91 matches
-
chiar a lumii întregi, când se decid probleme mondiale, firește că e greu, e nevoie de eforturi și suferințe, dar tocmai aici trebuie să te arăți om și să-ți dovedești demnitatea”.(Pavel Florenski, Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori. Trad. E. Iordache, pr. I. Friptu și pr. D. Popescu. Studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Polirom, Iași, 1999, p. XXVI.) Cealaltă cale este un drum neted al gândirii umane, „abstractă a dezbinării și
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_hristos_gheorghe_constantin_nistoroiu_1334279010.html [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
bogată a rațiunii creatoare, care este istoria universală, să fie înțeleasă. Înțelegerea noastră căuta să găsească teza centrală, după care ceea ce este intenționat de înțelepciunea veșnică, a apărut pe terenul spiritului real și în această măsură studiul nostru este o teodicee”- (existența răului, a nedreptății în lume, nu infirmă bunătatea divină). Scriitorul și publicistul austriac Stefan Zweig (1881-1942), în cartea „Lumea de ieri: Amintirile unui eupopean” - (memorii postume) - are observații foarte interesante: „...reflectând în liniște, te-ntrebi de ce a intrat Europa
DESPRE MINCIUNĂ ȘI PERFIDIE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1745 din 11 octombrie 2015 by http://confluente.ro/vavila_popovici_1444577207.html [Corola-blog/BlogPost/343256_a_344585]
-
idei antagonice. În cartea a cincea, "Pro și contra", Ivan Karamazov îi expune pe larg lui Alioșa refuzul său de a crede într-un Dumnezeu care îngăduie existența răului în propria creație, sub pretextul acordării liberului arbitru. Revolta lui împotriva teodiceei este argumentată de exemplele omniprezente și nejustificabile ale răului. Ivan afirmă: În cel mai faimos capitol al lui Dostoievski, parabola "Marele Inchizitor", Ivan povestește cum Isus Hirstos coboară din nou pe pământ, în orașul Sevilia, și este arestat de un
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
kantiană între legile naturii și legile morale. El afirmă că libertatea este inerentă naturii, așa că legile morale sunt în fapt legi ale naturii. Așadar, toate acțiunile morale sunt rezultatul datoriilor față de natură. Este singura cale din care poate rezulta o teodicee rațională. Simeon Bărnuțiu (1808-1864) a predat filosofia la Colegiul de la Blaj, la Academia Mihăileană și, în final, la Universitatea din Iași. Cursurile sale publice care ne-au rămas sunt mai mult adaptări după Krug, Beck, Rottek și Niemeyers. Cele mai
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Licențiat al Facultății de Istorie-Filosofie de la Universitatea București (1982), cu teza "Ontologie și logică în dialogul „Parmenide” de Platon" (conducător prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu). Obține titlul de doctor în filosofie al Universității București, în 1998, cu teza "Teodicea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată" (conducător științific prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu, membru corespondent al Academiei Române). La terminarea facultății, în 1982, face parte din generația afectată de decretul ceaușist care închidea primele 15 orașe ale țării absolvenților de învățămînt superior. Între
Dan Pavel () [Corola-website/Science/310998_a_312327]
-
Genezei ca fiind locul unde primul om, Adam, și nevasta lui, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu. Literal, Biblia vorbește despre o grădină "în" Eden (Geneza 2:8). Această grădină este o parte integrantă a creației și teodiceei religiilor avraamice, adesea fiind folosită pentru a explica originea Păcatului și greșelile omenirii. Așezarea Grădinii Eden rămâne un subiect controversat și speculat. Povestea Creației din Geneză relatează locul geografic al Eden și al Grădinii între patru râuri Phison, Gosen, Tigru
Grădina Edenului () [Corola-website/Science/311160_a_312489]
-
țelul lui Plantinga era doar acela de a respinge aserțiunea că Dumnezeu și răul sunt "incompatibile din punct de vedere logic", chiar improbabila dar posibila și coerenta posibilitate de coexistență a lui Dumnezeu cu răul este suficientă în acest scop. Teodiceea este răspunsul apologetic al teologilor și filosofilor la problema răului. Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept "felix culpa", adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus Hristos. El argumentează acest
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
House) în 1996 și 1998. Ele prezintă primul contact cu o formă de viață extraterestră, explorând problema răului și modul în care se poate reconcilia ideea unei divinități binevoitoare cu cea a unui univers concret plin de suferință și răutate (Teodiceea). "Pasărea Domnului" a câștigat premiile Arthur C. Clarke, BSFA și Tiptree și a stat la baza primirii de către autoare a premiului John W. Campbell pentru cel mai bun scriitor nou în 1998. În "Enciclopedia Science Fiction", editorul șef John Clute
