48 matches
-
într-una din camerele de la etaj, înainte de ultimul război se spânzurase un negustor grec. Avea timp, mergea încet, lungindu-și drumul, pe străzi principale și pe străzi lăturalnice, urmărind orașul cum se trezește din somnolență. Bătrâne se grăbeau cu un târșâit indiferent după cumpărături. Din camioane se descărcau cu zgomot navete cu pâine și cu sticle de lapte. În fața chioșcurilor de ziare se formau cozi. Țărani de prin împrejurimi se îndreptau spre piață cu coșuri cu legume timpurii. Țigăncile cărau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
canal și mergea de-a lungul unui drum pietruit, Între două orezării. Procesiunea se opri. Urmăriți de japonezi, care nu făceau nici o Încercare să-i grăbească, prizonierii așteptau, toropiți, În soare. Jim asculta respirația lor obosită. Apoi se auzi un tîrșîit de saboți și convoiul se mișcă din nou Înainte. Jim privi spre camionul de muniții. Fu uimit văzînd sute de valize zăcînd pe drumul pustiu. Epuizați de efortul de a-și căra lucrurile, prizonierii le abandonaseră deja fără o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu un om bun... mai erau oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare om era urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare om era urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama că pașii nu erau În spate, nu fuseseră niciodată În spate, ci erau În față, iar el nu fugea de ei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ieșise dintr-o Închisoare sovietică, mulțumită lui Gruner și senatorului Javits, iar Eisen știa ce Înseamnă să Încapi pe mâna rușilor. Îl făcuse pe Wallace să se odihnească, Îl servise. Pe picioarele mutilate Învățase să se miște rapid. Adaptare ingenioasă. Târșâitul picioarelor fără degete În Haifa Îi pusese la grea Încercare nervii lui Sammler. N-ar fi putut să Îndure două ore singur cu arătosul, cârlionțatul, zâmbitorul Eisen. Dar Wallace, cu ochii lui cu orbite mari și genele lungi, Întinzând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
angajează ca muncitoare textilistă la „Tânăra gardă” - dar și aici este persecutată, izolată iar cei de la securitate o convocau discreționar la orice oră din zi sau din noapte. După ani, autoarea încă nu poate uita urletele celor schingiuiți, nu uită târșâitul picioarelor înlănțuite, nu uită deținutul zidit de viu în celulă, nu uită femeia deținută cu ochiul stors, ori simulările de execuție prin împușcare și alte orori și atrocități. Nu uită că a dat o declarație să nu divulge nimic din
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
o singură mișcare, individul scăpase de responsabilitate față de ceea ce avea să se întâmple, sau să se facă acum. Într-o autocrație, ceea ce făcuse Vocea Patru trebuia să constituie ultima precauție. Înainte de a se apuca să analizeze situația auzi în dreapta sa târșâitul unui scaun. Când Gosseyn se-ntoarse să se uite, văzu un individ solid, îmbrăcat tot într-o uniformă gri, care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI OCTOMBRIE, CIUMA A ȚINUT ORAȘUL ÎNCOLĂCIT SUB EA. ȘI FIINDCĂ POMENEAM DE TÂRȘÂITUL PICIOARELOR, SUTE DE MII DE OAMENI ȘI LE-AU MAI TÂRÂT ÎNCĂ TIMP DE SĂPTĂMÂNI, PARCĂ FĂRĂ SFÂRȘIT. CEAȚA, CĂLDURA ȘI PLOAIA ȘI-AU URMAT PE CER. STOLURI TĂCUTE DE STICLEȚI ȘI MIERLE, VENIND DIN SUD, AU TRECUT LA MARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
PANELOUX, STRANIA ȚEPUȘĂ DE LEMN CARE SE ÎNVÂRTEA ȘUIERÂND PE DEASUPRA CASELOR, LE ȚINEA LA DISTANȚĂ. LA ÎNCEPUTUL LUI OCTOMBRIE, MARI AVERSE DE PLOAIE MĂTURARĂ STRĂZILE. ȘI ÎN TOT ACEST TIMP, NIMIC MAI DE SEAMĂ NU SE PRODUSESE ÎN AFARĂ DE ACEST ENORM TÂRȘÂIT DE PICIOARE. Rieux și prietenii lui au descoperit atunci cât erau de obosiți. De fapt, oamenii formațiilor sanitare nu mai ajungeau să digere această oboseală. Doctorul Rieux își dădea seama de acest lucru observând la prietenii lui și la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
atât în carne cât și în sufletul lor, de o vacanță grea, de un exil fără leac, de o sete nicicând potolită. Printre grămezile de morți, printre clopotele ambulanțelor și avertismentele a ceea ce este convenit să fie numit destin, printre târșâitul încăpățînat al fricii și teribila revoltă a inimii lor, nu încetase să alerge un murmur puternic menit să alarmeze aceste ființe îngrozite și să le spună că trebuiau să-și regăsească adevărata lor patrie. Pentru ei toți, adevărata patrie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
