88 matches
-
loc geometric al postmodernității, dar Ionuț Caragea nu pare interesat de afiliere stilistică, ci de modul analogic, al complementarității, în care prelucrează metafora centrală. Dedicând poemul Eu simt și presimt Dumnezeirea Anei Blandiana, el îl construiește astfel încât să fie o superpoziție de stare contrară. Foarte populara Rugăciune a Anei Blandiana - în care poeta zugrăvește creația lumii empirice, epifania (incluzându-l și pe Isus, care a ales și a dat doar binele) - primește o replică în cheie cuantică: nu o ipostaziere a
IONUŢ CARAGEA: „UMBRA LUCIDĂ” de MARIA ANA TUPAN în ediţia nr. 1922 din 05 aprilie 2016 by http://confluente.ro/maria_ana_tupan_1459855956.html [Corola-blog/BlogPost/368200_a_369529]
-
sub tot atâtea măști retorice. El pare să înainteze printre scene reale, prezente sau istorice, cărora le descoperă un posibil sens figurat. (...) Cu studiată simetrie, poetul invocă, în poemul final, Fluture cu aripi de cuvinte, un complex imagistic, cu o superpoziție de metafore, care alcătuiesc o matrice de stări: o râmă ce înghite verdele edenic al pământului, precum șarpele biblic distrugător, devine semnificant pentru viermele de mătase pe care poetul îl vrea transformat în fluture cu aripi de cuvinte, ce devine
IONUŢ CARAGEA: „UMBRA LUCIDĂ” de MARIA ANA TUPAN în ediţia nr. 1922 din 05 aprilie 2016 by http://confluente.ro/maria_ana_tupan_1459855956.html [Corola-blog/BlogPost/368200_a_369529]
-
sau fascicul "laser", care are oricare din următoarele: a. O mărime a spotului mai mică de 0, 2 m; b. Capabilitate de a realiza un model cu o mărime caracteristică mai mică de 1 m; sau c. O acuratețe a superpoziției mai bună de 0, 20 m (3 sigma); g. Măști sau rețele destinate circuitelor integrate specificate la 3A001; h. Măști multistrat cu un strat defazat. 3B002 Echipament de testare cu "program intern controlat" destinat în special pentru testarea dispozitivelor semiconductoare
jrc4712as2000 by Guvernul României () [Corola-website/Law/89878_a_90665]
-
portuar. 2. Velocitatea de calculare a țintei pentru radar primar având viteze de rezoluție variabile; 3. Procesare pentru recunoașterea automată a tipului (extracție caracteristică) și compararea cu bazele de informații țintă caracteristice pentru a identifica și clasifica țintele; sau 4. Superpoziția și corelarea, sau fuziunea, informațiilor țintă pentru două sau mai multe ''dispersări geografice'' și ''senzori de interconectare radar'' pentru a amplifica țintele de discriminare. Notă: 6A008.1.2. nu controlează sisteme, echipamente și ansamble folosite pentru controlul traficului marin. 6A102
jrc4712as2000 by Guvernul României () [Corola-website/Law/89878_a_90665]
-
lentă în medie datorită radiației și a fost discutat. Al doilea termen reprezintă energia preluată de la câmpul prescris E(t). Arătăm că, în afară de anumiți termeni care rămân mărginiți, el crește liniar cu timpul. Soluția generală a ecuației (P) este o superpoziție a soluțiilor ecuației omogene cu o soluție particulară a ecuației. Soluțiile ecuației omogene ("libere") pot fi alese convenabil drept:<br>formula 44Această alegere verifică condițiile inițiale:" x(0)=dx/dt(0)=1, x(0)=0, x(0)dx/dt(0)-x
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
tratat că o cutie neagră. În analogie cu o mașină Turing (TM) clasică mai multe tipuri de mașini Turing cuantice (QTM) au fost propuse ca model pentru un calculator cuantic universal.Descrierea completă a stărilor |S> ∈ H este dată de superpoziția stărilor bazelor |l,j,s> unde l∈ Zn este starea poziției de start, iar j∈ N este poziția de start și s=(. . . s-2s-1|s0s1s2 . . .) reprezentarea binara a conținutului bandei, s trebuie să conțină un numar finit de biți cu sm
Logică cuantică () [Corola-website/Science/335135_a_336464]
-
