17 matches
-
persecuția laureatei Premiului Nobel, dna Shirin Ebadi, constituie doar un exemplu, dintre multe altele, care au loc în Iran în prezent și o astfel de persecuție nu ar trebui să ne surprindă, dacă luăm în considerare viziunea orbită a anacronicilor conducători teocrați din această țară. Nu ar trebui să ne surprindă nici faptul că regimul din Iran nu va ține cont, oricum, de această rezoluție. Aceștia își vor bate joc de ea și o vor arunca la coș în exact același mod
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
un incident izolat. Conform criticilor regimului, aceasta s-a bucurat de o poziție privilegiată timp de mai mulți ani. Existența centrului său pentru drepturile omului a creat impresia că situația din Iran nu era chiar atât de rea. Majoritatea victimelor regimului teocrat din Iran sunt necunoscute. Menținând o poziție politică diferită, protestele din partea minorităților etnice și religioase discriminate, homosexualitatea și lupta împotriva poziției dezavantajate a femeilor, reprezintă toate motive pentru a fi întemnițat sau asasinat. Multe dintre lucrurile pe care le luăm
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
în cadrul următoarei sesiuni să nu îi lase pe iranieni pe mâna temnicerilor lor și să nu îi abandoneze pe locuitorii din Orientul Mijlociu în prăpastia fanatismului religios. autor. -Dnă președintă, nu voi repeta ceea ce s-a afirmat deja în ceea ce privește necruțătorul regim teocrat iranian. Sunt de acord cu acele poziții, dar doresc să abordez subiectul dintr-un unghi similar celui utilizat de colegul meu deputat european, dl Mayer, care tocmai a plecat. Iranul, o țară cu mii de ani de civilizație și cultură
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
întreb dacă sunteți de acord cu faptul că oamenii au dreptul să se revolte atunci când sunt ținuți în sărăcie. (Aplauze) Domnule președinte, cred că am afirmat foarte clar în discursul meu că nu doresc ca un tiran secular sau un teocrat islamic să conducă oricare dintre țările din vecinătatea noastră. Mi-ar plăcea desigur un liberal democrat pregătit să participe la alegeri libere și corecte. Cred că situația economică și nivelurile ridicate ale șomajului din Tunisia și Egipt sunt o problemă
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
bascii au început să fie reprezentați și percepuți ca un popor barbar, legat puternic de mediul agrar, ceea ce era o oglindă a societății liberale spaniole de la sfârșitul secolului al XIX, adeptă a patriotismului anti-foral. Priviți ca fiind sălbatici, primitivi, arhaici, teocrați, feudali, oligarhi, matriarhali, rurali, analfabeți, violenți, și nu în ultimul rând debili mental, ar fi fost aproape imposibil să nu ia naștere un conflict etnic în condițiile date. Politicieni, intelectuali și corespondenți de război deopotrivă descriau zonele locuite de basci
Conflictul din Țara Bascilor () [Corola-website/Science/328686_a_330015]
-
insulă din Oceanul Atlantic, și ni-l prezinta pe Arkantos, amiralul Atlantidei, care încearcă să recâștige favorurile zeului Poseidon, protectorul Atlantidei. La început, Arkantos respinge cu succes atacurile piraților, conduși de un minotaur pe nume Kamos, apoi după ce află de la Krios, teocratul Atlantidei, că pirații au furat tridentul de aur al lui Poseidon, trebuie să meargă în insulele din Marea Mediterană pentru al recupera. Întors în Atlantida, Krios îi spune lui Arkantos că Poseidon este mâniat pentru ce s-a întâmplat și îi
Age of Mythology () [Corola-website/Science/314065_a_315394]
-
negăsit, iar Gargarensis este prins. Arkantos ordonă decapitarea lui Gargarensis, iar Ajax este cel ce îl decapitează spunând că asta este în cinstea lui Chiron. După luptă, Arkantos, Ajax, Odiseu și Amanra se întorc în Atlantida pentru a-i arâta teocratului Krios capul lui Gargarensis, băgat într-un sac , dar aceștia văd că Atlantida este asediată de forțe inamice conduse de însuși Gargarensis. Eroii rămân uimiți să-l vadă pe Gargarensis, iar când scot din sac capul său, era defapt al
Age of Mythology () [Corola-website/Science/314065_a_315394]
-
o grădină ale cărei ziduri sunt statul.Sprijinul statului este legea religioasă ( Seri' at-ul).Fără autoritate statală ( mulk ve devlet) nu există sprijin pentru seriat sau Șer'iat-ul este sprijinit de autoritatea sultanului. Statul otoman a fost unul teocrat, iar în cadrul lui sultanatul avea o functie fundamentală. Sultanul era un slujitor al șer'iat-ului. Rațiunea de stat era un factor important în cadrul guvernării otomane. Există la otomani concepția universalista, conform căreia sultanul este singurul conducător adevărat, căruia trebuie
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
la 10 ani după cea din "Age of Myhtology". Totul începe cu Cronos, încă prins în Tartar, care privește cum atlanții încearcă să-și reconstruiască civilizația undeva în Scandinavia, sub conducerea lui Kastor, fiul lui Arkantos , și a lui Krios , teocratul Atlantidei . Cronos își trimite un slujitor demon care să-i posede corpul lui Krios. În timp ce atlanții erau îngrijorați de faptul că zeii greci i-au părăsit și că nu își pot reface civilizația în acest tărâm înghețat, Krios, fiind posedat
