13 matches
-
suflet greu luptă să-mi scape De trup, de lume și de soarte. Mă văd cândva râzând de moarte Sfidându-i țelul ei sortit, Ce strânge-a oamenilor soarte În hristov vechi și ponosit; Mă văd frumos în plină viață Steclind de rod și viu în vine, Acum se stinge lumea-n ceață Amurgul curge peste mine. Fac rămășag cu moartea-mi rece Că-s mai puternic decât ea, Că pot a-i ține piept cât zece Să-și cate drum
CIPRIAN ANTOCHE by http://confluente.ro/articole/ciprian_antoche/canal [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
suflet greu luptă să-mi scape De trup, de lume și de soarte. Mă văd cândva râzând de moarte Sfidându-i țelul ei sortit, Ce strânge-a oamenilor soarte În hristov vechi și ponosit; Mă văd frumos în plină viață Steclind de rod și viu în vine, Acum se stinge lumea-n ceață Amurgul curge peste mine. Fac rămășag cu moartea-mi rece Că-s mai puternic decât ea, Că pot a-i ține piept cât zece Să-și cate drum
AMURG DE VIAȚĂ de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 by http://confluente.ro/ciprian_antoche_1487569258.html [Corola-blog/BlogPost/375466_a_376795]
-
în fața primejdiei mari, care venea din partea dușmanilor și, mai ales, din partea moldoveanului. „Primejdia era cu atât mai mare, cu cât o parte din locuitorii din Podolia, încep să treacă de partea domnului Moldovei.” În această vreme, solul lui Ștefan, Ilie Steclea, le spunea liovenilor să nu se teamă, negustorii lioveni pot veni liniștiți în Moldova, deoarece domnul nu vrea să aibă război cu regele, el și-a luat doar țara bunicului său. Prin solul său, Ștefan îl ruga pe starostele de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
el cu milă pe tânărul plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu' la scăfârlie, da' și eu când am dat odată cu capu'... mamăă!! Numai surcele i-am fărâmat sărăcia ceea de măciucă, spune el fonf, scuipând cu sânge și câteva măsele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voltaire și literatură franceză. Sala scoicilor cu păreții încrustați cu felurite roce și pietre fine prețioase: agat, onix, lapis lazuli, sulf, cvarț, ametist, etc., scoici ciudate până și o scoică deschisă, cu mărgărintarul ei într-însa. Bogăție și strălucire care stecleau în noaptea de Crăciun pe care kaizerul o petrecea aici. Kaizerul locuia în apartamentele dela etaj oglinzi mari, tapete aurite ori argintate, mesele oglinzilor dintre ferestre din diferite marmore și pietre frumoase. Sală de teatru, construită încă dela Frederic II
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să puie mâna pe dârlogii calului, le zisei cu glas răstit: Ia ascultați, bădișorilor! Poate ați prăpădit ceva în căruța mea; poftim, mă rog, să căutați!... Ei văzură steclind țevile puștei, auziră sunând cucoașele și imediat au rupt-o de fugă peste câmp, unul spre dreapta, celalalt spre stânga, dispărând în întuneric, iar în urma lor am putut prinde cu urechea numai câteva sudălmi 157 răgușite și neputincioase, care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
original, avea și avantajul de a fi ieftină, deoarece noi câteșipatru nu eram ținuți a angaja mai mulți călăuzi decât doi. În mai puțin de trei ore am ajuns în vârful muntelui Montanvert de unde dominam întreaga Mare de gheață, care steclea la lumina soarelui, de ne lua ochii. Acolo am găsit un mic restaurant unde am îmbucat câte ceva, apoi încalțați cu cizme țintuite și înarmați cu câte un toiag ferecat am plecat înșirați unul după altul pe Marea de gheață, întovărășiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
casa și incinta apar în aceeași proză eminesciană la fel ca în poezie, ele par a fi de pe tărâmul celălalt, dar nu cel al Zmeului, ci al lui Făt-Frumos: Făt-Frumos [...] merse mereu [...] până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă (s.n.), care steclea la lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori (s.n.). [...] Lângă prispă stăteau două butii cu apă70. Chiar și atunci când casa este pe tărâmul lui Scaraoțchi, ea tot frumoasă și strălucitoare apare: Așa mergând el la iazul acela, era strașnic palat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la malul opus un pod de pânză diamantică ce steclește vioriu și transparent, încît, a lunelor raze pătrunzând prin el, înverzește râul cu miile lui unde. Cu corpul nalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria peste acel pod, împletindu-și părul a cărui aur se strecură prin mînuțele-i de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bluză de catifea care cuprindea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe covorul înflorit. "Ah! gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea singure... El simți aerul îndulcindu-se sub șoptirile ei. - Am fugit de - acasă deghizată... tot mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încep să citesc: „O carte s-au scris pentru 12 ungureni sticlari, de la Bacău ca să fie scutiți de toate dările și angăriile. Numai...să aibă a da...pe an la domnie 500 de table de sticlă de ferestre și câte stecli de băut apă... Așijdere și alții cât de mulți oameni streini cu meșterșug ca acesta vor vini și s-ar așăza aice în țară, iarăși tot într această milă și așăzări vor rămâne.” „Cred că ai priceput că domnia scutea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane de ghiață... Pe ceruri în neguri o stea nu s-arată, Departe doar luna - o galbenă pată. {EminescuOpIV 330} Cetăți hrentuite pe țări plutitoare, Cu șiruri de dome, steclind de ninsoare, Schelete-uriașe purtând cremenite Coroane în colțuri pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ceriul, e moartă ca marea. În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până ce se făcu nevăzută în depărtarea nopții. Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse Lîng - o casă frumoasă, albă, care steclea la lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau albastre, roșie - închise și albe, iar pintre ele roiau fluturi ușori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce eșind
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]