59 matches
-
ca lebede tăcute”, „Singurătatea e-o grădină în care zboară reverii”, iar muzicii i se recunoaște o putere divină: când sună o vioară, „plouă pe suflete foc izbucnit din adâncuri uitate”, „gândul străbate lumini și zări neștiute vreodată”, pe când volutele tânguioase ale unui clarinet par niște „păsări albe”, „rătăcitoare, triste”, care lasă în urmă o grea mâhnire. Poetul compune chiar un ciclu de Sonate, cu scene misterioase, în penumbră, vizionate ca într-o lentoare onirică, un fel de imagini fulgurante dintr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
pentru suflet (1996). Proza, îndeosebi romanul Îmblânzirea curcubeului (1981), conține pagini memorabile despre viața tragică a părinților săi, a consătenilor pierduți în „Siberii de gheață”. O lucrare valoroasă sub aspect istorico-literar este evocarea documentară Za gorizontom (1986), ca și romanul Tânguiosul glas de clopot... (1989), care reconstituie perioada cernăuțeană a lui Mihai Eminescu. „Cultivând cu ușurință toate genurile posibile de artă”, acest „peregrin romantic incurabil” (Mihai Cimpoi) semnează și o carte de interviuri, Dialoguri de sânge (1995), piesele Îndurarea norocului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289010_a_290339]
-
amplă antologie (în șase limbi) intitulată 500 poeți români de pe glob. SCRIERI: Mama noastră - pasăre albastră, Chișinău, 1980; Îmblânzirea curcubeului, Chișinău, 1981; ed. I-II, București, 1997; Constelația tinerelor talente, Chișinău, 1982; Constantin Constantinov, Chișinău, 1982; Za gorizontom, Moscova, 1986; Tânguiosul glas de clopot..., I, Chișinău, 1989; Peste Carpați, peste cutremure..., Chișinău, 1989; 101 poeme haiku - 101 poèmes haiku - 101 Haiku Poems, ed. trilingvă, tr. Constantin Frosin, Virginia Cazacu, București, 1994; Dialoguri de sânge, București, 1995; Necropole pentru suflet, București, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289010_a_290339]
-
atmosferă: Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur,/ Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur77. Întocmai ca în imaginea satului văzut de sus, biserica își face simțită prezența mai ales prin sunet: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 78. Atunci când este vorba de cimitir și biserică, totul este simbol și sugestie, ca la Mallarmé: Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca,/ Și străveziul demon prin aer când să treacă,/ Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale/ De-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
el o magie întreagă. E ca și cum, în Trecut-au anii..., un poem atât de sfâșietor de trist, poetul smulge un sunet din trecutul vieții 190. Sunetul buciumului este, ca și cel al cornului, când explicit, ca în Lasă-ți lumea... (Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea lună/ Din tr-o rariște de fag191), când repetabil ca un ecou după moarte: Și cum va înceta/ Al inimii sbucium,/ Ce dulce-mi va suna/ Cântarea de bucium!192 Aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unde sonore ce fac aerul să vibreze, un soi de melancolie dureroasă pe de o parte, sentimentală pe de alta, ca atunci când ora întâlnirii cu ființa iubită se apropie. Altădată, el domină absolut atmosfera satului: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 196 sau urcă în impalpabile rezonanțe religioase: Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți 197. Comuniunea dintre sufletul poetic și glasul clopotului este dată de elementul comun amândurora tânguirea, ce aparține melancoliei: Lin din codri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui Lúvah chinuri, să-și tragă înăuntru desfătările. Și Vala că o umbră adesea-i apărea lui Urizen. 215 Regele Luminii o privi cum se jelea printre cuptoarele de Cărămidă, noapte și zi Silită printre focuri să trudească; glasul ei tînguios Se-aude-atunci cînd iar se lasă liniștită noapte și lucrătorii își primesc odihnă. "O Doamne, nu te uita-vei oare la ale noastre triste suferințe Printre aceste vălvătăi neîncetat trudind? stăpînii noștri aspri rîd 220 De toată-ndurerarea noastră. Sîntem silite să-nvîrtim
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
