11 matches
-
fi una împotriva autorității și înclinată spre edificarea liantului comunității: cele două elemente definesc o „Gesellschaft gegen den Staat“ pentru care Mesia aduce o mântuire doar la sfârșitul vremii. Assmann vorbește tot aici, în opoziție cu C. Schmitt, despre o „teologizare“ a conceptelor politice. Astfel, teologia iudaică îi corespunde tipului de relație cu fenomenul puterii despre care am vorbit mai sus. Discursul despre mânia divină sau despre iubirea necondiționată și totală a omului pentru Domnul implică absența intermediarului în această relație
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
poate fi gândită în analogie cu loialitatea față de vreun centru mundan al puterii, precum Schmitt ar putea-o face. Dim potrivă, ideea de loialitate față de Dumnezeu „provine“ tocmai din lipsa de referință la mai-marii acestei lumi, de orientarea fundamental antistatală. Teologizarea acesteia din urmă conduce la caracterul persistent deconstructiv înmagazinat în prima și, respectiv, la considerarea iubirii ca modalitate a apar tenenței comunitare, nu ca sentiment universal al raportării la celălalt. Ca o consecință, Taubes ajunge să numească Israelul „loc al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pentru a accepta continuitatea, trebuia să ai credință. Iudaismul "Holocaustului și al Izbăvirii" Cei care căutau răspunsuri în afara religiei rămâneau cu întrebările lor. Și totuși mediile ne-ortodoxe și chiar secularizate contribuie și ele, dar în alt mod, la o "teologizare" a genocidului. Cu trecerea anilor, pe baza milenarei istorii a suferinței evreiești, Holocaustul însuși a sfârșit prin a fi erijat într-o nouă religie civilă, fără Dumnezeu, suficientă sieși, cu riturile, ceremoniile, preoții, locurile de pelerinaj, martirii moderni, retorica și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
preț o legătură. Israelul reia istoria Holocaustului pentru a-și modela și consolida saga națională. Se prelungește lectura teologică impusă la începuturile întemeierii statale. Viața în diaspora condusese inevitabil la genocid, iar crearea statului avea să împiedice repetarea acestuia. Această teologizare în definitiv clasică se îmbogățește cu elemente noi, extrase de astă dată din realitatea politică a momentului, printre care exigența securității. Totodată, genocidul începe să fie prezentat teologic ca un mister impenetrabil. Ideologizarea, sacralizarea și consolidarea lecturii teologice merg de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
separat Întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus Își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai Încolo despre „pocăință”), Înapoiază banii, se Îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas Înainte În acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, În cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea Începerii misiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
personajului va fi amintită de Luca abia În capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul În Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și Înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână În mână cu această campanie de efectivă diabolizare. Pentru Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută În sinagoga din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
introduce câteva teme importante: prețul de treizeci de arginți; dialogul dintre Iuda și Isus din Ghetsimani; părerea de rău și spânzurarea ucenicului. El urmărește destinul lui Iuda până la capăt, acordându-i un interes aparte. Luca face primul pas spre diabolizare/teologizare, Încercând explicarea deciziei lui Iuda de a-L preda pe Isus prin posedare: diavolul a intrat În sufletul acestui discipol, obligându-l să facă ce-a făcut. Apogeul diabolizării e atins În Evanghelia lui Ioan. Autorul nesinopticei pare obsedat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
personajului va fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână în mână cu această campanie de efectivă diabolizare. Pentru Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută în sinagoga din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
introduce câteva teme importante: prețul de treizeci de arginți; dialogul dintre Iuda și Isus din Ghetsimani; părerea de rău și spânzurarea ucenicului. El urmărește destinul lui Iuda până la capăt, acordându-i un interes aparte. Luca face primul pas spre diabolizare/teologizare, încercând explicarea deciziei lui Iuda de a-L preda pe Isus prin posedare: diavolul a intrat în sufletul acestui discipol, obligându-l să facă ce-a făcut. Apogeul diabolizării e atins în Evanghelia lui Ioan. Autorul nesinopticei pare obsedat de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să hotărască dacă esențialul în propria fire este armonia sau pasiunea haotică. Găsim aici, în același timp, glumă și seriozitate, ironie și humor. Pus față în față cu marea și serioasasarcină a cunoașterii de sine, glumea cu orice fel de teologizare. Scrierea Eutifron a lui Platon, în care este contesctată dependența eticii de credința în zei, poate fi considerată o dovadă a faptului că el nu lua poziție ironică numai față de teologia raționalistă, prin credința în "imaginile zeilor înlăuntrul său" (ca să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]