2 matches
-
zic vouă: celui care plînge/ Dumnezeu îi umblă pe pleoape” (Luna neagră sau cît de frumoasă e femeia care a născut un orb). Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei d-sale, transcendența care e supraverbală, riscînd a „amuți” textul dizolvat în trăirea extatică, și aventura destructurării sensibile, a „dezordinii” care poartă numele de avangardă, riscînd a sufoca textul cu un exces de materialități în debandadă. Neutralizîndu-se reciproc, cele două primejdii sînt constrînse a se manifesta
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
intermediar. Nimic biografic, prozaic, accidental în sens existențial nu transpare în asemenea versuri limpezite de orice ,impuritate", abstrase din registrul comunicării curente și din lumea pe care aceasta o înfășoară. Totul este ridicat la putere simbolică și la o relevanță supraverbală: cuvintele sunt un simplu material pentru combustia ideii. Simptomatic, focul își joacă limbile prin aceste poezii: ,chipurile noastre se sting", ,numai sarea de pe cuvintele noastre/ mai pâlpâie în lumânări", ,pocăința stâncilor aprinde pustiul", ,pletele lui Dumnezeu ard în păduri", ,se
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]