59 matches
-
a unui patriotism ardelean care, în condițiile cedării Ardealului de Nord, ca și a vicisitudinilor ce-au urmat evenimentului, a sfîrșit prin a-i ocupa prim-planul conștiinței. Pe nervura unor Coșbuc, Goga, Aron Cotruș, autorul Generației amînate dă glas tînguios ori patetic unui „ardelenism” neîndoios desuet în perspectivă estetică, chiar în momentul ’40, însă resuscitat, din motive lesne de înțeles, în contextualizare epocală. Desigur, cărții i se cuvin recunoscute meritele unei minuțioase restituiri istorice, ale unei profuziuni de date, precizări
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
fișe de lectură. E inautentic, fals, e Cioran second hand. Îmi pare rău să scriu lucrurile astea, melancolia diaristului poate fi reală, tristețile veridice, dar forma literară le compromite. În plus, fragmentele, efulgurațiile, n-au titanismul disperării originalului. Sunt subțirele, tânguioase, aproape ridicule: "Singur, singur, singur! Un dumnezeu al însingurării s-a închis în mine cu lacăte grele. Cine să-l mai scoată de acolo?! Sau "Tristețea e singura realitate pe care sufletul meu o trăiește plenitudinar." Sau "Ori de câte ori îmi lipsești
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14082_a_15407]
-
și zborît (zbîrlit) lucru iaste." (Atila, cel poruncitoriu îl aleseră șef la anul 401 după Cristos). * Noi, românii, am critică întotdeauna violență și "sălbaticia" strămoșilor ungurilor, plus batjocură des folosită că ei călăreau cu carnea crudă pusă sub șea. Nenorocit, tînguios fel de a privi lumea la acesti urmași pașnici și cum se cade care sîntem ai lui Traian și Decebal. Totdeauna, - mai slabi din fire fiind - am tratat istoria în modul cel mai sentimental. Ca si cum noi am fi invidiat forță
Prietenii unguri si transhumanta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17541_a_18866]
-
mistificările sale adesea magistrale. Filmul este construit pe o stare, chagrin d'amour, pe care albastrul cînd fluorescent, cînd fumigen al barurilor de noapte o amplifică în tăceri care parcă vibrează somnolent sau cu un fundal discret din care răzbate tînguios șoapta unui saxofon. Sunt stări care condensează subtil în noapte cu ceva din incomensurabila, dizolvanta singurătate care se prelinge din gîtlejul aurit al saxofonului lui Jan Garbarek. Filmul se încarcă încetul cu încetul cu energie, devine fluid și capătă ritm
Chagrin d'amour cu gust de afine by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8387_a_9712]
-
mama o cergă și un cearșaf. Așezat sub salcâmii de sub leasa de porumb, urmăream mersul și răsturnarea constelațiilor și ascultam, răpus de vrajă, sunetul faraoancelor vreunei căruțe rătăcind stingheră prin stepă și prin ceața nemărginirii. Cel mai dulce și mai tânguios cântec. Era atâta minune risipită-n acel cântec monoton încât n-o puteai cuprinde numai cu inima, deseori apelând și la o lacrimă. Au dispărut căruțele brăilene, fabuloasele lor coșuri pictate. Au dispărut rotarii, șaretele, docarele domnești. Plutesc tot mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6920_a_8245]
-
care fierbeau în el" (p. 230). Suflet de artist ofensat, Doru, delegat al autorului în text, își varsă toate tribulațiile personale și toate ororile unei lumi în tranziție (e "lumea rea și amărâtă", se spune într-un fel de refren tânguios), își descarcă toată scârba într-o narațiune furioasă, culme a unei viziuni mizerabiliste cu tentă cosmopolită, ceea ce dă un plus de stranietate și neliniște discursului epic. Într-o dezordine epică scontată, derutantă, se dezvăluie o dezordine amoroasă dezgustătoare și dezordine
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
prost sau bine, cum o vrea Dumnezeu - dar neapărat” (29 ianuarie 1940). Intenție ridicolă pe care, din fericire, nu reușește s-o materializeze, deși se chinuie îngrozitor să scrie secvența respectivă. Sensul textului, intangibil, se dovedește mai puternic decît impulsul tînguios al creatorului de a-l distruge. Așa încît, neavînd ce face, trimite, neconsolat, romanul la tipar: „Nimeni nu va ști mai bine decît mine că acest sfîrșit este escamotat”. În sfîrșit, încă o ciudățenie, care, e adevărat, nu face decît
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
cufăr, acea cutie de carton. Una e să păstrez jurnalul de la școala primară, al cărui autor am fost autorizat să-i zic copil tâmpit, și cu totul altceva ar fi să păstrez ieremiadele diaristice din adolescență, ori producția de versuri tânguioase de atunci. Accept cu dragă inimă să mă fac de râs -, nu și de plâns.
