18 matches
-
care au venit acasă fără nimic, bătuți și flămânzi. Sătui, adorm și aceștia pe unde apucă. Soțul iese din comă ușor năuc, însă buzele dumneavoastră tumefiate natural și răscolitor de senzuale îi dau idei. În timp ce și le exprimă prin icnete, susurați delicat printre dinți cuvinte de alint legate de soacra dumneavoastră și de cartea cu poze colorate înfățișând unele animale domestice. Scoateți ușoare țipete de plăcere când vă proptește cotul în gât. Va sesiza fericirea ce vă inundă și își va
DIETA NATURISTĂ de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1276 din 29 iunie 2014 by http://confluente.ro/Mihai_batog_bujenita_1404056581.html [Corola-blog/BlogPost/343042_a_344371]
-
popular, cu asonanțele lui și trecerea vădită din ritmul trohaic în iambic. “Somnul dacă mi-ai veghea, eu mi-aș găsi liniștea. Sărutarea dimineții ți-aș da din dulceața vieții. La ureche ți-aș cânta cum mă-ndeamnă inima, / Cântecelul susurat ca izvorul de curat! / Să-ți astâmperi umbletul și să-ți bucuri sufletul! / Somnul dacă mi-ai veghea, eu ți-aș veghea liniștea.” (Veghe). Nenumărate sunt locurile comune și rimele facile pe care le folosește autoarea: colț de lună, a
BETIA PRIMAVERII SUFLETESTI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 232 din 20 august 2011 by http://confluente.ro/Betia_primaverii_sufletesti.html [Corola-blog/BlogPost/371223_a_372552]
-
uscat de soare cată gri-închis s-apară: Val înalt,născut din mare să-l umple de sare-amară Vânt nebun,plin de răcoare mângâind tăios,să-l doară Voalări de curcubeie în șuvoi de apă clară Voci perechi într-o chemare susurată ieri,spre seară Violet suav de floare Ce regin-a fost o vară...! DAN MITRACHE Referință Bibliografică: VIS DE PIATRĂ / Dan Mitrache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1181, Anul IV, 26 martie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Mitrache
VIS DE PIATRĂ de DAN MITRACHE în ediţia nr. 1181 din 26 martie 2014 by http://confluente.ro/Dan_mitrache_1395853183.html [Corola-blog/BlogPost/353570_a_354899]
-
Trase săgeată după săgeată, până ce le sfârși pe toate. La adună și reluă. O dată, încă odată și încă odată, până ce se lăsă înserarea și nu mai putu vedea ținta. Un vânt ușor începu să bată printre copaci și o șoaptă susurată se strecură pe lângă ea: -- Du-te acum și să te întorci în zori! Zile nenumărate, de cum se lumina de ziuă, Bristena se strecura, prin pădure, la izvor, învățând să tragă ca un arcaș adevărat, poate chiar mai bine decât frații
POVESTEA MICUŢEI ARCAŞE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1539 din 19 martie 2015 by http://confluente.ro/mihaela_alexandra_rascu_1426736853.html [Corola-blog/BlogPost/370252_a_371581]
-
septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Sărută ochii plini de dor Și gura-i de dulce amor Sărută un dulce surâs Șoapta din magicul râs Perdeaua de gene fierbinți Ce uită de ochii cuminți Strecoară priviri de granat În dulce suspin susurat Sărută obrajii fierbinți, Umerii albi ce-i alinți Sărută-i șoapta din vis Purtată în alb paradis. Alintă-i mătasea pielii Pictată de soarele verii Atinge esența împlinirii Prin aripa nemărginirii. Pătrunde templul iubirii Alungă durerea amăgirii Absoarbe geamăt de
SĂRUT... de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Sarut_.html [Corola-blog/BlogPost/348190_a_349519]
-
unde va duce cu ea o astfel de amintire dar știe că rîsul beatei care izbucnește acum din spatele perdelelor pe geamul deschis o va însoți oriunde va fi să ajungă. e același rîs cu tonuri înalte la început apoi abia susurat cu care beata își încheie toate poveștile. chiar și aceea despre mutul gata să se înece în apa din clopot sub privirea îngrozită a părintelui jerzy. „închipuiți-vă - aproape strigă ațîțată beata - a sărit ca un mînz schilod într-o
