6,493 matches
-
lacrimile unor spectatoare italiene. 30 de minute pauză. Două soprane dramatice în rochii de seară foarte decoltate fac să zornăie ferestrele sălii, devenite neîncăpătoare pentru un volum de decibeli de un asemenea calibru. După hopul muzical trecut cu brio în strigătele de bravo-bravissimo ale unor veritabili melomani, a doua parte a recitalului a fost susținută de poeții Claudiu Komartin - dicția lui românească impecabilă a implementat în memoria multor spectatori, cel puțin pentru o seară, versul: ,nici hrană, nici sex, nici durere
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Despina Petecel), culori orchestrale în Oedipe (Mihaela Caranica Fulea), lectura în termenii psihanalizei, termeni ,tabu" ca Eros și Thanatos (Marin Marian). Cei trei recidivează cu reflecțiile despre operă, cum spuneam, pe paliere autonome. Cândva au fost simboluri arhaice ,lumina și strigătul"; două modalități de percepere a mitului Oedipe - comparație cu compozitorul german Wolfgang Rihm; geografii psihanalitice ale sentimentalismului și idilismului enescian. Dar receptarea psihanalizei în România îmi pare de mică anvergură. Altă față a Oedipului, mai populară, la Dumitru Avakian: ultima
Permanențe by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/11260_a_12585]
-
acrobație, nici un număr de prestidigitație sau de telepatie. (Astăzi, după ce au trecut peste trei lustri, încep să suspectez că înainte de a intra în scenă schimbasem deja mesaje telepatice cu o bună parte din auditoriu.) De la galerie a izbucnit deodată un strigăt care m-a surprins: ,Trăiască Luis Carlos Prestes!"(revoluționar brazilian, n.n.). O voce de la balcon a replicat: ,Provocare! Provocare!" Și a început învălmășeala. La parter capetele se întorceau dintr-o parte într-alta, înapoi, în sus... Polițiștii verzi se agitau
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
dacă ești obligat să inspiri numai ce expiri mori în cele din urmă sufocat. Nu sînt niște nelegiuiți, niște descreierați, artiștii care-și uită țara și mama și limba maternă - ei vor să se salveze de la moarte. Ce altceva sînt strigătele acuzatoare ale lui Thomas Bernhard, ale Elfriedei Jelinek, ale lui Emil Cioran și ale cîtor voci care nu ajung pînă la noi și eu ce fac aici, strig pe limba mea despre mine și despre lipsa mea de aer în
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
Își fac blog, pentru că trebuie să presteze și ei. Dar și blog-ul este neprietenos și nerecunoscător. Poate scoate cu ușurință la vedere fel de fel elucubrații învățate prin școli și de prin cărți prost înțelese. În loc să ne revolte până la un strigăt ultim bătaia de joc a politicienilor, noi, în mod serafic, suntem enervați de fel de fel de ziariști fruntași pe ramura. Păi cum să mai cred eu în intelectuali prea învățați și mai puțin doritori de înțelepciune. Tot timpul mă
Pamflet gastric by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82884_a_84209]
-
despre Revoluție. Albumul cuprinde între copertele sale o mărturie care este cu atât mai grăitoare, cu cat sursele ei stau sub specia efemerului: autorii au copiat sloganurile vopsite sau sprayate pe zidurile, vitrinele și gardurile din București, au transcris fonetic strigătele coloanelor de revoluționari, au mers la cimitir și au înregistrat bocete, au adunat, pe scurt, tot ceea ce ținea de vocea brută și neșlefuita a străzii. I-a interesat mai puțin cine a furat Revoluția și au salvat clipă. Albumul s-
Ciorapel by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83014_a_84339]
-
Dragoș Bucurenci Florin Dumitrescu preia drapelul de luptă împotriva fandacsiei francofone, iar Cristina Foarfa publică un grupaj cu opiniile celor doi contestatari pe Metropotam. Și tot pe Metropotam, propune un strigăt de luptă: VIVE LA FUCKOFONIE! M.V. și l-ar imprimă pe tricou, cu rezervă “dar nu mai sînt nici destul de tinar, nici suficient de cool pentru asta...” Până una alta, în Bucureștiul părăsit de liftele bugetare se circulă neașteptat de
“Merde alors” reloaded by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83051_a_84376]
-
pomenire, în “buricul” târgului... Rămâne de văzut cine se solidarizează cu mine! Florin ok guys bravo (va aștept răspunsurile la scornelius și vă mulțumesc de pe acum). acum încă un pas: următorul monument să fie comandat graffito-stenciliștilor. revoluționarii și-au scris strigătele pe pereți, graffititul e o formă de exprimare apărută atunci, în mod spontan. prin urmare... http://blog.hotnews.ro/noul-monument-al-revolutiei-va-fi-comandat-artistilor-urbani.html http://textier.blogspot.com/2006/11/mzgleala-i-nuiaua.html
Cum vad eu tzeapa by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83040_a_84365]
-
