47 matches
-
Și nu mă refer aici la fabuloasele „Rapsodii române”, preluate imediat după compunere în repertoriul marilor dirijori și al marilor orchestre, ci la partituri de mare complexitate, care relevă mult mai mult decât abilitățile de orchestrator sau de prelucrare a tematismului folcloric arătate de tânărul autor al „Rapsodiilor”. Opera „Oedipe”, creația de căpătâi a lui Enescu după chiar spusele sale, se bucură în fine de o carieră mondială, după ce a fost reprezentată în Franța, Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Belgia, Spania, Polonia
George Enescu by Mihai Cosma () [Corola-website/Journalistic/296294_a_297623]
-
apoi tranșează, cu o piruetă de floretist experimentat: Există un moment Fănuș Neagu, de mare originalitate, care îl individualizează în structura povestirii naționale’’. Adept, în bună măsură, al criticii totale (nemărturisită, însă), dar, cu osebire, al hermeneuticii de tip tematist (tematism riguros aplicat, fără nici un fel de excese) -, Viorel Coman probează, în doctoralul său studiu monografic Fănuș Neagu. Povestirile magice, rigoare metodologică, abilitate în relevarea tehnicilor interioare ale capodoperelor analizate, fler în diagnosticarea resorturilor intime ale acestora, vocație critică și talent
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN by http://uzp.org.ro/dan-lupescu-despre-fanus-neagu-povestirile-magice-de-viorel-coman/ [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
Petru Mihai Gorcea, preocupați de mai dreapta situare a operei eminesciene în orizontul actualității. Fapt cu atât mai îmbucurător cu cât aproape de fiecare dată perspectiva e alta, autorii valorificând după puteri câștigurile teoretice ale criticii moderne, de la psihanaliză și până la tematism. Ceea ce lipsea încă era o viziune globală, care să cuprindă multiplicitatea fațetelor scrisului eminescian, care să-i pună în valoare tensiunile interne și să le adune într-un tot armonios. E tocmai ceea ce încearcă și, să o spunem de pe acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiind enormele acumulări ale exegezei) studiul monotematic, Theodor Codreanu critic prezent de mai mulți ani în revistele literare, cu deosebire în "Ateneu" încearcă, în Eminescu Dialectica stilului, o sinteză, de mare ambiție, a tuturor substructurilor operei. Conjugare de metode stilistică, tematism, comparatistică desfășurând o scriitură multiplană, demersul lui Theodor Codreanu este animat de o neobișnuită fervoare asociativă. De aici farmecul și de aici, totodată, riscurile cărții. Premisele teoretice sunt două: romantismul eminescian este "romantismul fundamental", sintagmă ce trece în plan secund
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
exegetic propune patru etape: 1921, 1946, 1960 sunt ani ai trecerii de la o perioadă la alta: Ucenicia Cenușăresei, Consacrarea, Intermezzo în proletcultism, Spre apogeu. "Mai productive și mai utile sunt alte câteva direcții ale criticii bacoviene: investigația psihocritică și bachelardiană, tematismul, critică ontologică, biografismul și cercetarea stilistică." Theodor Codreanu aduce în discuție metodele de abordare și rezultatele investigațiilor operate de Romul Munteanu, Ion Caraion, Marian Popa, Lucian Tamaris, Dinu Flămând, Daniel Dimitriu, Mircea Scarlat, Radu Petrescu (vizând ultima etapă a receptării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dacă nu s-ar întâlni."15 Lucrarea aceasta era menită să dezamorseze polemica dintre reprezentanții "Noii critici" și R. Picard, care în Nouvelle critique ou nouveile imposture, se situa pe poziția pozitivismului lansonian și afirma cu maliție că psihanaliza și tematismul își centrează atenția pe anumite zone ale operei și biografiei greu de verificat. Răspunzând indirect acestor obiecții, Doubrovsky va reafirma răspicat că Opera, în ansamblul ei, rămâne obiectul de studiu al unui exeget, și nu autorul. Traseul de urmat este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu se întâlnesc pe același nivel cosmic, cu eroii baladei, ci în același regim primordial Apa. Dacă e să ne orientăm după afirmația lui Jean-Pierre Richard, iubirea devastatoare a protagoniștilor duce, în ultimă instanță, la o disoluție a ființei. Exponentul tematismului francez susține că omul și scriitorul Flaubert nu sunt constituiți din compartimente, geniul romancierului unește și omogenizează, asemeni unei ape curgătoare, viața sa interioară, experiența concretă și expresia metaforică: "În mod spontan, Flaubert nu e un om făcut din compartimente
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
tip literar. Nu știu dacă acesta este chiar un răspuns la ce Întrebai tu, Sanda, dar gândește-te că noi, ca teoreticieni ai literaturii, dispunem de niște metode specifice de a aborda imaginarul, cum sunt, spre exemplu, cele arhetipale sau tematismul. Aerul proaspăt, tubul de oxigen pe care ni-l aduce Doru constă În oferta de metode cu totul noi, ce deschid câmpul larg al unei antropologii literare. Humboldt, triada actanților ontologici și alteritateatc "Humboldt, triada actanților ontologici și alteritatea" Cornel
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
