20 matches
-
coborât din casele tatălui ei de pe deal și și-a făcut, vrednică, toată treaba. Iar acum, când a apărut din senin străinul acesta magnetic, așteaptă să se usuce straiele la soare. Construcții aberante de imperfect, cârduri de particule, atematice groaze, supletivism, forme ionice, aoriste fără augment, misterioase pasive, pronume înviate și regăsite, dualul, uitatul dual, hapax legomena, politeți numai la a doua singular, șuvoaie de cuvinte necunoscute, unele țăndărite metri gratia, alte mai lungi decât e legiuit prin glosare, tmeze, craze
„Sorosul” meu: un miliardar grec m-a dus trei ani la rând pe o insulă minunată să citesc texte vechi by https://republica.ro/zsorosul-meu-un-miliardar-grec-m-a-dus-trei-ani-la-rand-pe-o-insula-minunata-sa-citesc-texte-vechi [Corola-blog/BlogPost/337967_a_339296]
-
dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția cazuală, asemeni opoziției de persoană, număr și gen este, în general, marcată de supletivismul formelor, de prepoziția-morfem pe, de intonație și prin mijloace sintactice. Predomină supletivismul formelor în marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția cazuală, asemeni opoziției de persoană, număr și gen este, în general, marcată de supletivismul formelor, de prepoziția-morfem pe, de intonație și prin mijloace sintactice. Predomină supletivismul formelor în marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (Ibidem, p. 83) La persoana a III-a, prin forme supletive se disting, ca și la substantivele feminine, nominativ-acuzativul de genitiv-dativ: el, ea/lui, ei; ei, ele/lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se disting prin prepoziția-morfem pe: el/pe el sau prin intermediul unor prepoziții care marchează identitatea unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el. Omonimia genitiv-dativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alcătuite dintr-un morfem complex, în structura primului termen (dezinență „substantivală” + „articol”: domni-a < domni + e + a/domni + i + le) și din dezinența din structura termenului pronominal (-ă/-e: voastră/voastre): -a...-ă/-ile...-e: domnia-voastră/domniile voastre sau (și) prin supletivismul formelor la nivelul celui de al doilea component: domnia sa (lui, ei)/domniile lor. Pronumele din limbajul familiar au numai forme de singular: mata, (matale), dumneata; pentru plural se recurge la forma din stilul neutru: dumneavoastră. Genultc "Genul" Deosebirile de gen
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noi) înșine/(noi) însene. Numărultc "Num\rul" Pronumele de identificare își schimbă forma în funcție de numărul substantivului (pronumelui) însoțit. Cei doi termeni ai opoziției: singular și plural își marchează identitatea prin flexiune internă, la nivelul dezinențelor primului constituent și, concomitent, prin supletivismul formelor pronumelor reflexive: singular: (eu) însumi/ânsămi, (tu) însuți/ânsăți plural: (noi) înșine/ânsene, (voi) înșivă/ânsevă. La masculin, opoziția singular-plural este accentuată de alternanța consonantică s/ș: însumi/ânșine. Pronumele personal de identificare nu este variabil în funcție de categoria gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te îmbrac.”). La persoana a III-a, acestei deosebiri de conținut îi corespunde și o deosebire de formă: îl (pronume personal)/ se (pronume reflexiv): „El îl îmbracă.”/„ El se îmbracă.” În planul expresiei opoziția categorială de persoană este asigurată de supletivismul formelor: mă/te/se; ne/vă/se. Numărultc "Num\rul" La primele două persoane, conținutul categorial se caracterizează, la plural, prin aceleași variante semantice ca și pronumele personal: • pluralul inclusiv: ne = mă + te: Noi ne îmbrăcăm. vă = te + se: Voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei pluralități: Noi aceștia ne îmbrăcăm repede., Voi doi vă îmbrăcați cu cojoacele astea. • pluralul global: ne = mă + te + se: Noi trei, adică eu, tu și Mihaela, ne îmbrăcăm la fel. Opoziția de număr se realizează, în planul expresiei, prin supletivismul formelor. Spre deosebire de pronumele personal, pronumele reflexiv de persoana a III-a se caracterizează prin omonimia singular-plural: El se laudă./ Ei se laudă. Distincția se realizează, indirect, la nivelul pronumelui (substantivului) - ipostază de subiect sau (și) la nivelul dezinențelor verbale: El
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nime-n lume.”( M. Eminescu, I, p. 80) Cazul acuzativ exprimă identitatea subiect-obiect direct: „Pân’ ce-oi simți (...) C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște.” (Ibidem, I, p. 116) În planul expresiei, opoziția cazuală se realizează prin supletivismul formelor. Ca și pronumele personal, pronumele reflexiv cunoaște două serii de forme: accentuate și neaccentuate, iar formele neaccentuate se întrebuințează autonom în text sau conjuncte cu alți termeni, cu care realizează o unitate fonetică. Omonimia genitiv-dativ a formelor neaccentuate se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la acestea alte cîteva concepte, uzuale și ele, dar nerelevate de obicei, deoarece se aplică la fenomene cu o frecvență redusă, avînd o manifestare punctuală sau la grupuri restrînse de cuvinte din unele clase morfologice. Între acestea se înscrie noțiunea "supletivism", care vizează situația unei forme gramaticale ce completează ansamblul formelor flexionare ale unui cuvînt, avînd însă o rădăcină diferită de a acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi preluat din limba-bază și atunci este cunoscut tuturor limbilor dintr-o familie sau celor mai multe dintre ele (precum realizarea gradelor de comparație la unele adjective și adverbe în limbile romanice occidentale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
