146 matches
-
solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic, aflat în raport nemijlocit cu marile dimensiuni al universului și cu marile întrebări. De aici, sublimitatea poeziei sale. Pentru omul civilizat, între el și gândirea sa metafizică se interpun multitudinea unor preocupări diversificate la nesfârșit, mai ales ale acumulării, ale consumului care obnubilează deschiderea spre problemele esențiale privind sensul vieții. Neliniștea omului modern nu este a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea artistică. Astfel, suferința îndurată de Prometeu este infinit întrecută de focul răpit și dăruit oamenilor, lumina minții care, într-o zi, îi va judeca pe zeii răzbunători, astfel că oamenii îi vor alunga din Olimp. Sublimitatea morală întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
indignată a abuzului la care am fi expuși, dacă nu ne-am apăra dinainte printr-un exces de abuz luat drept virilitate. Adevărata virilitate este însă forța rațional și autentic valori-ficatoare a spiritului și forța sublimantă a acceptării, a cărei sublimitate constă tocmai în rezistența lucidă în fața tentațiilor perverse, atît a celor de resemnare, cît și a celor de agresiune cu orice preț. Indignarea este trăsătura comună tuturor vanităților culpabile și tuturor acuzațiilor tînguitoare și agresive. Ca și înțelepciunea mitică, prudența
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
o răsucire mentală pe călcâie"8: Cel care, stând pe vârful Etnei, aruncă o privire în jurul său, este mișcat mai ales de extinderea și diversitate priveliștii. Numai printr-o rapidă rotire pe călcâie poate el speră să înțeleagă panoramă în sublimitatea unității ei [s.n.]. Dar cum, pe vârful Etnei, nimeni nu s-a gândit să se răsucească pe călcâie, unicitatea deplină a acestei perspective nu a fost surprinsă vreodată; așa că, din nou, indiferent de ce considerațiuni ar fi implicate în această unicitate
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
toate acestea, ca bard, el se pune în locul eroului și combină independent cu ajutorul propriei imaginații, laudă faptelor strămoșilor eroului; reînvie mituri străvechi, ori exprimă propria și profundă lui viziune asupra vieții, bogăției, puterii, asupra a orice este măreț și onorabil, sublimitatea și farmecul Muzelor, dar, mai presus de toate, demnitatea bardului. În consecință, în poemele sale, el nu este prea preocupat de onoarea eroului a cărui faima o răspândește în acest fel, cât să se facă el însuși auzit, ca poet
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Stăniloae protestează vehement subliniind centralitatea ortodoxiei ca polul spiritual al românismului: "o conviețuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă că sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul ortodoxiei" (Stăniloae, 1939, pp. 67-68). Sublimitatea expresivă a metaforei mustului în care s-a răscopt ortodoxia nu compensează totuși excesul de a întinde ortodoxia și românitatea la o existență bimilenară. Posedați de ideea că ființa românească este străbătută de duhul ortodox - în care rezidă miezul spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
roman, Mistere de București, în gustul lui Eugène Sue, cu pasabile însemnări de epocă. I. CODRU DRĂGUȘANU Ceea ce sperie și descurajează pe cititorul Peregrinului transilvan al lui I. Codru Drăgușanu (1818-1884) este limba transcarpatică și latinizantă. Câte o frază promite sublimități: "Soarele se apropia de apus și, cu razele oblice, aurea vârful de granit prefăcut în șișt sur prin intemperiile seculare și milenare..." Așa, într-un text reparat. Dar în original ni se vorbește de "verticele de granit resolut în schistru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e adesea foarte puternică și o lectură injustă dăunează. Poezia trebuie jucată, interpretată ca și solilocviile lui Jehan Richtus, ea fiind de fapt o producție argotică, în dialectul prăpăstios al cafenelei bucureștene. Minulescu e un Eleutheriu Poppescu devenit liric, traducîndu-și sublimitățile în limbajul lui special, convins și burlesc, presărat cu "or", cu "dracul știe", cu jurăminte ("mi-e martor Dumnezeu"), sărind de la fraze pline de gravitate la ieșiri neprevăzute. Biblicei Sulamite i se reproșează că a fost "proastă" fugind de rege
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unui hoț sunt de o măreție cruntă. În evocarea priveliștii siberiene, C. Stere pune un patos extraordinar. Fără paletă bogată și vocabular afară din comun, el are o înfricoșare religioasă de geologicul gol. Cel puțin trei descripții, adevărate imnuri ale sublimității naturii, sunt de neuitat: taigaua, tundra de-a lungul fluviului Obi, aurora boreală. Paginile par rupte din Atala sau din Il Milione al lui Marco Polo. De la volumul V, C. Stere se pierde într-o bârfeală cifrată împotriva contemporanilor săi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