uit/folosindu-mă ca privire). Prima șansă a unei critici capabile să intre În inima textelor este aceea de a depăși nivelul accentului așezat pe obiectul estetic (cu tot ceea ce implică analizele focalizate pe acesta și nu pe experiența estetică: tematism, simbolism, tezism etc.). Ieșirea din temă, din mesaj se face prin Încercarea de a căuta, pentru Început, punctul de fugă al temei. Mai precis, a vedea dincolo de semnificațiile limbajului, a vedea darul acestuia și capacitatea sa de a prooroci. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lor de a putea vorbi posterității prin emoție, frumusețe frustă mai fusese abordată de G. Călinescu, Perpessicius, I. Negoițescu, Nicolae Manolescu, Paul Cornea ș.a. Nouă, așadar, în cartea lui S. nu este preocuparea, ci realizarea unei sinteze și metoda aplicată (tematismul lui Jean-Pierre Richard) unei materii pe nedrept disprețuite. Criticul demonstrează că deschiderea lirică angajează o retorică, „o rețea de teme, figuri” și o „modificare a imaginarului poetic”, cu șansa de a descoperi, dincolo de stratul unui limbaj „desuet”, apariția conștiinței scrisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
Creangă - spectacolul lumii (1996) își are punctul de pornire mărturisit în aserțiunile călinesciene referitoare la caracterul dramatic al prozei lui Creangă, analizată printr-o grilă care evidențiază ludicul și spiritul carnavalesc, demers susținut de mai multe modalități de exegeză critică: tematism, naratologie, critică arhetipală ș.a. Cu o instrumentație asemănătoare, T. dă în Poezia lui Bacovia (2001; Premiul revistei „Ateneu”) o interpretare incitantă, considerând creația lui Bacovia o operă deschisă, care solicită o lectură deschisă. Dar sinteza care îl reprezintă pe T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
de meditație și hipnoză, apud Culianu. Mai credem că personajul Cătălin poate și merită să fie Încadrat Într-o tipologie de aur al caracterelor dat fiind faptul că acțiunile sale, gîndirea sa, pot fi analizate sub o specie Înaltă a tematismului conflictual. Pajul-iatromant și ghicitor „ Dacă nu știi, ți-aș arăta/ Din bob În bob amorul” este cel care dă și cele mai bune pronosticuri la jocul cu soarta. Clement din Alexandria amintește și el de cei mai celebri iatromanți care
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
negre”, al „piscurilor mari de piatră”, al „credinței și tăgadei”, al „plugului”, al „florilor de mucigai”, al „boabei și al fărâmei”, al „horelor” și al „zmârcului”. După cum se vede, C. face abstracție de compromisurile argheziene, necercetate: Cântare omului și 1907. Tematismul critic, care astăzi, în epoca deconstructivismului, pare obosit, reprezenta atunci o atitudine critică înnoitoare: el conținea refuzul de a falsifica textul prin supunerea la o analiză în primul rând ideologică, făcută în numele utilității sociale. Cel mai solid inventar tematic al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
și, mai ales, al dandismului ca elemente stilistice. Cartea aceasta, în care istoricul literar apărea complet reînnoit, a avut un ecou mult mai scăzut decât celelalte: autorul era deja clasat, iar utilitatea didactică era aproape nulă într-un învățământ tributar tematismului. Monografia Cercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane (2000), semnată împreună cu Klaus Heitmann, care însă a mărturisit public că nu a avut nici un rol în elaborarea lucrării, poartă subtitlul Influența catalitică a culturii germane și reprezintă concomitent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
critic în geografia literaturii române moderne și contemporane. Pornind de la o carte, exegetul conturează, dincolo de radiografierea esențială a discursului analizat, profiluri relevante de poeți, prozatori, critic. De asemenea, în demersul lui interpretativ, susținut de o serioasă, dar neostentativă armătură teoretică (tematism, semiotică, textualism), criticul procedează frecvent la inedite asocieri și referințe într-un larg cadru cultural. O altă serie de volume abordează și aspecte de istorie literară, văzute printr-o grilă modernă, fără însă a fi neglijată paradigma epocii respective. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286893_a_288222]
-
al IV-lea, criticul urmărind să surprindă "convenționalitatea manieristă a unui limbaj literar". Acesta va anunța, așadar, "heteronomia metodică a lucrării" pe care o vede ca fiind absolut necesară în înțelegerea literaturii. Metoda e decis modernă și se subsumează structuralismului, tematismului, psihocriticii argumente existând pentru fiecare. De la Roland Barthes la Mihail Bahtin, de la Schoupenhauer la Hegel, comentatorul caută tipare, scheme relaționale... Rezultatele sunt interesante, dar memoria (nici măcar cea afectivă) nu le reține, cu toate că inteligența le "bifează". Cititorul mai mult sau mai
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
a unor idei deja statornicite, astfel în volumul Eu, personajul descoperim în partea destinată operei lui Marin Preda, prelungiri din Marin Preda. Timpul dialogului (1983), cartea care l-a consacrat în câmpul criticii literare. Demersul se află la intersecția dintre tematismul noii critici franceze (J-P Richard; G. Poulet; J. Starobinski) cu naratologia contemporană (G. Genette; G. Prince; T. Todorov). Noutatea criticii sale e dată însă de rafinamentul comentariilor lui, dar și de savoarea discursului critic. Vasile Popovici nu e primul care
