169 matches
-
omogenizate (indistincția între monolog, dialog, relatare, descriere), elipsa unor categorii ale narațiunii realiste (intrigă), ilustrarea unui realism fenomenologic, al esențelor, reconfigurarea tipologică (personajul ca ființă retorică, definit așadar prin ce exprimă și nu prin ce este), osmoza document-ficțiune, într-o teleologie narativă urmărind configurarea unei atmosfere prezente în tot ceea ce se petrece - iată alte particularități ale retoricii romanului. Scarabeul sacru, 1970, este un roman reflexiv, eseistic, experimentalist, sofisticat și aproape criptic. El își asumă, de aceea, și traseele descifrării, în armonie
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
întretaie în alte părți, dar se și contrazic. Pe scurt, istorie orală, un trend care încă face furori prin universități pentru că implică acceptarea și deopotrivă ilustrarea faptului că și Istoria e tot o ficțiune, supunîndu-i-se acelorași lucruri, printre care și teleologiei. Nu mă înțelegeți greșit, nu cred că vă spun ceva nou în rîndurile de mai sus. Ceea ce încerc să scot în valoare este că acele concepte ce formează stratul adînc al ofertei pe care v-o propune A fost sau
Vaslui ó Elsinore by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10225_a_11550]
-
nici măcar nu mai e perceput ca absență. În schimb, Dennett vede în Plantinga un intelectual tendențios, adică un savant pentru care universul nu poate fi conceput fără o tendință către un scop ultim. Orice spirit profund e tendențios, căutînd o teleologie acolo unde aparențele nu arată decît haos fără direcție, iar Plantinga face parte din această clasă. La Dennett, tendința căreia i se supune universul e o superstiție ivită din naivitatea de fond a firilor credincioase. Dennett e neutru și mefient
Apostrofic și aporetic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2378_a_3703]
-
cum germenii bolii rămân ascunși în cearceafuri și își așteaptă invariabil purtătorii. Cartea este o fabuloasă poveste despre libertate, despre iluziile ei, despre consimțământul tacit și instinctual al beneficiarilor ei în direcția reconstrucției ticăloșiilor totalitare, despre improbabilitatea și lipsa de teleologie istorică a libertății. Cartea e făcută să păcălească cititorul neavertizat: ea pare scrisă liber, exemplele la îndemâna neinstruitului abundă, autorul se mișcă cu o libertate uluitoare între exegeza rabinică, democrația greacă, experimentele comunismului secolului XX, ultimii douăzeci de ani ai României
Ca un bănuț în buzunarul rupt by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2385_a_3710]
-
proporții au avut loc cu regularitate în școlile americane, iar experimentul care a survenit drept sursă de .inspirație filmului și romanului lui Todd Strasser, nu s-a lăsat cu victime. Lecția de autocrație este impecabil predată, însă demonstrația scîrțîie datorită teleologiei ei, pentru că este previzibilă de la un capăt la altul. Creat pe principiul acumulării de potențial, valul pierde pe parcurs această energie iluzorie cu toate că totul merge ca uns, iar în mod nefericit, regizorul simte nevoia să-l discrediteze pe lider relevînd
Cînd vine Valul... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8129_a_9454]
-
în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor lumii, o sciziune radicală în raport cu speranța și candoarea. Dar nu întotdeauna. Ontologia fără teleologie, dorința de a dialoga și abaterea de la dialog nu se contrazic. Rostul vorbirii nu este acela de a produce sens, ci forme, forme perisabile, grotești, iluzorii, pentru ca apoi să se dezică de ele, în căutarea durabilului și a siguranței. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Întâmpinăm, prin urmare, aceeași poetică a transgresiunii, ca și în poezie, a substituirii, a reproiecției realității în imaginație, prin metoda firească a memoriei transformatoare. Transformarea este idealizată și "afectată", prin emoție și conștiință vizionară, libere, fără urme de înstrăinare ideologică. Teleologia estetică circumscrie în mod esențial actul literar: răsfrântă în scris, realitatea capătă o frumusețe uimitoare, dar și iluzorie. Cele patru anotimpuri, 1977, Proiecte de trecut, 1982 (reunite în Orașul topit și alte povestiri fantastice, 2004), Imitație de coșmar, 1995, vin
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