Poezii by Cornelia Maria Savu [Corola-website/Imaginative/3318_a_4643]
-
la a nu fi cuminte! Ei bine, atât de bine a prins greșeala asta de interpretare, că și după finalizarea acțiunii ce păruse că nu este permisă printru-un "da" spus cu gura deschisă, auzeam un permanent "nu, nu... nu" susurat printre buzele nesătule de săruturi, din ce in ce mai rar și fără viață, dar enorm de incitant. Atât de incitant și real, încât "nu" a continuat să se audă ușor, șoptit, drăgăstos și imperativ în expresie completă: "nu, nu, nu înceta, te rog
DA ORI NU NE COMPLICĂ VIAŢA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 270 din 27 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Da_ori_nu_ne_complica_viata.html [Corola-blog/BlogPost/354290_a_355619]
-
crudă așteptarea, chiar dacă-n urmă, poate, îmi voi găsi o scuză. Dar ferecat în cazna velinei foi, de muză, am negândit la doru-ți și am uitat chemarea. Îmi iartă îndrăzneala de-a vrea să-nșir zorite poeme împletite din șoapte susurate. Când astrul nopții prinde, în păru-ți, nestemate, mai pot spera iertarea de-a-mi spune iar: iubite? *** [Photo: Hope by Sarah Noble] Referință Bibliografică: M-ai dojenit ... Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1693, Anul V, 20
M-AI DOJENIT … de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1693 din 20 august 2015 by http://confluente.ro/ovidiu_oana_parau_1440050813.html [Corola-blog/BlogPost/373516_a_374845]
-
Excelență al Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” (2003). T. cultivă, în formule tradiționale, adesea de sorginte folclorică, o „poezie necesară, simplă, în formele miniaturii, crochiului, sonetului și rugii, cuvintele sunând tare, patetic, agitatoric chiar, sau stingându-se în murmure susurate și în frăgezimi de otavă” (Mihai Cimpoi). Permanenta afirmare a apartenenței naționale, patosul atitudinii sociale nutresc fiorul liric. Motive constante sunt înstrăinarea, casa părintească, mama rămasă mereu în așteptarea fiului. De asemenea, apar frecvent imaginile prietenilor de drum sau ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290085_a_291414]
-
tihărăile dealului, era poate a unei vulpi flămânde sau a unui alt animal, Simiuc niciodată nu reușise să identifice animalele sălbatice după sunetele care le scot. Bătrânul Tofan, văzându-l gânditor, fără să lase lucrul izbucni deodată într-o șoaptă susurată ca un pâlc de ierburi atinse pe neașteptate de biciul vântului. - Cine știe ce gândești dumneata acum? Poate spui că am să-ți zic de pământul acesta că este de la tatăl meu, care l-a avut de la tatăl lui și tot așa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
închină. Lacul cu apele lui pofticioase pare o fațadă a lumii. Un ocean prizonier între margini tot mai hidoase Noi venim tot mai rar din istorie din urme adânci ce nu se mai știu. Din cuvinte răsucite-n auz și susurate prelung... Caii de azi poartă în coame izbânda viscolul iernii sau puhoiul căldurii limba cenușii pare o poftă de câine și sună din amintiri doar pașii lui Johan Wolfgang Geothe În casa copilăriei./ În tinda cea scurtă se-aude moartea
Ioan Țepelea by Ioan Țepelea () [Corola-journal/Imaginative/10426_a_11751]
-