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
dramatice române contemporane (1984), dar mai cu seamă Istoria dramaturgiei române contemporane (2000) dau măsura unei îndelungate activități gazetărești, de cronicar de spectacol. Lucrarea nu procedează la structurări tematice, pe direcții stilistice definitorii, care să îmbine sociologia cu estetica și tematismul cu evoluția formelor spectacologice, astfel încât să se vadă liniile de forță, mutațiile și demarcațiile genului, dar înserierea medalioanelor, de la Lucian Blaga și Dan Botta la Valentin Nicolau, Alina Mungiu și Horia Gârbea, de la Aurel Baranga și Alexandru Mirodan la D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
critică aduce o perspectivă nouă asupra unor opere, de cele mai multe ori, nu oferă și o privire de ansamblu asupra acestor opere. II. Gaston Bachelard - precursor al criticii tematice Roland Barthes a văzut În sistemul critic al lui Gaston Bachelard implicațiile tematismului. Lectura bachelardiană este bazată, În general, pe decupajul de texte cu caracter exemplificator, care, În final, duce la alcătuirea unei serii care se Înscrie sau Într-o anumită axă a imaginilor materiale sau sub semnul unui anumit complex cultural. Astfel
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Alina-Eugenia ZLEI () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93096]
-
al studiului literaturii. El apelează la o vastă bibliografie critică, selectată din patrimoniul diferitelor școli de cercetare ori spații culturale (francez, german, anglo-saxon etc.), evoluția acestui gen literar prin definiție proteic fiind observată la toate nivelurile: origini, ideologie, intertextualitate, naratologie, tematism, convenții de lectură, stilistică, estetică etc., într-o sinteză eseistică bogată în asocieri și disocieri, ce promovează puncte de vedere, ipoteze ori concluzii personale. Studiile nu sunt nicidecum niște istorii convențional descriptive, alcătuite prin enumerare de date de istorie literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288527_a_289856]
-
preocupată mai degrabă de reconstituirea universului imaginar al operei decât de descrierea angrenajului său retoric. În fond, așa se explică și atracția vădită a lui P. pentru Școala de la Geneva (și pentru critica de identificare în genere, de la fenomenologie la tematism și de la Gaston Bachelard la Jean Starobinski). O atare convergență se materializează printr-un vast sistem de afinități elective, probat de numeroasele cărți de critică și eseistică traduse din franceză (Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Paul Ricoeur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
eteroclită cuprinzând, în proporții diferite, texte despre clasici, moderni, dar și despre critica literară. Tot în prima categorie se situează monografia Lucian Blaga. Universul liric (1981), care pune cel mai bine în lumină metoda criticului. Proiectată ca alianță între neoretorică, tematism și mitocritică, metoda concepe opera poetică drept „confesiune revelatoare” menită să asigure interfața eului cu lumea prin medierea discursului; în consecință, textul valorează doar în măsura în care comprimă o imago mundi, o reprezentare a cosmosului. De altfel, cele trei ipostaze lirice ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
G. Morțun, A. D. Xenopol, Matei Eminescu, Ioan Scurtu, A. C. Cuza, G. Adamescu, N. Iorga, C. Bogdan Duică, G. Murnu, Ibrăileanu, C. Botez, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Perpessicius. Ioan Scurtu (1877 1922) este pionierul eminescologiei pe manuscrise, cel ce a îmbinat tematismul științific ca principiu antologic cu cronologia interioară. O ediție masivă (680 pagini) de antume, postume, traduceri, proză, publicistică dă A. C. Cuza, așadar o imagine enciclopedică a lui Eminescu. Nicolae Iorga oferă o ediție sincretică, coroborând mai multe surse și oferind
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
furtul de idei, imobilismul, lipsa de vlagă și onestitatea în a-și impune valorile la scară universală. În contra acestui tip de comoditate conservatoare, Marian Mincu și-ar fi lansat metoda ce îmbină teoria telquel-istă a textului cu semiologia italiană și tematismul, totul fiind profetizat în Textul barbian". Deținând prioritatea introducerii unor termeni ce au modificat limbajul critic (textualism, experimentalism, autenticitatea scriiturii etc.) Marin Mincu nu are cum să nu fie revendicat ca proprietarul de drept al propriilor idei și intuiții critice
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mod cu totul neașteptat (și, încă o dată, fără a face concesii gusturilor actuale) să le submineze unul câte unul. Ar putea fi (speculez un pic) o reacție, politicoasă, dar francă, la interpretările de la un punct încolo stereotipe (prin recursul la tematism și la alte asemenea metode) de care a beneficiat autorul Umbriei. Despre aceleași obositoare reflexe vorbesc (și explicit, și implicit) poemele din primul ciclu al Costumului negru (în care aș include chiar poemul omonim). Sunt, toate, tatonări, interogații, recuzări ale
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]