126 matches
-
victorie asupra propriului destin blestemat. Am auzit deja părinți care socoteau cât vor economisi pe zi, fericiți că, în fine, vor reduce o câtime din restanța de șapte-opt luni la plata întreținerii. Dacă aici am ajuns, după doisprezece ani de târâș prin mlaștină, închipuindu-ne că alergăm la olimpiadă, înseamnă c-am luat-o razna rău de tot. N-am nici un dubiu că năstăsioții se vor împăuna cu epocala realizare și că vor închide gura cusurgiilor care vor îndrăzni - mojicii! - să
Ugerul lui Pilat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14864_a_16189]
-
are nici o urmă de amabilitate, consemnînd alternativ datele obiective și cele subiective ale raportului cu actantul. Ușor retorică, descripția subliniază reacția afectivă pregnantă, umoarea răzvrătirii: „Craiova, orașul colbului,/ al băltoacelor de ploaie acidă,/ face din mine o cîrtiță oarbă,/ navigînd tîrîș/ cu un căluș de vorbe pe gură/ prin venele propriului destin.// Craiova mă îmbie să-i cînt numele,/ să-i proslăvesc primarii,/ prefecții, jăndarii, redactorii șefi,/ în acompaniamentul orchestrei de surzi/ și muți.// Craiova mă condamnă să slujesc/ păianjenilor - / stăpîni
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
cum urci direct din gura mea în fiecare dimineață și nu te mai întorci niciodată pe dîmbul verde de pămînt nou-nouț pe care stau singur așteptîndu-te. te aștept cu spatele sau cu fața, într-o parte sau în genunchi alergînd tîrîș prin mărăcini printre consoanele șuierătoare ce îți înțeapă auzul moale prins în placenta unei limbi mult mai mari degetele mioape au învățat să o vorbească însă încet precum ai duce la ochi orice, tot pămîntul cu lumina lunii cu tot
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
de m, spre pildă, are o formă de fântână perfect rotundă, gigantică în lărgime, uluitor de spălată, din calcar alb, strălucitor, cu incastrații negre de silicolite, ca niște mâini care nu pot fi spălate. Apoi mergi de la foarte larg până la târâș (un bloc cu 10 etaje are, pentru comparație, 30-33 m), dai, la două nivele, de lilieci, de platouri, chiar de oasele unui pui de cerb și ajungi la minus 200 m într-o galerie orizontală incredibilă, indescriptibilă: tapetată absolut toată
Agenda2003-42-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281605_a_282934]
-
O specie isterizată, cum a înțeles Eugen Ionesco. Iar acum se globalizează, adică e aici monstrul baalic al comunismului ca principiu ordonator în uman. Ce știi tu, fluture? Fericirea ta e că nu ai cum știi. * După ieșirea din ape, târâșul apoi saltul apoi zborul, apoi prăbușirile: gravitația... * Omule, niciodată nu ai aflat cine ești, de ce ești, de unde ești, încotro mergi; “înaintezi spre moarte cu spatele”. Ferice că este așa? * Vietățile fără ochi sunt fragmente de ochi. * Frica este instinctual transcendental
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
cu formulă deschisă, perpetuu primenită, întemeiat în anii ’90, prin componența sa perindându-se mai multe generații de tinere talente - să-i amintim doar pe pianiștii Răzvan Boroda, Tudor Amarandei, vocalistele Marcela Buruian, Luiza Zan, bass-iștii Dan Spînu, Eddy Tîrîș. În actuala alcătuire, multi-premiatul quintet îi cuprinde pe doi licențiați ai Universității de Arte „George Enescu”, talentatul percuționist Cristian Cozma, un abil arhitect de ritmuri, pe vocalista Ilinca Traistă, absolventă a Secției Canto, ca și pe trei studenți - Alexandru Bîrlenghea
Academic jazz group by Florian Lungu () [Corola-journal/Journalistic/83411_a_84736]
-
poeziei Marianei Marin se întrevede în combinația de luciditate și disperare cu care poeta privește scurgerea obișnuită, dar exactă a zilelor din calendar: "Vai / ce exactă măsură a morții / s-a strecurat la noi în casă / cîtă perfecțiune / în mersul tîrîș al calendarului / și cîte s-ar mai putea spune despre o închisoare vie / în care secundele își întind de bunăvoie gîtul / pe buturuga călăului / disperat / și trist / și foarte trist / și disperat" (6 octombrie). Presimțirea acestei agonii care domină viața
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
fel de ospătară trăgând pofticios dintr-o țigară și-i întrebase cam răstit: - Consumați ceva? - Două beri, răspunsese lățosul... - Una!, i-o retezase Parmenia. - Bine. Una și-un pepsi - e bine, doamnă ? Ospătara, cu o ținută vestimentară de abia ieșită târâș dintr-o plantație sălbăticită de jnepeni și măceși, le adusese comanda și le trântise pe masă recipientele spunând: - Patru lei și șaptișpe bani... Tăcuseră un timp, apoi Parmenia zisese: - Eu cam am grabă... - Eh, doamnă, lasă că... De fapt, te
Posibilul amant al bunicii Parmenia... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/8079_a_9404]