elementelor cotidiene (inofensive). Numite cu o voluptate abia vălurita de tristețe, ele induc satisfacția operației contabilicești, ca o formă de calmare șui generis. Banalul se ritualizează. Abia prin filtrul acestuia își fac curaj să răzbată unele pulsații afective mai vii, "strigătele" inimii care, pe fondul molcom-rafinat, capătă aerul unor bijuterii pe un suport de catifea. E adevărat că stăpînirea de sine (psihică și scriptica) a poetului nu e chiar omogena. Evitînd răceală unei placidități compacte, a unui exces de lividitate stilistica
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
se întîlnească amîndoi, Vasile Gorduz și Ioan Alexandru, dacă nu cărînd aceeași povară pe umeri și stînd cu ochii ațintiți către același bulgăre de foc din geana orizontului. Ioan Alexandru s-a pornit din hățișurile unui ținut poetic sălbatic, din strigătele de revoltă ale vieții tinere și ale sîngelui incadescent, iar Vasile Gorduz din sufletul materiei primare, gemînd încă sub povara geologiei, și amîndoi au luat pieptiș, pe căi diferite, dar pe un traseu unic, urcușul spiritual sprijinit pe un sens
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
de vid" ai ființei, chiar dacă insidios inflorescent (copacul cu care se identifică autorul nu reprezintă decît un simbol al fixării, al încatenării solemne în biologie): "O nemiloasă parcă ursi crîncena caznă,/ departe-s de cetate și de orice drum./ Un strigăt sînt, și deznădejde,/ ar fi tîrziu de-acum un ajutor să vină;/ nici cîinii nu-s, gonesc pe undeva urmîndu-ți ciuta.// Se duce ziua sau în ochi coboară bezna?// Dar ce-i cu-aceste ramuri zvelte/ care-mi cresc din
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
salturile lor îndrăznețe abia mișcă aerul...// Dar capcanele-ntinse și-au făcut datoria...// Adun la un loc regeștile fiare/ și le-nvăț, fără teamă de colții lor,/ să facă acrobații, tumbe ca-ntr-un circ,/ ascultînd apoi, după fiecare număr,/ strigătele mulțimii:/ - Fantasmagorii! Fantasmagorii!" (Anestezie /I/). Obiectivat, la un moment dat, în chip de monument, poetul se tînguie: "Cel mai adesea mă văd ca pe o structură ratată,/ acoperită de praf într-un colț al Marelui Atelier" (ibidem). Sau: "Apropie-te
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
cifrelor/ ne rotim printre ele pe lîngă muribunzii din varul pereților/ purtăm haine cu tivuri de ceară/ casele se vestejesc în vid devin oasele unui oraș mort" (ibidem). Ca și: "mîine va fi o zi/ ca o batistă tîrguită în strigătul călăilor" (ibidem). Astfel dezordinea, descompunerea, extincția capătă, ca la Arghezi, un sens antimoral. E o viziune în contrasens cu ethosul. Dar nu numai Arghezi e vizibil tangent la această producție a crizei, descentrată din pricina dezechilibrării spiritului, ci și Ion Caraion
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
000 euro este, și la un calcul elementar, complet nerealistă. Ea abia dacă poate acoperi turnarea, în cazul în care această activitate nu este asigurată cumva gratis de către Șantierul naval din Galați, unde această operațiune urmează să se facă. Dar strigătele de uimire și de mînie proletară din anumite ziare, strigăte lansate, în mare parte, din goana cîte unui Jeep ceva mai scump decît dreptul de autor estimat pentru Buculei, dovedește fie o nepricepere crasă, fie o rea-voință inexplicabilă, fie o
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
Ea abia dacă poate acoperi turnarea, în cazul în care această activitate nu este asigurată cumva gratis de către Șantierul naval din Galați, unde această operațiune urmează să se facă. Dar strigătele de uimire și de mînie proletară din anumite ziare, strigăte lansate, în mare parte, din goana cîte unui Jeep ceva mai scump decît dreptul de autor estimat pentru Buculei, dovedește fie o nepricepere crasă, fie o rea-voință inexplicabilă, fie o continuare a escrocheriei mediatice pe care acestea au dovedit-o
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
spre a recurge la un termen lovinescian. "Goana mult prea disperată după avangardă", acea poftă, ținînd de snobism, a unor persoane mai cu seamă din mediul academic și mai cu seamă tinere de a-și însuși cu orice preț ultimul strigăt al Modei de la Paris sau de la New-York, nu i se prezintă d-lui Nemoianu "ceva prea sănătos". O asemenea atitudine de imitație servilă ocultează "capacitatea de a selecționa treptat ce se întîmplă". Ea ne face să pierdem din vedere că
Un româno-american (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14900_a_16225]
-
această pictură pare a o dezvălui tot mai mult în ultima vreme, Marin Gherasim rămîne în continuare un voluptuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănțuit ca altădată, ci unul care a descoperit, după îndelungi exerciții, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă. Dar performanța pictorului Marin Gherasim nu stă doar în consecvența viziunii sale și în încrederea desăvîrșită în eficiența ei spirituală, ci și în capacitatea
