48 matches
-
problemă fundamentală nu este corectitudinea unei definiții; ea reprezintă o chestiune de viață și de moarte. Și mai mult decât atât, problemă fundamentală este întrebarea dacă omul poate exista la modul personal sau trebuie să se confunde într-un realissimum suprapersonal" (pp. 81-82). Pentru a exemplifică această afirmație, autorul aduce în discuție chestiunea curajului, aplicat la doctrina hegeliana a mersului istoriei: reprezintă curajul o dovadă a existenței personale sau este un fenomen mecanic, așa cum apare în filosofia organicista a lui Hegel
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să fie convertită într-un efort de transfigurare și de sublimare. Politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise (specifică memoriilor și jurnalelor) trebuie înlocuită cu politica narațiunilor cu semnificații suprapersonale. Altfel literatura română actuală riscă să se complacă în contemplarea propriului ombilic. Cred că o astfel de etapă e pe cale de a fi depășită. Unii scriitori și-au ridicat privirea în larg, cu îndrăzneala și speranța de a ieși din
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
stilistica a ăstiluluiă și mai degrabă una a ăscriituriiă; în eseul Variațiuni pe tema textului am arătat că trebuie distins între cele două concepte: unul este un fapt individual (Le style c^est l^homme même!), iar celălalt o instanță suprapersonala, cultural-institutională, istoricește constituită. Oricât ar manipula-o Eduardo Mendoza în sensul ironiei și meta-ironiei postmoderne, scriitura romanesca rămâne pentru el o referință solidă, care a fost elaborată de veacuri, în cadrul repertoriului cultural al unei civilizații urbane. Existența în afara intenționalității individuale
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
ne sună pur și simplu străin. Cultivarea abstracțiunilor, vizionarismul mimat sau autentic, inserția de personaje fără carne și fără oase, ambiguizările scăpate de sub control, narativizarea la imperfect a unor bizarerii țin de o anume poetică uniform adolescentină. De un limbaj suprapersonal, colectiv. Și mai degrabă de o sociologie a literaturii decât de o istorie a ei. Cu rădăcini - asumate sau întâmplătoare - în Nichita Stănescu, dar cu o evoluție independentă și deseori intolerantă. Că nu greșesc, o confirmă versurile. Că observațiile acestea
O editură, două cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9580_a_10905]
-
o mare forță distructivă supraeul tradițional și creștin(în care se fixase prima mare sinteză antropologică a omului european).”; Lenin, cu ideea «revoluționarului de profesie», a desăvârșit teza omului cu un singur gând.Deci un om posedat de o forță suprapersonală întoarsă asupra lumii cu rostul de a o distruge spre a o reclădi după un model făurit de un singur gând...Acesta este ideocratul [...] care s-a crezut chemat și ales spre a fi purtătorul raționalității omenești. Trăsăturile sale sunt
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
și nici "subpersonal". Nu este un obiect între obiecte, un lucru între lucruri. Dumnezeu care face posibilă devenirea persoanei depășește conceptul de impersonal: el nu este altceva decât persoană. În loc de "personal" și "apersonal" se poate folosi conceptul teologic de "transpersonal", "suprapersonal". Dar cine consideră că prin acest concept îl poate înțelege pe Dumnezeu, uită că Dumnezeu este și rămâne Incomprehensibil, Invizibil, Indefinibil. Sau chiar o coincidentia oppositorum, coincidența contrariilor, cum l-a definit deja citatul Cusanus: întrucât maximum este și minimum
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
națiunii o cer. În schimb, lipsa regelui înseamnă dispariția valorilor pe care sprijină o națiune: autoritatea sacră a unei persoane, unitatea care ia naștere în jurul ei, și tradiția din care a apărut acea persoană. Orice monarhie cere, din partea regelui, harismă suprapersonală (divină), iar din partea plebei, fiorul demnității sacre, trăsături cu neputință de găsit în regimul republican. Cînd ajunge la republică, Fărcășanu este fără măsură. Nimic nu i se pare mai dăunător în privința degradării firii omenești decît republica. O societate fără monarh
Rex sacrorum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6819_a_8144]
-
ci tu curgi spre un liman mai larg. Așa se face că, atunci cînd îți judeci trecutul în raport cu niște idealități - iar țara sau Dumnezeu sînt astfel de idealități suverane - nu poți să nu-ți pui viața pe tipsia unor semnificații suprapersonale. Și chiar acesta e cazul Lidiei Stăniloae. Autoarea recurge la o descriere retrospectivă săvîrșită în matca unei priviri spirituale. Iar hotarele care îi mărginesc perspectiva sunt în număr de trei: prezența lui Dumnezeu, cultura țării și figura tatălui. Tocmai de
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