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3781_a_5106]
-
stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Și afară doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Părul tău ți se desprinde/ Și frumos ți se mai șede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea luna/ Dintr-o rariște de fag./ Îi răspunde codrul verde/ Fermecat și dureros,/ Iară sufletu-mi se pierde/ După chipul tău frumos [...] Înălțimile albastre/ Pleacă zarea lor pe dealuri,/ Arătând
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
lunii, câte un iepure fuge speriat, un stol de grauri se pierde în zare în fâlfâit de aripi. La marginea crângului, plutesc prin aer fluturi de toamnă. Sus de tot, în direcția crucii din vârful cupolei bisericii de la schit, răsună tânguios chemarea cocorilor. Pe cărările de munte merg agale turmele de oi. Coborârea oilor de la munte se face pornind din Căldarea Brătilei, Roșu, Groapele, Păpău Șețu, Rusu, drum pe care turmele de oi, grase și acoperite cu lână curată, coboară pe
OBICEIURI UITATE de ION C. HIRU în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360748_a_362077]
-
stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Și afară doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Părul tău ți se desprinde/ Și frumos ți se mai șede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea luna/ Dintr-o rariște de fag./ Îi răspunde codrul verde/ Fermecat și dureros,/ Iară sufletu-mi se pierde/ După chipul tău frumos.[ ... ] Iată lacul. Luna plină,/ Poleindu-l, îl străbate
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361862_a_363191]
-
scurgând, sub verdele portic al dorului te chem; o flacără aprinde-mi în sfiosul gând! Să-mi mistuie regret și neîncredere, lumina mă cuprindă ca un dulce val și trupul să-mi sfințească sacre iedere, când doinele se nasc din tânguios caval. Azi asfințitu-și face un culcuș în noi, cu roșu fir cosându-ne un dor pribeag; să rupem lanțurile gândurilor-ploi și să-nflorim cuminte pe un alt meleag! Referință Bibliografică: Ghemul asfințitului / Curelciuc Bombonica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
GHEMUL ASFINŢITULUI de CURELCIUC BOMBONICA în ediţia nr. 890 din 08 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346213_a_347542]
-
lacrimi schingiuit. Privire amețită-ntotdeauna, când totul e în mine-așa abrupt, iar sus pe creste hăulind furtuna durerilor, în zbucium ne-ntrerupt. Mi-ai spus că pleci și ai rămas în mine să-mi torni din al regretelor ulcior otrava tânguioaselor suspine a vinului iubirii-amețitor. Și iată-mă umblând urlând de sete printr-un deșert din nou incendiat, că dorul n-a putut să mă îmbete, ci m-a făcut să văd cu-adevărat. De-aș reuși acum să strâng risipa
AL NIMĂNUI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370078_a_371407]
-
golurile ficțiunii, aidoma unor metatexte. Iată o mostră: “Era seară, eram singur când am auzit o Voce, din celălalt capăt al camerei, care spunea că e singură. - Vino să mănânci cu mine, i-am spus și s-a apropiat, clămpănind tânguios. Seara, când au venit cei mici, s-au distrat schimbând cu ea vorbe amuzante, cum se disterază copiii. Se simțea bine la noi, dar într-o zi mi-a spus că știrile radioului erau prea deprimante, lumea era urâtă, va
EUGEN DORCESCU, PROZA LUI MARIAN DRUMUR SAU DESPRE INFRAREALITATE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353786_a_355115]
-
a începe să ragă. Șpriț privi totul cu o firească detașare și plecă spre adăpostul din curtea fostei fabrici. Numai că, odată ajuns, se urcă pe un bloc de beton și scoase un sunet, un fel de chemare, lungă și tânguioasă. Dimineți la rând, locuitorii din zonă observară ceva cu totul neobișnuit. În jurul lui Șpriț, aflat deasupra tuturor, se adunaseră mii de potăi care păreau că se uită la el cu un fel de evlavie și schimbau între ei tot felul
MISIUNEA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347038_a_348367]
-
stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Și afară doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Părul tău ți se desprinde/ Și frumos ți se mai șede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea luna/ Dintr-o rariște de fag./ Îi răspunde codrul verde/ Fermecat și dureros,/ Iară sufletu-mi se pierde/ După chipul tău frumos [ ... ] Înălțimile albastre/ Pleacă zarea lor pe dealuri,/ Arătând
163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342343_a_343672]
-
a binelea, pădurea se liniștise după venirea noastră, păsăretul zburătăcea din nou cu nepăsare, iarba luminișului părea ninsă, plină de roua dimineții. Atunci, în timp ce priveam toate astea, se auzise ca purtat pe un foșnet de vânt un țiuit slab și tânguios. Am ciulit urechea, țiuitul se auzise din nou, ceva mai puternic, ca un scâncet de animal aflat în primejdie. Astfel, încă o dată, încă de două ori, încă de mai multe ori. Mi se învârtea ca un titirez în cap întrebarea