demonstrată de Dyson (1949). În mecanica cuantică o stare dinamică a unui sistem atomic este descrisă cantitativ de o "funcție de stare" (numită, într-o formulare particulară, "funcție de undă"). Comportarea ondulatorie a sistemelor atomice arată că stările lor ascultă de principiul superpoziției; pe plan teoretic, aceasta înseamnă că funcțiile de stare sunt elemente ale unui spațiu vectorial. Pentru interpretarea fizică a funcției de stare e necesar ca vectorii din spațiul stărilor să poată fi caracterizați prin "orientare" și "mărime". Acest lucru se
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
formula 62 și a oricărui operator hermitic formula 12 care reprezintă o mărime observabilă, de la un moment inițial formula 64 la un moment formula 65 poate fi descrisă de un operator formula 66 care trebuie să fie "liniar" și "unitar" (pentru ca evoluția temporală să păstreze superpoziția stărilor și spectrul observabilelor): Se postulează că operatorul de evoluție satisface o ecuație diferențială de ordinul întâi în raport cu timpul, având forma și condiția inițială Operatorul hermitic formula 75 care determină dinamica, se numește "hamiltonianul" sistemului. Efectele cuantice sunt introduse în teorie
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
liber (imaginea din dreapta, sus). O undă sinusoidală care se propagă printr-un astfel de inel distorsionează inelul într-o manieră caracteristică ritmică (imaginea animată din dreapta, jos). Întrucât ecuațiile lui Einstein sunt neliniare, undele gravitaționale arbitrar de puternice nu se supun superpoziției liniare, aspect ce complică descrierea lor. Totuși, pentru câmpurile slabe, se poate face o aproximare liniară. Astfel de "unde gravitaționale liniarizate" oferă o descriere suficient de precisă a undelelor slabe care sunt așteptate să apară pe Pământ provenind de la evenimente
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
a faptului că, soluțiile ecuației independente de timp sunt soluțiile undelor staționare ale ecuației dependente de timp. Ele dau numai multiplicatorul de faza cu trecerea timpului, altfel rămân nechimbate. Deoarece formula 55 este independentă de timp, soluțiile sunt numite stări staționare. Superpoziția valorilor staționare ale energiei schimbă proprietățile lor în acord cu fazele relative dintre nivelele energetice. Ecuația Schrödinger neliniară este o ecuație diferențială cu derivate partiale de forma: pentru câmpul complex formula 57. Această ecuație derivă din hamiltonianul: cu parantezele lui Poisson
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
sunt soluții ale ecuației dependente de timp, la fel și combinația lor formula 63, unde "a" și "b" sunt două numere complexe oarecare, este soluția ecuației. În mecanica cuantică, evoluția în timp a unei stări cuantice este întotdeauna liniară, datorită principiului superpoziției. Totuși există și versiunea neliniară a ecuației lui Schrödinger, dar aceasta nu este o ecuație care să descrie evoluția unei stări cuantice, precum ecuația lui Maxwell sau ecuația Klein-Gordon din teoria clasică. Însuși ecuația lui Schrödinger poate fi gândită ca
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
ligamentare după traumatism sau la distanță de el, când contractura posttraumatică imediată a diminuat. Atenție! Explorarea Rx a coloanei cervicale necesită incidențe realizate foarte corect pentru a nu crea false imagini patologice. Ortopedul trebuie să cunoască și variantele anatomice normale. Superpoziția radiologică a spațiului situat între cele 2 incizuri superioare și mediale pe apofiza odontoidă poate realiza un aspect de pseudartroză verticală. Superpoziția arcului posterior al lui C1 pe baza apofizei odontoide poate realiza o claritate orizontală ce sugerează o fractura
Cervicalgie () [Corola-website/Science/321902_a_323231]
-