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
lui Gellu Naum cu ingeniozități eludate, absurdități urmuziene timid închegate în subpămînta de la capătul "puterii (omenești)": "Am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adîncul pămînturilor sterpe". Nu lipsește oniricul estetic și nici expresionismul din pînzele lui Munch, cu același strigăt al angoaselor deformante: "și chiar cu o cutie goală de conserve în gură sînt gata să urlu/ și chiar cu o bombă în măduva șirei spinării sînt gata să urlu". Colajul și intertextualitatea comprimă în versurile lui Virgil Mazilescu "citate
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
focar de reminiscențe". Sub eminesciene "stele reci", "ureche de cîine întinsă" pare atentă la pașii "celor încă nenăscuți", migrați dinspre Nichita Stănescu, iar "ecoul lejer" din Saint-John Perse izbește țărmul "grecilor zgomotoși", spre a se amesteca "cu muzici sublime, cu strigăte" din poezia lui Constantin P. Kavafis. Ca un cameleon bolnav ce caută parcă într-adins să ia culoarea dilemelor existențiale insurmontabile și destructive, poezia lui Virgil Mazilescu dansează preț de un pas, doi și cu proza lui J.D. Salinger: "Ce
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
4. Versul cel mai patetic În totală contradicție cu o seamă de elemente reliefate mai sus - adoptarea "metrului antic", caracterul vădit conceptual, ariditatea vocabulelor care-l compun, ambiguitatea expresivă - acest vers eminescian se prezintă ca unul dintre cele mai patetice strigăte ale unui om mistuit de văpăile iubirii. De îndată ce pragul primului vers a fost depășit elanul dolent al amorului se dezlănțuie, capătă accente puternice, disperate; figurația mitologică începe să aibă rolul de a potența imaginea suferințelor generate de Eros. Iubirea este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
al unui Cătălin oarecare, ci de pasiunea devastatoare pe care o încearcă numai un Hyperion, dispus să-și cedeze nemurirea pentru o clipă de iubire omenească. Sfârșitul acestui patetism debordant, temperat doar de ritmica solemnă pe accentele căreia sunt scandate strigătele de durere, constituie o abia mascată reluare a strofei care încheie lungul poem "Luceafărul". Și în unul, și în celălalt poem, criticul I. Negoițescu ar zice că un Eminescu plutonic a fost cenzurat de un Eminescu neptunic. Cu alte cuvinte
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
pe care ne-am dori-o în Franța, unde publicul de elită este rezervat și se teme de ridicol"). Se poate însă trăi fără întrebare, adică fără meditație, reflecție, într-un permanent refuz al tenebrelor? Astăzi, după șase decenii de la strigătul de alarmă al scriitorului, lumea își dă seama că se poate - dar ce fel de viață e aceasta? O viață permanent amenințată - nu numai de automatizare, de "idealul tradiției instantanee", de "lumea banilor si a randamentului imediat", de "cortina de
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
ludicul și cîte altele. Mai toate cu numitorul comun că ne caracterizează pe noi balcanicii, românii, mioriticii etc. Iar cînd în sfîrșit renunță la tonul catastrofic la modă, Dan C. Mihăilescu emite un eseu de desprindere superior-ironică: "Catastrofismul e ultimul strigăt al modei". Și asta după ce a fost o voce puternică în corul catastroficilor. Moda tineretului teribil al anilor '30 a produs malformații mai mult decît amuzante în critica noastră. Să ne gîndim că și Eugen Simion a scris de curînd
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
distopiile mai sus citate, toată povestea aceasta este o îndrăzneață tentativă de demistificare a filmului horror, o parodie declarată chiar din prima secvență, care se petrece pe platoul de simulare filmică a unei imense corporații care produce, captează și înmagazinează strigăte de spaimă ale copiilor speriați de monștrii anume trimiși să le calce pragul în timpul nopții. Întreg potențialul de energie astfel dobîndit este administrat cu scrupulozitate de către cei ce diriguiesc Monstropolis. Un adevărat megalopolis a cărui turnantă este ușa, simbolizînd ca
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
și salturile revoluționare, mai mult sau mai puțin sîngeroase, au o mare putere de impact și impresionează tocmai prin ieșirea din normă și din sacră, în momentul imediat următor ele se dovedesc a fi, de multe ori, simple gesticulații și strigăte în pustiu, în vreme ce mișcările aparent lente, dar care lucrează chiar la fundamentul unui fenomen sînt, în mod doar aparent paradoxal, evenimentele cu adevărat cruciale. În acest sens, nu insurgentul Duchamp, cel care a negat vehement arta muzeificată, a schimbat radical
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]