Mary Doria Russell () [Corola-website/Science/335295_a_336624]
-
în scenă este de altfel definit de context și de sintagma "cea mai bună lume" ca adept al filosofiei lui Leipniz, cel puțin așa cum este ea caricaturizată de Voltaire. Într-un mod foarte abil, romanul nu duce o polemică împotriva teodiceei leibniziene: el se mulțumește să creeze situații în care enunțurile atribuite discipolilor lui Leibniz ("locutori", în cazul cuvintelor lui Pangloss în discurs direct, sau "enunțători", în cazul ironiei) par deplasate, dacă nu chiar monstruoase. Grație ironiei, tezele optimiștilor se distrug
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
are În domeniul istoriei religiilor. Aici el a ajuns să fie aplicat tuturor doctrinelor În care lumea și/sau ființele umane, sau părți ale lor, sînt rezultatul unei geneze datorate unor creatori distincți 1. Dualismul este un instrument În slujba teodiceei, care este o Încercare de a concilia existența unui Creator bun cu imperfecțiunile de netăgăduit ale lumii și ale existenței omenești. Evident, problema este de la bun Început perfect insolubilă dacă nu se utilizează un anumit tip de definire a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
tôhû wabôhû (Gen. 1:2). După modelul acestei imagini arhonții construiesc lumea și trupul uman, care se tîrăște pe pămînt ca un vierme. Hokmah Îi dăruiește Spiritul”77. Mai tîrziu, Sophia-creatoarea lumii este Înlocuită de o entitate masculină, un Anthropos. Teodiceea gnostică, așa cum se exprimă ea În mitul căderii Sophiei, este explicată de Quispel ca rezultat al interferenței cu unele speculații orfico-platoniciene78. Teoria lui Quispel a fost continuată de Hans Martin Schenke, care pune de asemenea În relație mitul Sophiei cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care merge atît de departe, Încît sînt contrazise chiar propriile opinii exprimate de Tertulian cu alte ocazii, ori de cîte ori acestea ar putea prezenta un iz marcionit suspect. 2. Marcion după Tertulian Punctul de plecare al lui Marcion este teodiceea. Chestiunea fundamentală pe care el o ridică este „de unde vine răul” - unde malum?7. Răspunsul Îl află În Luca 6:43, În parabola celor doi arbori: nu e copac bun care să dea poame rele și nici copac rău care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Lugio adoptă și adaptează dualismul celor două Principii, iar argumentele sale trebuie să fi fost din categoria celor dezvoltate pe parcursul celei mai valoroase scrieri cuprinse În Cartea celor două Principii, De libero arbitrio, care debutează cu un nemilos rechizitoriu al teodiceei moniste. Trebuie să existe două Principii - lucrarea reia un argument pe care Îl aduseseră și Marcion și maniheenii -, deoarece „pomul cel bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele” (Matei 7:17). Mai mult, textul Îl prefigurează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un argument pe care Îl aduseseră și Marcion și maniheenii -, deoarece „pomul cel bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele” (Matei 7:17). Mai mult, textul Îl prefigurează pe Kant, subliniind imposibilitatea logică de a edifica o teodicee coerentă: dacă Dumnezeu dispune de toate atributele pozitive - omnisciență, omnipotență, sfințenie, bunătate, dreptate - atunci el trebuie să fi știut că Îngerii săi aveau să cadă și trebuie să fi voit să-i creeze imperfecți. Concluzia inevitabilă este că „Dumnezeu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de precizat În ce măsură 1-a influențat Oetinger pe Hegel, al cărui „gnosticism” se Încadra inițial În teoria „alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ruinarea lor, bunătatea celui săra conduce la bogăție. Este evident că zeii văd dincolo de aparențe, că ei sondează inimile și că răsplătesc generozitatea dezinteresată. Oaspetele necunoscut acționează ca un fel de "deux ex machina" care permite realizarea dorințelor. O asemenea teodicee în care sunt supravegheate și pedepsite infracțiunile este, fără îndoială, de aparență naivă, dar ea se impune cu toată rigoarea unei legi fundamentale. Caracterul etiologic al mitului este de reținut: construirea unui templu, o catastrofă sunt interpretate prin povești de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
comportament ce condiționează sancțiunea, iar atunci când vorbim de un comportament conform dreptului, ne referim la acel comportament care evită sancțiunea. Interpretând delictul ca o condiție a dreptului, "știința juridică parcurge un proces similar cu cel parcurs de teologie față de problema teodiceei, adică problema existenței răului într-o lume creată de un Dumnezeu bun și atotputernic"78. Pentru a nu ne găsi într-un cerc vicios definind delictul prin referire la pedeapsă și invers, se impune stabilirea diferențelor care există între pedepse
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
