1,169 matches
-
de luminos, pe atât de greu în consecințe. Astăzi știu că Ștefan Niculescu a împlinit trei sferturi de veac și că întreaga cultură românească ar fi fost mult mai săracă fără el. Fie ca muzica sa, deopotrivă terestră și cosmică, telurică și celestă, să ne deschidă și să ne îmbuneze sufletele. Iar noi să-i spunem, chiar și tardiv, "La mulți ani", Maestre!
Muzica cea de toate zilele: Maestrul la 75 de ani by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14733_a_16058]
-
urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Și vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munți, de mări, de guri/ Care iarăși mă cîntă" - Despărțire). În fine, are loc și o separație a materiei telurice obiective de "sufletul" materiei subiective, a cărnii, notată cu o aproape indiferentă frăgezime: "Ce poate să fie/ În gîndul ce l-am primit/ Acum, atîta mîhnire în somn dată mie./ Să văd primăvara, mugur destăinuit/ Oricui peste lucruri?/ Ce poate
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
biblice (" Plec înainte, ca în Sfintele Scripturi: ce mă poate opri? Mă oprește parcă noțiunea"), bizuit pe temele unei "romanțe" ("temele acestei romanțe de peste Biblie și Apocalips"), ajungînd la concluzii ce n-au nimic comun cu sacrul, de ordin apăsat teluric: Singurul lucru ce se poate vedea într-un individ: scheletul impersonal, uniforma esențială". În Psalmi, Atotputernicul este maltratat prin abordarea sa astuțioasă, în termeni nu numai neprotocolari, ci și adesea triviali, făcut răspunzător pentru inaccesibilitatea în care se înfășoară, ținut
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
expresie corporală, muzicalitate, știința rostirii parlato-ului verdian, construcția rolului; diapazonul emoțional al personajului este gradat cu grijă; Falstaff-ul său are alură, putere de convingere, doar că la "Falstaff imensul, enormul Falstaff" te aștepți și la o voce pe măsură: suculentă, telurică; admiri lucrul foarte bine făcut, cu profesionalism și talent, dar nu ești copleșit de "enormitatea" lui sonoră. Dacă linia personajului Falstaff este păstrată în limite măsurate, nu am înțeles de ce Ford este împins într-un exces de caricatură (în monologul
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
petrece sub semnul aparenței sau, mai curând , al transparenței. Recuzita unei realități domestice (scaune, personaje, păsări, pești) se împletește cu elemente de factură simbolică (piramida, urma piciorului Mântuitorului, Zodiacul etc.) conturând o axă pe care se regăsesc deopotrivă spiritualul și teluricul, într-un dialog calm și profund în care factorul de coeziune este însăși valoarea expresivă a materialului folosit. Banalitatea aparentă a obiectelor împrumutate din concretul cotidian al existenței constituie elementul de acroș al receptorului la dimensiunea spirituală intenționată de artist
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
dintru/ odihna celulelor, împingea seva în pini și topea/ rășinile pînă deveneau lipicioase și calde" (Mireasma zilei a opta). E o viziune, am zice, spinozistă. Deus sive natura pare a fi deviza poetului, care e atît de legat de bucuriile telurice, încît nu înțelege a le ceda transcendenței, a se desprinde de ele așa cum ar pretinde o veritabilă postură mistică, ci le "binecuvîntează", le sacralizează, intuind un fond divin nehotărnicit în raport cu fenomenele. Așa cum am arătat și cu alt prilej, Adrian Popescu
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
de înregistrat datorită aceluiași demers critic abstract, neadecvat. Câteva exemple. Văduvit de contextul inițial, citatul care însoțește poezia Lauda somnului, vol. O viziune a sentimentelor, este totuși relevant: „Contemplarea pietrei inerte ș...ț presupune acum un elan ascensiv ce împreunează teluricul cu uranicul pe fundalul dematerializării. Zenitul celest este înconjurat de epifanii ale formelor terestre lipsite de inerția gravitațională. Pătrunderea prin transparentizarea albastră ar fi contrapondere la ispita reiterării vechii strădanii sisifice. Din moment ce ființa este observată de un obiect subiectivat, înseamnă
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
guma de mestecat metafizic, cîrnațul metafizic” (Vizitele himerelor). Chiar căderea spiritului în concret, stigmat al damnării, e însoțită de mișcarea inversă, a proiectării concretului în spirit, ca și de un regret adînc, de-o suferință care dublează buna dispoziție a teluricului asumat. Spiritul își reia revanșa față de ostentația materialistă, de promiscuitatea concretului ce se silea a ocupa tot ecranul: „Utopie! iată, lovită/ îți dezvălui și tu o carne suferindă! te credeam/ doar esență rece, inatacabilă.../ Vreau să spun: sînteți, o zei
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
