57 matches
-
Nicolae Grigorișin. Tânărul Dmytro Suholytkyi-Sobciuk, regizorul filmului „Malanca din Crasna”, căruia îi datorăm impresionabilul documentar despre tradițiile, credința și datinile băștinașilor români de la poale de Carpați, filmând timp de 4 ani pelicula, a rămas fascinat nu numai de pitorescul spectacolului teatralizat de românii din Crasna: „În această peliculă documentară, am stăruit să redau nu doar tradițiile sărbătorilor creștine ale crăsnenilor, cum e Malanca, care se desfășoară în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, de Sfântul Vasile pe stil vechi, dar și
CRASNA – o oază a culturii româneşti by http://uzp.org.ro/crasna-o-oaza-a-culturii-romanesti/ [Corola-blog/BlogPost/93571_a_94863]
-
*Tema GAP7 Ce tip de istorii recente abordează teatrul documentarii realităților adesea expulzate din teritoriul „adevărului istoric” unic? Cum abordează și cum interpretează discursul teatral diferite contexte istorice, accesibile prin intermediul documentelor scrise, arhivelor sau al istoriilor orale? Cum sunt teatralizate istoriile recente inconfortabile, nefiltrate unilateral, problematizante din punct de vedere politic, si care sunt perspectivele performative prin care sunt expuse? În ce măsură demersuri artistice de chestionare a istoriilor recente ajung să legitimeze strategii politice mainstream, întărind astfel narațiunea dominantă? Tema numărului
Teatrul istoriilor recente () [Corola-website/Science/295786_a_297115]
-
dans „Cadjina”, participant la diverse manifestații culturale din țară și de peste hotare și grupul de muzică roc „Cair” care a participat la diverse festivaluri internaționale în Rusia, Olanda, etc. Principalele evenimente culturale din oraș sunt: Festivalul „Cântecul găgăuzesc”, o manifestare teatralizată în stilul tradițiilor vechi găgăuze, care are loc anual la sfârșitul lunii august. Un alt eveniment este Festivalul „Curcubeul slavon”, la care participă reprezentanții naționalităților slavone, în haine naționale. Veniturile în bugetul local în anul 2002 au constituit 7.295
Ceadîr-Lunga () [Corola-website/Science/297403_a_298732]
-
Portretul lui Dorian Gray”. Pentru spiritul decadent, așa cum apare în operele literare ale lui Huysmans sau Wilde, dragostea pentru artificiu nu este altceva decât dragostea pentru perfecțiune, care se sustrage trecerii timpului. Ei sunt „dandy” care trăiesc într-o lume teatralizată de ei înșiși, creându-și propriile vieți ca pe niște spectacole a-sociale, pe dos, și iubind arta, pentru că și-au înlocuit viețile cu ea. Senzațiile provocate și induse sunt așa de puternice încât astfel de personaje, în spiritul decadent
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
fost private de umanitate: „Ne-am pierdut capacitatea de a empatiza cu ele și nu mai simțim furie față de tot ce le determină să apară așa. Nu mai avem de-a face cu acel corp estetizat și ficționalizat, cu nuditatea teatralizată din filmele lui Pasolini, Fellini, Jodorovsky, nici cu corpul politic din performance art. Este, mai degrabă, melanjul ciudat dintre patologie și erotism, dintre violență și rafinament, dintre medical și criminal”<sup>3</sup></a></sup>.</p> Provocarea pe care Gómez-Peňa
Guillermo Gómez-Peňa: Repolitizarea, reumanizarea și decolonizarea corpurilor () [Corola-website/Science/296118_a_297447]
-
o iei de la capăt cu îndestularea pântecelui, ne scutește să cercetăm mai îndeaproape: în Grădină, ca și la vila lui Piso, regula sunt mesele frugale. Violența, brutalitatea, cheltuielile nesăbuite nu corespund idealului epicurian, care cere măsură, blândețe și pace. Plăcerea teatralizată de Petroniu nu seamănă deloc cu cea practicată de adepții filosofiei lui Epicur. La o masă organizată pentru a celebra aniversarea nașterii Magistrului - care și-a exprimat dorința în acest sens în testamentul său -, Philodemos mănâncă roadele pământului și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și Micul Eyolf), precum și Eugène Labiche și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în doliu”, „crivățul amar”, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
o iei de la capăt cu îndestularea pântecelui, ne scutește să cercetăm mai îndeaproape: în Grădină, ca și la vila lui Piso, regula sunt mesele frugale. Violența, brutalitatea, cheltuielile nesăbuite nu corespund idealului epicurian, care cere măsură, blândețe și pace. Plăcerea teatralizată de Petroniu nu seamănă deloc cu cea practicată de adepții filosofiei lui Epicur. La o masă organizată pentru a celebra aniversarea nașterii Magistrului - care și-a exprimat dorința în acest sens în testamentul său -, Philodemos mănâncă roadele pământului și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vedere al naratorului interferând constant cu "povestirea" construită la perfect simplu, prin non-persoană. Dublei distanțe ironice de la Mérimée (distanță enunțiativă în modalizare și distanță ideologică față de religie) îi corespunde, la Léon Bloy, puternica asumare enunțiativă a unei voci care își teatralizează distanța față de o societate blamată și care se situează la limita dintre umanitate și transcendență (cf. aluziei la "Marea Iarnă" și la "Sfârșitul lumii": omul josnic este cel care nu trăiește în obsesia acestei teribile limite). Mulțimea de paragrafe apropie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
