146 matches
-
care străbate lucrarea de la un capăt la altul este aceea că dragostea preotului trebuie să fie asemenea dragostei cu care Dumnezeu a îmbrățișat și îmbrățișează lumea. Opera Despre preoție este și un imn de proslăvire a demnității, a frumuseții, a sublimității preoției. Fiind extrem de valoroasă, a și fost tradusă în cursul veacurilor în mai multe limbi. Ea este împărțită în 6 cărți și fiecare dintre acestea are mai multe capitole. E scrisă în formă de dialog, după modelul literar platonic. Personajele
Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
a cărei compunere anii zeilor au trecut, si in comparatie cu care lumea modernă și literatura ei par mici și vulgare; și mă întreb dacă acea filozofie nu se referă la un stadiu anterior de existență, atât de îndepărtat prin sublimitatea să de concepțiile noastre. Las jos cartea și mă duc să scot apă din fântână, cănd uite ! acolo mă întâlnesc cu servitorul brahmanului, preot al lui Brahma, si Vishnu și Indra, care încă stă în templul sau de pe Gange citind
Transcendentalism american () [Corola-website/Science/308094_a_309423]
-
fost preocupat de problema monahismului și a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său „Despre preoție”, scris în cei șase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidență sublimitatea "Tainei Preoției". Sf. Ioan a fost preoțit de episcopul Flavian în 386 și a primit misiunea de predicator. Geniul și arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare și frumoasă, zidită de Constantin, sau în
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
sieși: copilăria și maternitatea. Două simbouri cu adâncă reverberație morală și creștină, ce atribuie acestui spațiu amorf, al redestinării viului doar în accepțiunea lui biologică, rudimentara, alternativa restaurării sale prin spirit, credința și acțiune purificatoare. Artistul pune în mișcare semnele sublimității emoționale și raționale primordiale: redescoperirea umanității prin omul însuși, înțeles că ins mântuit. Iancuț nu-și crucifica personajele, pentru a le vindeca de morbiditatea spiritului și a sentimentelor. El le acordă șansă regasirii revelate. Copilăria și maternitatea dețin, în viziunea
Ion Iancuț () [Corola-website/Science/316478_a_317807]
-
într-o tainică reverie, iar eu am rămas interzis. S-a apropiat de mine, plutea... buzele-i strălucitoare îmi răvășeau ființa în adâncuri. Sângele înfierbântat plana cu tunete de duhuri înfuriate. Avea sânii ca două mere micuțe, rotunde, deosebite în sublimitatea lor, de o frumusețe sculpturală inclusă în tot trupul, tresăltând uniform și sigure pe ele. Mă sufocam, atâta perfecțiune nu mai întâlnisem. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acei sâni parcă încorporați în acel trup desăvârșit și mi-am spus
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
cotropit de nevroze. Între spleen și deznădejde, printre sonore indignări și mereu reînnoite suspine, el face amare spovedanii, invocând, înlăcrimat, „năluca” amorului defunct. Fecioara serafică din „vedeniile” medievale își dezvăluie adevăratul chip, de lascivă curtezană, avidă de plăceri, opacă la sublimitățile celui ce o adoră. Aruncând nepăsătoarei oțărâte reproșuri ce cad involuntar în (auto)parodie, îndrăgostitul părăsit de iluzii, luând o înfățișare „demonică” sau, cu aceeași afectare livrescă, mimând atitudini de „prinț poet” neînțeles, nu-și înfrânează gesticulația cabotină, nici febrilitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
le întâlnim foarte des și prin care se recomandă, de obicei, cu un soi de euforie ce obnubilează inteligența și gustul, niște produse literare bastarde și fastidioase. Proza mare e prozaică, iar sublimul în proză nu se obține niciodată cu sublimități, ci numai cu cel mai acut și radical realism (vezi Balzac, Tolstoi, Dostoievski). Despre Craii de Curtea-veche am citit undeva că ar fi un „poem în proză”. Ce idee! Doar dacă dăm termenului de „poem” accepția sa etimologică de „creație
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
au ele acest caracter de viață și majestate? Prin ce mijloace au putut să dobândească această putere încântătoare ce deșteaptă admirațiunea și entuziasmul? Cari sunt principiile și regulele ce au urmat ca să ajungă la un asemene grad de perfecțiune și sublimitate?" răspunsurile la aceste întrebări ar putea fi echivalate cu justificările clasicilor francezi, privind importanța modelelor și a imitației anticilor. De altfel, în partea a V-a a articolului autorul discută despre principiul imitației, înțelegându-l exact în sensul clasic care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al Nilului și până în Laponia, scriitorul surprinde îndeosebi tipurile umane: de la felahii egipteni copleșiți de o climă aparte și de sărăcia vieții, până la păstorii de reni din Norvegia, în nomadismul lor eroic, de neînțeles pentru central-europeni. Nu poezia „peisagiului”, cu sublimitățile masivelor montane, ale întinderilor nesfârșite de apă (văzute, de altfel, cu anxietate), ci aceea a diversității umane, a climatului cultural, a inepuizabilului realității, în care identitatea și alteritatea se războiesc necontenit, o neașteptat de modernă „poezie” a cotidianului face din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