PÂNDA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342533_a_343862]
-
fost găsit într-o grapă-n șantier, Vorbea franțuzește băiatul, nu omorâse pe nimeni, Orașul avea trei biserici, catolică, ortodoxă, evanghelică, Un singur cimitir evreiesc, vechi de secole, Acolo am simțit veșnicia lui Blaga, Se scriau versuri și clopotele repetau tânguios, l-am văzut pe celebrul doctor de ulcere, era cam afumat, mergea la un congres internațional, prin preajmă era cetatea Porolissum, respira de milenii, trecut glorios, acolo femeile sunt blonde, au suflet și vorbesc cu accent cântat, ardelenesc. Mai la
ZALĂU de BORIS MEHR în ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340719_a_342048]
-
sa. Poeziile, proza și publicistica sa sunt o mărturie în acest sens.” (Eminescu-Ortodoxia. O antologie de Fabian Anton. Ed. Eikon, Cluj-Napoca-2003, p. 5) Un ucenic al lui Eminescu, Mihai Prepeliță, ne conturează Icoana copilului și a adolescentului în povestirea documentară, Tânguiosul Glas de Clopot : „Îndesat la trup, îmbrăcat în haine nemțești din stofă groasă, de culoare închisă, mezinul continuă să tot țină într-o mână un teanc de cărți, legate în cruce cu o sfoară de cânepă, bine răsucită, iar cu
PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU (V) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2058 din 19 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/342755_a_344084]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > POEME Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1584 din 03 mai 2015 Toate Articolele Autorului Tânguios prind glas Din tristu-mi destin tânguios mă cheamă cu glas cristalin clopote de-aramă. Din neîmpliniri unde se cunună umbre de-amintiri, dulce corn răsună. Din al meu amar pururea în zbucium plânge tot mai rar al speranței bucium. Din
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1584 din 03 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379771_a_381100]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > POEME Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1584 din 03 mai 2015 Toate Articolele Autorului Tânguios prind glas Din tristu-mi destin tânguios mă cheamă cu glas cristalin clopote de-aramă. Din neîmpliniri unde se cunună umbre de-amintiri, dulce corn răsună. Din al meu amar pururea în zbucium plânge tot mai rar al speranței bucium. Din uscatul crâng al neîndurării se zbuciumă
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1584 din 03 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379771_a_381100]
-
amar pururea în zbucium plânge tot mai rar al speranței bucium. Din uscatul crâng al neîndurării se zbuciumă-n tâng bufnița uitării. Din bătrânul dor hoinărind risipe ultimul meu zbor murmură-n arìpe. Din ce i-a rămas sufletului faur tânguios prind glas clopote de aur. Pare prea târziu Pare prea târziu, dar sufletul meu sapă-n tot ce-i viu spre-a afla alt eu. Încă n-am depus armele pe scut, chiar de merg adus sub atât trecut. Tot
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1584 din 03 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379771_a_381100]
-
lui Lúvah chinuri, să-și tragă înăuntru desfătările. Și Vala că o umbră adesea-i apărea lui Urizen. 215 Regele Luminii o privi cum se jelea printre cuptoarele de Cărămidă, noapte și zi Silită printre focuri să trudească; glasul ei tînguios Se-aude-atunci cînd iar se lasă liniștită noapte și lucrătorii își primesc odihnă. "O Doamne, nu te uita-vei oare la ale noastre triste suferințe Printre aceste vălvătăi neîncetat trudind? stăpînii noștri aspri rîd 220 De toată-ndurerarea noastră. Sîntem silite să-nvîrtim
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
spre lumea apelor: Ea îl văzu pe Tharmas șezînd pe stînci lîngă învălurata mare. 485 El apa-și scuturắ din barbă și se jeli ușor printre-ale verii vai. Vala stătu-n picioare pe stîncile lui Tharmas și glasul lui cel tînguios îl auzi: "O Enion, capul mi-e ostenit pe patul morții, Căci ale morții buruieni mi-au năpădit în jur mădularele în înghețatele străfunduri. Șed în lăcașul scoicilor și mă jelesc, și tu în nouri ești închisă. 490 Cînd oare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
confesiunea în proză Pietate, 1930) acutizează și mai mult stările negre ale poetului, torturat de amintirea iubitei, generând în volumele Cenușă sfântă (1930; Premiul Societății Scriitorilor Români), Elegii (1933; Premiul Societății Scriitorilor Români și Premiul Academiei Române), Zăpezi și purpură (1936) tânguioase evocări și invocări, lamentații despre „sterpul meu infern”, în care „se cuibărește ca o epavă-n port”, „înțepenit și mut”, deopotrivă înfricoșat și doritor de moarte. Existența devine „groapa mea de umbră”, e bântuită de „fantomele singurătății”, ceea ce o face
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]