spre lumea apelor: Ea îl văzu pe Tharmas șezînd pe stînci lîngă învălurata mare. 485 El apa-și scuturắ din barbă și se jeli ușor printre-ale verii vai. Vala stătu-n picioare pe stîncile lui Tharmas și glasul lui cel tînguios îl auzi: "O Enion, capul mi-e ostenit pe patul morții, Căci ale morții buruieni mi-au năpădit în jur mădularele în înghețatele străfunduri. Șed în lăcașul scoicilor și mă jelesc, și tu în nouri ești închisă. 490 Cînd oare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
autorul Visurilor în vuietul vremii este preocupat (...Ă de procesul duratei personale." Sonetistul Mihai Codreanu (Mihai Codreanu: Statui Ă are disponibilități poetice multiple: este "parnasian, bineînțeles, dar și romantic de atâtea ori, senin și plastic", "întunecat și muzical", având "timbrul tânguios de cantilenă, erotismul direct, când pasionat și umbrit, când luminos, madrigalesc și prețios"; îl definesc "lirismul meditativ", "dezabuzarea, ironia și sarcasmul". Camil Baltazar este trecut, alături de Otilia Cazimir, în categoria poeților de cenaclu, debutând la "Sburătorul" și formându-se în
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
mama o cergă și un cearșaf. Așezat sub salcâmii de sub leasa de porumb, urmăream mersul și răsturnarea constelațiilor și ascultam, răpus de vrajă, sunetul faraoancelor vreunei căruțe rătăcind stingheră prin stepă și prin ceața nemărginirii. Cel mai dulce și mai tânguios cântec. Era atâta minune risipită-n acel cântec monoton încât n-o puteai cuprinde numai cu inima, deseori apelând și la o lacrimă. Au dispărut căruțele brăilene, fabuloasele lor coșuri pictate. Au dispărut rotarii, șaretele, docarele domnești. Plutesc tot mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6920_a_8245]
-
și zborît (zbîrlit) lucru iaste." (Atila, cel poruncitoriu îl aleseră șef la anul 401 după Cristos). * Noi, românii, am critică întotdeauna violență și "sălbaticia" strămoșilor ungurilor, plus batjocură des folosită că ei călăreau cu carnea crudă pusă sub șea. Nenorocit, tînguios fel de a privi lumea la acesti urmași pașnici și cum se cade care sîntem ai lui Traian și Decebal. Totdeauna, - mai slabi din fire fiind - am tratat istoria în modul cel mai sentimental. Ca si cum noi am fi invidiat forță
Prietenii unguri si transhumanta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17541_a_18866]
-
cufăr, acea cutie de carton. Una e să păstrez jurnalul de la școala primară, al cărui autor am fost autorizat să-i zic copil tâmpit, și cu totul altceva ar fi să păstrez ieremiadele diaristice din adolescență, ori producția de versuri tânguioase de atunci. Accept cu dragă inimă să mă fac de râs -, nu și de plâns.
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3781_a_5106]
-
care fierbeau în el" (p. 230). Suflet de artist ofensat, Doru, delegat al autorului în text, își varsă toate tribulațiile personale și toate ororile unei lumi în tranziție (e "lumea rea și amărâtă", se spune într-un fel de refren tânguios), își descarcă toată scârba într-o narațiune furioasă, culme a unei viziuni mizerabiliste cu tentă cosmopolită, ceea ce dă un plus de stranietate și neliniște discursului epic. Într-o dezordine epică scontată, derutantă, se dezvăluie o dezordine amoroasă dezgustătoare și dezordine
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
a unui patriotism ardelean care, în condițiile cedării Ardealului de Nord, ca și a vicisitudinilor ce-au urmat evenimentului, a sfîrșit prin a-i ocupa prim-planul conștiinței. Pe nervura unor Coșbuc, Goga, Aron Cotruș, autorul Generației amînate dă glas tînguios ori patetic unui „ardelenism” neîndoios desuet în perspectivă estetică, chiar în momentul ’40, însă resuscitat, din motive lesne de înțeles, în contextualizare epocală. Desigur, cărții i se cuvin recunoscute meritele unei minuțioase restituiri istorice, ale unei profuziuni de date, precizări
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
prost sau bine, cum o vrea Dumnezeu - dar neapărat” (29 ianuarie 1940). Intenție ridicolă pe care, din fericire, nu reușește s-o materializeze, deși se chinuie îngrozitor să scrie secvența respectivă. Sensul textului, intangibil, se dovedește mai puternic decît impulsul tînguios al creatorului de a-l distruge. Așa încît, neavînd ce face, trimite, neconsolat, romanul la tipar: „Nimeni nu va ști mai bine decît mine că acest sfîrșit este escamotat”. În sfîrșit, încă o ciudățenie, care, e adevărat, nu face decît
