37 matches
-
și pentru toți”. Guicciardini ne dezvăluia latura tristă a patriotismului: “Tot ce a fost în trecut și e și în prezent, va fi și în viitor; căci se schimbă doar numele și înfățișarea lucrurilor, astfel încât cel care nu are ochiul străbătător nu le recunoaște, nici nu știe să tragă învățăminte sau să judece plecând de la asemenea observație. Toate cetățile, toate statele, toate regatele sunt pieritoare; fiecare lucru, fie prin însăși firea lui, fie prin accident, se sfârșește sau își găsește capătul
Națiunea, eterna iubire… by http://balabanesti.net/2014/05/24/natiunea-eterna-iubire/ [Corola-blog/BlogPost/339971_a_341300]
-
de la Răsărit. În atare condiții, în funcție de amploarea pierderilor teritoriale și materiale intervenite, de grozăvia dramei a milioane de cetățeni, în marea lor majoritate - români, precum și în dependență de derularea însăși a evenimentelor sau de consecințele lor vaste și profunde, departe străbătătoare în timp, unele nefiind nici până astăzi stinse ori corectate, 1940 a ajuns să se confunde dintru bun început cu anii fatidici ai trecutului nostru, netăgăduit unul dintre cei mai sumbri ai întregii istorii naționale. Este bine să reținem, în
BASARABIA ŞI IAR BASARABIA! by http://balabanesti.net/2015/05/18/basarabia-si-iar-basarabia/ [Corola-blog/BlogPost/340025_a_341354]
-
pentru tine!/ Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă! [...] Și poate că nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ străbătător durerii.” Poetul devine dezamăgit și acest sentiment - dezamăgirea - a dat limbii românești o capodoperă - „Luceafărul”, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar, în cele din urmă renunță, alegând izolarea: „Trăind în cercul vostru
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 by http://confluente.ro/vavila_popovici_1484407891.html [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
între limitele respectului. Are un fiu de doisprezece ani, pe Alexandru George. În mirarea ochilor doctoriței, fiul crește zi cu zi, e tot mai mândru, frenetic în a se deveni pe sine, în a-i fi doctoriței împlinirea cea mai străbătătoare spre ideal. Alexandru George este culegătorul, roditorul, dăruitorul iubirii pentru doctoriță, este rostul pentru care ea își atribuie cu totală dăruire tribulațiile vieții sale. E un voinic frumos, pe care îl adoră ! Nu-i nevoie de nicio predilecție pentru sentimentalism
UN MEDIC AL UMANULUI ŞI ADORABILULUI OMENESC de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1007 din 03 octombrie 2013 by http://confluente.ro/Dr_luminita_marilena_pascari_aurel_v_zgheran_1380813434.html [Corola-blog/BlogPost/352338_a_353667]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, „mergător”); verbe duse până la mărimea nominală („înainte-mergătorii”). Vorba poetică are multă cumpătare nu doar în ceea ce privește alegerea cuvintelor. Indícii conțin și sistemul tehnic verbal (cu cotituri ale diatezelor, modurilor, timpurilor, persoanelor) sau cel al substitutelor - în special în jocul claselor pronominale
POEZIE DE TAINĂ SEMNATĂ VASILE GRIGORE LATIŞ de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 187 din 06 iulie 2011 by http://confluente.ro/Poezie_de_taina_semnata_vasile_grigore_latis.html [Corola-blog/BlogPost/367051_a_368380]
-
însușiri. El a fost și este un ORFEU al românilor, câtându-le suferințele, iubirile și dorurile lui ancestrale. Muzicalitatea versurilor lui este intraductibilă, cantabilitatea lor alunecă spre bocet și romanță. Rămânând un magister perpetuus pentru noi, Eminescu se identifică cu Luceafărul străbătător de timp și spații, „ aceste lumi eterne”, care nu pot fi înnegurate de trecerea timpului. El stă alături de Homer, Shachespeare, Gothe, Dante, Pușkin, Hugo etc, săltând poporul român din mocirla timpului. Vizionarismul său asupra nației a fost și a rămas
EMINESCU-125 DE ANI DE LA INTRAREA ÎN NEFIINŢĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1261 din 14 iunie 2014 by http://confluente.ro/Ion_ionescu_bucovu_1402752272.html [Corola-blog/BlogPost/365476_a_366805]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, ... Citește mai mult „Să le dai o soartă tuturor acestor lucruri tăcute. Să / le-nveți mai străine să fie, mereu mai străine, / și despărțite, și una cu noi: tot stele mărunte / până unde marea cea mare se-ntinde. Lasă-le
ANGELA MONICA JUCAN by http://confluente.ro/articole/angela_monica_jucan/canal [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, ... XIV. SEMNELE DISTINSE ALE GLACIALULUI ȘI ALE BLÂNDEȚII, de Angela Monica Jucan, publicat în Ediția nr. 185 din 04 iulie 2011. Cuib de amintiri presărat cu stele, / dă-mi potecile să mă-ncing cu ele, / dă-mi biserica noastră din
ANGELA MONICA JUCAN by http://confluente.ro/articole/angela_monica_jucan/canal [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
