43 matches
-
Anul Nou! De ce mă deranjezi la ora asta? -Ascultă, măi tovarășe! Trebuie să sprijinim medicina orașului... -Ce vorbești, dom’le? -Domnu’ doctor Ketangescu are operație. Și, mașina defectă. Trimite un băiat de-al tău la spital, la... -Sora Maria? Mă, tătuță, mă! Află că medicina orașului s-a cocoțat pe umerii mei, cu tot kentul vostru. Da’, nu-nțeleg de ce te ocupi tu de mașina lu’ sora Maria...ă-ă...vreau să zic, a lu’ dom’ doctor. Nu putea să-mi dea
UN KIL DE MĂSLINE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1436 din 06 decembrie 2014 by http://confluente.ro/nastase_marin_1417853481.html [Corola-blog/BlogPost/367867_a_369196]
-
a fi forțat să se retragă. Hristea însuși a suferit răni grave în timp ce și-a condus trupele împotriva dispozitivelor armate grele sovietice, trăgând într-un moment chiar el cu pistolul împotriva unui tanc KV-1. Foarte iubit de toți (îl alintau "tătuța"), cu brațul smuls în urma unei rafale trasă de un tanc sovietic, este îngropat în zăpadă de un sergent destoinic, ca mai apoi, după ce bătălia se consumase, acesta, cu o căruță, să treacă liniile inamice și să-și găsească (încă viu
Ioan Hristea () [Corola-website/Science/307575_a_308904]
-
GhiorghiGheorghe, Ciubotariu-Ciubotaru, Cheaptanariu-Cheptănaru, Pintilei-Pintilie etc. Unele cuvinte au o pronunție specifică reprezentând pronume demonstrative: aiasta (iasta)-aceasta, aista-acesta, istalant-cestălalt, iastalantă-ceastălaltă. Când se adresează cuiva,mai ales tinerii celor vârstnici, folosesc pronumele de reverență în formă populară: mata, matale, mătăluță, mămuță, tătuță, bădiță, bădie, bade, țață, țățâcă etc. în vorbirea zilnică a celor mai în vârstă unele cuvinte sunt elidate, ei exprimându-se cam în felul următor : mă‘c-mă duc, o‘s‘că-a zis că, iar altele sunt pronunțate incorect
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
Dănești. El a dat la spinare acum șaptezeci și vreo cinci anișori de cei buni, tot în paza orîndelor care se țin pe la vite. Costache Buraga Chișca Un an după ce se dusese întîiul război mondial, într-o zi cînd ajunge tătuța acasă trudit, că venea tocmai din ,,tîrgul Eșilor“, unde fusese cu negustoriile, spune cu nestăvilită mirare, ba și cam cu greață, că la ,,Șapte Draci“ - crîșmulița din fața medeanului zis ,,Nicolina“ - un om rotofei, după ce junghiase cogeamite porc, a cules într-
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
a cercetat fiecare obiect, găsindu le etimologia denumirii și originea. Colecțiile sale sînt averi inestimabile prin valoarea istorică a obiectelor. Costache Buraga și-a închinat întreaga viață muzeului și colecței sale. ,,încă de cînd aveam patru ani și mă trimetea tătuța cu vacile la păscut mă încînta să strîng hîrburi de pe malul gîrlei. Atunci nu știam ce sunt, însă mai tîrziu mi-am dat seama și am început să le cercetez “. Pe lîngă colecțiile de unelte populare, vase și îmbrăcăminte folosite
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
șteargă nasul singuri. Oamenii n-o blamau și o ajutau cu ce puteau și ei, că erau săraci lipiți pămîntului. Vecinul din deal, Costică Bostan, aducea și el fetei cîte ceva și ea îi mulțumea sexagenarului cu multă recunoștință. Mulțumesc, tătuță. Mata ai rămas tătuța meu, ofta Lara podidită de lacrimi. Costică vizita însă foarte frecvent și geamul fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori și începători. Bărbatul suferea la vederea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
n-o blamau și o ajutau cu ce puteau și ei, că erau săraci lipiți pămîntului. Vecinul din deal, Costică Bostan, aducea și el fetei cîte ceva și ea îi mulțumea sexagenarului cu multă recunoștință. Mulțumesc, tătuță. Mata ai rămas tătuța meu, ofta Lara podidită de lacrimi. Costică vizita însă foarte frecvent și geamul fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori și începători. Bărbatul suferea la vederea unui corp splendid de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