devine o cetate moartă, un Bruges în drumul Crîmului. De altfel aci e un romantism degenerat. Tot ce e grandilocvent romantic și sfâșietor în ordinea sentimentului e surprins cu o înduioșată ironie în mediu burghez, provincial. Se subliniază deci grotescul sublimităților degradate, solemnitatea în caricatură, demodarea, banalitatea, fără a se apăsa umoristic, numai cu o ușoară comprimare intelectuală a unei emoții prea vibratile prin natura ei. La acest contrast se adaugă elemente lirice prin ele înseși, ca decrepitudunea autumnală, pustietatea, monotonia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
le-a împărțit, le-a dat la săraci (cf. 2Cor 8,9), pentru ca astfel dreptatea sa să rămână pentru totdeauna (Ps 111,9). Apropiindu-se de pământul viziunii, pe muntele ce îi fusese arătat (cf. Gen 22,2), adică pe sublimitatea credinței, a oferit ca jertfă Domnului trupul său, ce odinioară îl înșelase, ca o fiică unică, asemenea lui Iefta (cf. Jud 11,1), punându-se sub focul carității, mortificându-și trupul prin foame, sete, frig, goliciune, multe privegheri și posturi
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
curioasă la un spirit Întemeietor. El nu mai pune hotare și nu mai arată disperarea de a nu ști cum să Înceapă. Interogația a devenit o subtilitate a stilului, o convenție rotită cu abilitate În versuri pentru a marca o sublimitate, o pasiune În grad maxim, incapabilă din pricina propriei ei forțe să se exprime. Refuzul expresiei devine o figură de stil. Văcăreștii abuzează de ea, cultivînd tăcerea, refuzul de a dezvălui un sentiment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ca toți poeții din epocă, Heliade acordă mai mare prețuire realității literaturii decît realului propriu-zis. Căci obiectul trecut prin literatură este superior unuia rămas În afară, În sacra (altfel) natură. Natura este și pentru Heliade o sumă de piscuri, de sublimități: marea Învolburată, munții albiți de zăpezi, valea profundă, luna, soarele, cîmpul Înverzit etc. CÎnd se Întîmplă ca În raza de percepție a poetului să intre și lucruri mai modeste, grija lui este, atunci, să le schimbe statutul printr-un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumoasă. Și faptele sînt alese totdeauna cu grija de a participa la ceea ce am putea numi figura spectaculosului așezat: fantastic ordonat, scenografie amplă, coerentă, concentrare de obiecte mărețe etc. Tendința lui Alecsandri este de a Încremeni Într-un tablou asemenea sublimități. Natura este, În orice caz, valorificată prin capacitatea ei de a produce peisaje grandioase (un grandios, repet, măsurat, un sublim care să nu pericliteze statutul obiectului!). În Mandarinul ochiul se plimbă, fermecat, de la podoabele costumului la turnurile hieratice ale pagodei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie se observă, totuși, mai devreme În poezie. Amanții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Eminescu) reprezintă un evident regres estetic în raport cu literatura anterioară a criticului. Motivul principal al presupusului "eșec" l-ar constitui, în opinia recenzentului, neputința "de a ieși din sine" și "de a crea fictiv", adică lipsa de pătrundere psihologică: "Neîncrezător în sublimitatea altora, d. Lovinescu a găsit totuși o ființă în care trebuia să aibă încredere, și aceasta era propria persoană. Când, prin urmare, s-a coborât la mărturisire, în remarcabilele romane Bizu și Firu'n patru, maltratate de critică din socoteli
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tînjind incurabil, acolo, departe, după compania noastră, nealterată, ca-n anii junelor nebunii. Antren de lume subțire, prosperă și destinsă. El, hapsînul parșivelor sujete de altădată, la fel de freș, de frel, de bril, trece pe la mese și ne întreține galant, alternînd sublimități estete cu picanterii mondene. Pînă în momentul în care... Să fi fost ora două de-acum, trei? (cine mai putea auzi ceasul Mitropoliei!), trecînd, tot așa, pe la mese, se-oprește la a noastră, deocheata, perpetuu-iconoclasta, își sprijină mîinile oratoric, pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fi putut emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23 decembrie E minunat că seria de cocktail-uri mai mult sau mai puțin extravagante absolut necesare și ele, de vreme ce sub
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
Stăniloae protestează vehement subliniind centralitatea ortodoxiei ca polul spiritual al românismului: "o conviețuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă că sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul ortodoxiei" (Stăniloae, 1939, pp. 67-68). Sublimitatea expresivă a metaforei mustului în care s-a răscopt ortodoxia nu compensează totuși excesul de a întinde ortodoxia și românitatea la o existență bimilenară. Posedați de ideea că ființa românească este străbătută de duhul ortodox în care rezidă miezul spiritual
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]