84 matches
-
prezentată în "Noi" este condusă de Binefăcător, fiind înconjurată de un imens Zid Verde, care separă cetățenii de natura primitivă. Toți cetățenii sunt cunoscuți ca numere și fiecare oră din viața lor este condusă de "Tablele Orare", un precursor al teleecranului din "1984". Ele au fost prefigurate de 'Preceptele Salvării Asigurate' ale vicarului Dewley din nuvela lui Zamiatin "Islanders" (1916). Acțiunea din "Noi" se petrece după Războiul de Două Sute de Ani care a distrus totul, în afara unui procent de "0.2
Noi () [Corola-website/Science/322124_a_323453]
-
și fixau direct chipul femeii. Era un chip frumos, dar contorsionat acum de patimă, în timp ce se înclina înainte și spunea cu un glas pe vremuri foarte familiar lui Fara (ah, de câte ori nu auzise el glasul acesta calm și măsurat pe teleecrane), dar totodată deformat. Deformat de furie și de o tentă impertinentă, poruncitoare. Această caricatură a unui glas îndrăgit despica tăcerea cu așa o claritate încât îl percepea ca și cum s-ar fi aflat și el acolo, în sala aceea vastă. - Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
concetățenii, dar el se simțea parcă în afara lor. Coșmarul trecuse. Intrând în casă, peste o jumătate de oră, o auzi pe Creel strigând: - Unde-i pistolul? - Pistolul? Fara se holbă la ea. - Păi acum câteva minute s-a spus Ia teleecran că ai fost primul client al noului magazin de arme. Fara rămase locului, amintindu-și deodată ce spusese tânărul acela: "O să anunțăm prezența lui". Gândul la reputația sa îl chinuia. "Vai de mine!" Nu că ar fi avut el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
reputația sa îl chinuia. "Vai de mine!" Nu că ar fi avut el un renume, dar crezuse multă vreme, cu destulă mândrie, că atelierul său de reparații auto este binecunoscut în localitate și în împrejurimi. Se grăbi să ajungă la teleecran și-l chemă pe primarul Dale. Dar speranțele i se năruiră cu totul când rotofeiul îi spuse: - Îmi pare foarte rău, Fara. Nu prea văd cum ai putea să beneficiezi gratuit de emisiune pe teleecran. Va trebui să plătești. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Se grăbi să ajungă la teleecran și-l chemă pe primarul Dale. Dar speranțele i se năruiră cu totul când rotofeiul îi spuse: - Îmi pare foarte rău, Fara. Nu prea văd cum ai putea să beneficiezi gratuit de emisiune pe teleecran. Va trebui să plătești. Și ei au plătit. - Au plătit! Fara se întrebă dacă nu cumva glasul îi reflecta golul din stomac. - I-au plătit și lui Lan Harris pentru teren. Bătrânul a cerut prețul maxim și l-a obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
probleme pe seama autorităților legale. - Bine, dar nu-l lăsa pe Jor să plece, zise cu încăpățânare Fara. Primarul păru enervat: - Doar ți-am promis, nu? Așa că va fi acolo. Și acum, spune-mi, vrei să cumperi spațiu de emisie pe teleecran? Te costă cincisprezece unități monetare minutul. Bagă de seamă, te avertizez prietenește că-ți irosești banii de pomană. Nimeni nu a izbutit vreodată să dezmintă o informație falsă. Fara insistă cu îndârjire. - Bagă două anunțuri - unul dimineața, altul seara. - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
alea l-au ucis și pe urmă i-au tras trupul înăuntru? - Nimeni nu a asistat la omor, spuse un oarecare, dar Jor a plecat și n-a mai fost văzut în ultimele trei ore. Primarul a stabilit legătura prin teleecran cu magazinul, dar ăia de acolo susțin că habar n-au de nimic. Ei bine, n-o să scape ei chiar așa ușor. Primarul s-a dus să telefoneze soldaților de la Ferd să aducă niște arme de calibru mare. - Tunuri? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
prin toate planetele? Străbătură coridorul, în timp ce Cayle cântărea din ochi degajarea cu care porniseră în această călătorie. La început se simți teribil de intimidat, dar, în scurt timp, deveni mai degajat, luând lucrurile mai ușor. Citi buletinul de știri pe teleecranul din fața fotoliului său. În treacăt se uită și la peisajul care se desfășura sub el, potrivindu-și mica lunetă atașată scaunului pentru a mări imaginea. Se simțea în largul său, când cei trei bărbați se așezară vizavi și începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pentru încă o noapte și să-i returneze lui Lucy Rall banii împrumutați. Mintea îi era acum stârnită și căută s-o echilibreze. Se simțea la largul lui și foarte sigur pe sine. Peste o clipă intră în legătură prin teleecran cu fata de la magazin. Își putea oare permite să mai aștepte până făcea alți bani? Fata apăru imediat pe ecran. La rugămintea lui, răspunsul ei veni prompt: - Păi, pe stradă chiar și sunt. Cayle înțelese curând ce vrea să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