închină. Lacul cu apele lui pof-ti-cioase par o fațadă a lumii. Un ocean / prizonier între margini tot mai hidoase // Noi venim tot mai rar din istorie / din urme adânci ce nu se mai știu. Din cuvinte / Răsucite-n auz și susurate prelung..." Zece poze și un epilog pot fi echivalentul a zece occasioni montaliene sau o stăruitoare căutare a identității pierdute. Un cocteil de expresionism, suprarealism și existențialism ( sentiment religios de fatalitate, sceptisim, nevroză), devenit deja un pattern al prozodiei lui
Dor de a cuprinde sfera by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8232_a_9557]
-
mereu albă ca varul și așa de subțirică și moale, că ai fi putut s-o frămânți. Enăchescu pășea cum ar fi pășit o salcie plângătoare, bineînțeles, dacă așa ceva ar fi fost posibil. Era minunat de frumoasă și vorbea abia susurat, pesemne ca să nu-și pună sângele în pericol. Când trebuia să răspundă, se scula în picioare, deși profesorii, după ce îi puneau întrebarea, îi propuneau imediat să nu se ridice. Înclina capul ușor într-o parte și ce spunea era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
asupra unui bărbat cumsecade. Știa că relația ei de trei ani cu Mike nu era perfectă, dar ajunsese la acel punct din viață când asta trebuia să fie de-ajuns. Dacă recunoașterea avea să vină vreodată, avea să fie abia susurată: la o anumită vârstă, dragostea își pierde ambițiile glorioase și devine prudentă, finită și mică. Era o ușurare să ridice paharul cu sake. Pentru vise, a spus ea. Irene i-a întors un zâmbet hollywoodian sclipitor. Sau pentru eșecuri. Irene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nici lipsită de vino-ncoace. Încă din copilărie șchiopăta puțin de piciorul stâng. Un accident? Niciodată n-a vorbit despre asta. Sau poate că nu am fost eu atent, atunci când ea pomenea despre cauzele regretabile ale vizibilei ei nefericiri? Vorbea susurat, repede, precipitat, ca și când nu i-ar rămâne destul timp. Îmi închipui o față oval-lunguiață, ochi căprui apropiați, păr închis la culoare, neted. Fruntea tot mereu gânditoare, de aceea cutată. Era deșteaptă și știa să alcătuiască fraze construite logic. Mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
luat-o, de unde să știu... Dar tu nu mai știi alta? Nu știam nici o poveste adevărată. De dragul lui însă, născoceam de fiecare dată fel și fel de întâmplări, fără nici o coerență a faptelor din ele, înveliș melodios doar de cuvinte susurate, menite să-l ducă ușor, ca într-o plutire, în somn. Am să-ți spun acum povestea despre Femeia de demult. — Dar nu era zână! Să nu fie zână! Știam că nu-i plac zânele. Mi-a spus odată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost ziua de lungă... Când soarele s-a cocoțat undeva în bagdadia cerului, am ajuns la izvorul care, de fiecare dată parcă, îmi aține calea sub o costișă din subsuoara pădurii. L-am salutat cu o plecăciune spre unda lui susurată, umplându-mi cu apă plosca golită de-a lungul drumului... Mi-am răcorit apoi fruntea și m-am așezat pe perna de mușchi de lângă tulpina stejarului falnic ce stă de strajă izvorului - cine știe de câtă vreme - ca un adevărat
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
gând că îl voi desface la întoarcerea de la izvor. Între timp, lumina din jur s-a împuținat. Răcoarea serii încă nu devenise stăpână. Așa că, gol până la brâu și cu prosopul în mână, am pornit grăbit către prietenul meu cu undă susurată. Izvorul din vale. Calea era presărată cu frunzele încărcate de culorile toamnei... Acestea, ne mai putând duce în spate atâta “bogăție”, își dădeau drumul în gol... Nu știu de ce, atunci mi-am pus tot felul de întrebări: “Cine determină momentul
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]