s-a rușinat, apoi însă îi răspundea dezarmant de sincer: Ei se bucură așa de mult... Să fie o pomană pentru Vasilică al meu. El se bucura la fel de mult. Și tu? Eu mă bucur cînd îi văd pe ei bucuroși. Tătuța, adică vecinul Costică Bostan, nu îndrăznea să spună că el ar fi și mai bucuros decît mucoșii aceia. Totuși face o încercare: Bucuros aș fi și eu, Lara, dacă m-ai lăsa... Pe mata, tătuță, te respect prea mult. Mata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îi văd pe ei bucuroși. Tătuța, adică vecinul Costică Bostan, nu îndrăznea să spună că el ar fi și mai bucuros decît mucoșii aceia. Totuși face o încercare: Bucuros aș fi și eu, Lara, dacă m-ai lăsa... Pe mata, tătuță, te respect prea mult. Mata ești tatăl meu. Costică pleca acasă și blestema rolul de "tătuță", uneori își promitea că o să-și forțeze puțin norocul. După un "spectacol" de noapte, după ce mucosul ieșea plutind pe norii fericirii, Costică intră decis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ar fi și mai bucuros decît mucoșii aceia. Totuși face o încercare: Bucuros aș fi și eu, Lara, dacă m-ai lăsa... Pe mata, tătuță, te respect prea mult. Mata ești tatăl meu. Costică pleca acasă și blestema rolul de "tătuță", uneori își promitea că o să-și forțeze puțin norocul. După un "spectacol" de noapte, după ce mucosul ieșea plutind pe norii fericirii, Costică intră decis în camera fetei. Foarte naturală, Lara întreabă cu naivitate: L-ați văzut, v-ați întîlnit? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai văzut un trup așa frumos ca al tău. Mi l-a dat Dumnezeu așa. Cît o mai ține... Bostan o trage spre el și încearcă decis să imite mucosul. Ca un arc, Lara se îndepărtează și strigă: Ce faci, tătuță? Păi... sînt și eu om, nu? Dar pe mata te iubesc, tătuță. Te iubesc ca un copil al matale. Și dacă m-ai bucura și pe mine?... Și ce mi-ar mai rămîne după aceea? Vrei să pleci și mata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dat Dumnezeu așa. Cît o mai ține... Bostan o trage spre el și încearcă decis să imite mucosul. Ca un arc, Lara se îndepărtează și strigă: Ce faci, tătuță? Păi... sînt și eu om, nu? Dar pe mata te iubesc, tătuță. Te iubesc ca un copil al matale. Și dacă m-ai bucura și pe mine?... Și ce mi-ar mai rămîne după aceea? Vrei să pleci și mata ca mucoșii ăștia? Dar eu nu voi pleca, nu înțelegi ce bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vecinului și lacrimile nu mai contenesc. Deși face încercări s-o liniștească, fata plînge pînă îi seacă izvorul lacrimilor. Este total inertă și Bostan dorește să încheie mai repede această aventură neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca. Un suflet chinuit, comentau prin sat. Doar tătuța plîngea pe ascuns și se considera un criminal. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca. Un suflet chinuit, comentau prin sat. Doar tătuța plîngea pe ascuns și se considera un criminal. Ceea ce nu era chiar departe de adevăr. Mizerie fără farmec Într-una din zile mi-am făcut timp pentru o plimbare mai acătării. Cu pași domoli, cu respirația profundă și regulată, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mi-a spus mama că am fost botezat cu apă adusă din râul Prut,dar nu mai țin minte că eram prea mic . Când am crescut mai mare, mi-a spus mămuța că, la nașterea mea, ar fi adus moașa, tătuța din partea mamei, M.Hondrea, cu carul cu boi în toiul nopții, pe mătușa Paraschiva, moașa din sat că pe vremea aia nu erau dispensare și doctori ca acum. Tare mult mi-ar fi plăcut, dacă s-ar fi întâmplat ca
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
Ciprian. Dar tot amînînd proiectul, a rămas de izbeliște cu totul. Modelul său epistolar sînt scrisorile către fiica sa Marioara. Să citez dintr-o primă epsitolă, nedatată, fiind însemnată de editoare ca fiind a cincea din acest ciclu: "Advorbirile " Dragă Tătuță" și "Dragi copii" să rămînă de acum - dă Doamne totdeauna între noi!... Că vă merge bine, că sunteți sănătoși, dragii mei cu toții, că Pachi-i drăgălașă, că aveți și distracții cu persoane stimabile, acestea toate mă bucură tare și mi le-
Tatăl lui Ciprian Porumbescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17392_a_18717]
-
