24 matches
-
de manipulat, amăgiți cu pomeni electorale, obținându-le cu ușurință voturile. Și acum?... Este drept că,uneori, acești blajini mai răbufneau prin demonstrații de stradă, luând în coarne guvernul sau chiar pe șeful statului, atunci când îi supărau. La furie îi tăbârceau până îi scoteau de pe scena puterii pe cei considerați vinovați. În locul celor plecați intrau ceilalți, din opoziție, care le confiscau supărarea. Iar politrucii prezentau supărarea poporului ca pe o victorie a lor, continuând sub altă formă politica predecesorilor de spoliere
FENOMENUL 16 NOIEMBRIE SAU TREZIREA LA DEMOCRAŢIE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/nastase_marin_1417123828.html [Corola-blog/BlogPost/382080_a_383409]
-
înseamnă că, până la urmă, olteanul a izbutit. Am primit, apoi, alte două cărți ce istorisesc epopeea inserției în lumea nouă. Amară experiență! C artea de față era să piară înainte de a se naște: mi s-a virusat computerul. L-am tăbârcit în brațe, așa cum am dus pisica la veterinar. Specialistul (voce gravă la telefon, fețișoară de puști de zici că nu-i vorba de una și aceeași persoană) îmi face loc, printre fire și șuruburi, pe un scaun din atelierul ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Hanul Trei Sarmale”, unde erați atât de bine cunoscuți de Costache Luca hangiul și de coana Tinca hangița, care a dat nume și renume hanului cu cele trei sarmale puse pe masa mușteriilor, da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea în cale, să-l ajute, pe când dumneata îl preveneai cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră adăstați să se lumineze mintea și spiritul după
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
pereți, sau în grupuri, discutând cu aprindere; râd, vorbesc toți odată, prea mult și prea tare. Desigur, e beția izbânzii, dar nu e de lepădat nici contribuția fantasticului Cotnar învechit în pivnițele domniei... Paharnicul Negrilă și câțiva copii de casă tăbârcesc pântecoase carafe cu vin și nu mai prididesc cu umplerea ulcelelor ce seacă prin farmec de parcă nici n-ar avea fund... Nici chiar Înalt Prea Sfinția sa Fericitul Mitropolit Teoctist al Moldovei, fiind zi de harț, nu pregetă să se împărtășească cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câteva luni după înfrângerea Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476). 14 Un hodorog viteaz Un lung șir de omenire, femei, bătrâni, copii care cu bocceluța la spinare, care cu căruciorul vârfuit -, a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la codru. La cârciumioara "LA MOLDOVANU ȘUGUBĂȚ", cârciumarul, un bărbat în puterea vârstei, ciung de dreapta, bate în scânduri ferestrele cârciumii. Apăi, să fie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de vară aveau masa lor, între liliecii din grădină. Costache Luca povestea că Eminescu scrisese pe scândura unei mese versurile unui cântec lăutăresc și semnase alături, dar ploile și vremea au șters totul. Când hangiul urca cu greu treptele pivniței, tăbârcind oalele pline cu vin, Eminescu, râzând îi ieșea înainte să-l ajute, iar Creangă, mucalit, îl sfătuia: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Hangiul Costache Luca era o fire de întreprinzător. Dovada este faptul că mai în susul hanului, cam pe
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
și la masă se plânge într-una de șoarecii care-i bântuiesc cortul. Să vezi, ast-dimineață mă scoală șeful de ordinar, repede, și când es afară, ce să văd, domnule, un șoarece furase un sac de orez și-l tăbârcea în spate și fugea în goană tocmai pe dealul Viișoarei... Repede au încălecat bucătarii, și după el... Au avut ce alerga pân-ce să-l prindă... D-apoi azi dimineață?... nu se suise unul pe masă, la nasul meu? Voiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la moară, să pun în saci și să-i încarc cu 50 de kilograme de făină pe fiecare, să-i transport de 2-3 ori pe săptămână la trenulețul care trecea dimineața la ora 5. Când sosea trenul, descărcam sacii, îi tăbârceam în vagonul trenulețului care îi înmagazina și transporta pe Valea Asăului, unde sute de muncitori lucrau la tăiatul pădurii. Apoi mă întorceam, băga m calul la grajd, îi dădeam de mâncare, îl adăpam și mă ocupam de curățenie în grajd