desemna într-un mod încă exterior, principala "revoluție" care s-a produs în "istoria oamenilor". Să lăsăm deoparte revoluțiile politice, care nu sunt decât consecințe ori simptome. Ne apropiem de punctul esențial atunci când, odată cu Marx, suntem capabili să recunoaștem inversarea teleologiei vitale care s-a produs la finele secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea, atunci când producerea bunurilor de consum care caracterizează orice societate a încetat a fi condusă de către și spre acestea, spre "valorile de uz", pentru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viață, atâta vreme cât instrumentul aparținea ontologic Corproprierii, înscriindu-se în ea ca o modalitate a actualizării sale în acțiune. Pentru viață, în măsura în care această acțiune era determinată de producerea de valori de uz, adică de valori vitale. În chiar momentul în care teleologia vitală se inversează într-o teleologie propriu-zis economică ce vizează producerea de valori de schimb, acestea, în realitate, nu pierd orice legătură cu viața, ci rămân în mod tainic subordonate valorilor de uz și, prin intermediul acestora, muncii vii. Nu numai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
înscriindu-se în ea ca o modalitate a actualizării sale în acțiune. Pentru viață, în măsura în care această acțiune era determinată de producerea de valori de uz, adică de valori vitale. În chiar momentul în care teleologia vitală se inversează într-o teleologie propriu-zis economică ce vizează producerea de valori de schimb, acestea, în realitate, nu pierd orice legătură cu viața, ci rămân în mod tainic subordonate valorilor de uz și, prin intermediul acestora, muncii vii. Nu numai că banii nu sunt decât o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care se pune problema a o produce în capitalism nu ajunge să existe decât sub forma unei valori de uz ale cărei natură și proprietăți sunt determinate de subiectivitate. Aceasta impune, în chiar sânul unui sistem de valorizare, o teleologie care nu poate fi îndepărtată în totalitate și care înrădăcinează tot acest proces într-o ontologie a vieții. Tocmai această înrădăcinare este sfărâmată în universul tehnicii: procesul de producție nu-și mai are rațiunea sa ultimă în urma sa, în valoarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
primul rând că autonegarea vieții nu se rezumă la o afirmație abstractă, la un oarecare principiu general de analiză, la o ipoteză de lucru susceptibilă a face lumină asupra unui grup de fenomene care își au de altfel specificitatea și teleologia lor proprii. Este vorba mai curând de un proces concret, imanent în fiecare fază a activității științifice. A nu lua în considerare o calitate sensibilă ca atare înseamnă de fapt a subînțelege că aceasta nu contează, că ea nu are
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca afect, nu este încă decât reprezentantul unor procese bioenergetice, așadar al unei realități naturale. Această țintă intențională care rămâne prizoniera reprezentării se reproduce pe planul terapiei și o condiționează atâta vreme cât aceasta se subordonează exclusiv intenției conștientizării. O astfel de teleologie controlează gândirea Occidentului și servește drept loc comun psihanalizei, științei, filozofiei clasice. Acestei teleologii a luminii i se opune totuși poziția unui inconștient originar care nu i se supune niciodată care este numele vieții. Or practica psihanalitică nu contenește să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
naturale. Această țintă intențională care rămâne prizoniera reprezentării se reproduce pe planul terapiei și o condiționează atâta vreme cât aceasta se subordonează exclusiv intenției conștientizării. O astfel de teleologie controlează gândirea Occidentului și servește drept loc comun psihanalizei, științei, filozofiei clasice. Acestei teleologii a luminii i se opune totuși poziția unui inconștient originar care nu i se supune niciodată care este numele vieții. Or practica psihanalitică nu contenește să confirme primatul ireprezentabilului care determină reprezentarea și, spre exemplu, conștientizarea. Activitatea curativă subordonează în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Însă această autoafirmare ca auto-obiectivare rămâne secundară în raport cu o autoafirmare mai veche, care se confundă cu mișcarea însăși a vieții în efortul său continuat de a persevera în ființa sa și de a se spori. O astfel de mișcare constituie teleologia imanentă a vieții în care se înrădăcinează orice etică posibilă. Nu etica teoretică sau normativă care își reprezintă finalități sau valori, ci etica originară, sau, mai curând, etosul însuși, adică ansamblul proceselor reîncepute la nesfârșit în care viața își înfăptuiește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru o meserie, a face posibilă inserția unui individ în societate îmbracă sensuri cât se poate de diferite, în funcție de tipul de societate cu care avem de-a face, în funcție de faptul dacă este vorba despre o societate propriu-zis economică, subordonată unei teleologii economice, sau tehniciste. Inserția economică de pildă presupune actualizarea anumitor potențialități ale individului, în vreme ce ea rămâne indiferentă față