de unde obsesiva invocare a ochiului) și non-vedere. Senzații termice opozitive alternează între "foc și gheață". De o parte nălucirea cuvântului nenăscut încă, de alta apelul la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși viața, alcătuind o lume personală, făcând ca în individual să se oglindească generalul. Sub o platoșă amăgitoare, la Nichita Stănescu, personaj profund scrutător, coabitează râsu' plânsu'; nu însă la un regim
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ele, nu reproduce, nu acționează în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tău stâng. Tâmpla ta de argint strâmbă este Asemenea icoanelor vechi, Ieronim, Tâmpla mea cu desene frumoase Strâmbă începe să fie și ea Și țeapănă-n oasele roase. În strategia vizuală a poetei acționează pluriform mirajul, însă nu în direcția sublimităților; aproapele și departele întristează, deopotrivă, atât în Apa morților, în Asemenea ielelor, cât și în alte priveliști. La Sadoveanu, fenomenul reveriei treze era definit astfel: "Mirajul acesta al depărtărilor în bărăganuri are în popor un nume trist: apa morților (titlu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sintaxa și mobilismul lor, sensurile inițiind în mister și suprareal, fulguranțele, petele de culoare suprapuse platitudinii. Nimic mai rebarbativ decât mimesis-ul. Fotografiile ne înjosesc amintirile stricându-le / ca murăturile în borcane" (Odaie cu semnal de alarmă), în timp ce sufletul tinde spre sublimități, căutând programatic revelații în universal. În esență, se năzuiește spre înalt și demiurgic, aspirând spre o poezie inventivă, transorizontică, amplitudinară, poezie care să imprime latențelor ceva din logosul primordial. Un poem în zece trepte, Podul lui Edvard Munch, se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frumuseți imposibil de redat în artă. Iată cerul înstelat într-o seară de august, când e mai strălucitor și mai misterios ca oricând. Nici un fel de artă n-a fost și nu va fi în stare să redea ceva din sublimitatea acestui spectacol. Și cu toate acestea, câte suflete nu încremenesc în vraja negrăită a contemplării lui! Am putea să înmulțim oricât aceste exemple. Dar e suficient pentru a demonstra absurditatea esteticii moderne, care ofensează cu asemenea idei magnifica frumusețe a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o birui, pentru a o „informa”, adică pentru a o modela, silind-o să îmbrace luminoasa formă a viziunii. Lupta cu rezistența materiei și truda legată de ea sunt mărturisite aproape de toți creatorii de frumusețe, care văd marea distanță dintre sublimitatea viziunii și insuficiența mijloacelor de expresie. Din acest punct de vedere ei se aseamănă cu scriitorii mistici care se plâng de sărăcia cuvintelor când vor să descrie lumina inefabilă a contemplației supranaturale. Frumusețea operei realizate stă în conformitatea ei cât
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu suntem înzestrați cu aceeași capacitate. Darurile lui Dumnezeu sunt felurite și diferă de la ființă la ființă, de la om la om. Adevărul acesta de doctrină se verifică în varietatea naturală, pe care o experimentăm în jurul nostru. Sofianismul lumii create, adică sublimitatea înțelepciunii divine, nu se poate înțelege numai din măreția unitară a cosmosului, dar și din infinita varietate a părților lui, care împreună alcătuiesc armonia universală. Căci întocmai ca în opera de artă, varietatea părților proporționate între ele dă unitatea și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
extraordinară a inspirației. În mistică, Dumnezeu nu e o preocupare continuă? Și totuși, când el se descoperă în momentul culminant al extazului, când flacăra dumnezeiască aprinde focul din vatra îndelung pregătită, care e ființa ascetului, micșorează preocuparea anterioară ceva din sublimitatea negrăită a extazului? 2. Surpriza inspirației izbește în starea obișnuită a sufletului sfărâmându-i echilibrul și dând loc unei frenetice gâlgâiri de imagini luminoase. Fenomenul seamănă cu ruptura gheții când prin copca deschisă apa din adânc bolborosește tumultuoasă în afară