aș spune cît e ora, țîncule. " Țîncul" se încruntă, pe cînd veteranul continuă să zîmbească bătrînește, lipsit de răutate, mai degrabă vag mustrător și hazliu: - Oricum, fiule, eu nu ți-s tataie, n-am cum, nici tătucă, nici tătucuțu, nici tătuță... Pentru dumneata, junețe, eu mi-s un pasager mai vîrstnic și fără ceas, nici de mînă, nici de buzunar... Rîsete. Băiatul nu-i singur, sînt vreo cinci, șase la un loc, făcînd "caragață". Dintre puștime se alege unul, "avocatul" găștii
Insomnia cuvintelor by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16310_a_17635]
-
ieșea copchilu’ cu gâștele la troscot. Azi nu știi tu câte știe el. La ultimele cuvinte bătrânul avu o ezitare. Pe întuneric i-am simțit privirea bănuitoare. - Ei, zise domol celălalt. Acuma-i mai bine, rău era înainte. Țin minte, tătuța era pușcaș ș-avea o pușcă din cele vechi ; ici era tigăița cu prav : băgai furtuială în țavă și, când plesnea acul, saprindea pravul. Întăi făcea proașcă fumul în ochi și de-acolé pornea de da drumul la glonțuri. - Măi ! râse
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U! Ano, fă! rupe gâtul la găina a pestriță!“, până intră în odaia scundă, afumată, cu zâmbetu-i frățesc, Marin pușcașul sosi, cu băiatul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
congres. Patriarhul a convocat toate puterile cerești la sinod. (Partidul avea nevoie de un suflu nou.) Anii 80, în Copou, parcă decupați din altă lume, doi copii (un băiat și o fată) repetau fericirile. 10. Despre lagăr auzise câte ceva de la tătuța (dormea la picioarele bunicilor). Noaptea, după ce încuia ușa, deschidea radioul sub pernă. "Aici vocea americii, sunt Mircea Carp și vă transmit știri din lume peste lume și pentru lume." Dumnezău mami lor di ruși! Mi-au ucis băietu pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pasc oile miriștea arsă de soare. Noaptea, de sub streașină, luna lacrimă la rădăcina mușcatelor, stelele se sting în roua ferestrelor, norii, precum barba bunicului, se pieptănă în oglindă. Toate casele au suflet, puiul bunicii: Mămuța toarce ștergar alb după icoană, tătuța călește fierul, candela mușcă din ascuțișul coasei, coasa obosită doarme într-un mănunchi de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după căderea frunzelor nu justifica pauza dintre cuvinte. (Primăvara o circumstanță a reversibilității.) În paranteză pătrată, inconștiența lui Petru întregea firul de nisip și Doamne! cât loc mai rămânea pe de lături! Când era mic, dormea la mijloc: mâna lui tătuța îi cuprindea inima, mămuța un brâu de pământ cald în jurul mijlocului; dragostea lor ca o liană înălțată spre cer. Spațiul, dimensiuni suprapuse ermetic; singurătatea leagă mai ceva decât cuiele. Acoperișul bisericii, capac de sicriu. "Lăsați-mi mâinile slobode după ce mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța, a plâns. "Despre morți numai de bine." Despre moș Iacov (un fel de taica Goriot) a bârfit tot satul. În urma căruței, prin noroiul până la gleznă, pe sub norii scămoșați de crengile salcâmilor, pe lângă pârâul ce scuipa spumă peste podețe, lângă bădia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu porumb, lacătul, lanțul, centură de castitate pusă îngerului păzitor: "E bine, așa e bine, fără iroseală, va fi foamete mare, foamete..." și s-a dus. Până la cimitir, a pășit în urma căruței. În biserică i-a sărutat craniul rece, mâinile. (Tătuța mirosea a pământ cu o săptămână înainte să moară.) Groapa era ca o gaură în cer. A sărutat craniul, apoi a vrut să spună și el ceva sau poate că a spus, nu-și mai amintește. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii închiși. După miros, sigur nu mă vor regăsi, put a pământ. Moartea ține evidența uitărilor; scârnăvia mă rabdă ca pe un dispreț de toamnă săracă; prietenii mei, cel puțin, până la noapte, până mâine, mă vor identifica după propriile nevoi. Tătuța nu a fost niciodată intim cu moartea, cât a putut a dus-o de nas. Cu sufletul mereu ascuns în borcanul plin de sute, a tot amânat-o pe motive de claustrofobie sentimentală. Moartea era o proastă, credea tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]