18 matches
-
glanda pineală. Alte vertebrate, însă, mai au încă vestigii ale acestui organ fotosensibil, iar la unele structura lui este tulburător de asemănătoare cu cea a a ochilor obișnuiți. O serie de vertebratele primitive - pești placodermi, ostracodermi, crossopterigieni, chiar și unele tetrapode timpurii - ne-au lăsat fosile care prezintă, la nivelul craniului, o adâncitură (ca o orbită) care pare să fi adăpostit un organ parietal. La unele dintre cranii există și un foramen (o deschidere) în creștet, prin care ochiul parietal primea
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
urmă cu cca. 200 de milioane de ani. Ochiul parietal al tuatarelor este printre cele mai bine studiate și, din ceea ce știm până acum, aceste specii au cel mai complet și mai bine păstrat (evolutiv vorbind) ochi parietal, dintre toate tetrapodele existente. Cercetările arată că el are o structură complexă, cu cornee, cristalin și retină alcătuită din celule fotoreceptoare, chiar dacă, în unele aspecte, alcătuirea lui amintește mai curând de ochiul caracatițelor decât de cel al vertebratelor, susțin cercetătorii I. R. Schwab
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
de Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei, se binecuvântează pictura. Pentru realizarea picturii menționăm contribuția donatorilor : Ilie Nistor , Sorina Vodă, Florin Ardean, Prof. univ. dr. Adrian Dumitru Crăciunescu din Timișoara, Romanița Ana și Fronoiu Ion și a altor donatori. Catapeteasma, tetrapodele, stranele și ușa au fost sculptate de către d-nul Cernușcă Traian din Zlatna. În primăvara anului 2003 s-au efectuat lucrările de amenajare exterioara la vechea clădire și s-a construit pridvorul la Paraclis. S-au continuat apoi lucrările la
Mănăstirea Negraia-Pătrângeni () [Corola-website/Science/312321_a_313650]
-
respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului are loc prin tuburi ramificate, numite trahee (la insecte); respirația pulmonară, în care aerul este introdus printr-un mecanism special în saci membranoși, puternic vascularizați, care sunt plămânii (la vertebratele tetrapode). În raport cu mediul se deosebesc 2 tipuri de respirație: respirația acvatică unde aparatul respirator este reprezentat prin branhii și respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]
-
2 tipuri de respirație: respirația acvatică unde aparatul respirator este reprezentat prin branhii și respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respirația privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația pulmonară, branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația tisulară) care se realizează la nivelul celulelor din organism. Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]
-
roseae, cunoscută prin numele genului, , este o specie fosilă intermediară (fosilă tranzițională) între pești și tetrapode care a trăit în devonianul târziu, acum aproximativ 375 de milioane de ani. În 2010 au fost descoperite urme de tetrapod în devonianul mijlociu din Polonia, mai vechi cu 18 milioane de ani decât Tiktaalik, ceea ce arată că divergența dintre
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
trăit în devonianul târziu, acum aproximativ 375 de milioane de ani. În 2010 au fost descoperite urme de tetrapod în devonianul mijlociu din Polonia, mai vechi cu 18 milioane de ani decât Tiktaalik, ceea ce arată că divergența dintre pești și tetrapode s-a produs cu cel puțin 400 de milioane de ani în urmă, mai devreme decât se credea până atunci. Tiktaalik avea unele caracteristici de pește: și unele caracteristici de tetrapod: Craniul avea o structură intermediară între cea a peștilor
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
cu cel puțin 400 de milioane de ani în urmă, mai devreme decât se credea până atunci. Tiktaalik avea unele caracteristici de pește: și unele caracteristici de tetrapod: Craniul avea o structură intermediară între cea a peștilor și cea a tetrapodelor. Capul mare sugerează că respira aer, iar dinții sugerează că vâna ca un crocodil. Tiktaalik ajungea până la 2,75 metri lungime și probabil își folosea membrele din față ca să-și ridice capul la suprafață și să respire. Trăia în ape
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
la 360 de milioane de ani. Cunoscut și drept "Vârsta peștilor", Devonianul are o diversificare foarte mare în pește, inclusiv pești blindați ca "Dunkleosteus" și pești-cu-înotătoare-lobate, purtând primele indicii de membre, care în cele din urmă a evoluat în primele tetrapode. Pe uscat, grupurile de plante s-au diversificat incredibil, eveniment cunoscut sub numele de Explozia Devoniană, în care au evoluat primii copaci, precum și semințele. Acest eveniment a diversificat de asemenea viața artropodelor. Au evoluat primii amfibieni iar peștii erau situați
Fanerozoic () [Corola-website/Science/324746_a_326075]
-
sa este asigurată prin ramuri ale nervilor fibular profund, tibial, safen și "sural. Osificarea sa începe din luna a 6-a vieții intrauterine. Privind din punct de vedere al anatomiei comparate, talusul este un os care se găsește la vertebratele tetrapode la nivelul membrul posterior (devenit la om inferior). Situarea sa este la nivelul segmentului distal al membrului, numit autopod, în partea proximală a autopodului numită bazipod, în segmentul distal (tarsian) al bazipodului. Dat fiind că oasele tarsului pot să se