prompt: - Păi, pe stradă chiar și sunt. Cayle înțelese curând ce vrea să spună. Fața ei aproape că umplea ecranul. Era vorba de niște ecrane extensive care măreau o imagine minusculă. Oamenii le foloseau pe stradă, păstrând astfel legătura cu teleecranul de acasă. Avea și un tip din Glay un asemenea aparat, înainte să poată vorbi Cayle mai departe, fata îi spuse: - Tocmai eram în drum spre apartamentul meu. Nu vrei să mă întâlnești acolo? Oho, și încă cum! Apartamentul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
multă ardoare decât cea depusă pentru a o sluji pe femeia căreia îi juraseră supunere. Colonelul începu să-și aranjeze hârtiile de pe birou, deci întrevederea luase sfârșit. Cayle era tocmai pe punctul de a rosti o formulă de despărțire când teleecranul de pe peretele din spatele lui Medlon începu să clipească. Pe ecran apăru fața unei femei tinere. - Colonele, zise ea tăios, unde naiba ai fost? Ofițerul înlemni, apoi se întoarse încet. Dar Cayle nu avea nevoie să observe reacția de neliniște a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și pe femeie zâmbind încântată. - Ei, colonele, mă bucur când aud asemenea lucruri, îi zise ea. Și, întrucât reprezintă un răspuns satisfăcător la problema pe care voiam s-o discut cu dumneata, te felicit. Asta e tot. Un declic goli teleecranul. Colonelul Medlon se lăsă încet pe speteaza scaunului, în timp ce Cayle înaintă spre el cu zâmbetul pe buze. Colonelul îi spuse franc: - Mi-a făcut plăcere să te cunosc, tinere. Dar acum sunt tare ocupat. Firește, nădăjduiesc că voi avea vești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
energetică aproape invizibilă. Vederea acelei pendule putea avea efectul unui adevărat drog. Nu era prea plăcut să știi că omul și clădirea se leagănă neîncetat, înainte și înapoi. Se întoarse la birou tocmai la timp ca să prindă o comunicare prin teleecran de la Lucy: În ciuda eforturilor mele, spunea ea, am fost scoasă cu sila din "Palatul Gologanilor". Când s-au închis ușile am știut ce urmează. Mă tem că a fost dus la una dintre "casele iluziilor", dacă știi ce înseamnă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
milenii. La sfârșitul acelei ore, singurul nemuritor dintre toți pământenii, întemeietorul Arsenalelor, stăpânul unor secrete necunoscute vreunei alte ființe omenești, se întoarse în biblioteca apartamentului său din hotelul Royal Ganeel. CAPITOLUL XII LUCY RALL ieși din cabina de comunicare prin teleecran a guvernului și traversă repede un alcov, când, deodată, se zări reflectată într-o oglindă energetică. Se opri instantaneu. Luminile exterioare clipeau atrăgător. Trotuarele străluceau cu o luminozitate care sfida noaptea. Rămase o vreme în fața imaginii ei inversate. Întotdeauna se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
luminozitate care sfida noaptea. Rămase o vreme în fața imaginii ei inversate. Întotdeauna se socotise atrăgătoare, dar chipul aflat dinaintea ei era cam palid și inexpresiv. Cum stătea așa, cu privirea încordată, se gândi: "Oare asta a văzut domnul Hedrock pe teleecran?" Mergea pe stradă cu pași nesiguri. Convorbirea avusese loc într-o cabină a unuia dintre palatele-cazinou. Strălucirea ca de fulger a celebrului "Bulevardul Șansei" era la fel de intensă ca întotdeauna. Trebuia să ajungă acasă. Și, totuși, mai zăbovi pe acolo, nehotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
lăsa să se îndoiască câtuși de puțin, că motivele care te-au îndemnat sunt strict personale. Ești gata să mergi până acolo? Nici nu era nevoie să-i pună o asemenea întrebare. Fața trasă și răvășită care-l privea din teleecran exprima neîndoielnic intensitatea fixației ei. Această fată era încordată la maximum din punct de vedere emoțional. Simți remușcări, chiar puțină milă, dar își dădu seama că nu e în nici un fel responsabil pentru sentimentele ei. Nu făcuse decât să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