efort nedus pînă la capăt, torturant însă nefinalizat, căci se cuvine să recunoaștem că repudierea materiei e sub pana sa mai mult un „vis înalt” decît o realitate moral-lirică. Avînd rădăcini comune cu Arghezi și Voiculescu, autorul Fiarei rămîne un teluric convertit la abstragere și organizare, un artifex realizat prin ambițioase decantări. Lupta sa cu materia rămîne indecisă în fondul său vizionar, compensată fiind de acuratețea scriiturii cristalizate. Prin armonia sa scriptică, prin severitatea ordonării geometrizante a verbului și prin lumina
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
de ani, săptămînă de săptămînă, cu sentimentul omului care își respectă un contract, nu mînat de cine știe ce ambiție sau de vanitatea de a intra în istorie prin stabilirea unor recorduri imposibil de egalat. Explicația este una cît se poate de telurică, ușor de înțeles din perspectivă strict umană. Nicolae Manolescu își amintește și el de perioada idilică de la începuturile carierei de critic literar în care scria despre cărți fără să știe nimic despre autorii lor. Apoi, însă, a intrat în consiliul
Afinități elective by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13337_a_14662]
-
cele mai semnificative tradiții ale poeziei autohtone și într-o bine marcată consonanță cu ceea ce a adus în albia acesteia "generația �60", căreia îi aparține, Gheorghe Istrate (n. în 1940) e obsedat de materie. Aspirația celestă apare contrabalansată de vectorul teluric al ființei sale duale: "zadarnic bat în porțile cerești/ ținutul ochiului descarcă ceața/ vîslește-n mine dis-de-dimineața/ și-un sol din lumile sub-pămîntești" (Ritual șsolulț). Avem a face așadar cu încă o variantă a "dublei apetențe" a lui Baudelaire către Dumnezeu
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
văzduhuri la altitudini imposibil de apreciat. Inima-mi bătea cu putere sub plicul care, încălzit, foșnea ușor. După mirosul reavăn al bulgărilor de pământ pe care-mi puneam tălpile goale, înțelesei că mă aflam în patrie, undeva prin Oltenia. Aburii telurici mă învăluiau, învigorându-mă, servindu-mi de încălțări. Și năpristan un gând mă scutură, ca un atac de malarie; era ziua alegerilor, pierdeam ocazia celei din urmă înfruntări cu rivalul meu, Ghelase. Ochii mi se umplură de lacrimi. Hohoteam. Ghelase avea
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
lui Dumitriu sînt surprinse în acea deplinătate existențială după care nu mai poate urma decît starea de criză. Artistul părăsește apoi brusc, spre sfîrșitul vieții, registrul cromatic pe care l-a consacrat de-a lungul anilor, abandonează tonurile grele, încordările telurice și melancoliile crepusculare pentru a intra la fel de neașteptat într-o lume solară, predominată de alb și de culori eterice. Compoziția însăși suferă profunde modificări, în primul rînd în sensul schematizării ei, foarte apropiate sistemului bizantin de codificare vizuală. Elementele de
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
fervent al valorilor vitale, zugrăvind figura Anticristului și deplorînd iremediabila desacralizare a lumii, "tristețea metafizică", vădindu-se mai apropiat de gnostici decît de părinții Bisericii, cu același alibi demonic. Iar la V. Voiculescu predomină, pe fundalul unor similitudini argheziene, temperamentul teluric, pătimașa senzualitate care-l împing spre indecizii și anxietăți, dar și spre o sfidare oarecum naturală a divinității, nutrită de dulceața păcatului specific răsfrîntă în pasta densă a discursului metaforizant. Aparent, Cartea Psalmilor a lui Paul Aretzu e străină de
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
dungi albastre, lung pînă-n călcîie", în care se poate mișca în voie, ca și-n putina "pusă în cerdacul de dindos", în care se cufundă ceasuri întregi, savurînd plăcerile pe care le generează apa. Avem însă motive a crede că teluricul Creangă își îngroșa intenționat, într-o manieră ușor exhibiționistă, cu aere de "măscărici", atari apucături, pentru a transpune într-o cheie lejer-agreabilă dramatismul unui impact lăuntric încorporat. Altminteri spus, pentru a se despovăra, ca personaj el însuși, de tensiunile operei
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
cerc și ascult/ cum punctele lui bîzîie, mișunînd pe circumferință,/ găsesc că-i foarte multă obrăznicie în nerăbdarea lor/ și cam prea multă necuviință" (Nu sînt Arhimede). Tranziția de la inform la Formă se arată dificilă, încărcată de vise confuze, de telurice năluciri: Foarte amețit este/ bietul meu centru, firavă foarte/ e amărîta mea margine,/ pe care abia o mai simt,/ abia o mai bănuiesc,/ mai curînd visînd-o, închipuind-o,/ ca marinarul flămînd de-un țărm" (Psalm). în final, "simplificat între atîtea
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
personajului; tălpile sînt ,ființe", nu stau degeaba, culeg ,bilete de tramvai și gume ŤOrbitť gata mestecate", trasează circuitul vaselor prin care circulă sîngele Iașului, al lui Bikinski, adică, macină asfaltul prefăcîndu-l într-un ,covor de sunet și lumini". Cosmic și teluric, orașul e personajul creat de tălpile, tramvaiul, plicurile, alcoolul, pantofii și adidașii antieroilor din romanul burlesc/carnavalesc al lui Nichita Danilov; din această perspectivă, protagonistul din Tălpi. Șotronul e Iașul, devenit, iată, ceea ce se numește un topos, o paradigmă literară