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
la 0,2-0,9% din indivizi) este osul supratalar ("Os supratalare"), numit și osul talonavicular dorsal ("Os talonaviculare dorsale") sau osul Pirie, care se află pe fața superioară a talusului și rareori are mai mult de 4 mm în lungime. "Tetrapodele" sunt animale vertebrate care au 2 perechi de membre: membrele anterioare și membrele posterioare. Aici sunt incluse amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele. La om în urma realizării stațiunii verticale membrul anterior devine membrul superior, iar membrul posterior devine membrul inferior. "Membrul
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
care au 2 perechi de membre: membrele anterioare și membrele posterioare. Aici sunt incluse amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele. La om în urma realizării stațiunii verticale membrul anterior devine membrul superior, iar membrul posterior devine membrul inferior. "Membrul propriu-zis" al vertebratelor tetrapode, numit și "chiridiu" ("chiridium"), este format după o schemă unică, pe care o regăsim la toate speciile, atât în membrele formelor adaptate în mod secundar la viața acvatică cât și în aripile formelor zburătoare sau în membrul locomotor al animalelor
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
cranială. Oasele carpiene și tarsiene pot să se prezinte în starea lor primitivă, așa cum s-a arătat mai sus. Adeseori însă se observă fuzionarea unora dintre ele sau dispariția altora. La amfibieni scheletul membrelor este construit după tipul general al tetrapodelor, dar la la urode oasele zeugopodului sunt articulate între ele, iar la anure sudate într-o singură piesă, și anume în cubitoradial și tibioperoneal. Membrele posterioare ale anurelor (broaștelor), adaptate primordial pentru salt, sunt formate din 4 articole : coapsa, gamba
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
tarsienele din rândul al doilea prezintă o tendință de sudare. La chelonienii tereștri degetele sunt scurte, dar la chelonienii marini ele au dimensiuni mari. Saurienii (șopârlele, cameleonii, iguanele) au de obicei membrele normal dezvoltate și apropiate de schema fundamentală a tetrapodelor; la tars, oasele rândului proximal se pot suda între ele. Câteva genuri de saurieni sunt lipsite de membre; alte genuri au membre fără degete. Crocodilienii (crocodilii) prezintă o dispoziție specială a tarsului. Primul rând al oaselor tarsiene este compus din
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
III și IV sunt contopite într-un singur os alungit, formând tarsometatarsul, care este scheletul tarsului. Scheletul membrului posterior la păsări, datorită adaptării la mers, salt, alergat, înot și la sprijinirea corpului, a suferit modificări față de tipul general întâlnit la tetrapode. La păsări membrul posterior cuprinde trei segmente. Primul segment este format de femur, care este îndreptat oblic înainte și capătul său distal formează punctul de sprijin al corpului pe picioare. Segmentul al doilea este format dintr-un tibiotars puternic format
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
pe scheletul unor centuri (scapulare sau pelvine). Se disting: înotătoare pectorale (P), situate lateral în apropierea operculelor, înapoia deschiderii branhiale; înotătoare ventrale (V) sau pelviene dispuse pe partea ventrală a corpului (abdominal sau pectoral). Înotătoarele perechi sunt omoloage cu membrele tetrapodelor. Înotătoarele pectorale pot lipsi la unele specii (ața de mare) sau sunt foarte mare (pești zburători). Unii pești (perioftalmide) pot să se deplasează pe uscat, iar alții pe fundul apelor (rândunica de mare), cu ajutorul înotătoarelor pectorale. Poziția înotătoarelor ventrale nu
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
asociat cu variate hemoglobinopatii. Pornindu-se de la gena inițială ce guverna sinteza unei globine ancestrale, o primă duplicație genică de acum aproximativ 400-500 milioane de ani - vârsta la care se estimează, pe baze paleontologice, că s-a diferențiat strămoșul vertebratelor tetrapode -, acesta fiind o formă de tranziție între peștii primitivi și batracienii stegocefali pe care paleontologii au numit-o Ichtyostega și ale cărei urme fosile au fost descoperite în depozitele carbonifere ale Islandei și Groelandei, a condus la geneza a două
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
în două clustere genice separate, cu localizare în cromozomi diferiți și cu evoluție ulterioară separată, dar interdependentă funcțional. Presiunea selectivă pentru o mai mare eficiență în legarea și transportul oxigenului la celule și țesuturi manifestată mai ales în momentul expansiunii tetrapodelor terestre a impus trecerea de la hemoglobina monomeră și dimeră la diferențierea hemoglobinelor tetramerice, paralel cu diferențierea vertebratelor superioare - păsări și mai ales cu marea radiație a mamiferelor. Evoluționiștii admit că doar prin duplicație genică și păstrarea unuia dintre exemplare cu
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]