37 matches
-
soare, vertical, călare pe Hipogrif; se întreține cu Iormorogul, cea mai veche creatură din rezervație, ființă cu două fețe, patru mâini, patru picioare, bisexuală asemenea androginului platonian care a supraviețuit potopului, fără a fi urcat în corabia lui Noe. Ambii străbătători ai grădinii mitice, bărbatul și femeia, intuiesc mutațiile suferite de specimenele zoologice, cândva năzdrăvane. Acestea au devenit propriile lor caricaturi, prin necredința în ele a oamenilor. Reîntâlnirea lor, chiar și în ipostaza degradantă, are darul, pentru povestitor, de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru tine!/ Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă! [...] Și poate că nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ străbătător durerii.” Poetul devine dezamăgit și acest sentiment - dezamăgirea - a dat limbii românești o capodoperă - „Luceafărul”, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar, în cele din urmă renunță, alegând izolarea: „Trăind în cercul vostru
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
ascuns sub orizon Tumultul surd de glasuri mereu mai tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Și nu știu ce amestec de-arome și zăduf Topea orice făptură în marea nuntă-a firii. Plămade răzlețite în nouri mici de vată Se prelingeau de-a lungul plăpândului țesut Iar rodnicia florii sorbea, cutremurată, Și-n somn prelung un umed, străbătător sărut. Din cupele tivite ori zdrențuite-n spume, Din rodul în dospire se desfăcea trândav, Un vis de desfătare, un vis sătul și grav De lucruri presimțite abia, dar fără nume. Încât, cu pași nesiguri, cu trupul dus agale Și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, „mergător”); verbe duse până la mărimea nominală („înainte-mergătorii”). Vorba poetică are multă cumpătare nu doar în ceea ce privește alegerea cuvintelor. Indícii conțin și sistemul tehnic verbal (cu cotituri ale diatezelor, modurilor, timpurilor, persoanelor) sau cel al substitutelor - în special în jocul claselor pronominale
POEZIE DE TAINĂ SEMNATĂ VASILE GRIGORE LATIŞ de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 187 din 06 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367051_a_368380]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, ... Citește mai mult „Să le dai o soartă tuturor acestor lucruri tăcute. Să / le-nveți mai străine să fie, mereu mai străine, / și despărțite, și una cu noi: tot stele mărunte / până unde marea cea mare se-ntinde. Lasă-le
ANGELA MONICA JUCAN [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
trebui să-l știe preabine. Suprimându-l. Păstrându-l.” Muzicalitate de gust, sobră, stăpânită, săvârșită a capella. Rimă inutilă. Versurile, strofele inegale. Ritmul - nefestiv. Dinamicii i se suprimă, adesea, energia, lăsându-i-se numai calitatea - adjective formate de la verbele mișcării („străbătător”, ... XIV. SEMNELE DISTINSE ALE GLACIALULUI ȘI ALE BLÂNDEȚII, de Angela Monica Jucan, publicat în Ediția nr. 185 din 04 iulie 2011. Cuib de amintiri presărat cu stele, / dă-mi potecile să mă-ncing cu ele, / dă-mi biserica noastră din
ANGELA MONICA JUCAN [Corola-blog/BlogPost/367135_a_368464]
-
însușiri. El a fost și este un ORFEU al românilor, câtându-le suferințele, iubirile și dorurile lui ancestrale. Muzicalitatea versurilor lui este intraductibilă, cantabilitatea lor alunecă spre bocet și romanță. Rămânând un magister perpetuus pentru noi, Eminescu se identifică cu Luceafărul străbătător de timp și spații, „ aceste lumi eterne”, care nu pot fi înnegurate de trecerea timpului. El stă alături de Homer, Shachespeare, Gothe, Dante, Pușkin, Hugo etc, săltând poporul român din mocirla timpului. Vizionarismul său asupra nației a fost și a rămas
EMINESCU-125 DE ANI DE LA INTRAREA ÎN NEFIINŢĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1261 din 14 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365476_a_366805]
-
între limitele respectului. Are un fiu de doisprezece ani, pe Alexandru George. În mirarea ochilor doctoriței, fiul crește zi cu zi, e tot mai mândru, frenetic în a se deveni pe sine, în a-i fi doctoriței împlinirea cea mai străbătătoare spre ideal. Alexandru George este culegătorul, roditorul, dăruitorul iubirii pentru doctoriță, este rostul pentru care ea își atribuie cu totală dăruire tribulațiile vieții sale. E un voinic frumos, pe care îl adoră ! Nu-i nevoie de nicio predilecție pentru sentimentalism
UN MEDIC AL UMANULUI ŞI ADORABILULUI OMENESC de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1007 din 03 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352338_a_353667]