că te-ai gândit la Baudelaire, într-o ipostază fluida, de corespondență luciferica a stărilor, a cauzelor și efectelor lirismului, poate ale versului. Ochiul cititor se solidarizează cu versul, cu coloanele iambului, cadențându-se pentru primirea armoniilor de substanță, cantului străbătător abisurilor, dar și pentru primirea pierderii de sine consimțite, a căutării în întâlnire, sursa de ecouri. Reincarnarea eului liric se abandonează, cititorul, modest deodată, caută un alt cititor: dualitatea cheamă o unitate superioară a doi cititori și doi autori ce
BAUDELAIRE ŞI POEŢII ROMÂNI -INDOEMINESCOLOGY de GEORGE ANCA în ediţia nr. 2359 din 16 iunie 2017 by http://confluente.ro/Eveniment--Comemorari/george_anca_1497600283.html [Corola-blog/BlogPost/340064_a_341393]
-
pentru tine!/ Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă! [...] Și poate că nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ străbătător durerii.” Pasiuni și despărțiri, poetul devine dezamăgit și dezamăgirea a dat limbii românești o capodoperă - Luceafărul, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar, în cele din urmă renunță, alege izolarea: „Trăind în cercul
163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/163_de_ani_de_la_nasterea_lui_eminescu_vavila_popovici_1358205476.html [Corola-blog/BlogPost/342343_a_343672]
-
nesfârșite. Tablouri de edificii umane sau ale naturii survin în prim-plan, se expun în bogăția delirantă a propriei ființări după care se retrag în câmpuri secunde, lăsând altor peisaje, avantajul ieșirii întâmpinante, proiecției în față, în câmpul deschis privirii străbătătoare. Precum în dimensiunea zilei, ochiul privește spectacolul vieții, tot astfel, conștiința religioasă diurnă între-zărește transcendența. Revelația prezenței însoțitoare a zeului solicită ochiul teluric, privirea abisală a sufletului uman credincios, apelează acea vedere ce se deschide din interior spre adâncurile de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
bineînțeles, firește, fără îndoială, fără doar și poate, negreșit, sigur: „Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.” (M. Eminescu, I, p. 141); „Și poate că nici este loc/Pe-o lume de mizerii/ Pentr-un atât de sfânt noroc/Străbătător durerii.” (Ibidem, p. 185) • ipoteza (probabilitatea): probabil, poate, pesemne, posibil, se vede; • irealul: mai, aproape, cât pe ce: „A venit un zburător/Și strângându-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor...” (M. Eminescu, I, p. 80) • aparența: parcă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pesemne îl preced în mod direct sau prin intermediul conjuncției că sau să: „Poate-am visat ceva rău și-am uitat”. (N. Labiș, 167) „Și poate că nici este loc / Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc / Străbătător durerii!” (M. Eminescu, I, p. 185) Observații: Când sunt urmate de conjuncție, aceste adverbe sunt considerate în diferite studii de specialitate adverbe predicative. Pe această poziție se situează și G.A. (Vezi ediția a II-a, 1966, vol.I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pot fi: a. fraze: „Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec, poate, Prea am uitat pe Dumnezeu Precum uitarăm toate, Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii!” (M. Eminescu, I, 185) b. propoziții nondependente: „Ca toamna cea târzie e viața mea acum și cad Iluzii ca și frunze pe undele de vad.” (M. Eminescu IV, 432) c. constituenți sintactici, de diferite dezvoltări, purtători ai unor funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai încolo, asistând la căderea Imperiului Roman, în India, China, în America alături de Columb, sub numele de Juan Esperendios. Este, rând pe rând, amant pasional sau disperat, victimă a unor tentative de asasinat ș.a.m.d. Vorbește toate limbile pământului, străbătător prin timp și spațiu, locuind în inima miturilor și a visului omului, fiind, rând pe rând, instigator și hoț la drumul mare (în ceata lui Baraba), soldat, marinar, negustor, prim-ministru, bancher, voiajor, filosof, tovarăș de drum cu Rimbaud prin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mă năpădesc prea multe deodată și tocma prin aceasta-mi precurmă cuvîntarea și îmi nădușă graiul. Cinstiți cetitori, iubiți români, iată o îngrijire nouă, un dar deosibit, o facere de bine neprețuită, o priveghere, o pronie părințască cu ochi ageri străbătătoare asupră-ne și la toate lipsele și trebuințele noastre! Lățirea științelor și a cunoștințelor, împărtășirea ideilor la toate plasele de oameni! strigă astăzi toate națiile, toate stăpînirile cele înțălepte și părințești; mijloacele la aceste sînt cărțile, literatura, scrierile periodice lățite
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
de suferință evocate aici transformă, metamorfozeză profunzimile conștiințelor afectate de ele? În ce sens? Le conferă, oare, profunzimea unei lucidități născută din agonie și tensiuni paroxistice? Pe fundalul și întru această profunzime îndurerată, cum evoluează dorința de asumare a transcendenței străbătătoare? Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței Experiența suferinței ni se prezintă, cel mai adesea, ca un crepuscul existențial, ca o breșă-sincopă în fluxul normalitații cotidiene. Asistăm, în cazul acestei experiențe, la survenirea a două tipuri speciale de percepție. Astfel cel care
