714 matches
-
credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între frumos, respectiv urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de rațiunea practică, distingând între bine și rău. Cu alte cuvinte, facultatea de judecare teleologica trece dincolo de simplă diferențiere între frumos și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între frumos, respectiv urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de rațiunea practică, distingând între bine și rău. Cu alte cuvinte, facultatea de judecare teleologica trece dincolo de simplă diferențiere între frumos și urât și funcționează că discernământ, unificând și punând în perspectiva experiență intelectului și ajugând astfel să furnizeze material indispensabil pentru funcționarea rațiunii practice 21. În cuvintele autorului, "dacă intelectul este facultatea regulilor, facultatea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească propriile scopuri 26. Este vizibilă deja distanță la care ne aflam față de intelectul kantian; spre deosebire de acesta, intelectul hegelian are capacitate de discernământ, pe care la Kant o posedă doar facultatea de judecată teleologica, superioară în planul cunoașterii intelectului. Apoi, gândirea intelectului hegelian se ridică la un nivel superior celui kantian, nemaioferind o primă și schematica reglementare a materiei experienței, ci stabilindu-și scopuri pe care le urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de tine nu e doar contextul, ca un fel de fatalitate, ce explică traiectoria unor personalități ci propriile lor alegeri și personalități. Și în orice caz cei care se ocupă de biografia unor mari personalități au tendința de a interpreta teleologic diversele etape ale vietii acestora și a găsi diverse legături de cauzalitate (sau chiar un determinism curat). Oricum mă bucur că aduci în discuție astfel de personalități din cultura română a secolului trecut, ar trebui să vorbim mai des despre
Despre context by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82521_a_83846]
-
În fine, dacă cunoașterea omului are un scop, atunci lumea croită după modelul cunoașterii trebuie să aibă la rîndul ei un scop. Natura nu face nimic în zadar, totul e supus unei intenții finale. Și astfel, intrăm într-o viziune teleologică asupra lumii, o viziune sub a cărei constrîngere logică va trebui să spunem pînă la urmă care e scopul lumii. Aici fiecare alege ce crede de cuviință: apocalipsa, mîntuirea, nirvana, binele suprem sau damnarea eternă. Sau pur și simplu nimicul
Prejudecățile mînzului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10331_a_11656]
-
este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel, aceste strategii derizorii de a te crede personajul unic al unui scenariu original nu mai pot salva libertatea individuală" semnifică tocmai încercarea subiectului enunțător, sortită eșecului, desigur, în termeni teleologici, de a gîndi și juisa diferit. Obligați rațiunii și supuși dorinței sîntem cu toții. Or, dacă întotdeauna diferența se realizează pe verticală, de la Platon încoace (fie și dacă ne gîndim doar la diferența de altitudine dintre solul peșterii și cel exterior
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
ei principal și care consideră că la acest țel se poate ajunge descoperind "ritmul" sau "tiparul", "legile" sau "tendințele" care stau la baza evoluției istorice" (p. XXV). Cu alte cuvinte, o metodă care îmbracă în straie moderne mai vechile doctrine teleologice, în care istoria avea un țel ascuns și se desfășura conform unui scenariu divin. Istoricismul este varianta secularizată a istoriei sacre. Popper observă că istoricismul modern, născut de fapt în secolul al XIX-lea și dominant în secolul al XX
Lege și scop în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17257_a_18582]
-
emisar al Providenței, nu acționa, cu toate astea (era să spun: cu toată oastea!), în numele "necesității istorice", de mai tîrziu. De inspirație hegeliană, acest concept misticoid e o "găselniță" marxistă, - care justifică, absolvă, inocentează orice crimă. Ipostaziată excesiv și acționînd teleologic, aidoma divinei Pronii, Istoria (cu un "I" majuscul) ține cu clasa muncitoare și avangarda ei, partidul, Partidul (cu "P" mare): unic, omnipotent și infailibil. Se înțelege de la sine că NU trebuie să fii Stalin, pentru ca, mare căpetenie a unui astfel
Stalinismul toponimic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/17405_a_18730]
-
care o distribuise inițial puterea politică, televiziunea a trecut, în mai puțin de un deceniu, grație creșterii sale, la condiția de instrument al aceleiași puteri. În acest fel, ea reușește să legitimeze regimul, prin forța implicitului, dar sucombă (profesional și teleologic) când devine discurs televizual explicit propagandistic. Cartea lui Alexandru Matei este rezultatul unei cercetări post-doctorale, în urma unei burse POSDRU din partea Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Ea se dovedește însă o „tribună captivantă” cam în sensul „înalt” pe care îl