auxiliare pentru viitor și pentru condițional, unul pentru persoana întîi și altul pentru persoanele a doua și a treia, dar ambele selectînd pentru singular prezentul, iar pentru condițional preteritul. Această colaborare a două auxiliare a condus, prin urmare, la manifestarea supletivismului la condițional și la viitor în această limbă. Ca atare, din vechiul englez sceal-scealde "a datora" au rezultat shall și should, iar din vechiul englez wylla-wolde "a voi" au rezultat will și would. Toate aceste verbe au însă și valori
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dar uneori reorganizarea formelor s-a făcut tot prin mijloace sintetice. Pe de altă parte, evoluția fonetică a fiecărei forme a dus în cazul unor verbe frecvent întrebuințate la o slăbire a relațiilor paradigmatice, pînă la apariția unor situații de supletivism: rom. iau-luăm, it. dolgo-duole, fr. puisse-pouvons, sp. quepa-cabemos etc. Au putut apărea astfel noi relații între forme care au tins spre crearea unor modele de reorganizare a flexiunii, fără însă ca procesele analogice să poată înlătura întotdeauna aspectele divergente. Dacă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se prezintă situația, în grupul limbilor romanice, în română. În general însă, există un paralelism evident între limbile romanice și cele germanice la pronumele personale, atît din perspectiva conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri de limbi legătura formală originară a pronumelor personale cu pronumele și adjectivele posesive. Categoria genului are o concretizare deosebită în gramatica germanică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nu este operant în realizarea comparativului, doar superlativul absolut recurgînd, ca în toate limbile germanice, la un adverb: sehr gut (cf. engl. very nice). Un număr de adjective germanice cu frecvență mare au comparația neregulată, uzînd de umlaut ori de supletivism. Fenomenul denumit umlaut, care presupune schimbarea timbrului unei vocale radicale sub influența alteia care urmează, este specific limbii germane și limbilor nordice, unor limbi, precum engleza, lipsindu-le în faza actuală. Ca atare, adjectivele care cunosc acest fenomen realizează comparația
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sufix: germ. hoch "înalt", höcher, am höchsten; dan. stor [sto:r] "mare", større [störə], størst; ung [ö(] "tînăr", yngre [ü(rə], yngst [ü(st]; norv. stor "mare", større, størst; ung, ynge, yngst; sued. stor, större, störst; lång "lung", längre, längst. Supletivismul se menține încă în toate limbile germanice și se manifestă de obicei la aceleași adjective, fiind o moștenire din germanica comună: germ. viel [fi:l] "mult", mehr, am meisten; neer. veel [ve:l] "mult", meer, meest; graag [xa:x] "cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ablaut). La acestea se adaugă o grupă a verbelor neregulate, întîlnite și în limbile romanice, care au radicali diferiți la cele trei forme de bază (infiniv prezent, preterit și participiu trecut). Situația nu este însă unitară, unele limbi manifestă acest supletivism (germ. sein [sain], war, gewesen; neer. zijn [zein],was (waren 58), geweest; engl. to be, was, been [bi:n]), în vreme ce altele, precum cele nordice, au renunțat la el, instituind conjugarea tare (norv. å v(re, var, har v(rt; sued
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realizează însă un tip aparte, fiindcă are și o redare analitică în cazul adjectivelor polisilabice, cu ajutorul lui more și the most, pentru comparativ și superlativ relativ. Un fenomen interesant este acela al realizării gradelor de comparație la unele adjective prin supletivism, atît în limbile germanice, cît și în cele romanice (continuîndu-se situațiile din limbile-bază, dar cu fundamentare primară în limba indo-europeană). În acest caz, limba română realizează un tip, fiindcă nu cunoaște acest supletivism (bun, mai bun, foarte bun), în vreme ce limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
gradelor de comparație la unele adjective prin supletivism, atît în limbile germanice, cît și în cele romanice (continuîndu-se situațiile din limbile-bază, dar cu fundamentare primară în limba indo-europeană). În acest caz, limba română realizează un tip, fiindcă nu cunoaște acest supletivism (bun, mai bun, foarte bun), în vreme ce limbile romanice vestice și limbile germanice reprezintă alt tip, avînd în uz fenomenul respectiv: it. buono, migliore, ottimo, fr. bon, meilleur, optime, sp. bueno, mejor, óptimo, pg. bom, melhor, optimo (de remarcat că, în vreme ce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]