Age of Mythology: The Titans () [Corola-website/Science/329735_a_331064]
-
pe care Rouhani se arată dispus să le poarte cu președintele american Barack Obama. Cu o retorică împăciuitoare, care însă nu a impresionat și Israelul, Rouhani a spus că va îndepărta orice preocupări cu privire la programul nuclear al Iranului. În schimb, teocratul a cerut comunității internaționale să-i recunoască Teheranului dreptul de a-și îmbogăți uraniul, chestiune aflată în centrul impasului diplomatic în ultimii 11 ani, impas întreținut și de politica fostului președinte Mahmoud Ahmadinejad. Interesul nostru național ne impune să îndepărtăm
Rouhani: Iranul nu este o amenințare pentru lume by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/55359_a_56684]
-
Bisericile se manifestă ca niște veritabile forțe structurate, ierarhizate, care pot face concurență puterii politice. La un moment sau altul din istoria lor, marile religii, fie ele monoteiste sau nu, au fost ispitite să-și extindă influența până la a instaura teocrații, zeii Înșiși guvernând asupra oamenilor prin intermediul castei preoților. Cum trebuie oare să reacționeze puterea civilă În aceste situații? Până la urmă, cui Îi aparține puterea? Pot exista, fără contradicții, două suveranități În cadrul aceluiași stat? Și dacă da, cum se Împart domeniile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Wissen) potrivit căreia Dumnezeu ar fi murit. Hegel Însuși este un ioachimit: aparține tradiției milenariste și Își concepe propria filozofie ca pe ultima posibilă. Taubes subliniază rolul jucat de Reformă În revelarea forțelor istoriale autentice. Pentru el, Münzer este un teocrat revoluționar, ca și Profeții Vechiului Testament. El urmărește să instaureze Legea lui Dumnezeu pe pămînt, prin violență și subversiune. Dimpotrivă, Luther este un marcionit moderat, ușurat să lase În seama statului laic acea latură blestemată a existenței care cade sub
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
monarhia de drept divin, la o economie agricolă în special și se împotrivește unei Europe a Statelor, în care tensiunile erau exacerbate de criza revoluționară și imperialistă, preconizînd o Europă creștină, al cărei Papă să fie stînca de neclintit (dar teocrații francezi sînt mai ultramontani decît nemții, care visează revenirea la Sfîntul Imperiu Germanic). O dată cu apariția acestui nou curent de gîndire, creștin-democrații păreau să aibă puține puncte comune. În realitate, punctele de convergență există: disprețul față de Statul modern, centralizator, ostil sau
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
noastră, simultan, un Orient caligrafic, o Europă tipărită, o Americă pe marele ecran, iar aceste continente negociază, în sufletul nostru, fără discontinuitate. Fiecare dintre noi, într-un fel, este în același timp Dumnezeu, Rațiune și Emoție; sfînt, erou și star; teocrat, ideocrat și videocrat. Voința noastră de putere compune și jonglează cu fiecare din aceste trei epoci. Ne visăm în afara timpului, speculăm cu privire la acest secol, dar nu mai știm ce să facem în timpul liber. Și totuși noii clasificări mediologice care se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
urez tuturor evreilor, în special celor iranieni, o Rosh Hashanah binecuvântata”. Rouhani a fost ales președintele Iranului pe 15 iunie, înlocuindu-l pe Mahmoud Ahmadinejad, care promova un mesaj antisemit. Noul șef de stat, cunoscut drept o figură moderată printre teocrații Teheranului, a promis elitei mondiale că va transparentiza programul nuclear în mandatul său. Pe 4 septembrie, la apusul soarelui, a început Anul Nou evreiesc (Ros Hșana), 5774 de la Geneză.
Președintele Iranului, succesorul unui antisemit, surprinde lumea evreiască pe Twitter by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/55437_a_56762]
-
tehnologie, dar și de către politicile învechite. Un viitor ideal ar fi acela în care scopul urmărit de fiecare guvern ar fi să-i asigure individului satisfacția de se bucura de libertate, prosperitate și drepturile omenești. Dar tot mai mult tirania teocraților și despoților radicali ne amintește că însăși ideea de libertate individuală este o anatemă pentru mulți dintre liderii lumii. Istoria individului Un unghi din care putem studia istoria este bătălia dintre indivizi și instituții pentru a dobândi putere, control și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
până la război. Astăzi, acesta este motorul regresiv al conflictelor în cele mai multe locuri de pe planetă. Locuitorii planetei noastre se bat în numele naturii guvernării lor. Conflicte din Orientul Mijlociu și în țări cum ar fi Iran, Pakistan și Irak se desfășoară acolo unde teocrații complicate sunt în război cu forțe seculare. Nu există guverne teocratice care să nu fie radicalizate și periculoase. Democrația și libertatea individuală nu par să fie compatibile cu teocrația radicală. Unii dintre arabi ar contrazice cu persuasiune acest punct de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]