La Euripide, scriitor influențat de religia tradițională, dar și de filosofia sofiștilor, concepția despre divinitate și rolul ei în destinul omenesc este mai complexă: tragediile lui, în care coexistă pandemonismul ancestral, antropomorfismul homeric, scepticismul, negația, divinizarea unui element cosmic și teodiceea explicativă, mărturisesc oscilația permanentă între îndoiala cu privire la justiția zeilor și încrederea în săvârșirea, chiar tardivă, a acesteia. Mai multe traduceri, studii de istoria matematicii sau a medicinei, de epigrafie miceniană sau de critică de text, de interpretare a muzicii sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
reunite pe altarul unității primordiale. Desigur, toate aceste exemple pe care le-am pus în discuție până în acest punct sunt menite să-l ajute pe lector să înțeleagă mai bine relația pe care Blake o dezvolta cu autoritatea și cu teodiceea (problemă prezenței râului în lume), dar ele nu favorizează nicio pistă de interpretare. Încercând să arunc puțină lumină asupra unor sectoare din gândirea filosofico-religioasă blakeană, am avut permanent în minte caveat-ul formulat de Damrosch, Jr., care subliniază situația imposibilă în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și aritmometrul, contribuind la descoperirea sistemului binar. Realizează o mașină de calculat mecanică. Se dedică studiului matematicii și publică concluziile studiilor sale în Acta Eruditorum. Este vizitat la Hanovra de Petru cel Mare al Rusiei. Scrie cărți filosofice Eseuri de teodicee. Asupra bunătății lui Dumnezeu, a libertății omului și a originii răului, Disertație metafizică, Monadologia și Noi eseuri asupra intelectului omnesc, un lung comentariu asupra operei lui John Locke. Dintre ideile sale filosofice se remarcă preocuparea sa pentru controversă și criticism
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Traducere de Alexandru Baciu, Editura Meridiane, București, 1995. Evdokimov Paul, Taina iubirii, traducere de Gabriela Moldoveanu, verificarea și îmbunătățirea traducerii pr. lect. univ. dr. Vasile Răducă, Asociația medicală creștină "Christiana", București, 1994. Florenski Pavel, Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori, în românește de Emil Iordache, pr. Iulian Friptu și pr. Dimitrie Popescu, studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Polirom, Iași, 1999 Fromm Erich, Arta de a iubi, traducere din limba engleză de dr. Suzana
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
72 Magdalena Popescu, Slavici, Editura Cartea Românească, București, 1977, p. 170. 73 George Munteanu, Istoria literaturii române (Epoca marilor clasici), vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, 1980, p. 386. 74 Ibidem. 75 Pavel Florenski, Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori, Editura Polirom, Iași, 1999, pp. 274-275. 76 George Munteanu, "Slavici necunoscutul", în Sub semnul lui Aristarc, Editura Eminescu, București, 1975, p. 251. 77 Paul Evdokimov, op. cit., pp. 40-42. 78 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura "Amarcord", Timișoara
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
nu-l atinge pe cel exersat în arta „eroică” a guvernării mulțimilor.) Încercarea de a justifica tensiunea dintre mitul suveranității și al coeziunii contractuale (la care au aderat Hobbes și Locke), respectiv, anarhismul despotic (profesat de Machiavelli) primește numele de „teodicee socială”2. Pentru Milbank, această „teodicee” introduce un alt concept al providenței (i.e. o pronie previzibilă) decât cel propriu ortodoxiei creștine (care asumă, în termenii teologiei pauline, o cunoaștere parțială „în ghicitură” (1Cor. 13,12), sub rezerva eshatologică a vederii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în arta „eroică” a guvernării mulțimilor.) Încercarea de a justifica tensiunea dintre mitul suveranității și al coeziunii contractuale (la care au aderat Hobbes și Locke), respectiv, anarhismul despotic (profesat de Machiavelli) primește numele de „teodicee socială”2. Pentru Milbank, această „teodicee” introduce un alt concept al providenței (i.e. o pronie previzibilă) decât cel propriu ortodoxiei creștine (care asumă, în termenii teologiei pauline, o cunoaștere parțială „în ghicitură” (1Cor. 13,12), sub rezerva eshatologică a vederii „față către față”. În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acordul imaginar între adânci inegalități sociale, pe care economia politică, începând cu Malthus, le tratează ca pe o inexorabilă consecință a „diviziunii muncii”. Spre deosebire de tonul optimist al lui Adam Smith (care vedea în educația maselor cauza, nu efectul bunăstării economice), teodiceea lui Malthus nutrește un pesimism direct proporțional cu nevoia activismului social prin care virtuțile pragmatice ale calvinismului ajung să genereze o contrareacție la filozofia hedonistă a secolului al XVIII-lea. Dar ambele direcții (machiavelică sau malthusiană) se reconciliază tacit în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]