realizate foarte corect pentru a nu crea false imagini patologice. Ortopedul trebuie să cunoască și variantele anatomice normale. Superpoziția radiologică a spațiului situat între cele 2 incizuri superioare și mediale pe apofiza odontoidă poate realiza un aspect de pseudartroză verticală. Superpoziția arcului posterior al lui C1 pe baza apofizei odontoide poate realiza o claritate orizontală ce sugerează o fractura (efect „Mach”). Atlasul poate fi sediul unei dehiscențe pe arcul său anterior sau pe cel posterior. Pe radiografie se vede o linie
Cervicalgie () [Corola-website/Science/321902_a_323231]
-
de bază formula 16 de formula 3 și formula 18 de formula 4, aici următoarele sunt stări entanglate: Dacă sistemul compus este în această stare, este imposibil de atribuit altor sisteme formula 1 sau formula 2 o stare pură definită. În schimb, stările lor sunt în superpoziție unele cu altele. În acest sens, sistemele sunt „entanglate”. Fie A (Alice) o observatoare pentru sistemul formula 1 și B (Bob) un observator pentru sistemul formula 2. Dacă Alice face o măsurare în formula 25 sistemul A, pot apărea două rezultate cu probabilități
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
generează "aparența" colapsului funcției de undă și justifică cadrul și modul de dezvoltare al fizicii clasice ca pe o aproximare acceptabilă. Decoerența apare atunci când un sistem interacționează cu mediul său într-un mod termodinamic ireversibil. Aceasta împiedică diferitele elemente din superpoziția cuantică a funcției de undă a sistemului plus a mediului să interfereze unele cu altele. Decoerența a fost subiectul cercetării active în ultimele două decade. Decoerența poate fi văzută ca o pierdere de informație dintr-un sistem către mediul său
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
ne-unitară (cu toate că sistemul combinat cu mediul evoluează într-un mod unitar). Astfel dinamica sistemului singur, tratat izolat de mediul său, este ireversibilă. Precum oricare altă cuplare, legătura cuantică este generată între sistem și mediu. O stare cuantică este o superpoziție a altor stări cuantice, de exemplu, stările spinului unui electron. În interpretarea Copenhaga, superpoziția stărilor a fost descrisă de funcția de undă și colapsul funcției de undă a primit numele de decoerență. Azi, decoerența studiază corelațiile cuantice dintre stările unui
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
sistemului singur, tratat izolat de mediul său, este ireversibilă. Precum oricare altă cuplare, legătura cuantică este generată între sistem și mediu. O stare cuantică este o superpoziție a altor stări cuantice, de exemplu, stările spinului unui electron. În interpretarea Copenhaga, superpoziția stărilor a fost descrisă de funcția de undă și colapsul funcției de undă a primit numele de decoerență. Azi, decoerența studiază corelațiile cuantice dintre stările unui sistem cuantic și mediul său. Dar sensul original a rămas, decoerența referindu-se la
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
că stările cuantice nu produc doar o singură realitate macroscopică. Decoerența nu generează "propiu-zis" colapsul funcției de undă. Doar furnizează o explicație pentru acest "aparent" colaps. Natura cuantică a sistemului pur și simplu "se scurge" în mediul din jur. O superpoziție totală a funcției de undă universale este posibilă, dar sensul său rămâne un țel pentru interpretările mecanicii cuantice. Decoerența reprezintă o problemă majoră în calea realizării practice a calculatoarelor cuantice, de vreme ce acestea se bazează din greu pe evoluția neperturbată a
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
