5 matches
-
și se tînguiesc suficient încît să zbîrlească nervii spectatorului, dar nu suficient încît să-l dea afară din sală. (De la un punct încolo, momentele lor de disperare maximă tind să se consume în interludiile filmului secvențe construite din aceleași imagini supraimpresionate cu fețele lor schimonosite în urlete care nu se mai aud, angoasa lor trecînd în muzica Adei Milea.) și bineînțeles că nu-și acceptă soarta ca niște victime înnăscute : pînă la final caută soluții. Aici trebuie lăudat în primul rînd
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
nu din cauză că n-ar duce-o vocea. Dimpotrivă, problema e că uneori o duce prea departe, într un dramatism învolburat care pare nelalocul lui în contextul acela de amatorism coregrafic și de montaje naive cu rulete și ploi de jetoane supraimpresionate pe fața ei în timp ce cîntă Money, Money, Money. Amatorismul și naivitatea sînt evident asumate, dar simpla asumare nu le transformă în altceva decît ceea ce sînt, nu le transformă într-un stil. E evident că secvența cu Money, Money... se cere
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
printre alți străini. A fost orașul altfel vreodată, a trăit el în liniștea idilică a poveștilor metropolitane de pe Broadway, sau Erica a trăit visul American într-o stare de semicecitate comodă? Care dintre cele două viziuni este cea adevărată, cea supraimpresionată emoțional, traumatică sau cea soporifică a visului american? Cert este că Erica a început să vadă altfel, iar vederea ei surprinde deodată o lume maladivă, crepusculară, psihedelică, neliniștitoare. O simplă ieșire în stradă devine o aventură, cu urmăriți și urmăritori
New York, NewYork... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9064_a_10389]
-
împrumută un limbaj al pasiunii devastatoare, limbajul melodramei, iar episoadele nu contrazic scenariul și ingredientele: răzbunări din gelozie, dragoste tumultoasă care calcă pe cadavre precum în Carne Tremula (1997), cadre liric-melancolice la marginea mării, înlănțuiri și dezlănțuiri, lacrimi căzute convenabil, supraimpresionate de cameră, spectaculoase lovituri de teatru - după 14 ani filmul distrus s-a salvat, iar Diego (Tamar Novas), fiul lui Judit și protejatul lui Mateo, se dovedește a fi fiul acestuia etc. Cu acest material anost se croiește infinitul melosului
Cinema, mon amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6892_a_8217]
-
Koji Yamamura, un film de 21 de minute atât de stilizat și de frumos cum rar am văzut. Desenat la perfecție, animat cu mintea deschisă, astfel că personajele își modifică permanent proporțiile corpului, iar fondul bej e format din liniuțe supraimpresionate care tremură ca niște crenguțe bătute de vânt, de parcă ar fi vii. Cred că, dacă ar fi făcut animație, așa ar fi lucrat și Käthe Kolwitz. Mi-a mai plăcut un alt film japonez, din 1963, Namida wo shishi no
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]