uite că dumneavoastră așteptați să vă aduc pastramă și rachiu, iar eu stau la cislă. Că așa-i Aizic hangiul - vorbă lungă. Un bob zăbavă, că îndată mă întorc... Aceste cuvinte încă pluteau în aer când Aizic - cu mersul lui târșâit - s-a întors cu cele cerute... ― Iaca că am adus ce ați dorit dumneavoastră. Să cinstiți în pace. ― Îți mulțumim, jupâne. Parcă ne am mai prins și noi oleacă sufletul - a vorbit Dumitru. ― Dacă îți mai vrea ceva, eu îs
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Triumfului, un pic din Bulevardul Eroilor, până ieșim pe Podul Michelangelo, slab luminat de câte-un far de mașină. În tăcerea ca de sfârșit de lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cel de relaxare, un lucru obișnuit însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea să ajungă sus, întrunirea nu începuse. Urcușul către mansardă deveni după numai câteva trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
la ce servește viața? La viață... ? N-ai Înțeles? Nu. Stai să vezi! Pentru a se face cât mai ușor Înțeles, Dionisie Începu să se Învârtă În jurul mesei, cu mâinile la spate, cu privirea când În tavan, când la cratițe. Târșâitul egal al papucilor săi de casă era cu un ton mai jos decât tânguirea mâncărurilor de sub capace. Mulțumit parcă de ce auzea, Precup continuă: Știrile se Împart, de când e și presa, În două: știri interne și știri externe. Corect? Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uneori și sâmbăta!) și-i deranjezi din plictisul lor. Zăcutul cărților este molipsitor. Veghea somnolentă a cărților în depozite, pe rafturi, aerul stătut cu iz de praf și damf de insecticid, liniștea molcomă, tulburată doar din când în când de târșâitul câte unui gândac pe podea, sunt contagioase. Depozitarul doarme de-a-n boulea, drogat de somnul cărților. Se visează, cu ochii deschiși, el însuși om de carte, lector burdușit, profesor la catedră sau, de ce nu, nume iscălit pe importante tomuri. Folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o dată. Când ajunse la următorul geam, bătu ușor. Nu veni nici un răspuns. Murmură o Înjurătură printre dinți, ținând capul Întors spre acel colț al triajului În care urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
modă, sau un pulover. Din păcate, astea sunt lucrurile care‑l interesează cel mai mult pe băiatul ăsta superficial, însă mai are timp să învețe să se uite și în interior. În sine însuși. Pe deasupra, mai e și tropăitul și târșâitul picioarelor în spațiile extrem de mari, adaptate perfect măreției lui Dumnezeu; EL nu se vede, dar are nevoie de foarte mult loc. În stânga stau băieții, tinerii slujitori ai Domnului, iar în dreapta fetele, tinerele slujitoare ale Domnului. Pe mijloc răsună anunțul domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
adică ținea de mine? Urmează o pauză, după care se aude un zgomot de porțelan care se sparge. Vântul de nord șuieră pe la ferestre. După o lungă tăcere, îl aud pe Hsien Feng suflându-și nasul. Se aude apoi un târșâit de picioare. Zăresc umbra Majestății Sale, care s-a apropiat de pat și trage pătura de pe capul meu. Se așază pe marginea patului și oftează adânc, în timp ce își dă roba jos. — Ceai, Majestatea Voastră? se aude glasul eunucului-șef Shim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
meu. Miniștrii și prinții, în haine minunate, sunt purtați în palanchine bogat decorate pe umerii cărăușilor care înaintează cu greu, în timp ce gărzile patrulează pe ponei mongoli. Psalmodiul cărăușilor a fost înlocuit de o tăcere adâncă și chinuitoare. Nu mai aud târșâitul picioarelor în sandale peste pietrele instabile. În schimb văd, durerea dată de bătături întipărită pe chipurile posomorâte și pline de sudoare. Deși am intrat în ținutul sălbatic, toată lumea e încă îngrijorată în legătură cu posibila urmărire de către barbari. Procesiunea devine din ce în ce mai lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ori erau târâte prin țărână. Alergaseră patru kilometri cu tancurile dușmane pe urmele lor, și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din depărtare și târșâitul pașilor lor prin glod. Olvido n-a făcut nici o fotografie (aproape niciodată nu fotografia persoane, ci doar lucruri), dar, trecând pe lângă ei, Faulques s-a decis să fixeze pe peliculă acea imagine a sfârșelii. Așa că a dus la ochi o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]