și implicit "volumul" disponibil, adică vectorul de stare combinat cresc enorm. Fiecare grad de libertate al mediului contribuie cu o extra-dimensiune. Funcția de undă originală a sistemului poate fi extinsă în mod arbitrar ca o sumă de elemente într-o superpoziție cuantică. Fiecare extindere corespunde unei proiecții a vectorului undei într-o nouă direcție. Direcțiile pot fi alese aleator. Avem deci libertatea să alegem acele extinderi în care elementele rezultante interacționează cu mediul într-o manieră specifică elementului. Asemenea elemente vor
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
2.4). Prin analogie cu (2.5) definim pentru radiația corpului negru fluxul de entropie (densitatea lui în raport de frecvență) prin: cu același h(x) din (3.2). Radiația corpului negru este "complet nepolarizată". Ea este echivalentă cu o superpoziție a două raze independente, fiecare cu intensitatea I/2, polarizate perpendicular una pe cealaltă; direcția de polarizare a uneia din ele poate fi aleasă arbitrar în planul perpendicular pe direcția de propagare. Entropia fiecăreia din aceste raze este L(I
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
poate fi privit din punct de vedere al mecanicii clasice) ca efectul unui coeficient de frecare. Aspectele legate de evaluarea acestui coeficient sunt discutate într-un articol separat, și anume la: Rezonatorul lui Planck. Câmpul electric este acela al unei superpoziții "incoerente" de unde electromagnetice incidente, pe care pentru început le considerăm polarizate paralel cu axa oscilatorului: Prin „incoerență” înțelegem independența statistică a tuturor componentelor câmpului la pozițiile diferiților oscilatori folosind funcția δ(x) a lui Dirac scriem aceasta: Atunci Energia U
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
de eșantionarea unui semnal continuu, unde se pot folosi fie un filtru trece-jos fie un filtru trece-bandă. Un semnal trece-bandă, altfel spus un semnal limitat în bandă a cărui frecvență minimă este diferită de zero, poate fi infraeșantionat evitând suprapunerea/superpoziția spectrelor dacă anumite condiții sunt satisfăcute. Să se considere un semnal discret formula 2 pe o gamă de frecvențe unghiulare. Se dă formula 1, indice al factorului de infraeșantionare; formula 1∈ℕ. Primul pas necesită folosirea unui filtru trece-jos perfect, ceea ce nu este
Infraeșantionare () [Corola-website/Science/321645_a_322974]
-
și de viteza formula 7 a sondei. Ea poate fi parametrizată în forma numită forța Lorentz. Câmpurile vectoriale formula 10 și formula 11 se numesc, respectiv, "câmp electric" și "câmp magnetic"; ele alcătuiesc împreună câmpul electromagnetic. Definiția câmpului electromagnetic este completată cu "principiul superpoziției": dacă mai multe surse (distribuții de sarcini și curenți) sunt reunite, câmpul electromagnetic rezultant este suma câmpurilor produse de fiecare dintre surse, luată separat. Principiile electrodinamicii sunt exprimate cantitativ prin ecuații (diferențiale sau integrale) care leagă vectorii câmp electromagnetic de
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
un sistem coerent și complet. Ele permit determinarea câmpurilor formula 21 și formula 22 pentru o distribuție de sarcină formula 23 și curent formula 24 dată. În electrostatică, câmpul electric al unei sarcini statice punctiforme este dat de legea lui Coulomb. Pe baza principiului superpoziției, câmpul electric generat de o distribuție de sarcină statică formula 25 va fi "Circulația" câmpului vectorial F pe curba închisă C este egală cu "fluxul rotorului" lui F prin suprafața S delimitată de C.
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
poate observa și o anumită tipologie a gestului componistic, în care utilizarea diferitelor mecanisme de dezvoltare sonoră se concretizează în planul macroformei fie prin structurări și destructurări ale traiectelor muzicale ori prin acumulări de tipul texturilor, fie prin juxtapunerea sau superpoziția diferitelor module sonore.
Sorin Lerescu () [Corola-website/Science/320956_a_322285]