TVR-ul ceaușist: un copil ridat precoce by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2411_a_3736]
-
desăvârșire, și eudaimonia, fericire) sunt de natură etică. Omul e fericit numai când e virtuos, iar virtutea e viața în conformitate cu rațiunea. Virtutea nu poate fi realizată în afara unui cadru organizat, statul. În acest context, statul e văzut ca având fundament teleologic (provenind din teoria aristotelică a cauzelor): ' Scopul cetății este viața bună'. Statul există în vederea unei vieți bune și independente. Aceasta înseamnă... o viață bună și fericită. Trebuie așadar admis faptul că o comunitate politică există în vederea faptelor bune și nu
Politicienii: fericiți și virtuoși by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15616_a_16941]
-
de Doctor Honoris Causa în literatură poetei, Ahmatova îi va mărturisi filosofului convingerea că întîlnirea lor a declanșat Războiul Rece. Cine poate ști? Nu ar fi decît un argument în plus pentru celebra lui teorie conform căreia istoria nu funcționează teleologic, ci este o succesiune arbitrară de evenimente greu de explicat. Legenda spune că Stalin, informat de ideologul-șef Jdanov despre întîlnirea celor doi, o evidentă konspirația, ar fi reacționat violent: Deci călugărița noastră se vede cu spioni străini!" . Cu certitudine
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
conștientă asupra căreia actantul poate interveni concret, actual, în vederea unui scop. Cu aceste considerente ne vom pune problema constituirii unui discurs muzical redefinit în funcțiile sale de bază, și anume clădit pe relație și nu pe enunț-obiect (sonor) în desfășurarea teleologică. Enunțul intervalic este acțiunea formativă elementară în acest discurs și se produce dual, într-o relație definită între anumite puncte spațiale ce constituie fenomenologic obiectul muzical. Limbajul generat se edifică pe un complex de relații asupra căruia urmează a se
Logica Lumilor Posibile (XVI) by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/83171_a_84496]
-
prin concertare, comportă acest mod de orientare prin specaculozitatea interpretării (componistice ori instrumentale). b) Către-acum se acordă unei expresii de recuperare dinspre-cândva (înainte de acum), către-acum-ul în care deja (și) suntem (cei aflați în audiție). Acest mod imprimă orientării un caracter teleologic, de tendință către o finalitate virtual sau presupus coincidentă actualității. Ca atare, expresia lucrării muzicale dezvoltă un arc de narativitate, analog fiziologiei respirației, expirând din (de după) inspirație. Lucrările de acest tip frazează în expresivizare, legând semnificativ între două poziții narative
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
orientare a creierului dispare. Intuițiile noastre dau greș și jocul probabilităților ne depășește. Al treilea motiv privește psihologia. Suntem obișnuiți să gîndim viața în perspectiva unui proiect cu orientare finalistă. Altfel spus, omul nu poate vedea lumea decît prin ochelari teleologici. Tot ce există trebuie să aibă o rațiune de a fi, un scop căruia să-i slujească și, implicit, un proiectant care a adus pe lume scopul. De aceea, ni se pare aiuritor ca fenomenul acesta de o complexitate și
Surprizele selecției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6901_a_8226]
-
cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două noțiuni: homo cosmicus și uomo universale. Homo cosmicus este un creator care simte, gândește, transvaluează viața, lumea, lucrurile în proiecție universală atât pe plan ontologic, precum și teleologic. Intră în aceasta categorie marii întemeietori de religii Zarathustra, Buddha, Iisus. Așa au fost de asemenea creatorul anonim al Rigvedei sau al Mioriței. Filozofii adoptă un punct de vedere unitar prin care încearcă să rezolve totalitatea problemelor ontologice și axiologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fel ca în cazul progresului, această structură se bazează (și) pe viitor (spun "și" deoarece o a doua fundamentare a științei este în rezultatele ei practice, adică în verificarea chiar dacă cumva parțială a ipotezelor sale). Gândită prin prisma orientării sale teleologice (care, forțând o comparație, este dorința de a fi Dumnezeu, având la bază idealul de a ști totul și de a putea totul) putem vorbi de un grad de incertitudine al științei ce ia naștere în această fundamentare, mai ales
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
alte percepții asupra lui Eminescu. Am recurs astfel la reconstruirea, re-inventarea imaginii lor, a contemporanilor poetului, despre cel care avea să devină, în timp, o marcă de referință a culturii române. Am fugit totuși de orice imixtiune a involuntarei perspective teleologice, de care se contaminează, prea adesea discursul istoriei literare." (p.16) Pentru a demonstra modul în care s-a cristalizat în timp imaginea "poetului național", criticul studiază presa vremii și grupează pe categorii articolele referitoare la Eminescu: valorizări negative (polemici