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
fișe de lectură. E inautentic, fals, e Cioran second hand. Îmi pare rău să scriu lucrurile astea, melancolia diaristului poate fi reală, tristețile veridice, dar forma literară le compromite. În plus, fragmentele, efulgurațiile, n-au titanismul disperării originalului. Sunt subțirele, tânguioase, aproape ridicule: "Singur, singur, singur! Un dumnezeu al însingurării s-a închis în mine cu lacăte grele. Cine să-l mai scoată de acolo?! Sau "Tristețea e singura realitate pe care sufletul meu o trăiește plenitudinar." Sau "Ori de câte ori îmi lipsești
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14082_a_15407]
-
apoi, când Bachmann - o fată, cum mi se părea mie, mai degrabă sfioasă - a început să citească, ba nu, ea își plângea de-a dreptul poeziile de o frumusețe desăvârșită - în orice caz, asta lăsa să se bănuiască tonul ei tânguios -, mi-am spus că dacă acest Kaiser care vorbește ca din carte se repede, așa cum o făcuse mai înainte, asupra cititorului necunoscut mie și asupra acestei total intimidate Bachmann, atunci iei cuvântul și ai să-i sari în ajutor poetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu amândouă palmele, a făcut semn cu fruntea și cu coarnele, că el nu va primi porția, nici de-ar fi odată cu capul Însă, cum eu nu pregetam, îndemnându-l, el își luă palmele de pe gură, dând drumul la vorbe tânguioase și zicând: Că Mehmet drept credincios estem și pentru slănin atât de puțin, el nu spurcă atât de mult, încât Profet nu recunoaște la el în Rai Ci, iar a dat să se apropie necazul de echipa noastră de oropsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sac doldora, cu o coajă proaspătă și galbenă, ca de bostan copt și cu un miez moale și puhav la înfățișare, de bine crescută ce era Și din creștetul acestei pâini, care se legăna unduind în preajmă, ieșeau niște muzici tânguioase, iar în blândețea ei și în netezimea ei, pâinea cea măreață mă amețea, ca ochiul de șarpe, sorbindu-mă și atrăgându-mă spre ea, cu toată ființa Deci, eu, ca să nu pățesc precum am pățit cu sarmalele și colacii cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
N‑o să‑l întrebe pe fiul ei dacă prietena lui îi are inițialele tatuate pe... (Nu sunt în stare să zic „pubis“). Ce naiba! Sau mă‑nșel? Mă opresc și urmează o tăcere încordată, în care nu se aude decât sunetul tânguios al unui nai. Apoi, brusc, cosmeticiana începe să râdă. Mă uit în ochii ei și mă trezesc râzând și eu, la rândul meu, deși ușor isteric. Aveți dreptate, zice cosmeticiana, așezându‑se și ștergându‑se la ochi. Aveți dreptate. N
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în falnica-i sburare O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare Ce-i simț național! Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă, Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău, Urmeze-ți ea prin sboru-ți în cânturi tânguioase, în cânturi răsunînde, suspine-armonioase, Colo, în Eliseu!... {EminescuOpI 2} DE-AȘ AVEA... De-aș avea și eu o floare Mândră, dulce, răpitoare Ca și florile din Maiu, Fiice dulce a unui plaiu, Plaiu râzând cu iarbă, verde, Ce se leagănă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. {EminescuOpI 19} Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită, Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. {EminescuOpI 20} AMORUL UNEI MARMURE
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț când pe alt colț Au ajuns să rupă gratii ruginite
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oiu cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag Ii răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. {EminescuOpI 210} Te desfaci c-o dulce silă, Mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pun pe mâni, Se rumpe suflet, nu se rupe sân, Scăpare caut în zădar de chin... Să stângi un dor ce-n sînu-mi arde - vin! Când te doresc eu cânt încet-încet; 10Plec capul la pământ încet-încet Și glasul meu răsună tânguios Ca tristul glas de vânt încet-încet. Și orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. 15Săgeata doar a crudului amor În suflet mi-o împlînt încet-încet Și simt veninul pătrunzând adânc... Cu sîngele-l frământ încet-încet Și nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]