periferie, de la grădină la casă, din casă în cameră și din cameră la teatru până la imaginea unui sex căscat. Conținutul acestui conținător pe care-l constituie cadrul ospitalier explodează literalemente, debordează de o hipersemiologie. Ospitalitatea, ca și povestirea însăși, este teatralizată la extrem în această practică babeliană a culturilor. Claude Leroy a atras atenția asupra jocului cu metafora imperialistă în teatru la Mandiargues, "acreditând ideea unei evidente analogii între chestiunea scrisului și formularea sa în termeni teatrali"271. Teatrul este un
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în extensiuni diferențiate ale complexității lumii. Piața și mimurile ei Mondializarea este într-adevăr în centrul tuturor dezbaterilor actuale: ea iradiază cotidianul atât prin mitologizările ei, cât și prin constrângerile care apasă înainte de toate asupra domeniului muncii și al angajării. Teatralizată în toate câmpurile sociale care merg dinspre economic spre divertisment, trecând prin rezistența pe care o generează, ea se prezintă ca o scenă hegemonică în care fiecare este dator să-și găsească locul și rolul. Această mondializare se lasă surprinsă
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
deși pretinde altceva: "Jocul logic a desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate, observă Teleucă, "Omul de creație nu are timp să-și mai teatralizeze truda"385. Dacă și-o teatralizează, el iese din "starea halucinantă", din delirul esențial, adică iese din încercare și, deci, din ritm care este esența stilului, după excepționala observație a lui I. L. Caragiale. "Omul adaugă Victor Teleucă are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate, observă Teleucă, "Omul de creație nu are timp să-și mai teatralizeze truda"385. Dacă și-o teatralizează, el iese din "starea halucinantă", din delirul esențial, adică iese din încercare și, deci, din ritm care este esența stilului, după excepționala observație a lui I. L. Caragiale. "Omul adaugă Victor Teleucă are nevoie de ritm ca să nu se desfacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transformă Într-un conflict alimentat de orgolii și scandaluri. Scena e târgul de provincie moldav, confruntările nu Țin de culise, firesc din moment ce sunt personaje importante În viața social-politică din urbea lor. Eroii lui Caragiale au, de altfel, tendința de a teatraliza viața personală convertind-o În spectacol public, au nevoie de asistență, de martori. Le repugnă, se pare, ideea de a-și consuma drama personală În spațiul intim, discret și la temperatură scăzută. Au predispoziția și plăcerea extraordinară de a aprinde
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
respectivu tău Pampon și o individă!... Trebuie să ne vedem deseară ca să-Ți spui cum curge În defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la Teatru...” (s.n.). Povestea de amor Își asociază comèdia, iar viața se teatralizează permanent. Viața e percepută ca spectacol. Conștienți parcă de faptul că lumea e o amplă scenă, eroii caragialieni din creația comică a scriitorului par a se urmări permanent În propriul rol. Prefectul Tipătescu, uluit de faptul că incredibilul e mai
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
fi apărut lui Lovinescu drept o curajoasă tentativă de singularizare, pentru că se revendică de la acea distincție sufletească și de la o eleganță "retro" care compun farmecul discret al burgheziei de secol XIX, în răspăr cu "autenticismul" ori "naturalețea" contemporanilor (revizitarea trecutului teatralizează imaginea vieții). Așa se explică de ce a ales el să-și dramatizeze confesiunea/ "povestea", ca spectator-narator al propriei existențe, probabil și din convingerea că unica modalitate de a exprima eficient (adică: estetic) "fondul" psihic al vieții (care e, tot Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fantezie, eliberată de tirania adecvării obligatorii la "realitate". Conștient probabil de inadecvarea celor două coduri estetice, el va recurge din capul locului la răsuflatul truc al manuscrisului găsit, datorită căruia perspectiva narativă se dedublează și capătă adâncime, ca în exergă, teatralizând discursul. Prin urmare, în nuvela ce deschide volumul (O dragoste florentină, republicată în 1912 cu un alt titlu: Crinul), există mai întâi un narator "implicat" ("actor"), pe nume Leon, și acesta relatează prietenului său (naratorului propriu-zis al "nuvelei") o poveste