totalitar. Pe urmele lui Robert Lifton, Kathleen Taylor distinge opt trăsături totalitare ale fenomenului de manipulare: 1) controlul contactului cu lumea: cine controlează comunicarea unui individ cu mediul înconjurător îi stăpînește percepția asupra realității; 2) manipularea mistică: invocarea unor instanțe suprapersonale (Dumnezeu, necesitatea istorică, obiectivitatea științei, un grup de cercetători), pentru a cîștiga încrederea oamenilor; 3) pretenția de a fi pur: insinuarea convingerii că cei care nu-ți împărtășesc ideile sunt prezențe malefice a căror putere de contaminare trebuie eliminată; 4
Lustrația mentală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5931_a_7256]
-
am recitit de curând cu plăcere Întâlnirea din Pământuri și Imposibila întoarcere.) Dar nu mai mult decât atât. Așadar, aceasta nu e o carte despre Marin Preda. E una despre talentul lui Marin Preda. Talent, la urma urmei, impersonal. Sau suprapersonal. Aproape toți cei care răspund, aici, întrebărilor, par molipsiți de un anume spirit al giumbușlucului. Au intuiția vorbirii în mai multe ape, știu când să tacă adânc, cu subînțelesuri, și când să audă doar ce vor. Spuneam că primele capitole
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
la trama epică, și de a le înzestra cu valențe poetice; citatele nu sunt niciodată decorative ori prezente de dragul erudiției, ci explică anumite fapte (de pildă, al-Kindi, cu teoria razelor, îi revelează pe cei prezenți drept complici la o acțiune suprapersonală; sau ideea sacrificiului uman, apt să zămislească o nouă lume, schimbând mersul cosmic al evenimentelor. Descinderea la Florența a englezului Thomas (martorul) îl pune de îndată pe acesta în legătură directă cu una dintre cele mai desăvârșite formule de existență
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
pg. 38). În lipsa oglinzii purtătoare de noroc, în care apărea un personaj frumos, jovial și avusese loc un fel de dedublare a personalității, efectul-oglindă produce acum defectele personajului, creând disfuncționalități ale personalității acestuia iar ieșirea din acest câmp de energie suprapersonală îi produce un dezechilibru psihic: ” Din acea zi începură necazurile. În scurt timp deveni șomer, soția îl părăsi iar el se apucă de băut. Locuitorii cartierului întâlneau un ins jerpelit, murdar, care căuta printre gunoaie și vechituri bombănind ”las’ că
ELISABETA IOSIF ÎNTRE VIS, ÎNGERI ȘI CONECTAREA LA DIMENSIUNI SUPERIOARE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 2012 din 04 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370656_a_371985]
-
limitele culturii. " Creația acestei epoci este, în esența ei, îndreptată către ultim, nu către penultim, toate realizările ei trebuie să nu mai fie simbolice, ci realiste, să nu mai fie culturale, ci existențiale"205. Desăvârșirea are loc într-un plan suprapersonal. Într-un fel, personalismul, care face din persoană centrul existențial al lumii, este negat. Totuși, a treia formă a revelației nu este posibilă decât prin reformarea persoanei și supunerea tehnicii mecanice, care îi domină pe oameni, spiritului; în alte cuvinte
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ci spaima de a rămâne În cercul vicios al nașterilor și morților. Motivul principal care Îndeamnă la pelerinajele către aceste locuri sfinte mai apropiate de ceruri ține fie de un interes personal - obținerea unui cer (svarga) -, fie de o finalitate suprapersonală - obținerea eliberării definitive (moksa). (M. Hulin, L. Kapani, 1996, p. 379) Prin aceste caracteristici, pelerinajul pare a urma schema riturilor de trecere: el construiește un cadru simbolic și generează o experiență rituală care consacră o schimbare de statut social: Ca
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
constituie substanța monologului interior al personajului masculin care, silit să-i dea Olgăi o explicație, o invită într-o excursie la munte, pe același traseu pe care obișnuiau să-l străbată înainte de ruperea dramatică a relației lor. Obsedat de semnificații suprapersonale și de legi istorice generale, care strivesc inițiativele și năzuințele individului (de altminteri, I. a fost întreaga sa viață un adept al marxismului, la care nu a renunțat nici după anii de închisoare comunistă), Ilie Chindriș încearcă să-și justifice
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
am aceeași participare emoțional-afectivă, aceeași compasiune, ca față de durerea celor care-mi sunt direct apropiați. Este o solidaritate morală umană, o Înțelegere, dar nu mai mult. dă Durerea lumii are În cazul acesta o semnificație fatidică. Ea mă depășește. Este suprapersonală. Eu o văd, o știu, dar adesea nu o pot Înțelege și nici nu o pot accepta. Este pur și simplu ceva care mi se impune din afară, ca un fel particular de trăire istorică și socială, contrară voinței și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și Înfățișându-se ca o ființă a progresului. Să Încercăm acum, după ce am văzut caracteristicile persoanei, să-i dăm o definiție. Pentru N. Berdiaev, persoana reprezintă o valoare supremă, dar numai cu condiția ca ea să existe În raport cu valorile absolute, suprapersonale, de ordin spiritual. În sensul acesta, persoana va constitui, prin excelență, un principiu moral de la care se pleacă În sunt determinarea toate valorile. În felul acesta, morala devine o doctrină despre persoană, iar centrul vieții morale se Întemeiază pe ideea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
