10 matches
-
minimală, de regulă la două voci) a unor piese anonime, foarte la modă în Transilvania vremii și bucăți compuse chiar de redactorii culegerii - există un număr mic de asemenea piese scrise de Căianu însuși. S-a folosit în notarea pieselor tabulatura de orgă de tip Ammerbach. (Există o singură excepție, o piesă notată pe portativ cu cinci linii.) Codicele a fost scris între 1632 și 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély ("alias" Matei din Șerdei) și Ioan Căianu. Cel din urmă
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
vor fi fost acelea. (Vezi și Statele medievale românești) Așadar, s-a atestat practicarea unor ritualuri folclorice (din rândul cărora amintim jocurile cu măști, baladele, colindele, folclorul copiilor). Mai târziu (îndeosebi după sec. XVI) vor fi publicate notații muzicale (partituri, tabulaturi) și chiar lucrări teoretice, unde materialul muzical pus în discuție prezintă influențe de muzică „folclorică”. Conform unui studiu întreprins de etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, cea mai veche melodie românească notată pe care o cunoaștem ar fi cuprinsă în "Codexul Rohonczi", o
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
incredibilă. Lăuta a fost foarte răspândită în Europa în sec. al XVI-XVIII-lea, în timpul Renașterii și a Barocului, fiind utilizată inițial doar ca acompaniament pentru voce, apoi și solistic. Popularitatea i s-a datorat și faptului că majoritatea partiturilor apărute foloseau tabulatura (notație alfabetică sau numerică în care liniile de portative, utilizate în prezent, erau înlocuite de o grilă de linii orizontale care nu reprezentau linii de portativ, ci chiar corzile instrumentului, iar notația care era trecută în tabulatură reprezenta exact indicația
Lăută () [Corola-website/Science/316277_a_317606]
-
partiturilor apărute foloseau tabulatura (notație alfabetică sau numerică în care liniile de portative, utilizate în prezent, erau înlocuite de o grilă de linii orizontale care nu reprezentau linii de portativ, ci chiar corzile instrumentului, iar notația care era trecută în tabulatură reprezenta exact indicația așezării degetelor pe grifura instrumentului), care le era accesibilă și celor care nu cunoșteau notația muzicală. Dintre compozitorii vremii care au scris lucrări pentru lăută, trebuie menționați John Dowland (1563 - 1626) în Anglia, Adrian Le Roy (c
Lăută () [Corola-website/Science/316277_a_317606]
-
critic. De altfel, versul ar putea să curgă fără nicio referire la instanța biografică: "Viitorilor critici...". De aceea nomenclaturile la plural tind să se organizeze după o logică istorică. Autorii-gen apar ca funcții istorice care completează cartușele goale dintr-o tabulatură ideală a spiritului. Genul homeric e urmat de un gen hesiodic, apoi de un gen al lui Herodot etc. "Omerii și esiozii deschid calea erodoților și tucidizilor" spune Hasdeu într-un text din 1867122. Ca să saturezi terenul unei culturi ai
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Heliade Rădulescu și la problemele literaturii române pe care încearcă să le rezolve cu ajutorul pluralului. Există un "gen" al lui Văcărescu? I se pot atribui calități care să facă din el un gen, un autor-funcție, o poziție clar determinată în tabulatura spirituală a culturii române? Poate că în cazul lui Ienăchiță Văcărescu răspunsul ar fi afirmativ. Prim poet al modernității, autor de gramatică și model de bun uzaj al limbii, întemeietor al unei dinastii de scriitori, el are un "gen". Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
codificări. Ceea ce indică mărgăritărelele e posibilitatea varierii "formelor și proporțiilor", cum spunea Hasdeu. Referentul acestei diversități de coduri e universul formelor naționale, infinite ca și popoarele care le creează. Mărgăritărelele sunt imaginea unor forme fără calapod, care nu mai respectă tabulatura limitată a formelor clasice, care se pot alătura fără să se înserieze și fără să implice apartenența la aceeași clasă. Altfel spus, ele evocă nu atât stabilitatea și reproductibilitatea unor prescripții formale ca sonetul sau rondelul, cât emergența neîntreruptă a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
-i ciupești strunele, fosile vii ale clarinetului, trompetei ori acordeonului, un octobas cât o grămadă compată de contrabași, construit de Jean Baptiste Vuillaume, și câte și mai câte. Bunăoară, o istorie a semiografiei muzicale de la momentul notației neumatice și al tabulaturilor, până la notația modernă, proporțională. Se vede însă că istoria scrierii sonore nu are un traseu obligatoriu rectiliniu. O demonstrează partitura semnată de Moritz von Schwind - La Musique de l^Avenir -, un desen suprarealist dedicat lui Joseph Joachim, ce reproduce linia
Muzee, catedrale by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10296_a_11621]
-
disperat, să șteargă totul cu un burete. Examenul de maestru constă în recompunerea unui puzzle cu gravura Nürnbergului medieval din cronica lui Schedel, pe care Stolzing îl recompune exact, dar cu susul în jos, motiv pentru Beckmesser să-l pice. "Tabulatura" cu regulile artei constă într-o serie de vechi gravuri (inclusiv ale lui Dürer) prezentate de Fritz Kothner (basul Markus Eiche, o voce impresionantă, care face din acest personaj secundar aproape unul principal) în power point, și mai ales în
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
mai subțiez, deoarece se putea rupe sau crăpa. Pentru corzi am folosit sârmă de nichelină. Ca să le întind și să le acordez am bătut cuie „de 6“ drept chei, îndoite în așa fel încât floarea funcționa ca un clește fix. Tabulatura am încropit-o din cuie de șiță, ascuțite la ambele capete. Căluș era o țandără lustruită, crestată pe coamă. Să stea, am lipit-o cu clei. Doză electromagnetică n-am pus, n-aveam de unde și nici nu-i descifrasem principiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]