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
el fusese "eroul" aventurii cu pricina), pentru ca abia cel ce ascultă și transcrie la rândul său "povestea" s-o transforme efectiv în "nuvelă", adică într-o creație literară fără vreo legătură vizibilă cu "realitatea" subiectivă a experiențelor personale. Prezența ascultătorului-spectator teatralizează de fapt narațiunea, obligând povestitorul să-și pună în scenă jurnalul și să joace, din nou, comedia dragostei, și încă în cel mai melodramatic mod cu putință 130. Pe scurt, măcar două sunt motivele pentru care utilizează Lovinescu procedeul "manuscrisului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
rațională" (adică feminină, sugerează prozatorul) a rezolvării tenebroaselor afaceri sentimentale. O altă modificare față de primele două texte constă în faptul că procedeul manuscrisului găsit/ al povestirii "în ramă" e înlocuit printr-un fragment cu rol de mise en abîme, care teatralizează mai subtil povestirea, chiar din "interiorul" său, fără medierea unui narator "implicat". Pentru aceasta, prozatorul utilizează referința livrescă și qui-pro-quo-ul, cu intenția de a sugera posibilitatea dramatizării "literare" a unei existențe altminteri banale și lipsite de orice "dramatism". Incipitul nuvelei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lua apoi de la capăt cu îndestularea pântecelui, ne scutește să cercetăm mai îndeaproape: în Grădină, ca și la vila lui Piso, regula sunt mesele frugale. Violența, brutalitatea, cheltuielile nesăbuite nu corespund idealului epicurian, care cere măsură, blândețe și pace. Plăcerea teatralizată de Petroniu nu seamănă deloc cu cea practicată de adepții filosofiei lui Epicur. La o masă organizată pentru a celebra aniversarea nașterii Magistrului - care și-a exprimat dorința în acest sens în testamentul său -, Philodem mănâncă roadele pământului și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu senzația (Despre suflet 429a4-5), ei îi lipsește "materia". Consider în mod aparte această idee a Stagiritului ca fiind un argument pentru a echivala, în imaginarul antic și medieval, imaginea mentală, dar și imaginea tip frescă sau mozaic, cu imaginea teatralizată din conștiința subiectului receptor, cea care redă o realitate de grad secund. Aristotel subliniază el însuși că pe parcursul reprezentării mentale avem aceeași atitudine ca atunci când vedem în pictură lucrurile respective; observație care egalizează valoarea reprezentării mentale și a celei artistice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
desfășoară pe Argeș în jos, în timp mitic românesc. În acest cadru, se ivește Bogumil, apariție demonică, între Dumnezeu și Stanail: "numai jertfa cea mare poate să ajute". Manole devine extatic, vizionar până în momentul când se prăbușește din clopotniță, își "teatralizează" propria sfâșiere lăuntrică. Din acest scenariu expresionist se rețin semnele rău-prevestitoare: zidirea bisericii durează șapte ani, dragostea lui Manole cu Mira a durat șapte ani; se rețin viziunile stihiale ale lui Găman, revolta meșterilor zidari, jurământul, zidirea Mirei, Manole care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
urbane. Viața pariziana se prezintă că o "comédie perpétuelle, à laquelle oblige ce que vous appelez la civilisation du XIXe siècle" [Stendhal, Le Rouge et le Noir, ÎI, 1]. Lumea este percepută ca loc scenic. Veritabil spațiu fantasmagoric, spațiul urban teatralizează locuitorii care se transformă, la rândul lor, în actori 180. El are capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
este cea care adeseori judeca și decide. Mecanismul intrigii pe care-l folosește Pariziana se bazează pe viclenii, combinații, târguieli, invenții. Ceea ce o deosebește pe Pariziana este faptul că ea se servește de acest tacâm machiavelic și de diverse forme teatralizate de afectivitate pentru a distrage atenția: se țese o mreaja de prietenii adevărate sau fictive, de disponibilități atrăgătoare, care vor servi, la momentul oportun, realizării planului. Că autoare de intrigi, Pariziana are flerul de a simți punctele slabe în sensibilitatea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Pariziana introduce în fiecare scenă o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile denotă un comportament eminamente codificat. Ținând cont de reprezentarea sinelui și de afirmarea să că ființă socială și individuală, delimitam trei universuri ale Parizienei în care ea se manifestă: 1. universul macrosocial, în care comportamentul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]