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
a ținutului, pe toate afișele și prospectele turistice ale urbei, contrastând cu arhitectura modernă, care luat locul edificiilor distruse în timpul războiului. Am ajuns la primărie cu întârziere, ajutându-i pe cei doi cameramani germani care însoțesc Trenul Scriitorilor să-și tăbârcească sofisticata aparatură. Un cuplu simpatic, nonconformist, aș zice: Margarete Kreuzer și carsten Geissler. El (originar din fosta Germanie de Est) - înalt, cu plete blonde; ea - scundă, cu păr negru, tuns scurt. Vorbesc între ei ca vechi prieteni, într-o germană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în mână. Cei doi, Andras și Laszlo, sunt vegheați de attendent-ul maghiar: o fetișcană mică de statură, fragilă, ochelaristă, tunsă scurt. Pare ființa cea mai necăjită și mai inexpresivă din Trenul Literaturii. Fumează tot timpul, este adusă de spate și tăbârcește un rucsac enorm. Am ajutat-o de câteva ori la cărat: este foarte prietenoasă și cumsecade. La fel și cuplul - el și ea - care completează „delegația” maghiară. Laszlo Garaczi e un ochelarist care citește întruna - în tren, în autobuze - cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân! Bătrâna oftă și tăbârci traista, cu capul în pământ, uscată, mărunțică și totuși puternică, răspândind un aer de stabilitate, de rezistență și veșnicie, ca un duh al pământului. M-am gândit să nu te mai chinui. Tot nu-ți place ție la câmp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
văii dinspre sat, lângă morile de vânt, m-am așezat pe săniuță și a mea era lumea, m-am oprit tocmai în mijlocul satului. La noi acasă era lumină la amândouă odăile, eu, oleacă îngrijat de ce va urma, am deschis poarta tăbârcind săniuța în ogradă, cred că se apropia miezul nopții și când ai mei m-au văzut intrând pe ușă, au rămas încremeniți locului. Bunica Cristina a început să plângă. Bunica era la noi. În casă era cald și mirosea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
se încălzi. Îi duceam eu, că tata care era la spital nu trebuia să se afișeze cu dușmanul de clasă, avea el destule bube, luptase la URSS, așa că ducea el două plase cu lemne, mâncare, jumate de drum, apoi le tăbârceam eu restul. Nu prea îmi plăcea, dar era ordin și tata era ofițer de carieră, dacă se uită la tine, erai în poziție de drepți și spu neai „să trăiți, ordonați!”, e asta în gând, faptic făceai ce spunea. Noi
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
în poziție de drepți și spu neai „să trăiți, ordonați!”, e asta în gând, faptic făceai ce spunea. Noi creșteam porc și el ne trimitea vară să adunăm din piață coji de pepene și eu și sora mea umpleam și tăbârceam un paner plin, era greu că eram amândoi cam de 1,50 m înălțime, e mai mare ca mine cu 7 ani. Nu era rușine, ce că eram copii de doctor și profesoara, trebuia să ne învățăm cu munca, că
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
miezul ei. Ci soarele părea un foc, Iar focul se făcea un soare. Am străbătut pădurea pas cu pas, Ca un copac care avea picioare. Trăiam ferice printre oameni, Ei mă vedeau, dar nu știau că sunt. Atâta timp tot tăbârcesc în cârcă, Însă desagii par la fel de goi. Mi s-a părut că viața e un chin, Dar am văzut că e numai o caznă. Întotdeauna o durere e mai mare ca alta, Întotdeauna pietroiul e de vină, nu dalta. Îmi
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
înlănțuise cu brațele țiganca, într-o scenă tandră de dragoste, urmăriți de câțiva puradei care-i priveau chicotind veseli. - Tu ce faci, mo!? Ai chef de hârjoană? Nu ai aflat că pornim la drum...? - Bulibașă! - Nici un bulibașă, desfă-ți cortul, tăbârcește-l în căruță și înhamă-ți catârii! - Cum asta, de-abia am poposit, gândeam... - Tu să faci cum ți-am poruncit, că altfel auzi glasul harapnicului. - Credeam... - Tu mai ales nu ai voie să crezi nimic, ai înțeles? Și bulibașa