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Privind spre trupul lipsit de spirit al celui în care ne-am investit conviețuind în echilibrul compatibilităților profunde, ceea ce ne reține privirea întru deprimantă atenție este chipul său deflorat de viață și eclipsat de albastrul disoluțiilor ce-și încep topirea străbătătoare până în albul scheletic al corporalității. Acest chip ne apare stins, paralizat în ultima clipire de viață, închis și pietrificat în sfera acelui moment final când ținta spre care începea să-și fixeze privirea interiorității s-a deschis asemeni unui vârtej
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
lui P. învederează propensiuni expresioniste. Potrivit propriei declarații, insidios autopersiflantă (din Iubiți-vă pe tunuri, 1981), stilul efuziunilor sale e un „romantism desuet și expresionist”. Nu atât stilul, cât atitudinea situează o parte a acestei poezii în prelungirea expresionismului. Prezumtivul străbătător al infiniturilor deploră, asemenea atâtor confrați neoexpresioniști, stingerea, în mileniul nostru „târgoveț”, a „rasei” cântăreților: „O, disperații cântăreți,/ ce rană veche îi apasă? / Într-un mileniu târgoveț / se stinge blând această rasă” (Cântăreții disperați), constată consternat că, fiind „bombardat” cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
scrisă în noapte fierbinte și calmă"; "un astru/ văzut - nevăzut, în albastru 12" călăuzește imposibila apariție a ceea ce totuși începe, se așază într-un început nevăzut. Stă chiar în natura diafanului să facă posibil - vizibil-invizibil - semnul arătător prin transparența lucrurilor, străbătător "în simplu albastru, în simplă lumină 13". Cu alte cuvinte, o distanță nevăzută care dă de văzut, în ascunsul străluminat, deschiderea lăuntrică a manifestării. Căci calea lactee abia ghicită, astrul incert nu strălucesc în cuvântul poemului, ci în necuvântul ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sfredelea mai aprig în surul minereu/ De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă.// Fier stins părea alături scânteietorul plai/ Și searbădă a zării lumină rubinie/ Când prin împăturarea de neguri străvedeai/ Regească și senină și amplă armonie" (Ixion). Intuiția străbătătoare prin negurile "împăturate" este străvedere, căutare înfrigurată a formei 14. Tot ce prinde a se înființa ia trup, ființând se formează, ia forma însăși a mișcării spre ființă. Ca atare sunt forme în mișcare, mișcate de energia vitală pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
practic, nu are alt statut decât asemănarea și nu "realitatea" însăși în esența sa"3. Fiecare element al acestei antinomii face imagine prin sine însuși, dar imaginea adâncă e dată abia de semnificabilul inaparent, întrevăzut în înțelegerea intuitivă a luminii străbătătoare care, legând vizibilul de invizibil, luminează cuvântul însuși, potențându-i expresivitatea 4. Astfel încât "fiecare cuvânt are dublul său de imagine ca un dublu de lumină", cuvânt-imagine care "vede el însuși și face să se vadă prin el"5, se dă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din perspectiva inversă a unui ochi care își deschide unghiul de vedere în interior: "Amăgit munte, mări în sus,/ Când pietre adormite pe prunduri,/ Albastre în năluca soarelui,/ Pur, te mânjesc". Transparența transpersează, dar e totodată traversată, străpunsă de vederea străbătătoare 3. O oglindă a trecerii în care, pentru a fi văzute, imaginile răstoarnă inaparentul, îl desfășoară în chipul invers al manifestării 4. Nu surprinde, în acest peisaj mișcat, faptul că muntele reconfigurează pe verticală mările, adâncul acestora fiind răsfrânt ascensional
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inimaginabil al lumii înseamnă a vedea altfel lumea și chiar, poate, a înțelege altfel decât a vedea. Cel ce strânge cerul în palme nu vede o imagine a cerului; îl cuprinde în transparența propriului conținut, în distanța crescută în sensul străbătător prin roua adâncă ce umple trandafirii cerului. Ceea ce este acolo apare acum aici, între marginile cerului ca și între palmele adunate. Se deschide în limitele fertile ale acestei adunări, în locul predilect al reculegerii. Iar ceea ce iese la vedere este posibilul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care se profilează complet acele făpturi și ținuturi din lumea imaginară, care licăresc doar imperfect prin lumea reală" (F. W. J. Schelling, Sistemul idealismului transcendental, Editura Humanitas, București, 1995, pp. 307-308). 3 În acest sens vorbește Marin Tarangul despre actul străbătător al privirii care creează poeticul, despre "dreptul natural al privirii și privilegiul poeziei atunci când se recunoaște ca o faptă cuvântătoare a privirii": "cuvântul, ca inteligență numitoare, este mai redus decât substanța vizionară pe care văzul o poate străbate. Și chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]