-
vecină, și Székely Balázs, cadristul oficiului de pensii, cumătrul și tovarășul de șpriț al unchiașului nostru bețivan. Despre ce or fi discutând în întuneric în dosul cotețului? Cum de nu observă dovleacul-felinar? Evident, Dani îl stinge înainte de-a porni târâș și, din masca mai adineauri înspăimântătoare, aducând cu cele de pe Insula Paștelui, nu rămâne decât o simplă coajă de bostan ce pute a stearină topită. Kovăcioaia răspunde la întrebările șoptite ale cadristului, ea nu pune nicio întrebare, pare speriată, îi
Bogdán László: Blazonul cu două lebede (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/4213_a_5538]
-
întrebe. Ce se petrece? Cine-i gonește?" N-avea pe unde trece! N-avea pe unde păși! Cât vedea cu ochii, până-n cele mai ascunse cute ale pământului, totul era acoperit de broaște strivite, șopârle și șerpi zvârcolindu-se în târâșul lor zmintit, pe jumătate agonic. Cârtițele, mai rezistente, năzuiau să ajungă primele unde sileau să ajungă. Se târau cu picioarele boante, înfigând în țărână evantaiul ghearelor ascuțite ca niște colți, zgrepțănînd și scormonind pământul, săltând centimetru cu centimetru valurile uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
10 am ajuns la Comloșul Mic, frontiera era la 500 de metri. Ne-am dat jos din mașină și ne-am trântit în șanț, unde am stat vreo două ore.... Am început să ne târâm, cu gențile după noi... înaintam târâș cu o viteză de melc. În fine am ajuns la frontieră. Însă frontira era prost plasată, o cale ferată era frontiera, pe un taluz înalt de 4-5 metri! Am trecut peste sârmele de lângă calea ferată și a auzit doar atât
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
pricina. Avea un chip de nerecunoscut: urechile, sfîșiate din rădăcini, atîrnau fără viață peste fața tumefiată; un ochi acoperit complet de o umflătură care-l deformase; celălalt îi lipsea cu desăvîrșire; picioarele îi erau mușcate și mersul transformat într-un tîrîș chinuit; și n-ai fi știut ce animal este dacă noaptea, mult după ce peste pădure se așternea întunericul, n-ar fi scos urlete tînguitoare. Era... Era un lup? Da, prietene, era ceea ce rămăsese dintr-un lup... Ce forță anume l-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dispus, încât uită că escortează un prizonier. Cei doi ajung să fraternizeze: "Am coborât apoi pe lângă ultimele pante ale Pirinului, sprinteni și plini de voie bună, parcă toată lumea era a noastră. Dimităr mă luase de după mijloc și mergea cu pușca târâș, pe coastă-n jos, cântând cât îl ținea gura: Tri mesețe v^Gorna Bania/ I cetfârte văf Sofi-i-ia (Trei luni la Gorna Bania/ A patra la Sofia)." Inimosul Dimităr îi spune la despărțire celui pe care chipurile îl păzise: "Sbogmu
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
câtuși de puțin fertilă, menită să înfășoare nimicul, un vid de simțire poetică. Am aceeași senzație de stinghereală ca lângă o frigidă care mimează cu sârguință disperată orgasmul. Și mi-e milă de hârtia bună, plină și netedă, pătată de târâșul „necuvintelor”, creaturi nevertebrate, scalariforme, capul semănând cu coada, le tai în două, le tai în trei, în câte câți vrei, bucățile o iau care-ncotro și nu sunt cu nimic diferite de întreg. Lasă să plouă pe șosele/ Dând tufelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
plăcea, ăsta era succesul colonelului Ștoicescu, le plăcea să nu mai gîndească, să se miște pe ulițe în formație de marș, să înțepenească în posturi de pază, să mănînce la cazan zdrăngănind din gamele, să facă ronduri noaptea, să umble tîrîș pe coclauri fără sa crîcnească, să se îmbrace la fel și să nu vorbească decît întrebați. Dacă priveai lucrurile cu aceeași detașare, cu același amuzament, toată această joacă de-a cazarma nu putea să te ducă decît la o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nicio urmă; în coastă, vița de vie așteaptă foarfecele. Nu este Dragoste! Petru, cel dintâi strănepot al lașității lui Noe și ultimul fiu al lăcomiei lui Adam, singurul moștenitor al păcatului. Păcatul transfigurarea crucii într-o piatră de moară, păcatul târâșul ademenitor deasupra mării, păcatul poartă deschisă în cer sub fiecare grindă. Petru a murit moartea: a trăit, a sângerat și s-a descompus în acel semn; pe mormânt nicio crustă. Petru a trăit moartea între două nedefiniri. Este Dragoste! Crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tot veneau cârduri de milogi. Jandarmii băteau în stânga și-n dreapta, arestul era plin. Zilnic erau goniți zeci de pelerini. Pentru siguranță, intrările în târg au fost puse sub observație; indezirabilii, mai toți, reveneau prin lanurile de porumb, prin fânețe, târâș sau la adăpostul nopții. Recidiviștii erau tunși zero; cotonogiți bine, erau duși din post în post până departe. Unul s-a întors cu perucă. I-a căzut când s-a îmbătat. „Am observat că o parte din cele prezise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Am rămas firește tot ce-am fost și mi se pare că nimic nu e schimbat. Văd, ca și în copilăria mea, tot felul de oameni cu tot felul de vârste, și văd sexele diferite, și soldați trecând cu pasul târâș și preoți cu bărbile lungi și cărunte și mi se par toți că sunt aceiași." (p. 70) Nu tot așa rămînem, toți, în ospeție la acest vag și solemn altă dată? Cilibi Moise, Chimiță, Sînge-Rece, Bărbucică sau Ibric erau oamenii