-
și pentru toți”. Guicciardini ne dezvăluia latura tristă a patriotismului: “Tot ce a fost în trecut și e și în prezent, va fi și în viitor; căci se schimbă doar numele și înfățișarea lucrurilor, astfel încât cel care nu are ochiul străbătător nu le recunoaște, nici nu știe să tragă învățăminte sau să judece plecând de la asemenea observație. Toate cetățile, toate statele, toate regatele sunt pieritoare; fiecare lucru, fie prin însăși firea lui, fie prin accident, se sfârșește sau își găsește capătul
Națiunea, eterna iubire… () [Corola-blog/BlogPost/339971_a_341300]
-
că te-ai gândit la Baudelaire, într-o ipostază fluida, de corespondență luciferica a stărilor, a cauzelor și efectelor lirismului, poate ale versului. Ochiul cititor se solidarizează cu versul, cu coloanele iambului, cadențându-se pentru primirea armoniilor de substanță, cantului străbătător abisurilor, dar și pentru primirea pierderii de sine consimțite, a căutării în întâlnire, sursa de ecouri. Reincarnarea eului liric se abandonează, cititorul, modest deodată, caută un alt cititor: dualitatea cheamă o unitate superioară a doi cititori și doi autori ce
BAUDELAIRE ŞI POEŢII ROMÂNI -INDOEMINESCOLOGY de GEORGE ANCA în ediţia nr. 2359 din 16 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340064_a_341393]
-
de la Răsărit. În atare condiții, în funcție de amploarea pierderilor teritoriale și materiale intervenite, de grozăvia dramei a milioane de cetățeni, în marea lor majoritate - români, precum și în dependență de derularea însăși a evenimentelor sau de consecințele lor vaste și profunde, departe străbătătoare în timp, unele nefiind nici până astăzi stinse ori corectate, 1940 a ajuns să se confunde dintru bun început cu anii fatidici ai trecutului nostru, netăgăduit unul dintre cei mai sumbri ai întregii istorii naționale. Este bine să reținem, în
BASARABIA ŞI IAR BASARABIA! () [Corola-blog/BlogPost/340025_a_341354]
-
pentru tine!/ Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă! [...] Și poate că nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ străbătător durerii.” Pasiuni și despărțiri, poetul devine dezamăgit și dezamăgirea a dat limbii românești o capodoperă - Luceafărul, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar, în cele din urmă renunță, alege izolarea: „Trăind în cercul
163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342343_a_343672]
-
na Papadat-Bengescu pornește oricând de la una din numeroasele contingențe ele vieții. Un gest, o privire, nemișcarea chiar, îi dă prilejul de a săpa în adâncime, adânc, până la ultimele straturi etice ale ființei nostre, purtând cu sine, în conturnația scoborâtoare, lumina străbătătoare a scafandrierului: inteligența sa. Fărâmele neînsemnate ale existenței capătă un înțeles; absurdul se motivează. E o competiție proprie sufletului modern. TUDOR VIANU Operă de maturitate, ciclul Hallipilor închide între coperțile sale toate datele experienței cuprinse în „documentele sufletești” din volumele
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
lui P. învederează propensiuni expresioniste. Potrivit propriei declarații, insidios autopersiflantă (din Iubiți-vă pe tunuri, 1981), stilul efuziunilor sale e un „romantism desuet și expresionist”. Nu atât stilul, cât atitudinea situează o parte a acestei poezii în prelungirea expresionismului. Prezumtivul străbătător al infiniturilor deploră, asemenea atâtor confrați neoexpresioniști, stingerea, în mileniul nostru „târgoveț”, a „rasei” cântăreților: „O, disperații cântăreți,/ ce rană veche îi apasă? / Într-un mileniu târgoveț / se stinge blând această rasă” (Cântăreții disperați), constată consternat că, fiind „bombardat” cu
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
fi putut să steie. Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec poate, Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate. Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii! {EminescuOpI 186} CÎND AMINTIRILE... Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. De-asupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea cespune poetul în versurile: Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii... 14. Pesimismul și optimismul sunt adevăruri relative. Viața nu e nici bună, nici rea în sine. E cum o simți - și nimic alta. 15. Moartea prin sinucidere e tot atât de "determinată" ca șiorice moarte, ca și moartea de cancer. Moartea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de suferință evocate aici transformă, metamorfozeză profunzimile conștiințelor afectate de ele? În ce sens? Le conferă, oare, profunzimea unei lucidități născută din agonie și tensiuni paroxistice? Pe fundalul și întru această profunzime îndurerată, cum evoluează dorința de asumare a transcendenței străbătătoare? Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței Experiența suferinței ni se prezintă, cel mai adesea, ca un crepuscul existențial, ca o breșă-sincopă în fluxul normalitații cotidiene. Asistăm, în cazul acestei experiențe, la survenirea a două tipuri speciale de percepție. Astfel cel care
