb din stihiile înaltului. Omătul ne acoperă abil urmele, e ca și cum n-am fi fost aici, ca și cum am fi niște personaje indezirabile, care au invadat liniștea salcâmilor înfloriți iernatic ori somnul măceșelor stafidite sub bagheta gerului. În sat, dansul fulgilor devine și mai rece. Primul om întâlnit se miră că ne-a venit chef de plimbare pe așa urgie. Drept e că arătăm diferit, suntem mai bătrâni c-o ninsoare, D. are sprâncene
HOINARI ÎNTR-O POVESTE ALBĂ de CARMEN LĂIU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359437_a_360766]