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
respective s-au îmbătat cu acest parfum și au început să confunde petalele cu pistilul, pistilul cu frunzele, frunzele cu tulpina etc. Așa s-a făcut că aura muzicii savante a coborît vertiginos dintr-o zonă celestă, sacră, într-una telurică, profană. Iar geniile (căzute și decăzute), fie că s-au numit Schonberg, Stravinski, Cage sau Xenakis au purtat în inimă, vorba lui Balzac, "o boală groaznică, un monstru care, asemeni teniei în stomac, le-au sfîșiat sentimentele pe măsură ce se dezvoltau
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
țese/ iar ele mă izbesc în patimi - nu mă iartă/ și-așa călătorim pe căi pe jumătate înțelese/ în vîntul ce ne bate prin aceeași soartă” (Călătorii prin cuvinte). În alternanță (în concurență!) cu momentele de iluminare prin depășirea constrîngerii telurice, se înscriu cele ale unei damnări ce pare a rezulta chiar dintr-o accepție demonică a transcendenței. Izbăvirea și damnarea se împletesc într-un chip inextricabil. Mormintele, osemintele îngerilor ce semnifică altceva decît contradicția internă a spiritului, impasul acestuia prin
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
sau pentru posteritatea lui Marin Preda, tîrÎt de roiul de admiratori Înspre un final neglorios, „comandat”. Evident, Cezar Ivănescu vede În poezie (necrezînd În evoluția genului) un discurs fundamental, un act liturgic prin care ne salvăm ( În spirit) de infernul teluric. Recuperată, spuneam, că arta tradițională, poezia că rugăciune (prepolifonică), cantabila, ca exercițiu exorcizant (Îmbrățișînd senzualismul estetizat) dezvolta de fapt o suferință poetizata, trăită - cu calm contemplativ - Între granițele imaginarului thanatic, temperînd combustia temperamentala. Fiindcă rodul Înseamnă „Înaintarea În moarte”; iar
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
instabilă și capricioasă, infinitul pe care ți-l sugerează, spre care te poartă, e mobil ca și ea. Când privirea îți alunecă pe întinsul câmpiei, când ajunge acolo unde orizontul o deviază spre profunzimile cerului, conștiința păstrează ceva din certitudinea teluricului, pornești către infinit cu senzația solidei sprijiniri pe pământ. Astfel, aventura visării e scutită de balansul imponderii, pătrunderea privirii în aerian se asociază cu traiectul ascuțit al săgeții și al zborului rândunicii. La marginea mării însă explorările infinitului îți dau
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
creației sale, Într-un paralelism sugestiv cu celelalte cuvinte menționate, el apare totuși ca o culme a stării spirituale, Înnobilând astfel realitatea și conferindu-i prin artă valoare transcendentă. Pe de altă parte, Eminescu Înregistrează apropierea dramatică dintre sacru și teluric, deoarece Luceafărul și marea tind să devină o singură entitate, chiar dacă nu se pot uni definitiv. Atent la detalii, George Popa explică cele două părți ale Întregului poetic rezultat astfel : „De observat că În diversele poezii evocarea luceafărului este aproape
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
carnală. Se cuvine menționat faptul că George Popa intuiește existența unui „spațiu ambiguu, mixt”, În care iubirea Cătălinei pentru astral și terestru se desfășoară simultan. Contemporani o vreme, Baudelaire și Eminescu au descoperit independent „dubla atracție a omului modern” spre teluric și astral,dar istoria literaturii universale nu l-a reținut decât pe poetul francez. Cătălina are „spațiul ei psihic ascuns”. Chiar sărutul delimitează un spațiu, Încât conceptul ca atare cuprinde În haina lui multe semnificații. Poet el Însuși - și Încă
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ultima parte a capitolului de față, În care este analizat finalul poemului, evocarea Cătălinei revine iar. De această dată, George Popa reia o idee fundamentală a studiilor eminesciene mai vechi În care „elanul ascensional” al Cătălinei se frânge „În brațele teluricului său omonim”. George Popa are meritul de a fi observat În premieră că numai iubirea poate exercita un fel de „atracție magnetică” „Între temporal și atemporal, Între contingent și absolut”. Admirabila interpretare a strofei finale, În care efectele prozodice sunt
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
și aproape criptic. El își asumă, de aceea, și traseele descifrării, în armonie și adecvare cu structura narativă fundamentată pe oblicvitate și amfibologie. Pleacă de la condiția umană figurată de scarabeu, cunoscut, în ordine simbolică, drept zeu solar cu geneză nocturnă, telurică, degradată, dar figurând perenitatea, abilitatea, perfecțiunea, identitatea autonomă, asigurând circularitatea vieții, traversând boala și moartea, într-o infinită reîntoarcere. Romanul forțează limitele verosimilului, este structurat idealistic și nu realistic, pe tema morții ca proiect oniric deopotrivă subiectiv și obiectiv, sau
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]