energie disponibilă pentru memorie. Lucy vorbi din nou: - Cred că ar fi mai bine să mă pregătesc. La revedere, domnule Hedrock. - Îți urez șansă maximă, Lucy. Dar nu ne chema în ajutor decât dacă e absolut necesar. Hedrock nu părăsi teleecranul imediat ce se întrerupse legătura. În perioada de alarmă locuia într-un apartament vecin cu biroul de coordonare. Munca era viața lui. Mai toate ceasurile de trezie și le petrecea la birou. Acum chemă Comandamentul Central al Forțelor Navale ale Arsenalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Hedrock închise ochii și se strădui să vizualizeze arcul peste timp, dar nu izbuti: energia încătușată în McAllister era acum prea mare pentru comparații planetare. Problema declanșării ei prin explozie devenise un coșmar logic. Când, în cele din urmă, închise teleecranul, simți o oboseală copleșitoare și se miră, neîncrezător, că, după tot acest interval, încă nu găsise o eventuală soluție la primejdia fatală ce amenințase vreodată întregul sistem solar. În următoarea oră studie sinteza rapoartelor primite în tot cursul zilei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Peste o clipă se auzi o sonerie. Lucy se întoarse pe jumătate și, într-un mod destul de ciudat, își pierdu echilibrul. Simți cum cade în întuneric... Hedrock se mai afla în biroul lui, la unsprezece și un sfert, când bâzâi teleecranul, pe care apăru chipul lui Lucy, clătinând nedumerită din cap: - Nu știu ce s-a întâmplat. Lucrurile păreau să meargă bine. M-a recunoscut fără să se trădeze și se pare că tocmai urma să fim conduși într-o cameră intimă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dar tot mai spera că, într-o bună zi, Cayle va intra în atelier și-i va mărturisi: - Tată, mi-am primit lecția. Dacă mă poți ierta, învață-mă meseria și retrage-te pentru o odihnă binemeritată. La 26 august, teleecranul se declanșa exact după ce terminase Fara prânzul: - Apel pentru bani, oftă aparatul. Apel pentru bani! Fara și Creel se uitară unul la altul. - Ei, spuse într-un târziu Fara, apel către noi pentru bani. După înfățișarea tristă a soției, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
departe de grădina ei, de casa aceasta în care își petrecuse două treimi din viață, pe Creel locuind în camere mobilate. Știa ce voise să spună mama ei. Mai avea o speranță. Așteptă până ce Creel urcă, apoi îl chemă prin teleecran pe Mei Dale. Fața rotofeie a primarului căpătă o expresie de neliniște când văzu cine-l cheamă. Dar ascultă cu un aer de pontif și, în cele din urmă, răspunse: - Îmi pare rău, dar Consiliul municipal nu acordă împrumuturi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
foarte rău! Uite ce este, Fara, ascultă-mi sfatul și du-te la magazinul de arme, îi sugeră primarul, cu glas aspru. Au și locurile astea rostul lor. Se auzi un declic și Fara se trezi privind placa neluminată a teleecranului. Deci moartea era singura soluție! CAPITOLUL XVI ÎI TREBUIRĂ DOUĂ LUNI de ședere într-o singură cameră pentru a ajunge să ia o hotărâre. Așteptă până se goli strada, apoi traversă, trecu pe lângă un aranjament floral și ajunse la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Ieși în aer liber. Briza îi atinse obrajii și de pe acel pisc de metal, care era aeroportul, vedea, spre apus, orașul luminat orbitor. Priveliștea îți tăia, pur și simplu, respirația, dar Clark nu irosi nici o clipă. Dintr-o cabină cu teleecran formă numărul lui Lucy. După o pauză, pe ecran se ivi fața unui tânăr: - Sunt soțul lui Lucy, zise acesta. A ieșit o clipă, dar dumneata nu vrei să-i vorbești. Uită-te bine Ia mine și ai să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Ia mine și ai să fii de acord, adăugă el pe un ton convingător. Clark se holbă prostește. Și, totuși, chipul familiar al celuilalt nu străbătea prin șuvoiul vorbelor pe care le rostise. - Uită-te bine, îl îndemnă, imaginea de pe teleecran. Clark începu: - Nu cred că... Deodată înțelese. Se trase înapoi ca și cum ar fi fost pălmuit. Întinse mina să-și apere ochii de o imagine prea strălucitoare. Simțea cum i se golesc obrajii de sânge și se clătină pe picioare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Uită-te încă o dată la mine, convinge-te și să nu lipsești de la întâlnire. Clark nu avea nevoie să se mai uite, dar ochii lui căutară totuși fața din imagine. Nu mai încăpea nici o îndoială. Fața care îl privea din teleecran era chiar a lui. Cayle Clark se uita la Cayle Clark - la 4 octombrie, anul Isher 4784, ora două și zece post-meridian. CAPITOLUL XXII ZIUA de 6 octombrie. Împărăteasa se trezi din somn agitată și se răsuci în pat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]