Domnul B. by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7943_a_9268]
-
târâș- grăbiș în textul poeziei Zdreanță a lui Arghezi (în treacăt fie zis, în folclorul de internet poezia e atribuită cu obstinație lui G. Coșbuc!): copiat și reluat în sute de variante, textul circulă cu versul deformat: „Și, pe brânci, târâș, grăbiș,/ Se strecoară pe furiș”. Nu numai o verificare în ediții argheziene serioase, dar chiar și simpla ascultare a textului în rostirea autorului (înregistrarea circulă pe internet) i-ar putea convinge pe cititori că forma autentic argheziană e, așa cum trebuia
Târâș-grăpiș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5100_a_6425]
-
să-și inventeze noi obiecte ale muncii critice, conformîndu-se haosului valoric în plină expansiune. Și acum alergarea decurgea din mers, dar mersul devenise șchiopătat și părea să nu mai aibă mult pînă să ajungă un mers în patru labe sau tîrîș. Rămînînd credincios îndeletnicirii sale dintîi, criticul pe care-l cunoscusem și-l admirasem în tinerețe începuse să prospere, devenind, totodată, de nerecunoscut, transformîndu-se într-un avocat al mediocrilor și impostorilor de toată mîna. Pînă într-atît de total năucitoare mi se
Criticul și editorul, prieteni ai scriitorului by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/3245_a_4570]
-
a Demonilor, sau dorim cu ardoare iertarea și înălțarea? * Să reprimim dumnezeirea, ar fi supremul nostru lucru - lucrarea vieții noastre, ci nu compromisul, necum consolarea camaraderiei cu forțele răului; înțelegerea prin cunoaștere și iluminare din Spirit (ca instrument dumnezeiesc), necum târâșul în fugarele umbre ale unei vieți ternare, tulburi, fără Dorul de Divinitate. Noi nu avem dreptul să ne considerăm niște orfani, căci Divinitatea nu poate fi acuzată de pieire sau de abandon! însăși Creația, opera continuă, pretutindeni în Universul pe
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
mele, că nici nu mă simt singur. 76. în fiecare epocă se inventează noi metode de exploatare, mai sofisticate și mai ascunse. 77. Puterea este murdară. 78. Poți avea bani mulți, dar fericire mai puțină... 130 COASA Fâș, fâș, Tai târâș, Tai la glezne și culc lesne Tot ce urcă, Ia-l la furcă Ad-la hârcă, Fâș. fâș. CUIUL Surd și crud trăsnesc prin lemn Până când, scurt, oțelul Necruțătorului îndemn își răstignește țelul. VULTURII Sus, în aer fără baer, Vânturați pe-
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
o vede prin prisma curentă a unei uzuri, a unei saturații crepusculare, ci ca o etapă primitivă. Ca o reîntoarcere la o barbarie a cavernelor: „e ca un pitecantrop noaptea/ mînînd dinozaurii cu ochi mici spre prăpastia vidului și subconștientului/ tîrîșul viperelor - strune biologice necîntătoare încă - / tristă pre-lume fără cîntec” (Epocă). Ceea ce n-ar putea fi decît un semn de exasperare. Bardul se identifică cu „fiecare ins necăjit/ în ziua în care s-a scumpit sarea ce este de fapt/ rezumatul
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
Două lanțuri înconjurau grămada mare de paie și un altul trecea pe deasupra ei. Eu trebuia să împreun acele trei lanțuri cu inele la capete și să le țin unite cu ajutorul unei bucăți de bară din fier, ca să pot conduce acest „târâș” cum i se zicea, deoarece paiele erau târâte până pe șiră de cei doi boi, apoi aranjate de câteva femei acolo. În această operațiune, stăteam cu picioarele goale sprijinite pe lanțurile de jos și mă țineam cu o mână de lanțul
DULCE COPILĂRIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1745 din 11 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344144_a_345473]
-
treji Mai de sus de bârnă drumul, Unde seara țese fumul Multor mreji: Pe subt vreascuri văzui bine Repezită înspre mine O gușată cu găteji. Chiondorâș Căta la cale; De pe șale, Când la deal și când la vale, Curgeau betele târâș. Iar din plosca ei de gușe De mătușe Un tăios, un aspru: hîrrși... Plâns prelung, cum scoate fiara, Plâns dogit, Când un șarpe-i mușcă ghiara, Muget aspru și lărgit De vuia din funduri seara... Mi-a fost frică, și-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]