de dezvoltarea lui generală. Ea poate chiar să se opună acesteia, dacă este nevoie de o mână de lucru necalificată. Nu putem așadar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în funcție de acestea din urmă, de tripla structurare a oricărei societăți: politică, economică și, astăzi, tehnico-științifică. Subordonarea politică înseamnă totalitarism. Subordonarea economică înseamnă a impune oricărei forme de acțiune, mai cu seamă intelectuală și spirituală, o finalitate străină, ea implică răsturnarea teleologiei vitale. Subordonarea tehnico-științifică, cu releele sale politice și administrative, cere expulzarea culturii din locul prevăzut pentru dezvoltarea sa și, astfel, distrugerea pur și simplu a unei Universități destinate culturii. Acestor trei consecințe deja amintite li se adaugă o a patra
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Timpanul se sparge, auzul se tocește, nici un răsunet valoric nu mai poate fi perceput. Tăcerea lumii devine insuportabilă pentru ureche. Sub acest unghi de vedere, putem atribui fiecărui simț o latură a vieții spirituale: auzul e organul sensului în viață (teleologia), gustul e simțul frumosului (estetica), mirosul e flerul adulmecării numenului divin (teologia), tactul e simțul cunoașterii prin contopire (iubirea și mistica), iar văzul răspunde de ierarhia morală (tot ce ține de ținută și atitudine - postúri eminamente etice, din care poți
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
negarea exteriorității și incorporarea acesteia într-o totalitate pură, în care perechile dialectice subiect-obiect sau libertate-necesitate vor fi fost depășite și ridicate la un nivel superior. În Știință Logicii, Hegel propune o interpretare complementară a binomului libertate-necesitate. Aici, libertatea aparține teleologiei, științei scopurilor, adică rațiunii, care conține scopurile supreme ale umanității, în timp ce "mecanismul" funcționează numai în baza necesității 25. Mecanismul, alcătuit din obiecte, inseamna aici natură că lume fenomenologica, structurată prin intermediul relațiilor de cauzalitate. Teleologia și mecanismul reprezintă, ca laturi ale
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
a binomului libertate-necesitate. Aici, libertatea aparține teleologiei, științei scopurilor, adică rațiunii, care conține scopurile supreme ale umanității, în timp ce "mecanismul" funcționează numai în baza necesității 25. Mecanismul, alcătuit din obiecte, inseamna aici natură că lume fenomenologica, structurată prin intermediul relațiilor de cauzalitate. Teleologia și mecanismul reprezintă, ca laturi ale devenirii, momente contradictorii, însă ele sunt reconciliate la nivelul conceptului, al universalității subiective, individuale, care își conștientizează apartenența la totalitate și negativitatea în măsura în care se izolează de această și i se opune. De la concept se
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
al universalității subiective, individuale, care își conștientizează apartenența la totalitate și negativitatea în măsura în care se izolează de această și i se opune. De la concept se trece în mod firesc la rațiune, la universalitatea generală, ființând în sine și pentru sine. Scopul (teleologia) și mijlocul (mecanismul), libertatea și necesitatea sunt contopite și puse într-o siteză care le depășește pe ambele, păstrând în același timp ce are mai bun fiecare. "Mijlocul este obiect, e în sine totalitatea conceptului; el nu are putere de
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
convinta verso gli altri. Risulta dunque evidente quanto impervia sia la riflessione che voglia cimentarsi con l'atteggiamento profetico propugnato da Capitini senza lasciarsi fuorviare dalla sua mistica del linguaggio, tendendo viceversa a connotare sia storicamente che teoreticamente la sua teleologia profetica con gli aspetti più propriamente politici disseminati nella sterminata produzione. Con l'accortezza di mettere preventivamente în rilievo quanto îl tenore discorsivo e spesso finanche apodittico dei suoi scritti vadă collocato all'interno della curvatura pedagogica che, meglio di
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
în orice istorie - mai ales cea mare - există ficțiune, chiar dacă identificarea nu e totală. Și că, prin urmare, istoria se supune unor reguli narative, precum și unor macroeconomii textuale. Repet însă, Spielberg nu joacă după regulile Istoriei, care ar impune o teleologie. Acest film e pesimist tocmai pentru că arată că, dacă există vreun scop final al ,evoluției" ființelor umane, acesta nu e la vedere, iar dacă e să credem ceea ce e la vedere, trăim din 1972 într-un timp mort și repetitiv
Istoria intră și iese din "München" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10890_a_12215]