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fiul lui Set, fiul lui Adam, făptura lui Dumnezeu”. Expresia făptura lui Dumnezeu, observă marele scriitor, aruncată aici fără comentariu și fără reflecție, pentru a povesti creația, originea, natura, scopul și taina omului, ni se pare de cea mai înaltă sublimitate. De asemenea imnul din noaptea sfintei Nașteri: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire!” i se pare vrednic de îngeri și ca un rezumat al religiei creștine(Chateaubriand: Le Genie du Christianisme
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de sensul ei, fantezia și cugetarea lui Milton boltesc o lume de frumusețe unică în literatura mondială. Nici un alt poet nu s-a încumetat să ne descrie drama cerească a căderii îngerilor, despre care însăși Scriptura vorbește atât de puțin, sublimitatea lumii divine a spiritelor pure în opoziție cu infernul lui Satan, creația cosmosului și a omului, măreția multicoloră a Edenului, splendoarea și dragostea castă a primei perechi, ispitirea și căderea, mila Fiului lui Dumnezeu ca Logos mijlocitor între om și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ai putea s-o găsești. Ce pildă extraordinară de ținută artistică: să scrii astfel ca fiicele tale să nu roșească transcriind! Sentimentul nostalgiei se adâncește în măsura în care poema se ridică dincolo de limitele omenești. Puține alte plăsmuiri se apropie fragmentar de această sublimitate: Prologul lui Goethe din Faust, Eloah a lui Alfred de Vigny, dar mai cu seamă picturile gigantice ale lui Michelangelo din Capela Sixtină și oratoriul Creația al lui Haydri. Dacă cu Milton omul se prăbușește din candoarea Edenului, cu Dante
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la o unitate contradictorie. „Înrădăcinarea teoretică” în ambele domenii a autorului însuși adaugă, din nou, plusul de dramatism și alertă, aventura dublului, „fisura, sfâșierea, rana” fiind descrise implicat și detașat deopotrivă. O altă trilogie, cea „particulară”, urmărește „destinul contradictoriu al sublimității”. Sublimul în estetică (1983) este treapta teoretică, axată pe devenirile conceptului de la retorică la poetică, de la clasic la romantic, de la rigoare la suplețe sau, altfel spus, sublimul estetic în Antichitatea greco-romană, în secolele XVII-XX. Următoarele două volume sunt aplicări la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
lumea le dau o dreaptă pedeapsă. La Sofocle, acțiunea umană își pierde în parte dependența de lumea divină, iar eroii buni și generoși îndură nevinovați nenorocirea, ceea ce nu pune însă în cauză justiția divină, ci evidențiază doar nimicnicia oamenilor față de sublimitatea zeilor. La Euripide, scriitor influențat de religia tradițională, dar și de filosofia sofiștilor, concepția despre divinitate și rolul ei în destinul omenesc este mai complexă: tragediile lui, în care coexistă pandemonismul ancestral, antropomorfismul homeric, scepticismul, negația, divinizarea unui element cosmic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
despre Marele Arhitect și Marele Anonim, grupate în Arcul reflex noetic, vorbesc despre orizonturi interferente în acțiune. Eseistul cu voluptăți de constructor subiectiv se simte un personaj liber. Călător prin halouri cosmice, dar și prin Eul neliniștit, poet operând cu sublimități, cu halucinații de timp și spațiu și savurând asemenea unui Paul Valéry grandoarea Ideii, Liviu Pendefunda ilustrează în modul lui Barbu "modul intelectual al Lirei". Vizionarismul său în variațiuni cu tente ermetice (greu accesibile) cantonează, inevitabil în mister; incifrat, criptic
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de a se fi pierdut în sterile jocuri intelectuale, de a-și fi irosit harul și viața în aporii. Auzind această arie a calomniei, junele narator fu cu atât mai atras de persoana unchiului său, dar și subit pătruns de sublimitatea magică a matematicii, dornic să-i exploreze paradisul conceptual. Astfel pregătit sufletește, intră în dialog cu Petros care nu ezită să facă elogiul modelului de matematician înrudit mai curând cu poetul și compozitorul, dovedind prețul pe care-l pune pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
că ar fi imun față de logica resentimentului. Pentru cei care nu mai cred într-un sens final al vieții, teodiceea recurge fie la violență ca etapă necesară în dialectica rațiunii istorice (Sartre și Benjamin), fie la invenția narcotică a unei sublimități sterile (Lyotard și Deleuze). Ambele propuneri - atât cea politică, cât și cea culturală - instrumentalizează sensibilitatea creștină față de problema „nedreptății” și a „marginalilor”. Cu toate acestea, răspunsurile reprezintă o parodie a binelui, rămânând la antipozii tradiției teologice ortodoxe. Violența dialecticătc "Violența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]