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Sorții, a frigului și a întunericului, Pamfil Duran încercase a-și scurta zilele și a-și curma viața ce-i fusese dăruită Ci noi, așa slăbiți și aproape neputincioși, cum ne aflam, nu ne-am lăsat până nu l-am tăbârcit pe geamblacul sondei, unde l-am așezat cât mai potrivit și vânt i-am făcut, ca să-i aducem aer și procedeul de respirație gură la gură l-am aplicat și cu apă l-am stropit și l-am bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
măsurau sute de metri lineari, trebui să-l extragă beat-mangă de la petrecere, aburcându-l în spate și depozitându-l pe un pat cu baldachin de damasc galben. În timpul operațiunii, magnatul din Bărăgan aproape că se sufoca de râs, privind cum îl tăbârcea Svetlana, pe umărul stâng. Ceata de cheflii și de dame platinate îi acompania hohotele, cu slugarnică râvnă. Fu ultima imagine din acea noapte de pomină, pigmentată de exploziile de râs ale lui Bleotu, pe care Vladimir și le aminti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cuib ceva mai rezistent la intemperiile timpului. Nici piatra nu este indiferentă la trecerea anilor. După ieșirea din copilărie, viața începe să capete irizări de exil. Trupul simte că îmbătrânește. Inima - nu. I-a fost dat perisabilului nostru trup să tăbârcească un suflet atins de nostalgia veșniciei. Marii creatori aruncă semenilor câte un țărm smuls din ghimpele timpului. Bătrânețea presupune derularea anevoiaselor negocieri cu veșnicia. Principala grijă a înaintașilor e să se retragă din calea celor care vin. Nu se știe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
debarcat dintr-o legendă? E greu să scrii pentru astăzi, d-apoi pentru mâine. Artiștii acești purtători de ciumă ... profetică. Inaccesibilul poate fi tifla, dar și resort. Nu mai avem timp de meditație decât la budă. Câți reușesc să-și tăbârcească monumentul din cimitir până în piața orașului? Primul contact cu viața este atât de cumplit, încât toți ne naștem urlând. Greșelile se mai prescriu. Meritele niciodată. Nici nu a visat ignoranța ce aplauze o pândesc. Stilul nu poate suplini carențele de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mușterii, printre care și personalități ale timpului... Printre aceștia nu se putea să nu se numere Creangă și Eminescu... Pe timp de vară, ei aveau o masă a lor între liliecii din grădină... Când hangiul urca cu greu treptele pivniței tăbârcind oalele pline cu vin, Eminescu, râzând, îi ieșea în întâmpinare să-l ajute, iar Creangă, mucalit, îl sfătuia: “Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Costache Luca era un întreprinzător. El a făcut și o cărămidărie, mai la deal de han
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
când în când la restul de rachiu rămas. In acest timp, în ușa cuhnei a apărut crâșmărița Măriuța, cu un ceaun doldora de tochitură, care răspândea în jur o miroaznă de te dădea jos. In urma ei, Costache crâșmarul abia tăbârcea un ceaun învârfonat cu o mămăligă aurie... Gospodarilor! Faceți bine și apropiați străchinile, să vă pună Măriuța tochitura. Tu, Mitruță, aruncă fuguța fundul acela de lemn, să răstorn mămăliga asta, că m-o îndoit de șale - a strigat crâșmarul. Fiecare
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
m-ai vedea lat nu m-ai crede că mor de sete. Ba te cred, Pâcule, pentru că de data asta așa m-o pălit și pe mine o sete, de nu mai văd bine. Intre timp, a apărut și Costache, tăbârcind oala plină cu vin... Uite că mi-o venit și mie apa la moară. Numai să mi răcoresc oleacă gâtlejul și pe urmă mai vedem noi - a apreciat Pâcu sosirea lui Costache. După ce au gustat din vinul nou adus, Pâcu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
i-a fost salvată viața În timpul războiului, auditoriul a devenit foarte curios. Toate privirile s-au Îndreptat spre Nicu. Despina l-a privit cu rugăminte În ochi: „Să ne povestești, tati, această Întâmplare nemaipomenită!” Între timp, nenea Mitru a intrat tăbârcind o oală cât o lume plină cu vin. În același timp, și soția lui Petrică a adus câteva străchini Învârfonate cu plăcinte poale-n brâu... ― Să vedeți cât de frumos va curge povestea după ce veți gusta din aceste bunătăți. Poftiți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]