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Privind spre trupul lipsit de spirit al celui în care ne-am investit conviețuind în echilibrul compatibilităților profunde, ceea ce ne reține privirea întru deprimantă atenție este chipul său deflorat de viață și eclipsat de albastrul disoluțiilor ce-și încep topirea străbătătoare până în albul scheletic al corporalității. Acest chip ne apare stins, paralizat în ultima clipire de viață, închis și pietrificat în sfera acelui moment final când ținta spre care începea să-și fixeze privirea interiorității s-a deschis asemeni unui vârtej
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
din 1883, așadar, intenționalitatea auctorială este cea a Poetului, și nu a lui Maiorescu, editorul ce-a avut doar curajul istoric de a gira ediția. Este vorba, ne spune N. Georgescu, de un volum inițiatic al celui ce, spre deosebire de Dante, străbătător prin abisala ficțiune doctrinară și religioasă, s-a lăsat străbătut de cele trei ipostaze ale ispășirii și mântuirii creștine: Iad, Purgatoriu, Rai. După o sută de ani de textologie, primordial este textul eminescian ca voință auctorială, iar nu textul în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mai încolo, asistând la căderea Imperiului Roman, în India, China, în America alături de Columb, sub numele de Juan Esperendios. Este, rând pe rând, amant pasional sau disperat, victimă a unor tentative de asasinat ș.a.m.d. Vorbește toate limbile pământului, străbătător prin timp și spațiu, locuind în inima miturilor și a visului omului, fiind, rând pe rând, instigator și hoț la drumul mare (în ceata lui Baraba), soldat, marinar, negustor, prim-ministru, bancher, voiajor, filosof, tovarăș de drum cu Rimbaud prin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
O. Cotruș) mi se pare imposibil de dovedit din moment ce, chiar de la debutul poetic, un genial artist al cuvîntului și un mare critic (I. L. Caragiale și G. Ibrăileanu) au susținut publicarea sonetelor în care Panait Cerna, el însuși poet, intuia valori străbătătoare ale timpului: "Băiatul dumitale e un talent remarcabil [...]. Trecutul nostru tot înviat în cîteva rînduri! O parte din puternicul d-tale talent a trecut în odrasla d-tale, luînd o formă proprie și făgăduind flori, care nu se scutură niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
homeriza va să zică a atribui unui substantiv un atribut care să-l izoleze de toate celelalte în toată frumusețea lui. luna răsăritoare din valuri " stăpânitoare de ape 143 {EminescuOpXV 144} zorii prevestitori de ziuă amurgul " de noapte verbul e activ corăbii străbătătoare de ape " lunecătoare pe ape " împingătoare de valuri luceafăr răsăritor din noapte soare măsurător de vremuri ["CEL CE CÎNTĂ... "] 2261 Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți. ["SINGURUL LUX... "] 2267 singurul lux pe care crede a
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
înalță. M-am așezat pe o bancă. în seara aceea avea să se termine infernul de la Budila. Chiar de a doua zi, singurătatea mea, altădată atât de temută, dar acum ciudat de ispititoare, avea să redevină completă. Voi fi iarăși străbătătorul locurilor virane, al stradelelor uitate, al piațetelor încremenite în soare și praf, voi urca iarăși pe scările blocurilor vechi, voi descoperi din nou, în cartiere neumblate, stranii grupuri statuare... Voi avea iarăși senzația că am mai fost pe-acolo, că
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mă năpădesc prea multe deodată și tocma prin aceasta-mi precurmă cuvîntarea și îmi nădușă graiul. Cinstiți cetitori, iubiți români, iată o îngrijire nouă, un dar deosibit, o facere de bine neprețuită, o priveghere, o pronie părințască cu ochi ageri străbătătoare asupră-ne și la toate lipsele și trebuințele noastre! Lățirea științelor și a cunoștințelor, împărtășirea ideilor la toate plasele de oameni! strigă astăzi toate națiile, toate stăpînirile cele înțălepte și părințești; mijloacele la aceste sînt cărțile, literatura, scrierile periodice lățite
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]