Nașterea unui brand by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8842_a_10167]
-
Îl aduce filosoful german: Întrucât cel puțin la Începutul lor, cunoștințele sunt „mijloace pentru scopuri practice”, În etică se află „originea și scopul oricărei filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care legea morală nu mai este pur și simplu formă apriorică, ci este principial Înrădăcinată În viață. În argumentarea mai realistă a filosofului neokantian tema eticii este o temă dublă: ea trebuie să determine mai Întâi „Scopul vieții sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
bărbat, ca femeie, „atenianul ca atenian”, normalul cât și patologicul etc.) definiției generale a „binelui suprem” - Paulsen asumă integral poziția etico-politică a lui Aristotel. [Vezi Etica Nicomahică, dominată de „datoria Întru fericire” (individuală și colectivă)]. Pentru concepția energetică și istorico teleologică proprie lui Paulsen, contribuția Stagiritului este „definitivă”, cum va fi și aceea a lui Kant - ea a format conceptele generale „pentru etică”. Filosoful german se ocupă caracteristic și preferențial de Aristotel, când sintetizează astfel viziunea clasicului grec: „Fiecare ființă Își
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
gândire individualist raționalist al secolului al XVIII lea, de la care Kant nu s-a abătut niciodată”. Împotriva vechii concepții dogmatic-teologice, precum și a filosofiei dogmatic-raționaliste a secolelor XVII-XVIII, Paulsen prezintă propria sa etică drept o deontologie, etică deopotrivă „istoric-genetică și social teleologică”, poziție care, prin idealismul obiectiv al lui Hegel, prin „școala istorică a dreptului” și prin „biologia istoric-evoluționistă” este reprezentativă pentru secolul al XIX-lea! Paulsen relevă definitoriu că dreptul trebuie să fie recunoscut În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din legitatea naturii; susține corect Paulsen, căci numai În acest fel devine posibilă, În genere, prevederea și adaptarea, acțiunea sistematizată și colaborarea reglată. În opoziție cu etica formalistă a lui Kant, Paulsen ca susține În mod constant temeiurile unei etici teleologice care „admite o legătură internă Între legea morală și bunul suprem, Între valorile stabilite de norme și valorile determinate de scop. Ea susține și Încearcă să dovedească În primul rând că: respectarea legii morale de către o ființă care acționează voluntar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care acționează voluntar acționează În sensul realizării «binelui suprem» iar desconsiderarea acestei legi acționează În sensul nimicirii sale. Iar aici ea pune, cu Aristotel, binele suprem În «perfecțiune», nu În plăcere sau În fericire”. Modul de gândire isoric-evoluționist apără concepția teleologică, adică deduce obiceiul și dreptul din valorile esențiale ale vieții individuale și sociale, Întemeindu-le valabilitatea , deci morala obiectivă. Altfel spus - observă esențial Paulsen: „virtuțile sunt bune sau valoroase pentru că acționează În sensul conservării și potențării vieții umane, viciile sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
astfel stau lucrurile dacă ne referim la modestie și stăpânire de sine, față de exces, desfrâu și dezmăț - care Înjosesc, distrug viața individuală, influențează nefast viața altora și provoacă degenerarea urmașilor. În aceeași tendință teoretică de formulare, de Întemeiere a eticii teleologice, Paulsen ia În considerație succesiv recunoașterea subiectivă a meritelor persoanei cât și aprecierea obiectivă a acțiunii. După filosoful neokantian tocmai În aceasta constă sarcina eticii: de a defini acțiunea justă! Împotriva eticii formaliste kantiene, Paulsen apără concretețea normelor morale și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aceasta constă sarcina eticii: de a defini acțiunea justă! Împotriva eticii formaliste kantiene, Paulsen apără concretețea normelor morale și de drept pe care le consideră a fi aidoma „prescripțiilor medicale dietetice, care admit și favorizează adaptarea la condiții speciale”. Etica teleologică paulsiană nu opune morala dispoziției (a modului de a gândi sau a caracterului) moralei succesului! Luând În seamă cele două coordonate - subiectivă și obiectivă - prezente În orice morală și orice sistem de legi juridice, filosoful dezvăluie impecabil relația dintre bine
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
instruiți este legată de capacitatea de-a sacrifica pentru idei cea mai nobilă capacitate morală, pe care se formează Întreaga sănătate a vieții, În sens mai Înalt”. Identificând În idealismul obiectiv forma necesară a filosofiei, Paulsen Își situează etica sa teleologică mai curând În tradiția aristotelică decât În cea kantiană, Înrudindu-se cu viziunea lui Wilhelm Wundt (Ethik) și cea a lui Herbert Spencer (Principles of Morality). În acest sens concluziv la contribuția sa, Paulsen scrie: „Etica energetic-teleologică Își are originea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]