scoate la iveală și a supune unui examen critic temeiurile care ar fi de natură să legitimeze cauza însăși și pretenția că ea ar reprezenta un imperativ absolut. Se lasă să se înțeleagă faptul că adeziunea individului la o cauză suprapersonală, în măsură să confere sens și finalitate existenței sale, s-ar realiza prin puteri originare ale sufletului situate dincolo de sfera de acțiune a judecății raționale. Pentru toți aceia în care asemenea puteri sunt treze și active, subiect de discuție și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
față de cei ce nu aderă la ea sau i se opun, indiferent dacă este vorba de cauza neamului, a rasei sau a partidului unic. Este o constatare curentă că resorturile afective cele mai profunde ale identificării individului cu o cauză suprapersonală, care va fi sustrasă examenului critic, stau în imaginea adversarului condus de o altă opțiune. La întrebarea: „Cum devin grupuri mari de oameni, uneori chiar colectivități cuprinzătoare, adversari de neîmpăcat a căror religie va fi dominată de imperativul afirmării a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
am aceeași participare emoțional-afectivă, aceeași compasiune, ca față de durerea celor care-mi sunt direct apropiați. Este o solidaritate morală umană, o Înțelegere, dar nu mai mult. dă Durerea lumii are În cazul acesta o semnificație fatidică. Ea mă depășește. Este suprapersonală. Eu o văd, o știu, dar adesea nu o pot Înțelege și nici nu o pot accepta. Este pur și simplu ceva care mi se impune din afară, ca un fel particular de trăire istorică și socială, contrară voinței și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și Înfățișându-se ca o ființă a progresului. Să Încercăm acum, după ce am văzut caracteristicile persoanei, să-i dăm o definiție. Pentru N. Berdiaev, persoana reprezintă o valoare supremă, dar numai cu condiția ca ea să existe În raport cu valorile absolute, suprapersonale, de ordin spiritual. În sensul acesta, persoana va constitui, prin excelență, un principiu moral de la care se pleacă În sunt determinarea toate valorile. În felul acesta, morala devine o doctrină despre persoană, iar centrul vieții morale se Întemeiază pe ideea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ale sale „idei elementare sau originare”. Pentru Jung arhetipurile după cum arată Ioan Petru Culianu „au o latură obiectivă, Întrucât pot fi deduse din diferite tradiții religioase și folclorice, și o latură subiectivă, Întrucât sunt produse autohtone și autonome ale inconștientului suprapersonal” (/50). În vocabularul eliadian, „arhetip” are o semnificație oscilantă Între cea arhaică (platonică) și cea modernă (totalitatea actelor de repetiție, imitație ). Deci una din accepțiunile posibile e și cea psihologică a lui Jung. În acest caz, arhetip Înseamnă „model preformativ
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului. Russell se simțea realizat prin angajarea sa pentru cauze suprapersonale, Wittgenstein dorea doar să se facă mai bun pe sine și să-i ajute pe cei care îi erau apropiați. Lui Russell îi plăcea să participe la reuniuni publice, să discute cu persoane care împărtășesc opinii din cele mai diferite
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
arhetipul mamei universale, aceasta simbol matricial fundamental, mamă a lumii (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, 1982, p. 145). O mamă de necuprins în concepte! Mama astfel percepută, mamă-geniu, circulă în marginea mitului. Se ajunge, progresiv, la o mamă suprapersonală, o mamă-idee proiectându-se în eternitate, o mamă hieratică meritând adorație, acționând suprasenszorial ca un fluid fortifiant. Câteva poeme evocă Buzele mamei, Părul mamei, Mâinile mamei, altele trimit la Tăcerea mamei, ori la Nopțile mamei, ori la Steaua mamei, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fenomen atoateintegrator face corp comun nu numai cu muzica și pictura, dar și cu baletul, cu orice altă categorie de comunicare pan-umană, regimul dicțiunii lui fiind constant de natură sonoră, dar și vizual impresionist, aerian până la transparență. Muzica, principiu suprapersonal unificator,e în același timp închidere și deschidere, poetul lăsându-se: " Dus de-a-ndăratelea, dus fedeleș, / dus ca un orb de toiagul speranței / în muzică, / dus ca o frunză, dus ca un vin, / dus ca uitarea, dus ca lumina" (Gravitație). Individualul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]